4,015 matches
-
Mihai ferește foarte puțin degetele, ridică ochii spre ea, apoi și-i cuprinde în arcada formată de degetele mare și mijlociu, apăsîndu-și-i. Lumina din tavan e prea puternică... șoptește el ca o scuză. Liliana aprinde lampa de pe noptieră și stinge becurile. Cînd trece pe la spatele lui, ezită cu mîna în aer, gata să facă un gest de atingere. Nu e sigură dacă ochii bărbatului erau într-adevăr umezi, sau numai obosiți. Întoarce discul, te rog! se uită Mihai spre ea, auzind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
gurii, într-un tîrziu, se strînge ușor, ca un zîmbet discret, aproape ironic. Mihai pune, la întîmplare, un disc. Apoi se reîntoarce la fotoliu. Înainte de-a se așeza, întinde mîna și atinge abajurul lămpii de pe noptieră. Acoperit mai bine, becul trimite în jur o lumină slabă. Cu coatele sprijinite pe brațele fotoliului, Mihai își îngroapă ochii în palme. Cînd melodia se termină, aude un foșnet ușor. Înțelege că Liliana a trecut pe lîngă el. Îi aude rugămintea: Vorbește-mi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
de daruri și-mi cere același lucru: să spun da, să putem pleca la el. Plină de interes, Liliana se apropie și-l privește pe Mihai, studiindu-i reacția. Dar el stă calm. Sau vrea să pară. La lumina tuturor becurilor aprinse, femeia îl observă că-și mușcă puternic buza de jos. Vezi să nu-ți dea sîngele, rîde ea. Și? întreabă Mihai încet. De dragul lui Teo, Daniela îmi cenzurează toate prieteniile. Nu-mi spune; o simt! Cînd era copil, Teo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
fără plată. Petre sare din scaun, răsturnîndu-l pe spate. Îl lasă așa, merge la ușă, dă drumul la yală și se apleacă spre partea de jos a instalației de vid. Scoate dintr-un cotlon o țigară, o aprinde la flacăra becului Bunsen, pornește ventilația în încăpere și se bagă pe jumătate sub nișa de analize. Vezi c-au fost niște procese publice aici, în sala de ședințe, cu cîțiva care numai au pătruns cu țigări și chibrituri pe teritoriul combinatului... spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
de pe peron se aude anunțul de plecare al trenului: sînt înșiruite cîteva orașe mari ale Europei. Trezit de-a binelea, își ia servieta din plasă și se grăbește spre ușă. Din întunericul unui sfîrșit de noapte, pe un peron cu becuri îndepărtate, o mînă îi atinge brațul, ajutîndu-l să coboare. Apoi, în timp ce, alături, trenul se pune în mișcare, gîtul îi este cuprins cu putere iar obrazul lui simte atingerea unui obraz rece, aproape înghețat, tăiat în două de o urmă umedă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
la 19 ani... Spre ziuă, cînd, obosiți de plimbare, vor ajunge în Piața Rosetti, Doris va merge cu un pas înainte, să descuie ușa blocului. Apoi va chema liftul... Departe, în holul hotelului, Doris a urcat deja în lift. După becurile indicatoare, Mihai înțelege că liftul a oprit la etajul cinci. Surîde încet, ca sfîrșitul unui oftat și pleacă spre stația de troleibuz. Îl apucă ura împotriva lui însuși. Dar nu pentru că i-a lipsit puterea să fugă după Doris, s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
trebuit doar o săptămînă! Semn sigur că nimic nu i-ar fi mai ușor decît să reintre în cotidian. Venea de la serviciu și se apuca de lucru. A tras lumină pe hol, a dat cu vinacet și a montat sub bec o oglindă mare, în trei părți, să se poată vedea în cele mai bune condiții. Apoi a pus un butoi cu varză și unul cu murături. Duminica l-a găsit sănătos tun fără dureri de inimă ori de cap, bucurîndu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
n-a stat; a preferat să o învețe pe Cristina La steaua. Cînd a rămas singur, spre miezul nopții, s-a așezat la masa de scris. Și-a dat seama că e obosit și s-a întins pe pat, cu becurile aprinse, hotărît să se trezească peste vreo oră, două. Dar a dormit șapte. Lumina nu l-a supărat decît acum, spre ziuă, pentru că între orele zero și patru jumătate se întrerupe întotdeauna. El a renunțat la lumînări și și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
fugă; Jack o Înhăță. Îi luă de ceafă pe cei doi suspecți, ieși cu ei și coborîră Împreună treptele. Hudgens zbieră: — Pe Grauman’s, cît mai avem lumină! Jack Îi aranjă În cadru: doi frumușei amețiți și pe jumătate dezbrăcați. Becurile blițurilor fulgerară. Hudgens strigă: — Gata! Strîngeți echipamentul! Polițaii preluară controlul ostilităților. Rockwell și fata plîngeau de mama focului În drum spre mașina polițiștilor. La ferestre Începură să se aprindă lumini. Curioșii scoteau capul pe uși. Jack se Întoarse În casă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
alături de Cinthia și Vilma, care-și rosese pînă În carne vie trei unghii, Îl căuta din priviri pe Victor. Copiii se Întorseseră În grădină și așteptau acolo ca mama sau șoferul să vină să-i ia acasă. Luminaseră totul cu becuri de toate culorile și fețele guvernantelor erau palide, aproape la fel de albe ca șorțurile. Singura lor grijă era ca nu cumva să se murdărească iarăși copiii, căci nu mai era mult și aveau să vină ca să-i ia acasă. Îi strigau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
dar nu Îndrăznea să Înainteze. Și apoi, pentru prima dată Într-o casă de oameni, În mijlocul sufrageriei, fiindcă nu exista salon de primire, o găină se uita la el chiorîș, dînd semne vădite de nervozitate, sub lumina slabă a unui bec care atîrna de tavanul umed, În orice clipă se putea produce un scurt circuit și un incendiu și toată familia ar fi rămas pe drumuri. Și el nu mai știa unde să se uite și se uita Într-o parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
care-și soarbe ceaiul Înghițind odată cu lichidul și bucățile de pîine pe care le-a lăsat să se moaie și mușcă Îmbucături uriașe murdărindu-și mustața și mestecă de zor, plescăiturile acestea sînt singurul zgomot, ascuțit ca un junghi sub becul reumatic și se repetă datorită foamei cumplite și vesele a lui Carlos, se repetă și capătă treptat un ritm, se transformă Încet-Încet Într-un comentariu, sîntem gata să zîmbim, voi fi din nou Julius și aici, o să rîdem cu toții, pînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
comentariu, sîntem gata să zîmbim, voi fi din nou Julius și aici, o să rîdem cu toții, pînă și Guadalupe se uită la ei surdă, pesemne crede că mai trebuie să mestece În oala ei ca o căldare și poate de aceea becul face să se Întunece plescăiturile cu o clipă mai Înainte decît cere ritmul și umezeala căsuței Îi pătrunde pînă la oase. S-a lăsat noaptea În Florida și mustăcioara lui Carlos s-a prefăcut Într-un smoc de firicele muiate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
să străbată cît mai repede „vestibulul“ fără lumină, avînd grijă să nu-și scrîntească o gleznă În crăpăturile dintre dale, cîteva chiar lipseau cu totul și să străbată „vestibulul“ uitîndu-se la lumina care se vedea dincolo de ferestrele murdare, sub lumina becurilor atîrnate foarte sus, toți sînt niște oameni foarte ciudați, niciodată n-am mai văzut niște oameni ca ăștia. Intră o școlăriță, fetele care merg la școală nu pot să stea aici, dar școlărița deschise poarta și Julius se opri, mort
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
aștepta o prietenă și el, pe jumătate ascuns, să nu cumva să vadă că mă uit la ele. Prietena o primi cu bucurie pe școlărița nou sosită și se așezară amîndouă cu cărțile În mînă ca să Învețe la lumina unui bec care atîrna sus de tot, aproape că Învățau pe Întuneric. Una dintre școlărițe ridică privirile și Julius Își urmă atunci drumul; mergea Încet, Înainta prin mijlocul vestibulului și trecea pe lîngă o mulțime de uși și ferestre uriașe, mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
patio și Încă un rînd de ferestre, Încă o școlăriță, drăguță foc, lui Julius Începuse să-i fie frig. Aici e scara și se uită Înapoi și era drăguță foc și-i zîmbea și erau o mulțime de ferestre cu becurile agățate foarte sus, astea sînt birourile unei Întreprinderi și ce-o fi fâcînd bărbatul de la fereastra de colo, mii de ziare, mii de ziare, milioane, sînt trei săptămîni de cînd vin și-l găsesc mereu citind, o să le citească pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
zîmbit dulce și era drăguță foc, Julius se repezi pe scara care ducea la etaj, unde era alt șir de ferestre, la fel ca la parter, cîte un șir de ferestre pe fiecare din cele patru părți ale „vestibulului“, cu becuri la fel ca la parter și În timp ce Înainta putu să vadă Încă un pat, ba nu, erau patru paturi În camera asta și-și continuă drumul, uite-l pe omulețul care-mi zîmbește, bătrînelului Îi strălucește țeasta pleșuvă, mereu citește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
școlărița cea drăguță, oare locuiește aici?, ce ciudat, sau poate bătrînelul care de bună seamă e un Înțelept și apoi copistul și cel care repară mașini de scris, care probabil că nu mai sînt bune de nimic, la lumina unui bec atîrnat foarte sus, mașini de scris ce niște catedrale cu turnuri de clopotniță... Jap!, Încă o lovitură și „Încheiedura mai sus!“ Asta l-a durut de l-a secat la inimă, l-a durut atît de tare, Încît a acceptat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
dintre cele două patio-uri și căzu pe gînduri, de parcă ar fi urzit vreun plan machiavelic pentru a străbate „vestibulul“ fără să-i fie frică de nimic și aflînd o dată pentru totdeauna ce se petrece după fiecare dintre ferestrele cu becuri atîrnînd foarte sus Înăuntru. Probabil că a numărat unu, doi, trei!, fiindcă și-a luat prea mult avînt și a ajuns dintr-odată În mijlocul „vestibulului“ și pe deasupra simțind că toată lumea Îl văzuse cum aleargă și că de la toate ferestrele Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
decît patul. Probabil că l-au demontat complet ca să-l poată băga În cameră. Tot uitîndu-se la șifonier simți că-l prinde toropeala, Cano trăia sub efectul acelei mobile uriașe, ce liniștit citea, aplecat deasupra mesei; la lumina unui singur bec care atîrna sus de tot, În tavan. Julius abia reușea să urmărească poveștile cu Rățoiul Donald, somn lung, profund și liniștitor... În sufragerie, o Cina cea de taină de argint pe fond negru și Încă un bec atîrnînd sus de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
lumina unui singur bec care atîrna sus de tot, În tavan. Julius abia reușea să urmărească poveștile cu Rățoiul Donald, somn lung, profund și liniștitor... În sufragerie, o Cina cea de taină de argint pe fond negru și Încă un bec atîrnînd sus de tot, Învăluind Într-o lumină odihnitoare masa uriașă și neagră. Julius se simți Înfiorat de un frison care-l făcu să se scuture din cap pînă-n picioare, cît pe-aci să se transforme Într-o comoție cerebrală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
luă hotărîrea fermă să-l cunoască mai bine pe bătrînelul Înțelept, să-i arate fetei cu unghiile făcute drumul cel bun, s-o Întrebe ce pensie primea pe femeia cu pielea foarte albă care se Îmbrăca sumar, să le schimbe becul viitoarelor secretare ale lui Juan Lucas, să-l Întrebe din ce trăia pe cel care repara mașinile de scris inutilizabile, să citească măcar cîteva pagini scrise de copist și, În sfîrșit, nu mă mai atinge, babornița dracului, să afle taina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
de peretele coridorului. Nici urmă de elev punctual și loviturile simbolic-morale date cu rigla Îl mai dureau și acum. I-a fost ușor să facă stînga-mprejur și să se apropie de ușa Academiei de muzică, foarte ciudat: Frau Proserpina stinsese becurile care luminau cele două piane. Julius Își consultă sufletul. Pedeapsa Încă-l durea. Nu i-a fost prea greu să tușească subțire, puțintel răgușit, destul de tare Însă pentru ca nepoatei lui Beethoven să-i cadă șalurile de pe umeri cînd se repezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
angajat cîțiva iugoslavi... imigranți... Ei o să-i aleagă lui Bobby o orhidee cum n-ai mai văzut În viața ta. La șase seara, șeful electricienilor anunță că totul era gata pentru proba finală și Țanjoșa, tulburată, dădu fuga să aprindă becurile care aveau să lumineze marele bal de absolvire. Apăsă pe buton, dar imediat se auzi un pocnet, săriră scîntei din toate prizele palatului, totul se stinse din nou și În aer rămase un miros de fum. Șeful electricienilor zîmbi anunțînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
să pălăvrăgească cu șoferul, care hotărâse că ei doi erau prieteni la cataramă. —...iar cel mai vechi prieten al meu se descurcă de minune cu mâinile. E cel mai de treabă afurisit din lume, ar face orice pentru oricine. Schimbă becuri, asamblează mese, taie iarba, toate babele de pe strada noastră îl adoră... Lisa era convinsă că șoferul o enervează de moarte, dar când a coborât din mașină și-a dat seama că îi lipsea. Și acum nu mai avea cum să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]