4,306 matches
-
prin zona de sud. Localitatea este amintită pentru prima dată în secolul XIII, sub denumirea de "Pabd". A aparținut lui Ioan de Meca, Imre Docy, familiei Pető și pe rând, mai multor mari proprietari (grofi). Ultimul dintre aceștia a fost baronul Iuliu Csávossy (Csávossy Gyula), căruia i-a fost expropriată mare parte din avere și împărțită locuitorilor din Bobda. În urma luptelor din 1695, Bobda a fost aproape complet distrusă. Reconstrucția a avut loc după canoanele austriece, cu străzi drepte, perpendiculare și
Bobda, Timiș () [Corola-website/Science/301342_a_302671]
-
1695, Bobda a fost aproape complet distrusă. Reconstrucția a avut loc după canoanele austriece, cu străzi drepte, perpendiculare și case aranajate și ordonate de-a lungul drumurilor. În secolul XIX, cea mai importantă familie la Bobda continua să fie Csávossy. Baronul Gyula Csávossy a construit aici un castel cu 42 de camere, parcuri, diverse acareturi și herghelii. Peste drum de castel Csávossy a ridicat un mausoleu care imita bazilica din orașul ungar Esztergom. Baronul s-a stins din viață la 10
Bobda, Timiș () [Corola-website/Science/301342_a_302671]
-
familie la Bobda continua să fie Csávossy. Baronul Gyula Csávossy a construit aici un castel cu 42 de camere, parcuri, diverse acareturi și herghelii. Peste drum de castel Csávossy a ridicat un mausoleu care imita bazilica din orașul ungar Esztergom. Baronul s-a stins din viață la 10 septembrie 1911. El și cu familia au fost depuși în criptele de desubtul mausoleului. Totuși, datorită dimensiunilor, mausoleul a început cu timpul să fie folosit ca lăcaș de cult romano-catolic. Decăderea Csávossy-lor a
Bobda, Timiș () [Corola-website/Science/301342_a_302671]
-
de ortodocși, cu 73 6/8 sesiuni iobagiale, cu livezi de pruni, dar fără pădure.. Printre proprietarii domeniului Ferendia găsim la 1880 pe Ladislau Markovics, la 1885 pe contele Zichy, la 1890 pe contele Adolf Schönberg, iar la 1900 pe baronul Szent Ivanyi-Oszkar, sub care s-a făcut și parcelarea. Biserica a fost construită între 1849-1853. În prezent, populația Ferendiei este de circa o treime din populația satului de acum 100 de ani. Evoluția negativă nu este un fenomen local, ci
Ferendia, Timiș () [Corola-website/Science/301359_a_302688]
-
Vinga, care delimitează județul Timiș de județul Arad. În anii 1784 și 1785 se găsesc în acte diverse denumiri pentru această localitate. Abia în a doua jumătate a anului 1785 apare denumirea „Orczydorf“. Cel care a dat numele a fost baronul Ladislau Orczy, cel care în momentul colonizării era președintele administrației camerale din Timișoara. Localitatea a păstrat numele de „Orczydorf“ (în limba maghiară „Orczyfalva“) până la Primul Război Mondial. După instalarea administrației româneși Orczydorf a primit pentru câțiva ani numele oficial ,Cocota
Comuna Orțișoara, Timiș () [Corola-website/Science/301384_a_302713]
-
de călugări, ca urmare a rezoluției imperiale din 16 ianuarie 1777, o parte din cărțile ce i-au aparținut au fost aduse la mănăstirea din Ofsenița. La sfârșitul secolului al XVIII-lea, proprietar al unei părți din hotarul comunei era baronul Draskovich, originar din Croația. Colonizarea șvabilor în localitate se face în perioada anilor 1800 - 1804, după cum afirmă Leo Hoffmann în lucrarea să, Kurze Geschichte der Banater Deutschen, publicată la Timișoara în anul 1925. În anul 1807 s-a înființat parohia
Ofsenița, Timiș () [Corola-website/Science/301382_a_302711]
-
această regiune, iar în 1835 precipitațiile abundente, torențiale au distrus recolta. În data de 23 ianuarie 1838 a fost și un cutremur de pământ. La începutul secolului al XIX-lea, Ofsenița trece în proprietatea familiei Karatsonyi, care a cumpărat domeniul baronului Draskovich și a mai primit un teritoriu de la Erariu cu condiția să angajeze pe domeniu numai unguri romano-catolici. În felul acesta, familia Karatsonyi intra în posesia a 27.000 de iugăre de pământ, cuprinzând satele Banloc, Ofsenița, Șocă, Partoș, Tolvădia
Ofsenița, Timiș () [Corola-website/Science/301382_a_302711]
-
generală în 1717, care include și localitatea Topla, cu 10 case, aparținând de districtul Făget. Austriecii au numit-o "Dobla". La începutul secolului XIX a intrat în proprietatea erariului (statului). Mai târziu este cumpărată de diferiți nobili maghiari: mai întâi baronul Vecsez, apoi de familia contelui Karatsonyi, deținătoarea multor proprietăți în Banat. Maghiarii au numit-o și ei "Topla". A fost din totdeauna un sat mic, locuit de români. În prezent este pe cale de dispariție. Reportaje
Topla, Timiș () [Corola-website/Science/301404_a_302733]
-
oficiu miner precum și administrația austriacă a cercului Luncani (1778). Pe la 1840 turnătoria de fier exista aproape de vărsarea pârâului Topla în râul Bega. În timpul revoluției de la 1848 întreprinderea a avut ca proprietar familia Hoffman și Madarspach, apoi în 1857 este vândută baronului Ludovic Haber și principelui de Fürstenberg, care în 1860 au vândut-o unei societăți miniere din Brașov. Pe la 1734 existau în Luncani instalații balneo-climaterice (folosind probabil apa caldă a pârâului Topla).În anul 1910 parohia a fost vizitată de episcopul
Luncanii de Jos, Timiș () [Corola-website/Science/301375_a_302704]
-
la agravarea sănătății psihice a scriitorului. O anumită ameliorare s-a simțit în anii 1935-1936 când a fost numit redactor la revista "Szép Szó" ("Cuvânt frumos"), prima slujbă permanentă obținută de József în viața sa adultă. Revista era finanțată de baronul Bertalan Hatványi, din aceeași familie evreiască asimilată din care făcea parte mecenatul care îl ajutase mai demult să studieze în străinătate. În 1937, în sfârșit, i s-a decernat un premiu literar, premiul Baumgarten. Dar insuccesul poeziilor din volumul „"Nagyon
Attila József () [Corola-website/Science/300029_a_301358]
-
La recomandarea lui Alexander von Humboldt, a devenit în 1824 profesor de chimie în localitatea Gießen. În 1825 s-a căsătorit cu Henriette Moldenhauer, cu care a avut cinci copii. În 1845, datorită meritelor sale științifice, a primit rangul de baron ("Freiherr") de la marele duce Ludwig II. Din acel moment numele său oficial a devenit Justus Freiherr von Liebig. Din 1852 s-a mutat la München, devenind consilier științific al regelui Maximilian al II-lea al Bavariei. Ulterior, a ajuns președintele
Justus von Liebig () [Corola-website/Science/300067_a_301396]
-
și Medole a fost decorat cu Ordinul Maria Terezia, fiind primul român căruia i-a fost decernat acest ordin, precum și cu Ordinul Coroanei de Fier de clasa a 3-a. La 8 ianuarie 1860 a fost înnobilat, primind titlul de baron. La 1 februarie 1860 a fost înaintat la gradul de vicecolonel și a fost transferat în Transilvania, la IR 64 din garnizoana Deva. La 16 iunie 1863 a fost numit comandant al IR 64 și a fost avansat la gradul
David Urs de Margina () [Corola-website/Science/300121_a_301450]
-
comandant al IR 64 și a fost avansat la gradul de colonel. Pe 20 aprilie 1866, în timpul războiului austro-prusac, a primit comanda insulei fortificate Lissa de la Marea Adriatică, făcându-și remarcată abilitatea strategică în timpul Bătăliei de la Lissa. La 20 iulie 1866, baronul a fost decorat pentru acțiunile sale la Lissa cu Ordinul Coroanei de Fier de clasa a 2-a cu decorație de război (KD.). S-a implicat în păstrarea regimentelor militare grănicerești românești, amenințate cu desființarea odată cu reorganizarea armatei cezaro-crăiești. A
David Urs de Margina () [Corola-website/Science/300121_a_301450]
-
, baron de Polichna (n. 10 octombrie 1859, Vaida-Recea, Comitatul Făgăraș, azi Recea, județul Brașov - d. 2 aprilie 1949, Sibiu) a fost un Feldmarschalleutnant în Armata Comună a Austro-Ungariei, ridicat la rangul de baron, comandant al regimentului de infanterie 76, decorat cu
Ioan Boeriu () [Corola-website/Science/300113_a_301442]
-
, baron de Polichna (n. 10 octombrie 1859, Vaida-Recea, Comitatul Făgăraș, azi Recea, județul Brașov - d. 2 aprilie 1949, Sibiu) a fost un Feldmarschalleutnant în Armata Comună a Austro-Ungariei, ridicat la rangul de baron, comandant al regimentului de infanterie 76, decorat cu Ordinul Maria Terezia, apoi general de corp de armată în România Mare. Fiul fostului grănicer român și al soției acestuia, Ana, născută Pop, mătușa lui Leonida de Pop, viitor general austro-ungar, și-
Ioan Boeriu () [Corola-website/Science/300113_a_301442]
-
unde a lucrat ca expert militar, dar a fost și președinte al Consiliului de Onoare al Ministerului. În anul 1917 a obținut Ordinul Imperial al Coroanei de Fier de clasa 1 și în consecință a fost înnobilat, primind titlul de baron cu predicatul “de Polichna”, după numele amplasamentului pe care l-a cucerit. La 11 noiembrie 1918 a avansat la gradul de “Feldmarschalleutnant”, al treilea in ordine de rang după “Feldzeugmeister” și Feldmareșal, poate în legătură cu evenimentele descrise mai jos. Generalul a
Ioan Boeriu () [Corola-website/Science/300113_a_301442]
-
avansat la gradul de “Feldmarschalleutnant”, al treilea in ordine de rang după “Feldzeugmeister” și Feldmareșal, poate în legătură cu evenimentele descrise mai jos. Generalul a participat la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918, la Marea Adunare Națională care a consfințit unirea. Dar baronul Ioan Boeriu a luat și parte la o acțiune deosebit de temerară. Împreună cu Iuliu Maniu, în toamna anului 1918, el s-a angajat într-o tentativă de a restaura ordinea în Viena. Capitala Austriei era în pragul revoluției bolșevice, iar armata
Ioan Boeriu () [Corola-website/Science/300113_a_301442]
-
dispunea de 60.000 de soldați în Viena și în împrejurimi. Efectivele ei se ridicau la 160.000 de soldați în toată Austria. Militarii au fost organizați sub umbrela unui Senat Militar Român Central al Ofițerilor și Soldaților, prezidat de baronul Ioan Boeriu. Ei au reinstaurat ordinea în Viena și în Praga. Soldații români au impresionat prin disciplină și prin vitejie. După ce au pacificat Viena, armata condusă de Ioan Boeriu s-a întors în Transilvania. Soldații săi au luat parte apoi
Ioan Boeriu () [Corola-website/Science/300113_a_301442]
-
șvabi din Württemberg,făcând parte din societatea protestantă a Templierilor ,și care au fondat aici o colonie numită Walhalla .În acest cartier ei au construit biserica luterană Immanuel și hotelul cu acelaș nume - care la un moment dat a aparținut baronului rus Ustinov. În 1871 la nord de Yaffa, în centrul Tel avivului de astăzi, o comunitate luterană a Templierilor din regiunea Baden Württemberg au creat o așezare agricolă - industrială numită Sarona (după numele regiunii Sharon ) care a dăinuit, cu întreruperi
Tel Aviv () [Corola-website/Science/300198_a_301527]
-
și Rusia în cadrul asociației „Menuhá venahalá” din Varșovia și au fondat o așezare agricolă. Între fondatori s-au numărat Aharon Eisenberg și Batia Makov. Ei urmăreau să creeze o așezare agricolă care să nu fie dependența de ajutorul financiar al baronului Edmond de Rothschild și de funcționarii acestuia. Așezarea a fost întemeiata oficial la 1 august 1890, 15 Av 5650 după calendarul ebraic. După ei au venit în anul 1907 evrei din Yemen, mai ales din zona orașelor Haydan și Sa
Rehovot () [Corola-website/Science/300221_a_301550]
-
de nobilul Ladislau de Galda și de soția sa Elisabeta. În statistică din anul 1553 satul figură printre localitățile cu populație predominant românească din comitatul Albă. Mai tarziu, în anul 1836 sătenii, cu sprijinul episcopului unit Ioan Lemeni și al baronului Ioan Banffi de Lasontz, au ridicat biserică din zidărie „Sfanțul Ierarh Nicolae” situată în partea centrală a localității, iar în anul 1900, conform recensământului oficial maghiar, Crăciunelu de Jos numără 1223 locuitori, din care 1063 (86,9%) erau români. În
Crăciunelu de Jos, Alba () [Corola-website/Science/300236_a_301565]
-
laudă, pe care ni le-a făcut în timpul prigonirii și nenorocirii noastre, părăsindu-și toate bunurile sale și alăturându-se nouă și intrând cu noi intre zidurile cetății Codlea și în alte multe imprejurări ne-a arătat nouă și tuturor baronilor noștri o supunere îndatoritoare și binevenită, ce nu se poate povesti acum deplin, după cuviință. Ca răsplată pentru slujbele sale voim să-i arătăm, la rândul nostru, recunoștința noastră, deși tinând seama de slujbele sale îl socotim vrednic de o
Geoagiu de Sus, Alba () [Corola-website/Science/300243_a_301572]
-
Albatros-Flugzeugwerke și Fokker), la cele de recunoaștere (Aviatik și DFW), până la bombardierele grele (Gothaer Waggonfabrik și Zeppelin-Staaken). Cea mai mare atenție a fost acordată avioaneleor de vânătoare, producând "ași ai aerului" precum Manfred von Richthofen, renumit în rândurile aliaților ca "Baronul Roșu" (în Germania era numit "der rote Kampfflieger" - Pilotul de vânătoare roșu), Ernst Udet, Hermann Göring, Oswald Boelcke (considerat primul tactician al luptelor aeriene), Max Immelmann (primul aviator care a fost decorat "Pour le Mérite", cea mai înaltă decorație imperială
Luftwaffe () [Corola-website/Science/300227_a_301556]
-
și spiritual. Localitatea Chereluș pe lângă faptul că este o așezare foarte veche este renumită pentru lupta localnicilor împotriva dominației ungare și mai apoi austro-ungare. La Chereluș și în pădurile care împrejmuiau satul s-au format cete de haiduci care jefuiau baronii unguri și îi ajutau pe țărani. În anul 2012 a fost lansată "Monografia localității Chereluș", autori Dehelean Valeriu, Herlo Ioan La recensământul din anul 1930 au fost înregistrați 2.409 locuitori, dintre care 1.988 greco-catolici, 297 romano-catolici, 90 ortodocși
Chereluș, Arad () [Corola-website/Science/300287_a_301616]
-
la crearea condițiilor optime de locuire a omului încă din zorii preistoriei, de cultivare a plantelor și de creștere a animalelor. În 1759 trăia în mănăstirea de aici un călugăr-preot Inochentie. La 19 martie 1762 episcopul Petru Pavel Aron scria baronului Dittrich, că mănăstirea e foarte mică: o capelă (făcută de un „ascet") care abia poate cuprinde 10-12 oameni. "Monumentul Eroilor Români din Primul și Al Doilea Război Mondial". Monumentul este amplasat în centrul localității, lângă biserică, fiind ridicat în memoria
Sâncel, Alba () [Corola-website/Science/300272_a_301601]