4,412 matches
-
Dr , membru al Academiei Britanice (născut la 14 iunie 1950) e arhiepiscop de Canterbury, mitropolit al provinciei cu același nume, întâistătătorul Bisericii Anglicane, președintele Comuniunii Anglicane, un teolog, poet, și lector universitar. Este căsătorit cu teoloaga Jane Williams, având doi băieți, și locuiește la Chalbury, unde oficiază duminica la biserica parohială, atunci când
Rowan Douglas Williams () [Corola-website/Science/299493_a_300822]
-
Colegiul Wadham din Oxford, unde a obținut doctoratul. A predat teologia la Universitățile din Oxford și Cambridge, unde a fost decan la Colegiul Clare. În 1991 a fost hirotonit episcop pentru dieceza de Monmouth, iar în 1999 a fost numit arhiepiscop al Țării Galilor. În 2002 a fost ales drept successor al lui George Carey, drept arhiepiscop de Canterbury, și totodată președinte al Comuniunii Anglicane, cu toate că la origine nu făcuse parte din Biserica Angliei. A fost înscăunat la 27 februarie 2003, drept cel
Rowan Douglas Williams () [Corola-website/Science/299493_a_300822]
-
și Cambridge, unde a fost decan la Colegiul Clare. În 1991 a fost hirotonit episcop pentru dieceza de Monmouth, iar în 1999 a fost numit arhiepiscop al Țării Galilor. În 2002 a fost ales drept successor al lui George Carey, drept arhiepiscop de Canterbury, și totodată președinte al Comuniunii Anglicane, cu toate că la origine nu făcuse parte din Biserica Angliei. A fost înscăunat la 27 februarie 2003, drept cel de-al CIV-lea arhiepiscop de Canterbury. Alegerea arhiepiscopală a lui Rowan Williams a provocat
Rowan Douglas Williams () [Corola-website/Science/299493_a_300822]
-
a fost ales drept successor al lui George Carey, drept arhiepiscop de Canterbury, și totodată președinte al Comuniunii Anglicane, cu toate că la origine nu făcuse parte din Biserica Angliei. A fost înscăunat la 27 februarie 2003, drept cel de-al CIV-lea arhiepiscop de Canterbury. Alegerea arhiepiscopală a lui Rowan Williams a provocat reacții diverse. Mulți s-au bucurat de alegerea lui, datorită calităților sale intelectuale, și s-au gândit că Rowan Williams ar putea da o imagine pozitivă creștinismului în fața necredincioșilor. Pe
Rowan Douglas Williams () [Corola-website/Science/299493_a_300822]
-
imagine pozitivă creștinismului în fața necredincioșilor. Pe de altă parte, anglo-evanghelicii nu erau în general de partea lui, din cauza poziției sale favorabile hirotonirii femeilor, și datorită deschiderii sale față de comunitatea gay. Ba mai mult, unii consideră îndoielnice anumite idei din cărțile arhiepiscopului, cu privire la revelațiune, păcat și îndreptățire. Rezervele față de Rowand Williams se datorează de asemenea faptului că provocase în august 2002 o controversă, participând la Gorsedd of Bards, o așa-zisă ceremonie druidă, dar fără conținut religios. În martie 2004, într-un
Rowan Douglas Williams () [Corola-website/Science/299493_a_300822]
-
Guardian", a lăudat trilogia His Dark Materials a lui Philip Pullman, în care autorul descrie Asociația of Dascălilor Creștini drept "blasfemie rușinoasă". Totodată Rowan Williams a catalogat ziarul "The Catholic Herald" drept "bun de tăiat cu ferăstrăul". În martie 2004, arhiepiscopul a criticat fiulmul serial "Footballers' Wives", film ce, după părerea lui, exaltă imoralitatea contemporană britanică, arătând mai degrabă «o lume în care nivelarea claselor sociale, dreptatea, generozitatea și o viziune de perspectivă despre sine sunt lepădate. La On 30 iunie
Rowan Douglas Williams () [Corola-website/Science/299493_a_300822]
-
Footballers' Wives", film ce, după părerea lui, exaltă imoralitatea contemporană britanică, arătând mai degrabă «o lume în care nivelarea claselor sociale, dreptatea, generozitatea și o viziune de perspectivă despre sine sunt lepădate. La On 30 iunie 2004, împreună cu David Hope, arhiepiscopul Yorkului și în numele celor 114 episcopi anglicani , i-a scris o scrisoare oficială lui Tony Blair, exprimându-și grija cu privire la guvernul britanic, și criticând coaliția cu SUA cu privire la trupele trimise în Irak. În septembrie 2004, a recunoscut că credința îi
Rowan Douglas Williams () [Corola-website/Science/299493_a_300822]
-
coaliția cu SUA cu privire la trupele trimise în Irak. În septembrie 2004, a recunoscut că credința îi fuse pusă la încercare în timpul crizei de la Beslan. Împreună cu soția sa Jane, a făcut o vizită papei Ioan Paul II, lucru nemaiîntâlnit pentru un arhiepiscop de Canterbury de dinainte de Henric VIII. A participat atât la înmormîntarea papei Ioan Paul II, cât și la înscăunarea lui Benedict XVI. În noiembrie 2005, 14 primați (din cei 38) anglicani din diferite țări africane i-au trimis o scrisoare
Rowan Douglas Williams () [Corola-website/Science/299493_a_300822]
-
sângerările că remedii (ineficiente). După "Mélicerte" și "Pastorale comique", a încercat să joace din nou Tartuffe în 1667, de data aceasta cu numele de "Panulphe" sau "L'imposteur". Însă de îndată ce regele a plecat de la Paris pentru un tur, Lamoignon și arhiepiscopii au interzis piesă (regele a impus în final respect pentru această lucrare puțini ani mai tarziu, când a câșigat mai multă putere absolută asupra clerului). Molière acum bolnav, isi reduce producția. "Le Sicilien, ou l'Amour peintre" a fost scrisă
Molière () [Corola-website/Science/299483_a_300812]
-
Antichitate la epoca medievală, în care sunt descrise societatea francă, organizarea bisericii, mentalitățile vremii etc. Lucrarea este scrisă într-o latină barbarizată, cu greșeli gramaticale asumate de autor. A reprezentat o sursă fundamentală pentru epoca merovingiană. Isidor din Sevilla (560-636), arhiepiscop de Sevilla, istoric, unul din marii intelectuali ai Evului Mediu Timpuriu, mare teolog, prezidând 2 concilii locale (al-II-lea de la Sevilla și al-IV-lea de la Toledo), a scris lucrări ca "Etymologiae" („Origynes”) - lucrare enciclopedică principală, reprezentând un inventar al cunoștințelor vremii, grupată
Istoriografie () [Corola-website/Science/299380_a_300709]
-
Vicariatul de la Gyula și două protopopiate din Banatul Sârbesc. În aprilie 1963 congresul Episcopiei Ortodoxe Române din America l-a ales în postul de episcop de Detroit (S.U.A.), iar Sfântul Sinod a aprobat alegerea și i-a acordat rangul de arhiepiscop. Din cauza neacordării vizei, nu a putut lua în primire conducerea efectivă a Episcopiei Ortodoxe Române din Statele Unite ale Americii și Canada. De asemenea, în perioada decembrie 1969-decembrie 1970, arhiepiscopul Teoctist a îndeplinit funcția de locțiitor de episcop al Oradiei. La
Teoctist Arăpașu () [Corola-website/Science/298933_a_300262]
-
Sfântul Sinod a aprobat alegerea și i-a acordat rangul de arhiepiscop. Din cauza neacordării vizei, nu a putut lua în primire conducerea efectivă a Episcopiei Ortodoxe Române din Statele Unite ale Americii și Canada. De asemenea, în perioada decembrie 1969-decembrie 1970, arhiepiscopul Teoctist a îndeplinit funcția de locțiitor de episcop al Oradiei. La 28 ianuarie 1973 a fost ales în rangul de arhiepiscop al Craiovei și mitropolit al Olteniei, fiind înscăunat la 25 februarie 1973 de către patriarhul Justinian în Catedrala Mitropolitană din
Teoctist Arăpașu () [Corola-website/Science/298933_a_300262]
-
conducerea efectivă a Episcopiei Ortodoxe Române din Statele Unite ale Americii și Canada. De asemenea, în perioada decembrie 1969-decembrie 1970, arhiepiscopul Teoctist a îndeplinit funcția de locțiitor de episcop al Oradiei. La 28 ianuarie 1973 a fost ales în rangul de arhiepiscop al Craiovei și mitropolit al Olteniei, fiind înscăunat la 25 februarie 1973 de către patriarhul Justinian în Catedrala Mitropolitană din Craiova. La 25 septembrie 1977 a fost ales în rangul de arhiepiscop al Iașilor și mitropolit al Moldovei și Sucevei. În
Teoctist Arăpașu () [Corola-website/Science/298933_a_300262]
-
28 ianuarie 1973 a fost ales în rangul de arhiepiscop al Craiovei și mitropolit al Olteniei, fiind înscăunat la 25 februarie 1973 de către patriarhul Justinian în Catedrala Mitropolitană din Craiova. La 25 septembrie 1977 a fost ales în rangul de arhiepiscop al Iașilor și mitropolit al Moldovei și Sucevei. În data de 4 octombrie 1977 președintele Nicolae Ceaușescu a semnat decretul de recunoaștere în funcție, după care, la 9 octombrie 1977, a fost înscăunat în Catedrala Mitropolitană din Iași. În perioada
Teoctist Arăpașu () [Corola-website/Science/298933_a_300262]
-
Plămădeală, a îndeplinit și funcția de locțiitor de mitropolit al Ardealului. După moartea Patriarhului Iustin Moisescu la 31 iulie 1986, IPS Mitropolit Teoctist a devenit locțiitor de patriarh. La 9 noiembrie 1986 este ales în urma votului Colegiului Electoral Bisericesc ca arhiepiscop al Bucureștilor, mitropolit al Ungrovlahiei și patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, fiind întronizat la 16 noiembrie 1986 în Catedrala Patriarhală din București de către mitropoliții țării, Antonie al Transilvaniei, Nestor al Olteniei și Nicolae al Banatului, în prezența membrilor Sfântului Sinod
Teoctist Arăpașu () [Corola-website/Science/298933_a_300262]
-
nici măcar un pașaport, fără ordinul meu; să-mi dați raportul mie personal în fiecare zi și să nu favorizați pe nimeni”. Mai marele adunării clericilor l-a întrebat pe rege cui îi va da el raportul în viitor: “Mie, domnule arhiepiscop, mie”, a replicat Ludovic. În următorii 54 de ani, Regele Soare a fost propriul său prim-ministru.. Ludovic al XIV-lea se ocupă personal de introducerea unor reforme legale. "Grande ordonnance de Procédure civile" din 1667, cunoscut și cu numele
Ludovic al XIV-lea al Franței () [Corola-website/Science/298942_a_300271]
-
Atacul slavilor nu a putut fi oprit decât la nord de Elba. Otto al III-lea al Sfântului Imperiu Roman a moștenit de la tatăl său un regat puternic. Grație energiei mamei sale ,Theofano, și sprijinului acordat de doi ierarhi bisericești, arhiepiscopul de Mainz și episcopul de Worms, ce au numit-o pe mama sa ca regent, Otto al III-lea și-a putut salva tronul. Însăși Theofano s-a purtat ca un împărat, emițând acte sub titlul de "Theophanu imperatrix augusta
Sfântul Imperiu Roman () [Corola-website/Science/298921_a_300250]
-
Reichsfursten, moștenitori ai funcționarilor și vasalilor direcți ai împăratului, au profitat de depărtarea constanța dintre Frederic al II-lea și Germania, precum și de privilegiile largi acordate acestora, transformându-se în potentați teritoriali. Unii dintre principi erau prelați, că cei trei arhiepiscopi renani de Trier, Mainz și Koln, care se numărau printre cei mai puternici membri ai ordinului ecleziastic și al grupului marilor principi imperiali. Alții erau laici, ca ducii de Braunschweig și Bavaria, contele palatin al Rinului, markgrafii de Brandenburg, Meissen
Sfântul Imperiu Roman () [Corola-website/Science/298921_a_300250]
-
Sora ei vitregă, Maria își pierduse dreptul la succesiune fiind declarată ilegitimă, după ce tatăl ei Henric a anulat căsătoria cu mama ei Caterina de Aragon, pentru a se căsătorii cu Anne Boleyn. Elisabeta a fost botezată în 10 septembrie, iar arhiepiscopul Thomas Cranmer, marchizul de Exeter, Elisabeta Howard, ducesă de Norfolk și marchiza de Dorset au fost nașii săi. În ianuarie 1536 Anne Boleyn naște un fiu care moare; Henric pentru a se putea recăsătorii, o acuză de trădare cu fratele
Elisabeta I a Angliei () [Corola-website/Science/298980_a_300309]
-
ei maternă". O altă persoană importantă în viața Elisabetei este Matthew Parker, preotul preferat al Annei Boleyn, care înainte de a muri l-a însărcinat să vegheze asupra sănătății spirituale a fiicei sale; după urcarea Elisabetei pe tron, acesta devine primul Arhiepiscop de Canterbury. Henric al VIII-lea moare în 1547,iar fratele vitreg al Elisabetei devine rege la nouă ani cu numele de Eduard al VI-lea. Catherine Parr, văduva lui Henric se recăsătorește cu Thomas Seymour de Sudeley, unchiul lui
Elisabeta I a Angliei () [Corola-website/Science/298980_a_300309]
-
ajunul încoronării, trecerea Elisabetei prin oraș este întâmpinată cu bucurie de mulțime, iar răspunsurile ei deschise și pline de har fac să fie îndrăgită de spectatori. Elisabeta este încoronată în 15 ianuarie 1559. În acea vreme nu exista încă un arhiepiscop de Canterbury. Episcopii mai bătrâni refuză să participe la ceremonie(socotită ilegitimă după canoanele bisericii deoarece este protestantă), iar Elisabeta este încoronată la Westminster Abbey de episcopul de Carlisle, o figură puțin importantă, iar comuniunea este celebrată de capelanulul ei
Elisabeta I a Angliei () [Corola-website/Science/298980_a_300309]
-
să fie celebrată cu ritualul catolic. Încoronarea Elisabetei va fi ultima celebrată cu ritualul latin: următoarele încoronări se vor desfășura cu ritualul în limba engleză. Mai târziu ea îl va convinge pe preotul mamei sale Mathew Parker, să devină primul arhiepiscop de Canterbury. Convingerile personale religioase ale Elisabetei I au fost mult dezbătute de către cercetători. Deși protestantă, ea a păstrat simboluri catolice cum ar fi crucifixul și a minimalizat importanța predicilor, care erau de o importanță capitală în religia protestantă. În
Elisabeta I a Angliei () [Corola-website/Science/298980_a_300309]
-
Bisericii Catolice. În fruntea Secretariatului de Stat al Sfântul Scaun se află Cardinalul Secretar de Stat, care coordonează activitățile politice și diplomatice ale Sfântului Scaun și ale Cetății Vaticanului. Din 15 octombrie 2013 secretar de stat al Sfântului Scaun este arhiepiscopul Pietro Parolin. Secretariatul de Stat este dicasteriul Curiei romane care colaborează cel mai apropiat cu Papa în călăuzirea și guvernarea Bisericii universale, fie coordonând diferitele oficii ale Sfântului Scaun, fie îngrijindu-se de raporturile cu alte state sau organisme internaționale
Secretariatul de Stat al Sfântului Scaun () [Corola-website/Science/304499_a_305828]
-
pontificale), veghează asupra organelor de informare a Sfântului Scaun (purtătorul de cuvânt, Osservatore Romano, Radio Vatican și Centrul Televiziv Vatican) publică Acta Apostolicae Sedis (buletinul oficial al Sfântului Scaun). Este pus sub direcțiunea „Substitutului pentru Afaceri Generale” (de obicei, un arhiepiscop titular (în prezent cardinalul Leonardo Sandri), ajutat de „Asesorul pentru Afacerile Generale”. Această secțiune este echivalentă unui minister de afaceri externe; are în grijă - îndeosebi prin Nunțiatura Apostolică -, raporturile diplomatice ale Sfântului Scaun cu celelalte state și cu organismele internaționale
Secretariatul de Stat al Sfântului Scaun () [Corola-website/Science/304499_a_305828]
-
Apostolică -, raporturile diplomatice ale Sfântului Scaun cu celelalte state și cu organismele internaționale; tot acestei secțiuni îi revine și datoria de a stipula acorduri așa cum sunt concordatele. Este pus sub direcțiunea „Secretarului pentru Raporturile cu celelalte State” (de obicei, un arhiepiscop titular: până pe 15 septembrie 2006 acesta a fost monseniorul Giovanni Lajolo, după această dată mons. Dominique Mamberti), ajutat de „Sub-Secretarul pentru Raporturile cu celelalte State” (un prelat) și asistat de o comisie de cardinali și de episcopi. După Conciliul de la
Secretariatul de Stat al Sfântului Scaun () [Corola-website/Science/304499_a_305828]