3,053 matches
-
în mare doliu și își ferea de soare ochii înroșiți. Cele două zile se contopeau într-una singură - colorată de un cer strălucitor, însuflețită de clopote și de vântul de vară care accelera parcă și mai mult du-te-vino-ul invitaților. Iar adierea caldă lipea pe obrazul tinerei femei când vălul alb de mireasă, când vălul negru de văduvă. Mai târziu, timpul acela năstrușnic și-a reluat mersul lui regulat și a fost ritmat de nopți fără somn și de o lungă perindare
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
explorarea munților de cărți adunate de pe moșiile nobiliare distruse... Mama ei era așezată pe o băncuță lipită de peretele izbei, cu capul sprijinit de lemnul neted al bârnelor. Ochii îi erau închiși. Probabil că adormise și murise în somn. O adiere ușoară, venind din taiga, ridica paginile cărții deschise de pe genunchii ei. Era același volumaș franțuzesc cu cotorul aurit. S-au căsătorit în primăvara anului următor. El era originar dintr-un sat de pe malul Mării Albe, aflat la zeci de mii
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
într-un troian de zăpadă. Zăpăcit, am rămas o clipă nemișcat, privind din barcă flăcăul acela înalt, îmbrăcat cu un pulover lăbărțat, pe care vântul îl umfla ca pe o rochie scurtă de lână. Clapele șepcii lui unduiau ușor în adierea rece. Picioarele lui goale înfipte în zăpadă mă fascinau. Nemaiânțelegând nimic, am sărit din barcă și m-am dus la el. Auzind scârțâitul pașilor mei, s-a întors brusc. O strâmbătură de durere îi crispa obrazul. Flăcările focului nostru de
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
a binelea. Distrat, lăsasem să alunece pe covor pagina aceea, mă uitasem prin ușa deschisă de la balcon. Era o zi deosebită, la sfârșitul lunii august, răcoroasă și însorită, când vântul rece care trecea peste Ural aducea în stepa noastră prima adiere a toamnei. Totul strălucea în lumina aceea limpede. Copacii din Stalinka se profilau cu o precizie fragilă pe cerul de un albastru înviorat. Orizontul trasa o linie pură, tăioasă. Cu o liniște amară, îmi spuneam că se apropia sfârșitul vacanței
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
jumătate în urmă, avusese curajul să-și povestească „nebunia” - clipa aceea visată, mai adevărată decât orice realitate de bun simț. A doua zi dimineața, m-am trezit târziu. În camera alăturată, revenise deja ordinea... Vântul își schimbase direcția și aducea adierea caldă a Mării Caspice. Ziua rece de ieri părea foarte îndepărtată. Spre amiază, fără nici un plan, am ieșit în stepă. Mergeam în tăcere, unul lângă altul, ocolind hățișurile Stalinkăi. Apoi, am traversat calea ferată îngustă năpădită de buruieni. De departe
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
amestecat într-o singură viață cerul acela de primăvară și trupurile lor schilodite... „Stalin? Dumnezeu?”, era să întreb, dar aerul de stepă făcea cuvintele aspre, greu de rostit. Nu mai fusesem niciodată atât de departe. Saranza se înecase demult în adierea cețoasă de la orizont. Escapada aceea fără țel ne era indispensabilă. În spatele meu, simțeam aproape fizic umbra unei mici piețe moscovite... Am ajuns în cele din urmă la un terasament de cale ferată. Șinele lui marcau un hotar suprarealist în nemărginirea
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
mai trebuia să mă zbat între identitatea mea rusă și cea franceză. M-am acceptat. Ne petreceam acum aproape toate zilele pe malul Sumrei. Plecam dis-de-dimineață, ducând cu noi o ploscă mare cu apă, pâine, brânză. Seara, profitând de prima adiere răcoroasă, ne întorceam acasă. O dată ce drumul ne era cunoscut, nu ni se mai părea așa de lung. În monotonia însorită a stepei descopeream o mie de repere, jaloane care ne-au devenit repede familiare. Un bloc de granit, în care
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
prevalează ideea că voința lui Dumnezeu nu strivește libertatea omului, nu i se impune cu forța. În teofania de pe Carmel, profetul Ilie înțelege că YHWH nu este nici în vijelie, nici în cutremur, nici în foc, ci în „glasul unei adieri line” (cf. 1Rg 19,11-12). Iar în Apocalips 3,20, Domnul spune: „Iată, Eu stau la ușă și bat; dacă va auzi cineva glasul meu și va deschide ușa, voi intra la el...” 4.3.5. (al-)Ghan (2.1
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
ieșind printre copacii mulha, cu fiecare pas În ritmul muzicii, căutându-și dușmanii pe pământ, În jurul lui și În ceruri 275. Următoarele acte povestesc despre micuța pasăre Wallaby, despre arderea cocului lui Kipara, unde se afla ascunsă torța din cauza unei adieri de vânt, despre strădania de a-l convinge pe Kipara de a returna oamenilor făclia, rătăcirea omului-curcan sălbatic cu torța pe umăr, Încredințat că a scăpat de cei care Îl urmăreau, când oamenii-șoim se năpustiră asupra lui și-i smulseră
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
deosebite, a fost fondat În 1876, În perioada „Goanei după Aur”. Cairns a evoluat În timp, devenind astăzi un oraș cosmopolit, o destinație turistică internațională, cu bulevarde largi, bordate cu palmieri Înalți și drepți, ale căror ramuri foșnesc grațios În adierea vântului tropical, ronduri de flori parfumate și de o cromatică diferită, cu romantica esplanadă de câțiva kilometri, cu frenezia portului de unde pornesc În larg zecile de ambarcațiuni spre miraculoasa Barieră de Corali, și puzderia insulelor tropicale. Cairns dispune și de
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
de volley, piste pentru cicliști, skuteriști, patinatori pe role, spații amenajate pentru picnic, zone Împădurite etc. Nu este de neglijat posibilitatea de a Închiria cai de rasă pentru o plimbare În doi sau În grup, seara pe plajele nisipoase, În adierea vântului și zgomotul valurilor ce se sparg de țărm. La patru kilometri de oraș se află Muzeul Feroviar, situat În vechea casă a impiegatului care deservea prima cale ferată construită de coloniști, la sfârșitul secolului al XIX-lea, totalizând 62
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
după o zi de muncă, se pregătesc de culcare. Pe cerul Înstelat, luna părea cât un bostan din grădina bunicilor, surâzând creaturilor fantomatice ale nopții, precum o fecioară În pragul primei iubiri, cu flori de iasomie În pletele fluturânde de adierea unui vânticel șăgalnic; toate lucrurile păreau poleite de serafice raze de heruviMi, chiar și zbuciumata Întindere de apă devenise o lungă vale de argint. Este trecut de miezul nopții, și liniștea benefică se așterne peste toate făpturile... Noapte Bună! SPRE
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
la fiecare soi de arbore sau arbust pentru a ne spune „povestea” acestuia, ca despre o ființă vie, Însuflețită, precum În credințele anemiste. Nu știi ce să admiri mai Întâi, bambușii subțiri și Înalți, ce se mlădie cu eleganță sub adierea vântului, fără a se lăsa doborâți, bananierii stufoși, lianele ce-și trimit rădăcinile aeriene pe arborii din jur de care se Încolăcesc și trăiesc parazitar până ce gazda se usucă, ferigele uriașe, numeroasele specii de arbori (teck, mahon, abanos, cocotieri, bambuși
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
luminos, florile strânse ciorchine, cu o vagă tentă de culoare. O petală se desprinse, descriind spirale largi În cădere. O altă petală Îi urmă candidă...Vântul adiind ușor mai luă una... Mă trezesc meditând: Frumusețea este aceeași când cade În adierea vântului... Zgomotele străzii se estompează treptat și Întreaga natură ațipește. În scurt timp și noi plutim În lumea miraculoasă a viselor. 415 A doua zi plecăm cu trenul expres spre Yogyakarta, cea mai populară destinație turistică din insula Java. Pe
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
codrii nu s-ar tângui cu glasuri de vânt? Și de ce Încă, n-ar geme râurile cu eterne suspinuri de ape?... Și era În ceruri atâta strălucire, pe pământ atâta liniște sfântă!... Și În luciul acesta nemărginit, pe care nici o adiere de vânt nu-l Însuflețea, munții răsturnați, cu arbori cu tot, Își oglindeau neclintite chipurile lor, până spre fundurile cele mai de jos, ale adâncului... mai jos spre fund, mai spre adâncuri, ca și pe o stavilă a nesfârșitului, ochiul
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
croaziera pe apele liniștite acum ale Marelui Ocean. Ne Îndreptăm spre un atol acoperit de vegetație bogată, pe țărmul căruia se sparg valurile. Desișurilor de un verde Întunecat, deasupra cărora se Înalță cocotieri semeți ce-și Îndoaie frunzele planturoase la adierea vântului, nisipul alb de corali al plajei, apa verde a lagunei, soarele strălucitor al tropicelor, creează o impresie de neuitat. Nucile de cocos, crude sau preparate, servesc atât ca mâncare, cât și ca băutură, constituind o hrană plăcută, dar puțin
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
lui Bach, Haydn, Buenaventura (ibidem, p.80). 649 Poteca se desface Înainte ca o caracatiță cu picioarele Împrăștiate pretutindeni sub desișul pădurii. Pierdut În larga și neprihănita singurătate a naturii, cine n-a ascultat graiul duois și mistic, În care adierile călătoare ale dimineții Își destăinuiesc frunzele adormite ale pădurii, eterna lor dragoste? Al cui suflet n-a Întinerit În fața unei picături de rouă, ce Îndoaie, sub greutatea-i răcoroasă și scânteietoare, fruntea Încărcată parcă de gânduri a unei flori? Din
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
este învăluită într-o negură deasă. A venit întunericul. O ființă care mă urmărește și, întotdeauna, este cu un pas în urma mea. Florile își pierd strălucirea, căpătând o altă culoare. Acum sunt negre. Un negru murdar, parcă, de praf. O adiere lină prevestește ceva rău. Sunt înconjurată de o lume care parcă cere îndurare. Numai eu aștept întâlnirea cu întunericul. Acum nu mai fug. Cu fiecare pas preschimbă totul și e din ce în ce mai aproape. El m-a ales pe mine, știu că
FASCINAŢIA ANOTIMPURILOR ÎN LITERATURĂ ŞI ARTĂ. Concurs naţional by Stan Daniela () [Corola-publishinghouse/Science/1123_a_2369]
-
paradigmă care pune informalul în formal. De multe ori ceea ce este formal este și excesiv de rigid, ori mult prea sec, ori superficial, ori restrictiv. E nevoie de un suflu de prospețime, de un gen de implicare pe orizontală, de o adiere de nonconformism în învățare. Vargas Llosa afirma undeva în Peștele în apă, că ceea ce l-a format pe el a fost nu școala ci întălnirile acelea non formale, la colțul străzii spune el, sau la cinematograf, cu colegii săi. Moshe
Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2311]
-
definiția realismului socialist. (...) Literatura sovietică reflectă azi și în același timp deschide perspectiva înmuguririi vârstei de aur a comunismului. Opere ca Secerișul a scriitoarei Galina Nicolaeva sau Primăvara în colhozul „Pobeda” a lui N. Gribaciov, oferă de pe acum cititorului încântat, adieri înmiresmate din acea «primăvară a omenirii». - Ziua muncii și a păcii: În: Contemporanul, nr. 18 (291), 2 mai, 1952 - Necunoscut. Nuvelă; fragment. Idem, nr.43 (316), 24 oct., 1952 - O sărbătoare a culturii române. Cu prilejul Săptămânii Cărții. Ibidem, nr.
[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
și sînt atît de nervoasă că parcă mi s-a golit de tot mintea... Însă nu-mi pasă. O să mă țin tare. CÎnd taxiul oprește, Îi Întind o mînă de bancnote mototolite șoferului și cobor. A Început să plouă, și adierea Înghețată trece fără probleme prin tunica mea de șifon. Trebuie să intru cît mai repede. Îmi legăn picioarele ca o rață prin scuarul din fața intrării impozante de la Guildhall, apoi dincolo de ușile masive de stejar. Înăuntru, zona de recepție e plină
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
incidentului. În loc să treacă prin peripețiile realului, personajul era o uriașă inteligență statică. Pentru el nu exista trecutul-prezentul-viitorul incidentului, ci fluxul conștiinței, indiferent la trecerea timpului. Eroul Desperado își recapătă trupul fizic, goana prin timp, suspansul (întâmplarea). Clarissa Dalloway era o adiere de emoții și amintiri. Lanark (Alasdair Gray) consemnează un șir de agonii fizice. Eroii Desperado descoperă că inteligența fără substanță (trup real) nu e credibilă, nu are suspans, deci riscă să ucidă lectura. Eroii lui David Lodge, Malcolm Bradbury, Julian
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
a zărit un tânăr deosebit de frumos era zeul Eros. Acesta a pedepsit-o pentru încălcarea promisiunii de a nu-i dezvălui identitatea, părăsind-o. Disperată, ea a plecat în căutarea tânărului soț, s-a transformat într-o suflare, într-o adiere, căutându-l pretutindeni. A ajuns astfel și în palatul Aphroditei care, geloasă, a supus-o unor cazne. Înduioșată de statornicia ei, Aphrodita a renunțat la persecuții, Eros a iertat-o și a dus-o în Olimp ca zeiță zeița sufletului
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
ireal, didahiile, respirând aerul pur al „Cărții cărților”, pleacă de la litera ei, însă dezvoltă, se poate spune creator, premisele pe care străvechile istorii, ca niște basme doldora de tâlcuri, le oferă. Accentuate cu mistică fervoare, unduindu-se ca sub line adieri sau înăsprindu-se și congestionându-se în mânii viforoase, aceste cuvântări ar putea fi luate drept o emanație spontană a inspirației unui arhiereu cu improvizația fecundă. Aproape nimic rigid și trudnic în discursul viu, cu suavități curate și descărcări fulminante
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285382_a_286711]
-
centru. În timp cade doar clipa descoperirii lui, o pâlpâire abia perceptibilă care face vizibilă promisiunea certitudinii luminii - altceva nimic. Însoțirea mâinilor reprezintă punctul ferm ce duce spre centru, spre ceea ce a existat necontenit, există și va exista necontenit, o adiere a inaccesibilului, o atingere a de neatinsului, o previziune a ceea ce nu poate fi prevăzut. Chiar dacă timpul și spațiul îi despart pe oameni, chiar dacă oamenii se despart, acest centru există și există acest mister. El este un dar al zeilor
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]