6,858 matches
-
de-ajuns. O sili să ridice capul și o sărută pe frunte: — Să fii cuminte! Împinse ambarcațiunea, sări înăuntru și începu să vâslească, foarte rar, spre vărsarea râușorului. Când era pe punctul de a dispărea printre desișuri, se întoarse și agită mâna în semn de bun-rămas. Piá, foarte liniștită, cu apa până la genunchi, îl privea plecând. Vâsli rar, prin canalul aproape nemișcat, la umbra mahonilor și a arborilor de capoc, printre liane și plante agățătoare. Vâsli fără efort, prin întinsele lagune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
ca prin minte să-i treacă scene și personaje incoerente, până când totul deveni doar umbre, iar Santa Marta încetă să mai existe. Vechiul avion DC-3 hurui de parcă ar fi vrut să înghită lumea, tremură dintr-un capăt în celălalt, se agită de la bot până la coadă, se zgâlțâi de la roți până la antenă, scuipă foc prin gura deschisă a țevilor de eșapament și o porni ca din pușcă într-o pată voalată de culori verzi schimbătoare. S-ar fi zis că îi venea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
și vraciul sosiseră împreună la butuc. La trecerea lor, tribul se dădu în lături cu respect și acum forma un larg și tăcut cerc. Xudura se postă dinaintea capetelor și începu să le acopere cu blesteme, strigând din răsputeri și agitând în fața lor un fel de apărătoare de muște din pene. Îi insulta pe morți cu cele mai rele epitete și, nu o dată, se întoarse brusc ca să le lanseze în față o bășină sonoră. Odată încheiate aceste strigăte, se întoarse către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
de a cincea bestie de fier sări în aer și Kano bătu din palme nebun de bucurie. Apoi, alergă din nou să caute alt bidon cu benzină. Pe șosea, un camion căpătase formă și se puteau distinge oamenii care își agitau armele în partea lui înaltă. Se auziră primele împușcături, destul de imprecise, care se confundau cu sunetul furios al claxonului și trosniturile flăcărilor ce se aprinseseră în trunchiurile învecinate. — Lasă-l pe ăla...! strigă el. Lasă-l, că o să te omoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
îndreptă spre colibă, hotărât să-și ia pușca și să fugă în pădure la cel mai mic semn de pericol. Nu avea încredere în oamenii de la șosea; vor încerca să răzbune distrugerea buldozerelor. Se liniști când bărbatul de la provă își agita mâna cu un gest familiar și doar atunci recunoscu trupul vânjos al misionarului. Când se aflară mai aproape, îl recunoscu pe cârmaci: Inti Ávila. Oricât se strădui, nu și-l putu aminti pe cel care venea cu ei; un bărbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
capacitatea dumneavoastră de a mai crede și altceva. De ce să nu admiteți - deși pare absurd - că un băiat are puteri necunoscute și presimte că i se va pricinui un rău neamului său? — Bine! Bine, acceptă preotul, ridicându-și brațele și agitând pipa. Să admitem... De-a ce o să ne jucăm acum? Să vedem ce este și pe unde va veni mașina verde... — E un avion... Am înțeles de îndată ce a spus că îi va ucide pe cei care nu vor fugi să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
senzație de spaimă și își putură da seama că muncitorii - de obicei flecari și scandalagii - formau grupuri în barăcile fără pereți, șușotind nervoși, studiindu-i pe soldați cu coada ochiului. — Ne așteaptă... Inti Ávila afirmă în tăcere. José Correcaminos se agită neliniștit și arătă spre cazemate: — Multe arme, observă el. — Mitraliere de cincizeci. Dacă pășim afară dintre acești copaci, ne ciuruiesc... Un grup ieși din cortul cel mare. Îi recunoscură pe inginerul Planchart și pe căpitanul Salas. Alți trei erau îmbrăcați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
apropia și, când avioneta trecu pe deasupra capetelor lor, huruind la mai puțin de o sută de metri înălțime, nu mai avură timp să fugă. Țipară speriați, dar avioneta era albă, strălucitoare, cu litere sub aripă și chipuri prietenoase ce își agitau mâinile din spatele hubloului. Se roti și survolă din nou, în semn de gânduri bune. Chipurile se distingeau cu claritate. — Este părintele Carlos, spuse Inti. Celălalt e Sierralta... Avionul ateriză pe pista improvizată a șoselei și se apropie rulând blând. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
ani. Brunetti nu-și amintea numele lui. Când Îl văzu pe Brunetti, acesta sări În picioare, trăgând după el firul care-i lega căștile de panoul cu butoane. — Bună dimineața, domnule. — Bună dimineața. Te rog, stai jos. Tânărul se așeză agitat pe marginea scaunului. — Rossi mi-a spus că a venit un apel pentru mine aseară. — Da, domnule, zise recrutul, Împotrivindu-se pornirii de-a sări În picioare când i se adresa unui superior. — Tu ai preluat apelul? — Da, domnule. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
Polonia, unde hatmanul Ion Costin se refugiase, ca urmare a mazilirii, de către domnul Moise Movilă. Tânărul Miron Costin și-a făcut studiile în Polonia, unde a dobândit o cultură vastă și sistematică de profil clasic și umanist. Revenit în Moldova, agitată de desele schimbări de domnie, Miron Costin va fi preocupat de problemele politice și rivalitățile între grupările boierești, de menținerea controlului marii boierimi asupra domniei. Între 1657 si 1683 ocupă numeroase funcții, dar întreține și strânse legături cu Polonia, care
MIRON COSTIN PATRONUL SPIRITUAL AL LICEULUI. In: ARC PESTE TIMP 40 ANI 1972 – 2012 by Argentina Pânzariu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/288_a_576]
-
când în când, frunzișul roșiatic i se scutura violent în clipele când emoțiile erau pe punctul s-o copleșească. Alice așteptase cu nerăbdare să-l vadă pe Bo, controversatul mire. Dar, contrar așteptărilor, acesta nu stătea în fața bisericii, jucându-se agitat cu verigheta. —E ridicol, a mârâit peste umăr mătușa Frances către mama lui —Alice. Mireasa e cea care ar trebui să întârzie. Privește partea pozitivă a situației, i-a șoptit mama lui Alice. Poate că s-a răzgândit. Pălăria a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
a replicat în manieră defensivă Jake. Nu, de fapt Amanda a suportat o naștere vaginală. Hugo și-a savurat senzația generată de faptul că marcase un punct. Domnule, veți suc de roșii? i-a întrerupt barmanul care, plin de speranță, agita către Jake o sticlă mică și roșie. Jake l-a privit suspicios. — Este GM1? — Îmi pare rău, nu știu. Ește Schweppes. Jake s-a mulțumit cu lapte. Barmanul i l-a oferit într-un pahar înalt, elaborat, decorat ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
un costum strâmt, fucsia, care stătea la recepția din holul hotelului. De entuziasm, trupul i s-a rigidizat, iar Amanda s-a ridicat pe jumătate. Cu o mână își ținea șervetul pe genunchi, iar pe cealaltă a început s-o agite frenetic. —Laura! Aici! Când și-a auzit numele, Laura s-a întors. —Ei! Iată-i pe cei doi! a declarat ea cu o voce de sirenă de ceață, pe care Hugo și-o amintea de la cursul prenatal. Când Laura a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
lui Theo, a răspuns Hugo supărat. Ție ce ți se pare că fac? — Mi se pare că mi-ai luat nenorocita de cremă de față! a urlat Amanda înșfăcând tubulețul alb pe care Hugo îl ținea în mână. Apoi a agitat tubul către el. —Ai idee cât costă ăsta? Hugo a oftat. Nu reușise să descopere crema normală de scutec și improvizase. Crema pe care o găsise în sertarul comodei de lângă pat păruse a fi un substitut rezonabil. Oricum, avea dubii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
de când o cunoștea el, Amanda nu plătise niciodată pentru nici un produs cosmetic. Nu cu bună știință. „Numai oamenii mici plătesc“, o auzise Hugo de nenumărate ori spunând. „Oamenilor ca mine li se dau lucruri.“ —Ăsta, a mârâit Amanda continuând să agite tubul, e un tratament special de piele. Îndepărtează ridurile și dă strălucire feței. —Ei, dacă te consolează, a ripostat Hugo, fundulețul lui Theo arată foarte strălucitor. —Nu ești bun de nimic, a explodat Amanda. Râde ciob de oală spartă, i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
matură, dar ești și avocat. Un logician profesionist. Ai fost pregătită să asculți ambele versiuni ale faptelor. De ce nu vrei să mă asculți? Alice a privit-o pe maică-sa jignită. Rosa a început să scâncească și să i se agite în brațe. —Alice, eu și tatăl tău ne facem griji pentru tine. —Griji? Nu aveți de ce să vă faceți griji. În toată viața mea n-am fost mai fericită decât acum, a răspuns Alice cu dispreț. Mama ei și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
transpirația de pe frunte. Tot ceea ce mai rămânea de dus la bun sfârșit era simplul proces de fixare a copertinei de plastic care apăra copilul de ploaie. —Nu-ți face griji, l-a liniștit Hugo pe Theo care continua să se agite, iar acum începuse să protesteze zgomotos împotriva ploii care îi bătea în față. O să te acoperim cât ai clipi. Scoțând bucățile de plastic din folia lor de protecție, Hugo le-a scuturat și s-a holbat la ele. Contrar așteptărilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
alea de gherilă cocoțate în carele lor de luptă. Barbara a rânjit și a șters-o. În camera copiilor, o asistentă de creșă cu aer capabil l-a luat pe Theo din brațele lui Hugo. — Acum plecați și nu vă agitați, l-a instruit ea. Mai ales în prima zi. Cu un amestec de ușurare și, în mod neașteptat, o senzație de sfâșiere lăuntrică, Hugo a întors spatele și a plecat. Pe treptele creșei, acolo unde lăsase căruciorul, s-a văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
și-a simțit cum îl apucă deprimarea la gândul că urma să cumpere o nouă colecție, mare și costisitoare, din obiectele imposibil de așezat pe trup. Încercarea din dimineața respectivă, chiar și după propriile lui standarde, fusese rușinoasă. Theo se agitase imposibil de tare și, cu toate că Hugo făcuse tot ce îi stătuse în putință, nici una dintre părțile adezive ale scutecului nu se lipise, așa că, în final, fusese obligat să lege pantalonașii deasupra și cu asta basta. Hugo a aruncat niște pamperși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Îmi place slujba mea - mă rog, în general. Și, sincer, cu încă unul pe drum - s-a mângâiat pe abdomen- nu-mi pot permite să-mi dau demisia. Plictisit de conversație, Theo a început să se foiască și să se agite. Barbara l-a ciupit de sub bărbie. Ei, mulțumesc pentru înțelegere, i-a spus ea lui Hugo. —N-ai pentru ce. Ba da, am. Ceea ce te face să mergi înainte e tocmai gândul că nu ești singurul părinte de pe lume care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Toți reușesc să-i îmbrace în mod adecvat. Hugo s-a simțit înțepat de nedreptatea afirmației. El era un bărbat care se chinuia de unul singur. Așa că ar fi putut și ea să-l mai slăbească nițel, nu? A privit agitat cum Rottweilerul a pipăit cămașa de pe pieptul lui Theo sau, ca să fie mai precis, capătul care avea doi nasturi desperecheați. Și care corespundea cu capătul de sus, unde erau două butoniere vacante. — Am fost puțin pe fugă și..., a tunat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
s-a dat jos din vehicul nu arăta nici el ca un cuplu de cretini cu bani. Hugo și-a dat seama că erau reprezentanții arhetipului Tânăr și Fără un Sfanț. Bărbatul avea în jur de douăzeci și cinci de ani, era agitat și foarte muncit, în timp ce femeia avea un păr lins și ochi încercănați. Noi nu ne putem permite realmente o casă în zona asta, s-a confesat femeia uitându-se la Hugo cu niște ochi căprui, îngrijorați. Dar ne-am gândit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Alice a tresărit. Jake a încercat o altă tactică. Și sigur că drepturile tale umane sunt mai importante decât cele ale copacilor de cauciuc. —Jake, copacii oricum nu au drepturi umane. Ei sunt copaci. Jake și-a trecut o mână agitată prin părul lung și negru. Apoi și-a întors ochii frumoși și alungiți către Alice, uitându-se la ea cu cea mai imploratoare și înduioșătoare dintre priviri. —Of, fir-ar al dracului, Al! Îmi pare rău. Te rog. N-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
în apă. A urlat din cauza durerii și a apei reci. Șocul aproape că i-a oprit inima în loc, iar apa era chiar mai înghețată decât își imaginase. În plus, curentul era mult mai puternic decât i se păruse. Urmărindu-l agitată din amonte, Alice a țipat la rândul ei când a văzut, îngrozită, cum silueta în fugă a lui Hugo își schimbă brusc direcția și se cufundă în apă. Dintr-odată, a simțit că-i vine să vomite. Ea fusese cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
care trebuia să învețe să meargă, și, din greșeală, i-a dat drumul. „Hei! Hai să ne jucăm!“ Când vocea cu accent american a jucăriei s-a făcut auzită, în mod misterios, în cameră, Hugo a tresărit. S-a uitat agitat către mormanul de jucării, o amestecătură colorată de ochi de carton holbați, zâmbete de plastic și membre rigide ițite în unghiuri dramatice. Imaginea asta i s-a părut lui Hugo de-a dreptul sinistră. Fără Theo care să le dea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]