3,230 matches
-
Da, de partea noastră. Îi simt În jurul nostru, pretutindeni, iar la nevoie putem chiar să-i chemăm În ajutor. Lumea luneca repede spre tărîmul nopții; aidoma unui vapor torpilat care se apleacă din ce În ce mai mult, curînd avea să se scufunde În beznă. Nu-și mai vedeau limpede fețele, așa că Începură să-și vorbească din ce În ce mai tare. — Peste-o jumătate de ceas Începe alarma, spuse Anna Hilfe. Și-atunci, au să coboare la subsol toți locatarii, În afară de noi... și de ei. MÎna Annei era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Arthur Rowe! exclamă el rezemîndu-se cu mîinile de masă. Dar eu nu sînt Conway! Nu mă voi sinucide!“ Redevenise Arthur Rowe, Însă cu o deosebire: se afla În pragul propriei sale tinereți, de unde urma să-și reînceapă viața. „În curînd, bezna se va risipi, Își spunea. Dar eu nu sînt Conway, și nici Stone. Am trecut prin destule Încercări grele și voi ști să Înfrunt adevărul!“ Nu era stăpînit doar de teamă: simțea În el și curajul neobosit, și spiritul cavaleresc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
fire. Ai auzit de el? Numele-i e trecut sub tăcere, pentru că e fiul ilustrului bătrîn... — Nu, n-am auzit niciodată de el... Cel puțin așa cred. Țipătul unei cucuvele pluti pe deasupra cîmpurilor negre. Farurile camuflate ale mașinii lăsau În beznă imensul teritoriu al nopții, luminînd doar cîțiva metri, ca o dungă colorată Împlîntată În spațiile neexplorate ale unei hărți... Undeva, În acest tărîm populat de triburi necunoscute, o femeie năștea, șobolanii ronțăiau printre saci de făină, un bătrîn Își dădea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
lăsînd În urmă doar conștiința suferinței omenești. Își spuse, Însă, că trebuie să creadă În făgăduiala pe care i-o făcuse Anna. Dacă voia să mai trăiască, trebuia să aibă Încredere În ea. Trecuse vreun sfert de oră. Era Întuneric, beznă acum. Din dormitor se auzeau șoapte. „Hilfe, Încearcă, desigur, s-o tragă Într-un fel pe sfoară“, Își spuse el, cu o strîngere de inimă. Se simțea gelos; Îl dăduseră afară ca pe-un străin! Se duse la fereastră și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
prind trenul de 7,20, rosti intrusul pe nerăsuflate. Am totuși noroc. Cred că o să-l prind. — Și eu vreau să-l prind. Din păcate, semnalele galbene au și apărut. Se pare că da. Mașina Își urmă drumul, Înfundîndu-se În bezna tot mai deasă. — A căzut vreo bombă noaptea trecută În cartierul dumneavoastră? se interesă bătrînelul. — Nu, nu cred. — Pe la noi, vreo trei... Acum au să Înceapă sirenele. Da, probabil. — A trecut un sfert de oră de la apariția semnalelor galbene, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Porțile se deschiseră Însă de la sine, nu pivotând În jurul unor balamale neunse, ca În filmele de groază, ci Într-un stil modern, despărțindu-se ca la intrarea unui mall. Înăuntru nu se vedea nimic; un Întuneric dens veghea intrarea. Dindărătul beznei venea Însă o muzică liniștită, de genul celei care se aude În receptor când dai telefon la o companie pentru reclamarea unei defecțiuni, iar operatoarea așteaptă să fii preluat de vocea robotului, care te Îndrumă să apeși de 118 ori
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
nebun spre digul de bare strălucitoare, deasupra cărora sclipeau, ca un semn rău, zeci de girofaruri, În zadar cei 125 cai-putere ai săi au prins a necheza, cerând Înțelegerea fraților de combustibil. Armele au răpăit când Alfina a ieșit din beznă, lunecând ca o vulpe fugărită de ogari, până când un glonț i-a nimerit roata, o rafală i-a ciuruit frumosul veșmânt grena, iar când a trecut prin parapetul șoselei, În spate Îi flutura deja șalul de fum al avioanelor rănite
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
o praștie, străveziu ca o perdea, enigmatic ca o integramă goală-goluță, fără să aibă măcar o literă completată. Am deschis ușa și m-am avântat, cu brațele Înainte. În locul mult-așteptatei moliciuni de stirpe slavă, m-am pomenit Însă pipăind contururile beznei, Înfășurat Într-o cădere fără de sfârșit. E noapte. Plouă și, din când În când, În depărtare, nervul luminos al unui nor Înțeapă pământul. Bătute de vânt, tufișurile din spatele peretelui de sticlă se căinează, prinzându-și frunțile tremurătoare În palme de
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
cu miriadele de frunze care colportează zvonuri de furtună. Cu fracul scoarței tras peste tulpină, agitându-și coroana superioară, Încă păstrătoare de șuvițe verzi, salcia din grădină pare că ar dirija furtuna. În fața mea se ridică Încet un continent de beznă, populat de moriștile unor bigudiuri cu care nici Don Quijote n-ar fi cutezat să se lupte. Forma de viață extraterestră pare că mă va Îngropa, inseminându-mă cu niște urmași verzi, având șase picioare păroase și capete de broască. Alunecarea de
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
calculator. Lipsiți de fluxul megabiților, păreau niște pacienți În stadiul terminal, decuplați de la aparate. Degetele arătătoare și cele mediane de la mâna dreaptă le pulsau spasmodic pe brațele scaunelor, ca și cum, fără mouse, s-ar fi transformat În antenele unor gândaci pipăind bezna. Membrii unui chatroom stăteau așezați În cerc, privindu-se unii pe ceilalți, cu expresiile unor mături uitate Într-o debara. „Săracii, Îi pun să vorbească Între ei“, mi-a șoptit la ureche Olaf. Din când În când, câte unul Încerca
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
zi o fărâmă. Nu mult, un fir din covor se destramă, o zgârietură a mesei se pierde În luciul din jur. Chiar și pereții, al căror model geometric ar trebui să constituie o structură de rezistență În fața uitării, se descompun. Bezna Înaintează Încet, Înghite și mestecă tacticos. Deja nici nu mai sunt sigură câte fructe de ceară se află În vas, dar știu că unul sau două s-au topit. — De ce nu notezi toate amănuntele astea, dacă sunt atât de importante
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
focuri de artificii imediat ce treceam. În față erau Întinderi nesfârșite, pline cu Întuneric, ca și cum sute și mii de ani-lumină ți-ai fi ținut ochii Închiși, degeaba claxona tata și aprindea faza lungă, Încercând să distingă ceva În față, pentru că În bezna aceea nu era nimic de care ar fi putut să se ciocnească. La un moment dat, am tras pe dreapta să dormim. Când am deschis ochii, am văzut cum materia ne prinsese din urmă: apăruseră deja restaurante fast-food, peste tot
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
stomac. Diaree anume provocată. Ați bănuit, desigur. Noaptea, în picioare, în focul încrucișat a patru reflectoare ? Scufundarea cu capul într-un vas cu apă și săpun ? Imaginație rudimentară, de sălbatici. Două zile carceră într-o celulă cât un dulap închis ? Beznă perfectă ? — Bineînțeles, se adăugau bătăile de rutină. Batjocura, șicanele, mâncarea ca pentru porci. Nici o plăcere să recapitulăm, nu ? Observase, oare, deși ținea de câtva timp ochii închiși, că femeia pălise treptat, tot mai albă la față, cu ochii mici ? — Și
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
o femeie, o carte, o vacanță. O poezie, chiar, să nu râdeți. Uneori și muzica... reintru într-o plăcută stare de vitalitate. Ațâțat, dezlănțuit. Nu mai văd decât ținta, datele, ipotezele, soluția. Se întunecase, nu aprindea lumina. Nu era încă beznă deplină, sau poate era. Femeia, deși nu îl vedea, îl simți însă ridicându-se în picioare, în spatele biroului. Un șef deștept minuni ar face cu mine ! Unul care să știe să-mi folosească defectele ! Lenea, neglijența, incoerența, brambureala. Cât loc
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
O minte mobilă, cu circuite fine, delicate. Îmi lipsește, e-adevărat, caracterul. Egoismul și orgoliul și securitatea umilei și deosebitei mele persoane ? Cruzime feroce, să știi... un adversar care te onorează. Ai să înțelegi mai târziu. Camera intra într-o beznă tot mai compactă. Nu se distingea nimic, doar traiectul întortocheat al cuvintelor, vocea îngroșată de băutură, răgușită, sticloasă, umedă, înotând în strănuturi, umflându-se, umplând aerul, rupându-se, brusc, stinsă, ca un balon subțire, atins de dunga unei lame. N-
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
zidurile umede și groase ale conjuncturii. N-am câștigat încă extazul, împăcarea de-a savura roadele pământului, fericit sub domnia lui Bacchus. Prea mulți dintre frații noștri, împrăștiați în necuprinsul lumii, conviețuiesc cu fiarele, sălbăticiți, subjugați, viețuind fără speranță, în bezna premergătoare furtunii. Recunosc oribile chipuri de unchi și veri și mătuși, ca și cum întunericul n-ar fi în stare să trimită decât aceleași măști ale unei unice, nesfârșite familii, mediocritatea înconjurând tot pământul. Vulcan ? Abia am preluat flacăra, să împrăștiem incendiul
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
e normal și asta-i culmea ! Mănâncă, glumesc, se roagă, dorm, mint, fac amor, luni, marți, miercuri, o săptămână, două, malaxorul lent, ceață, roți și rotițe, amânări, așteptare, iluziile, surdina, loviturile, aștrii, gâfâitul și ipotezele cotidianului, bruște surpări, scâncetul, în bezna și fumul și expoziile și tirul încrucișat și asaltul și retragerile de pe câmpul de luptă. Familii, salarii, speranțe, boli, camarazii modești și răbdători, apocaliptice probe de restrângere, mereu restrângere, prudență, perseverență resemnată, azi o mică bucurie, poate furăm și mâine
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
femei? - Cum să vină? Doar una l-a cunoscut pe Enkim, zise ea, râzând. Și niciuna pe Krog, nici măcar Vinas, meștera aia pricepută foarte să-i tăvălească pe cei mai aprigi vânători, adăugă ea, dregându-și glasul. Noroc că era beznă căci am simțit cum mă Îmbujorez. - Vinas știe că ești aici? - Nu. Runa nu se mai Întoarce niciodată În satul lui Vinas. Enkim i-a povestit Runei despre Krog. Iar Krog a văzut el acum ce fel de femeie e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
noi În pajiștile limpezi de pe munte. Abia mai puteam să-l cărăm pe Enkim, dar Runa mă Îndemnă să nu mă opresc. De-acum, nici că-i mai păsa că lăsam urme cu nemiluita, doar spunea: - Hai, hai. Se făcuse beznă când Runa scoase un fel de scâncet. Adulmecă, grăbită și-mi făcu semn să fac la fel. - Apă. Izvor. Râse. - Cumpănă de ape, Îmi zise. Ne-am repezit și, nu după multă vreme, am zărit izvorul pe care-l simțise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Ea Îmi spuse: - Unu n-o să mai Învețe vorba din mintea ta. Se ridică și ea, se duse după Enkim și se apucară să-și strângă lucrurile. Îl Înfășară pe Unu Într-o blană și plecară fără alte vorbe, În beznă. Porniră spre Răsărit. M-am prefăcut că nu-mi pasă și m-am trântit În culcușul meu. După o vreme Însă, l-am chemat la mine pe unul dintre mărunței. Îl chema Kikil și era foarte sprinten. - Ia vezi tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ura fiara cea mare cu ura iadului și a crimei, pentru că simțea că o regăsește În el Însuși și că el Însuși este prada acestor dorințe sfîșietoare, nepotolite și obscure. RÎurile de vin, vitele Întregi fripte la proțap și, În bezna pădurii, grămada de trupuri animalice uriașe și urletul barbar din jurul lui, trupurile voinice și ademenitoare ale femeilor blonde prinse În orgia animalică a stomacului mereu nesătul, atotdistrugător, În burta uriașă ce nu cunoaște limită, nici Îndestulare - toate acestea făceau parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
ajung prea târziu. - Neața boierule! Da’ văd că îți place să lenevești, nu te-ncurci! - Da, da, domnul face une grosse matinée. Ce să mai zici de tinerii din ziua de azi: sfrijiți, puturoși, scrofuloși. Deschid un ochi. Afară e beznă. Nea Miluță a adormit citind. Mă uit la ceas - e 5 dimineața. În sufletul meu caut o tigaie să le-o arunc în cap huidumelor. Nu găsesc nimic. Sufletul mi-e ca un burete îmbibat de colesterol. Vreau să fug
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
încurcam eu cu un zevzec? Asta era prea de tot - să-i ia apărarea imbecilului! Mai încerc o dată. Ea nu și nu, o ține una și bună: nu era tâmpit! M-am enervat teribil. La prima stație am sărit în beznă. Autobuzul a închis ușile și a demarat. Am mai apucat să zăresc chipul uimit al Sabinei. C V Că Leo „desena” ceva în paralel cu viața lui banală, asta era limpede. Totuși, pentru ambițiile sale de „desenator ezoteric”, Cosmin îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
unghiile în pieptul lui. Ars de durere, acesta se încleștă de sânii ei, care se legănau furioși de la stânga la dreapta. În prima fază a învălmășelii, Siegfried profită de un moment de neatenție și străpunse buzele Pepitei. Înăuntru găsi cald, beznă și o umezeală care-l făcu să alunece și să se prăbușească într-o parte. Se ridică însă imediat și se aruncă înainte decis să treacă peste orice obstacol i s-ar fi înălțat în față. Înjunghiată de moarte, Sabina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
țiuia ceva ca un fluid gregorian: ordinarium missae. Apoi, un om gârbovit ieși tiptil în stradă. Era încotoșmănat într-o pufoaică zdrențuită și căra o sacoșă burduhănoasă. Strigătul m-a bușit pe nări și pe gură: Patroane! Patroane! Dar aurul beznei nu se cutremură și aerul înțepeni nemișcat și uniform. Jean se îndepărta, se pierdea apărând și dispărând pe după cocoașele de gheață ale pieței. Își luase doar o sacoșă de mere pentru un alt început. Șarpele începuse să-și înghită coada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]