3,162 matches
-
obligat, după cunoștința mea, să amintească sau să comenteze, măcar cu prilejul polemicilor privind Ravelstein, un alt roman al scriitorului, Iarna decanului, unde România nu este reprezentată ca pretext de conversație la și după cină, ci prin descrierea atroce a beznei totalitare În care se prăbușise țara În perioada ceaușistă. Într-o convorbire de acum câțiva ani cu unul dintre prietenii săi apropiați, Bellow s-a referit și la Iarna decanului, la istoria de familie de care este cumva legat. Întrebat
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
eșecurilor și opțiunilor supraviețuitorului. „Ai fi fost o fetiță cu ochii negri? Sau un băiețel Încăpățânat, cu ochii adânci și veseli, ca niște pietricele albastre-cenușii?”, Își Întreabă, ca un refren, naratorul, copilul nenăscut. Noaptea când debutează acuta introși retrospecție este bezna acelui răspicat „Nu!” adresat semenilor avizi de acomodări. Un Nu care Înseamnă refuzul paternității, sigiliul existenței naratorului În suferință și solitudine, luciditate și integritate. Încercând să restabilească o logică a evenimentelor care i-au marcat traumaticul traseu existențial, eroul lui
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
ci ca de la frate la frate.... A fost grozava epocă a încercării numită de Căpitan pădurea cu fiare sălbatice care a durat din toamna anului 1937 până în miezul lui 1940. Mii de legionari uciși de Călinești, Benglii, Moruzofi, Marinești în beznele nopții. Nu uciși, ci torturați, martirizați, fripți pe jăratec, arși cu vitriol. Căpitanul, cu el Nicadorii, Decemvirii, Clime, Banea și mulți, nenumărați și-au găsit moartea năpraznică în această prigoană. Luminișul, care s-a ivit pentru o clipă la capătul
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
toți plecați în împărăția lui Tanatos. Sergiu Aurel Măndinescu, unul din cei mai chinuiți, într-o poezie inspirată, redă tabloul tragediei Pitești, care prin oamenii ei se mutase la Cazimcă: „De-aș avea o aripă de înger Și cerneală din bezne, poate atunci mi-ar fi mai lesne Să mă adun din toate risipirile, să-mi aștern amintirile Și să spun tuturor de ce sânger. Era o noapte jefuită de stele. La fereastra nădejdii, zăbrele. La ușa salvării, lacăte Iar frunțile noastre
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
mă aflam și să mă vâre acolo? Tânăra a rotit un mâner de metal din colț și în clipa aceea o parte din perete s-a deschis spre interior, ridicându-se precum portbagajul unei mașini. În abisul acela era întuneric beznă, dar am avut senzația că dintr-acolo bate un vânt rece și umed. Nu-mi plăcea deloc vântul acela. Se auzea și susurul necontenit al unui râu. „Aici curge un râu“, zise ea. Cuvintele rostite păreau mai reale acum, lăsând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
este dincolo de cascadă. O să vă dați seama de îndată ce ajungeți acolo.“ — Și acolo mă așteaptă bunicul tău? „Da“, spuse ea, întinzându-mi o lanternă mare, rezistentă la apă, de care era prinsă o curea. Nu prea aveam eu chef să înfrunt bezna aceea, dar îmi era imposibil să mai dau îndărăt. Mi-am adunat forțele și am făcut un pas înainte. M-am aplecat ca să-mi feresc capul și umerii, apoi am tras și celălalt picior după mine. Nu mă mișcam deloc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
strigat. „Da, tot înainte până la cascadă“, repetă ea. Ca să văd cum reacționează, am mișcat buzele ca pentru a spune sela. A zâmbit și mi-a răspuns cu un sela înainte de a se închide ușa dulapului. M-am trezit într-o beznă totală. Beznă în cel mai strict sens al cuvântului. Nu se zărea nici o dâră de lumină, măcar cât vârful unui ac. Am ridicat o mână și am dus-o în dreptul ochilor, dar n-o vedeam. Am rămas înmărmurit locului, de parcă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
tot înainte până la cascadă“, repetă ea. Ca să văd cum reacționează, am mișcat buzele ca pentru a spune sela. A zâmbit și mi-a răspuns cu un sela înainte de a se închide ușa dulapului. M-am trezit într-o beznă totală. Beznă în cel mai strict sens al cuvântului. Nu se zărea nici o dâră de lumină, măcar cât vârful unui ac. Am ridicat o mână și am dus-o în dreptul ochilor, dar n-o vedeam. Am rămas înmărmurit locului, de parcă m-ar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
nervii prea încordați din pricina întunericului. După cinci-șase minute de mers, bolta mi s-a părut mult mai joasă. Sau cel puțin asta mi-a sugerat zgomotul apei. Am ridicat lanterna deasupra capului, dar n-am reușit să disting nimic în bezna aceea densă. Nu se vedea nici o boltă. Apoi au început să apară cărările laterale. De fapt nu erau chiar cărări, ci mai degrabă niște fisuri mari în zidul de piatră. Prin ele se prelingeau șuvițe de apă care se scurgeau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
cap în asemenea situații. — Întunegri? — Nu cred că te-ar fi încântat să dai peste ei aici, spuse bărbatul râzând cu poftă. — Da, nu cred că mi-ar fi plăcut să dau peste Întunegri sau orice alți negri într-o beznă ca asta, am zis eu amuzat. Doar nu aveam întâlnire cu ei! De aceea am venit să te iau, repetă bărbatul. Întunegrii ăștia își cam bagă nasul unde nu le fierbe oala. Vă mulțumesc din tot sufletul. Ne-am continuat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
îmi amintea de ceva. Asta era cel puțin senzația mea. Parcă se cufundase în adâncul conștiinței mele și făcea să tremure ușor ceea ce se sedimentase acolo. Nu pricepeam nimic. Ce naiba însemnau toate astea? Cuvintele păreau și ele îngropate într-o beznă îndepărtată. După cum vezi, nu prea vine nimeni aici. De fapt, chiar nimeni în afara Cititorului-de-vise vechi. Am dat ușor din cap fără să-mi dezlipesc privirile de pe chipul ei. Ochii, buzele, fruntea, părul negru legat la spate. Cu cât priveam mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
în timp ce îmi beam cafeaua. Bătrânul plecase la suprafață să-i redea vocea nepoatei sale. Nu știu cât a lipsit. Îmi pusesem ceasul electronic să sune la intervale de o oră și o jumătate de oră. Calculam, făceam pauză. Calculam, făceam pauză. Era beznă, așa că nu-i vedeam cadranul și habar n-aveam ce oră este. De fapt, nici nu mă interesa și nici nu m-ar fi ajutat la nimic să știu. Îmi vedeam pur și simplu de treabă. Singurul lucru care conta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
ce s-a întâmplat cu ei? N-au mai ajuns niciodată la suprafață. Ai auzit de grote, nu? Sunt câteva sub vârtej. Stau cu „gurile“ deschise, gata să înhațe tot ce le pică la îndemână. Cei ajunși acolo hoinăresc în beznă pe veșnicie. Vârtejul domina zona. Aveai impresia că din el se înalță nori de aburi uriași. Răsuna precum gemetele a nenumărate suflete în agonie. Ea a găsit o bucată de lemn de-o palmă și a aruncat-o spre mijlocul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
atât această impresie era mai puternică. Umbrele înfricoșătoare au dispărut rapid, forma copacilor și culoarea frunzelor au devenit tot mai liniștitoare, cântecele păsărelelor se auzeau tot mai clar. În luminișurile care se deschideau pe ici-colo, n-am simțit nici o clipă bezna și tensiunea pe care Zidul mi le transmisese în suflet. Oare de ce e atât de mare diferența între două porțiuni de peisaj așa de apropiate? Să fie Zidul de vină? Are el puterea să perturbe atmosfera? Sau pur și simplu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
trupul și capul străine. Nu erau ale mele. N-aveau cum să fie. Erau prea grele. Am decis să plec repede din pădure, fără să mai privesc Zidul. Am luat-o spre poarta de est. Aveam mult de mers și bezna devenea tot mai adâncă. Nervii nu mă mai ajutau. Mă mai opream din când în când să-mi trag sufletul și să-mi adun forțele. Învăluit în beznă, am simțit ceva apăsând greu deasupra capului meu. Am avut chiar impresia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Am luat-o spre poarta de est. Aveam mult de mers și bezna devenea tot mai adâncă. Nervii nu mă mai ajutau. Mă mai opream din când în când să-mi trag sufletul și să-mi adun forțele. Învăluit în beznă, am simțit ceva apăsând greu deasupra capului meu. Am avut chiar impresia că auzeam goarna în pădure, dar nu m-a afectat cu nimic. A trecut doar prin subconștientul meu. Am ieșit în cele din urmă din pădure și am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
și pulbere. Nu-mi dădeam seama dacă mai exista ceva în mine pe care să mă pot bizui. M-a ținut de mână tot timpul. Hai, dormi! am auzit-o zicând. Cuvintele au ajuns la mine de undeva, dintr-o beznă îndepărtată. 15 În țara aspră a minunilor Whisky, tortură, Turgheniev Matahală a spart în chiuvetă toate sticlele de whisky din colecție. Nu a lăsat nici măcar una întreagă. Mă împrietenisem cu vânzătorul de băuturi din apropiere și-mi aducea, de fiecare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
păreau cu totul abandonate. Focul era stins, oala de pe sobă, rece. Am ridicat capacul. Zațul de cafea prinsese o crustă groasă. Tavanul mi se părea mai înalt ca altădată și totul se acoperise de praf. Lumina era stinsă, iar în beznă nu răsunau decât pașii mei. Ea nu se afla acolo. M-am așezat pe băncuța de lemn, derutat. Nu știam încotro s-o apuc. Am decis s-o aștept totuși. M-am gândit că era cazul să vină pentru că nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
s-o apuc. Am decis s-o aștept totuși. M-am gândit că era cazul să vină pentru că nu găsisem ușa de la intrare încuiată. Așteptam și tremuram de frig. Așteptarea a fost zadarnică, pentru că ea n-a apărut. Se făcuse beznă de tot. Aveam senzația că doar eu și biblioteca mai rămăsesem pe lume și că toate celelalte lucruri dispăruseră. Am fost uitat de toți, aici, la capătul lumii. Am întins mâna, dar n-am atins nimic. Un gol imens în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
aprins lumina. Am luat niște așchii, le-am aruncat în sobă, am pus niște cărbuni peste ele și am făcut focul. La lumina lămpii și a focului, camera părea mai întunecoasă și mai friguroasă. Mă afundam tot mai mult în beznă. Sau poate pusese stăpânire pe mine o amorțeală greu de descris. Simțeam că mă cuprinde somnul. Am tresărit brusc. Ea era în fața mea. Poate din pricina luminii palide, am avut senzația că silueta ei era însoțită de umbră. Am privit-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
transform într-un tablou care să spună cu-adevărat ceva. Poate doar un peisaj pe care nu l-am mai văzut niciodată, ecouri ale unor melodii nefamiliare, șoapte într-o învălmășeală de limbi necunoscute. Se înalță intermitent și dispar în beznă. Nu există nimic comun între un fragment și altul. De parcă aș schimba mereu posturile de radio. Îmi dau toată silința să-mi concentrez energia în vârful degetelor, dar rezultatul e invariabil același. Chiar dacă intuiesc că ele îmi povestesc ceva, nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
încet spre Poartă. Abia după ce-au trecut de Poartă, mi-am dat seama ce intenționase Paznicul să-mi arate. Unele înghețaseră în poziția în care dormiseră, dar lăsau impresia că meditează. Nu mai respirau însă. Rămăseseră locului, pierdute în bezna necunoștinței, arătând ca niște excrescențe ale pământului. Doar coarnele lor albe erau îndreptate spre cer. Când au trecut prin dreptul lor, cele vii și-au plecat cuviincios capetele sau au lovit pământul cu copitele. În semn de jelanie. Soarele era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
ochilor decât fum cenușiu și zăpadă albă. 21 În țara aspră a minunilor Brățări, Ben Johnson, demon Dincolo de dulapul din perete se întindea întunericul nemărginit. Dar pentru că acum știam de existența Întunegrilor, îmi era și mai groază decât înainte. În afara beznei totale nu se distingea nimic. Deoarece veneam de la lumina neonului de pe străzi și a vitrinelor, întunericul mă copleșea de-a dreptul. Fata a luat-o pe scară-n jos, echipată cu dispozitivul de ținere la distanță a Întunegrilor în buzunarul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
fund. În timp ce coboram, mi-am amintit de perechea din Skyline și de Duran Duran. Ei nu știau nimic despre mine. Habar n-aveau că purtam în buzunar un cuțit mare, că eram tăiat pe burtă, că urma să cobor în beznă. Îmi imaginam, sau poate îmi aminteam, că nu-i interesau decât numărul kilometrilor parcurși, muzica și sexul. Ce să caut eu în viața lor? Mi-ar fi plăcut grozav să nu știu nimic. Măcar o vreme. Să conduc și eu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
duș. Și s-o rog să nu-și scoată brățările. Nici eu nu știu cum ar fi mai bine. Nu contează de fapt. Îmi imaginez că fac dragoste cu ea. Are brățările pe mână. Nu-mi amintesc chipul ei. În cameră e beznă. Îi scot chiloții - nu mai știu dacă sunt mov, albi sau bleu - și nu-i rămân decât brățările. Sclipesc ușor în întuneric și clinchetul lor pe așternut răsună chiar plăcut. În timp ce coboram scara, mi-am dat seama că aveam erecție
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]