4,944 matches
-
strâns. Băsmăluțe reglementare de protecția muncii. Și-o frumusețe de depășea geamandura și-ți întuneca uzul gândirii... - E-te ale dracului! Băsmăluțe... 74 DANIEL BĂNULESCU - În doi ani n-o mai cunoșteai după caroserie. Majoritatea din alea arătoasele, le lași blonde și sprintene... Și le găsești îngropate și cu pătrunjelul pe piept... Rămân astea pocitele... și cocîlcioasele. Cu picioarele obosite cât doi bulumaci... Care când merge, își mestecă șezutul. Și care pare făcute doar ca să-ți ție rândul la Alimentara... D-
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
veselă. Toți o ciupesc tandru, o mângâie, o strigă..." - Ai dracului!... O ciupesc pe mama lui ăstuia și el se bucură! - ...o mângâie, o strigă. Berea scîrțîie-n halbe, scârțâie pozele pe la încheieturi. [...] Mama servește, părul ei se revarsă în bucle blonde peste marginile halbei. Toate rudele își trec mâna prin el înainte de a bea. Flutură rufele pe frânghie deasupra meselor din "Local familial". Toată lumea e adunată. Bunicii mei din flori, mătușile. Mie îmi aduce mama cei mai bine făcuți mititei, aduce
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
șocant. Meritase. Așa că puștoaica intrase în ultima ei stație la "Romarta Copiilor" și se pregătea, iar Celestin prinsese mișcarea. O luase ușor, virase de vreo două ori în preajma ei, trântise o frână. - Cum te cheamă? Îi dăduse târcoale, blonda era blondă, puștoaica puștoaică, aer nefericit, binecuvântatele membre inferioare întinse cu scripetele de tortură până la gât, trebuia... O întrebase frumos: - Cum te cheamă? Există oameni care nu se sinchisesc nici pîn' la cot de bunele maniere. Unele trăznite, de exemplu, nici măcar nu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
șuturi în fund. Mai trase un fum. Apoi încă unul. - Da! Seară de seară, puțoii se întorceau să le furnizez cîte-o brumă de amănunt despre felul în care arăți. Le furnizam. Îmi raportau și ei. Despre vreo gâgâlice că-i blondă, despre alta c-a fost într-o vrajă c-o nuga și-acum, de la vreo indigestie, zăcea într-un spital, cu toți zulufii și intestinele ei. Când și când vreun pretenar se înfățișa c-o puștoaică, pe care o supuneam
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
un domn... deosebit de interesant... ce se numea Pink Floyd. Era singurul bărbat căruia i se potrivea, fără îndoială, termenul de captivant. Se înfățișa drept un gentelman înalt, bine legat, cu o mustață și o podoabă capilară atât de șarmante și blonde, încît nu exista doamnă sau domnișoară să nu se trezească nutrind speranțe în legătură cu el. Mai târziu, soțul meu l-a provocat la duel și a fost nevoit să-l omoare. Înainte de a se lăsa complet omorât, domnul Floyd încă și-
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Pe fotoliul din față, înfășat într-o husă păr de cămilă, se ghemui Fisente, nepotul preferat al lui Sucu Marcel, un lungan arătos și viclean de-și trăgea chiar și singur clapa, dacă nu avea cui, mustăcind sub pletele lungi, blonde și mutra de fecioară, de se gheruiau puștoaicele după el. Nu puteai să-l scapi din ochi pe Fisente, că, în timpul în care tu ți-ai fi aprins o țigară, el dădea deja foc la o treime din București. Ierbii
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
de la un centru național. Să nu ne grăbim. Să nu sărim deci să-i luăm în crampoanele reproșurilor noastre pe electricienii de rând. - Tincuța Argelescu, interveni vijelios o gospodină, punctată pe gât și pe bărbie cu negi uriași. Curva a blondă, de locuiește, cu poama de mă-sa, pe Alunișului 204. Când a auzit că sora lui domnul Bleju e plecată la un parastas în provincie... Ca o scorpie, a dat buzna aseară peste săracul văduvoi. Și s-au încălărit și
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
constănțean îi spuneau, prescurtat, Stani și cine ar fi bănuit că în adolescență, năstrușnicul scria poezii. Eu, colega lui, încă din clasele mai mici nu am știut deși lucram la revista școlii și frecventam cenaclul condus de o profesoară tânără, blondă, chipeșă, pe care elevii o sorbeau din priviri. Acum, dacă privesc mai atent, tabloul cu fotografiile noastre de la absolvirea Liceului Mircea cel Bătrân îmi dau seama că atitudinea lui era una de mare cuceritor, nedeclarat însă. Greu de ghicit, atunci
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
onomastică. Fiana, cu trăsăturile ei perfecte de creolă, avea trei mari defecte, din punctul lui de vedere! Era brunetă, premiantă și îi plăcea literatura însă adevărat, era foarte modestă și de aceea o prefera... lui, care de obicei vedea numai blonde în fața ochilor. Blonda lor profesoară de limbă română bănuia că se inspira de peste tot când îi vedea lucrările și o taxa la note. Astfel erau veșnic amândouă în situații conflictuale, dar și-a schimbat brusc părerea când a văzut în
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
trăsăturile ei perfecte de creolă, avea trei mari defecte, din punctul lui de vedere! Era brunetă, premiantă și îi plăcea literatura însă adevărat, era foarte modestă și de aceea o prefera... lui, care de obicei vedea numai blonde în fața ochilor. Blonda lor profesoară de limbă română bănuia că se inspira de peste tot când îi vedea lucrările și o taxa la note. Astfel erau veșnic amândouă în situații conflictuale, dar și-a schimbat brusc părerea când a văzut în teză niște citate
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
Ea știa ce urmărește Marinică, tot încerca să se bage în viața ei, și plictisită nu-i dădea nici o atenție. Văzând că nu are nicio șansă cu ea, a început s-o vrăjească pe Malvina. Într-adevăr, Malvina era solidă, blondă cu ochi albaștri, bucălată iar pistruii de pe obrăjori accentuau aerul șăgalnic naivă, un copil mai mare. Îți plăcea să o privești și doar atât. Laur își spune zâmbind: -Ia uite ce a vrut Marinică să-mi plaseze! Parcă e stăpânul
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
face să tremurăm pentru celălalt. A plecat la București și a uitat-o. Peste doi ani, într-o seară era la restaurantul Stănică. Se renovase, acum ajunsese un restaurant elegant, condus de-un mandatar, cu ospătărițele îmbrăcate toate la fel, blonde, tinere, în rochii cu floricele colorate viu, prinse complicat în buchețele, pe fond bleumarin închis sau negru, imprimate pe un material deosebit, poate autohton fabricat la Integrata. Rochițele semitiroleze aveau din croială talia înaltă acoperită cu un șorțuleț fără sarafan
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
închideau ochii. Intrau teleleu peste lume, petreceau, strigau la lăutari să le cânte cântece pungășești și-i răsplăteau. Puteau să ia ștoalfele de șolduri și să le învîrtească până amețeau. Erau niște transilvănence grase, cu pieptul mare, toate buzate și blonde, cu părul scurt, pofta lui! Le pupa după ureche și le scotea în curte. Nechezau ungurencele, că le plăcea, își alegea. Era de unde! Spre ziuă le întindeau pe nisipul vreunei binale și le dezveleau. Tocmai duminică dimineața le dădeau drumul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
era frică și parcă era și bucuroasă că se afla singură cu Procopie aici, că el o ținuse aproape, în brațe, și că dansaseră împreună. Studentul se așezase pe patul scund de alături. Tăcea. Din când în când schimba plăcile. Blondă sau brună Mie mi-e totuna, Pe-amîndouă le doresc, Pe-amihdouă le iubesc... Cânta o voce de bărbat. De la geam se vedea grădina oltenilor. Lângă porțile de sârmă ședeau doi țărani cu fața către soarele puțin. Aveau căciuli negre și crețe
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
umpluți. Raci. Astăzi: FRIGANELE. BEȚI VINURILE NOASTRE: Muscat-Ottonel, Saba, Valea Dosului. Fripturi: Purceluș la MICA VITEZĂ VACĂ cu cartofi pai RIDICHI Accelerat Fudulii de berbec INIMĂ LA TAVĂ cu spanac Mititei, patricieni, debrețini la comandă. VIN NEGRU, Mamă, mamă Bere blondă și brună la halbă și la Tap. Dă chelnerului bacșiș și nu uita pe lăutari! V O E B U N Ă! Cafele, prăjituri de casă. Lichior, Țigări POFTĂ BUNĂ vă urează BORTOASA Urma o fotografie a patroanei, o femeie
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
lui este o consolare atâtor inimi bolnave, că de câte ori tentațiile disoluției încearcă sufletul, crepusculul imperial îi este leagăn de sicriu. Cine n-a cunoscut acea dispoziție de care vorbea Verlaine, comparîndu-se imperiul de la sfârșitul decadenței, văzând cum trec marii barbari blonzi, nu va ava niciodată dezabuzarea suficientă ca să înțeleagă anumite epoci. Și cine nu cunoaște vibrația în spirală a inimii, în zadar se apropie de aurorele culturilor. Toată istoria n-are valoare decât prin ceea ce selecționăm din ea, prin conținuturile ei
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
atât de fericita lui nebunie. Va să zică asupra acestui chip îți concentrase el amorul lui, atâta formă avea pustiita, sărmana lui viață - un portret!.., Da, era tatăl său, când fusese în vârsta lui de acum. Mumă - sa, o femeie palidă, naltă, blondă, cu ochii negri, îi vorbise adesea de tatăl său; de acel copil cine știe cum rătăcit în clasele poporului de jos. Misterios, fără să spuie cuiva secretul numelui lui, el ședea în casa preotului bătrân a cărui fiică era Maria. Ei se
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cu totul în prada impresiunii sale, ținea încă ochii strâns închiși. Când se deșteptă din reveria sa, fereastra de sus a palatului era deschisă, în salon întuneric și sticlele ferestrei străluceau ca argintul în alba lumină a lunei. Aerul era blond și văratic, iar razele lunei, pătrunzând în camera lui Dionis, izbeau fața sa palidă și împleau sufletu-i plin de lacrimi c-o nespusă melancolie. "Da - repetă el încet ideea lui fixă - sub fruntea noastră e lumea - acel pustiu întins
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și limpezi ca lacrima; ea să alerge prin cărările tăinuite, prefăcîndu-se a fugi de amorul meu și eu s-o urmăresc... Nu! fără ea ar fi raiul pustiu. Și cine era ea, Maria? Era fiica spătarului Tudor Mesteacăn, un înger blond ca o lacrimă de aur, mlădioasă ca un crin de ceară, cu ochi albaștri și cuvioși precum albastru și cuvios e adâncul cerului și divina sa eternitate. Ades ea privise din cartea de închinăciune la fața adâncită și palidă a
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Eu... deschide fereastra... nu e nimeni pe strade, nu te poate vedea ni meni, și apoi chiar de te-ar vedea... Fereastra se deschise-ncet, perdeaua se dete într-o parte și dintre creții ei apăru frumos și palid capul blond al unui înger. Luna-i cădea drept în față, încît ochii ei albaștri străluceau mai tare și clipeau ca loviți de o rază de soare. Sub alba haină de noapte de la gât în jos se trădau boureii sânilor și mânuțele
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Din ce în ce mai mare, mai mare - se lumina - pân o văzu departe asemenea unei lune - și el cobora cu cartea sub mână nourii groși, s-- apropia de pământ, deja vedea culmile strălucite ale unui oraș, lumini presărate, o noapte văratică cu aerul blond, grădini mirositoare și... și își deschise ochii. El se scutură oarecum din somn. Soarele se înalța ca un glob de aur arzător pe un cer adânc albastru; grădina de desubtul ferestrei în care adormise Dionis era de un verde umed
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
într-o viorie și melancolică umbră. Fusese vis visul lui cel atât de aievea sau fusese realitate de soiul vizionar a toată realitatea omenească? - Perdeaua de vis-a-vis se dete puțin într-o parte și prin faldurii ei albi apăru un blond cap de copilă. Râdea. - Maria! șopti el cu inima strânsă. Părul ei cel blond și împletit în cozi cădea pe spate; o roză de purpură la tâmplă, gura micuță ca o vișină coaptă și fața albă și roșă ca mărul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
sau fusese realitate de soiul vizionar a toată realitatea omenească? - Perdeaua de vis-a-vis se dete puțin într-o parte și prin faldurii ei albi apăru un blond cap de copilă. Râdea. - Maria! șopti el cu inima strânsă. Părul ei cel blond și împletit în cozi cădea pe spate; o roză de purpură la tâmplă, gura micuță ca o vișină coaptă și fața albă și roșă ca mărul domnesc. După ce râsese - cine știe de ce? - ea lăsă perdeua să recadă. Dară inima lui
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
culcată astfel pe pieptu-i... El se sculă. - Lasă-mă! zise ea roșie ca purpura. Dar el o cuprinsese, îi mângâia fruntea ei albă de-i dete pălăria jos și-i lăsă să izvorască pe umeri în jos valurile de păr blond... apoi îi luă amândouă mânuțele în mînele lui... ea nu mai rezista... se uita le ele, îi săruta degetele.. ea nu mai rezista... Mario, mă iubești tu? ? Dar dacă nu m-ar chema Maria? zise ea sub inspirația unei fulgerătoare
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
numai de razele roșii ale jăraticului din cămin, intra îmbrăcată ca băiet, ca în noaptea aceea când se văzură pentru întîia oară în apropiere. Membrele ei zvelte în bluza de catifea neagră, aceeași pălărie cu margini largi pe părul ei blond și piciorușele cele mai mici din lume în botine bărbătești. Și ea s-- apropia de el. Mînuțele-i albe și transparente ca ceara contrastau cu mînicele moi și negre și astfel se primblau de braț prin semiîntunericul călduros al salei; din
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]