31,862 matches
-
Grinda-i suspendată de umerii lui Dumnezeu! 11. Doi ani au fost împreună. Numai nebunii cred că pot doza fericirea. Fericire închisă ermetic în recipiente de unică folosință; fericire 0.400 ml perfuzii pentru oameni singuri; fericire la kilogram, la bucată, cu dumicatul, firimitura, vândută în iarmaroc pe vreme de secetă; fericire de împrumut ce ține loc de pat plin, de burtă îndestulată, de iarbă verde; fericire ca o diversitate consemnată cu majuscule (AILĂVIU, domnișoară X, tu ești viața mea); fericire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
ca o iapă în călduri, își lingea chipul în oglindă. O valiză de carton, câteva schimburi, caiete, cărți, o fotografie dosită sub plușul oglinzii, un pieptene, 4 săpunuri "Cheia", 200 de lei (bani în monede a câte 5), Psaltirea, o bucată de mălai coaptă în rolă, 10 ouă fierte. Valiza din carton, cu mânerul dintr-o curea, de la bunicul. La Sibiu, în calea Poplăcii sângele începea să orbească. Dumnezeu nu se mai lăsa scris cu majuscule. Petru era mai trist decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
retezat venele, oiștea i-a desfăcut coastele, osia, ca un glonte de lumină, i-a străfulgerat tâmpla. Sângele șotronului se despletea pe Copou la vale, pe lângă Universitate, pe lângă Râpa Galbenă, până în Pasajul Unirii și înapoi, reflux. Câțiva oameni grăbiți culeg bucățile de viață și le așează pe targă ca pe un puzzle, cineva desenează pe asfalt cu o cretă albă... șotronul! Nu-l călcați, vă rog nu-l călcați!" Salvarea urlă ca o lupoaică la stele. Oglinda se face țăndări, mozaicul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
te dă învins, decorul; pe fața nevăzută a lunii, trece ca o absență pe jumătate sâmbure, pe jumătate piatră. La ce bun să numeri leșurile, dacă după tine vin corbii și le mănâncă? La 15 ani, Petru era precum o bucata de puzzle ce întregea decorul; pe partea întunecată a oglinzii creștea șotronul. Decupajul inimii avea muchiile tocite, piesa se desprindea din întreg, celelalte piese, lacome, împărțeau absența în părți inegale. A zburat pasărea, au rămas pe ramură amprentele cuibului. Văzduhul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
cât să visezi valuri; astăzi privești lacul din curtea spitalului și simți cum îți cresc corăbii în vene. Libertatea nu se identifică după codul de bare: vezi, guști, miroși, pipăi, tragi cu urechea; ambalajele împăturesc impresii și le vând la bucată. Libertatea se întâmplă acolo unde gândul se rostogolește după bunul plac al memoriei. Gândurile nu lasă urme-n zăpadă. Nebunia este compatibilă cu orice formă de libertate. Terapeutul implantează elanuri convergente spre o trezire lucidă, scurtcircuitând memoria; subconștientul înrourează gândirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
un cadran de ceas deșteptător și aștepta săgeata să coboare spre gârlă. Se făcea seara, se făcea noapte, tata nu mai venea. Mama îl aștepta cu masa pusă până târziu. "Un castron de borș pentru tine, unul pentru Didina, o bucată de brânză pentru tine, una pentru curva satului, un ou ție, unul ei! Mânca-o-ar amarul de spurcăciune!" Două linguri, două cuțite, două furculițe, în mijloc mămăliga; cu o sfoară mama tăia drum spre casă. Tata sorbea în liniște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Pendulul s-a oprit la miezul nopții, ultima metanie cu fruntea în cer, genunchii deschideau mormânt sub tocul ușii. Paznicul, o umbră ursuză cu ochelari, a răspuns la salut printr-o bălăngănire necontrolată a capului. În fereastră, în loc de sticlă, o bucată de carton. Umbra a ferit icoana ce obtura geamul spart, apoi a stropit cu apă sfințită duhul care i-a tulburat rugăciunea. Petru, speriat, a privit dincolo. Umbra avea chip: era roșie-vineție la față, mâinile noduroase, degetele strâmbe, pline de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
nu ești bun nici de zama oului. Sau poate te-o fi împins păcatul la vreo muiere măritată, a aflat bărbată-su și ți-a pus sare pe coadă. De asta vă știu în stare pe voi, fătălăilor! Pentru o bucată de pizdă vă vindeți sufletele. Hai, borăște tot, trag clopotele de vecernie și eu tot cu tine îmi pierd timpul. Bine, te dau pe mâna jupânului, să vezi ce scărmăneală îți face! Părinte, am ucis patru oameni și vreau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
tată? Este tatăl tău sau tatăl meu, al cui este? Toată biserica repetă la fel. De ce al nostru? Adică el se împarte la toată lumea? Dacă se împarte, eu cât primesc, un deget sau mai puțin? Cum să mă rog unei bucăți de tată? Degetul tatălui meu care ești în cer... Petrică, când vei fi mare, vei înțelege. Dumnezeu unul este pentru toți. El nu împarte dragostea firimituri, unul este Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt întreit... Așa, așa, puișor, fă cruce, adună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Tatăl nostru... De ce al nostru și nu al lor? Pentru a-l putea revendica când ni se face de oameni singuri cu titlu de proprietate? Tatăl nostru, om de zăpadă, ne ascundem după tine ca după o redută, rupem bulgări, aruncăm cu bucăți de sfințenie în cei care nu au după cine să se adăpostească. Cine se crede drept să ridice piatra? Cine se crede stăpân peste înțelenire să lovească cu ea? Petru, în fiecare seară, repeta îndoiala: Tatăl celor mulți, tatăl celor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
culegea șoaptele dimpreună cu frunzele uscate și le trântea de stânci până se făceau țăndări; norii cu burțile pline de schije își rupeau apele deasupra schitului, ploua cu amar peste amarul fiecăruia. Părinții Gherasim și Ilarion sfredeleau cu briceagul o bucată de cer: Ochii nu trebuie să vază, gura nu trebuie să vorbească, nasul nu trebuie să miroase, urechi da, mai decupează o ureche și încă una, întoarce felia pe partea cealaltă. Sfredele, părinte, sfredele, să auză păcătosul porunca Domnului, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
oțel din epiderma crucilor prevesteau altfel de priorități. Chiliile s-au aprins aproape instantaneu; rugăciunea este precum un rug, somnul animă arderea când inima imploră mântuire. Trapeza își mistuia cele peste 25 de înfometări, focul mesteca ferestrele ca pe niște bucăți de carne crudă, apoi scuipă jar până în magaziile chelăriei. (Starețul nu a cunoscut niciodată cum arde a secetă esofagul în postul mare.) Acareturile se topeau unul câte unul. ("Bogățiile ard cu flacără albastră în noaptea de Înviere", spunea mămuța Lențuca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
un fier înroșit pe suflet. Umilința la care i-a îndemnat starețul nu putea fi tolerată. Scenariile gândite în fiecare noapte în livada coniței Cătălina erau ipotetice, atât cât să aibă gust țigara, să încălzească coniacul, să lunece brișca în bucata de slănină afumată. Totuși scenariile nu le domoleau nici pe departe orgoliile de veterani ai schitului. De după creasta Bârgăului, soarele cât o mămăligă pentru toți flămânzii lumii; la poalele Bârgăului, o câmpie sub care pământul năștea milioane de licurici; vântul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
aproape stinse trădau prezența. Petru a încercat o poziție de drepți în fața arătării difuze, un salut milităresc, un aer solemn. Petru a inspirat moartea ca pe o aromă de primăvară timpurie, apoi (în virtutea amintirilor) a scuipat-o ca pe o bucată de plămân putred: Bunicul avea o vorbă: moartea nu trebuie luată în seamă. Cu moartea nu se cade să fim intimi: tu îi ceri sinceritate, ea te pârăște la oficiul de stare civilă că nu ai viză în buletin; tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
carte, un Dante, un Petrarca, sau unul din poeții aceștia mai mici, ca Tibul, Ovidiu și alții; citesc despre patimile lor de dragoste, și iubirile acestea îmi aduc aminte despre ale mele; astfel prins în gînduri plăcute, îmi petrec o bucată de vreme. Ies apoi în drum și mă abat pe la han; aici stau la taifas cu cei care sînt în trecere, le cer vești de prin locurile lor, ascult lucruri felurite și-mi însemn în minte mulțime de gusturi și
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
le cer vești de prin locurile lor, ascult lucruri felurite și-mi însemn în minte mulțime de gusturi și tot felul de ciudățenii omenești. Și iată că vine și ora prînzului, cînd laolaltă cu toți ai mei mănînc din acele bucate pe care le pot avea aici în casa asta de la țară și din puținul pe care-l am. Iară după ce am mîncat, mă înapoiez la han; aici îl găsesc de obicei pe hangiu, și tot aici se mai află un
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
mult, ar putea R.S.R. să scoată un roman liric În virtutea experienței sale poetice, iar proza lirică nu ne interesează. Așa cum nu ne poate fi de folos, repovestită de prietenul Rubobostes, o lume descrisă de alții și reținută de el pe bucăți. Cum adică? Să ne pierdem vremea cu ce a Înțeles el din fantezia altora?... „Ce roman cinematografic!“, au exclamat alții, abstracție făcînd de biografia mea senzorială. Iar dacă propria scriere, Înlănțuirea de semne vreau să zic, i-a rămas invizibilă
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
dispăreau și de-a dreapta, și de-a stînga, dar veneau cele două poduri de piatră, primul peste gîrla Îngustă, al doilea peste o baltă din vreo veche revărsare de-a Văii, avînd pesemne izvoare proprii, de vreme ce nu seca niciodată. Nici bucata de drum dintre poduri nu era flancată de vreo casă. Abia dincolo de baltă, se Înălța pe stînga casa robustă, gospodăroasă a lui Hárász, iar pe dreapta, În roșu de cărămidă, a nu mai știu cui. Înțelegeam cu toții, mai cu seamă noi, copiii, că
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
Aproape de primul pod, pe dreapta, sub dealul Cerhatului, duruia din cînd În cînd o moară. Măcina grîu, dar asta nu era treaba noastră. În schimb, stor sul sîmburilor de floare de soare aduna acolo liota de prunci, fiecare cu cîteva bucăți de pîine de cufundat În uleiul fier binte, spumegos, prin jgheabul din jurul teascului. CÎnd au demolat moara ca să mute presa mai la oraș, toți băieții eram acolo. Eu Îi strînsesem. Aflînd cel dintîi vestea, Îi striga sem din fugă pe la
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
urale, asemenea celorlalți călători, cînd trenul s-a pus În sfîrșit În mișcare. Vagonul lui, Împins și tras de colo colo, fusese strecurat Într-o garnitură care, iată, se aș ter nea la drum. Neamțul a scos din raniță o bucată de pîine și două mere și i le-a Întins: — Trebuie să-ți fie tare foame, ia și mănîncă, i-a spus el ungurește. Cum, s-a minunat prizonierul, nu sînteți german? — Ce importanță mai are În vremurile astea ce
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
dinainte sala de bal subpămînteană a muncitorilor imigranți din urmă cu un secol. Am Înțeles că tocmeau alămuri și tobe, dar pe ce fel de muzică or fi dănțuit ei la 1907? Din cîntările americane ale Floarei, am reținut o bucată ritmată pe care am asimilat-o mai tîrziu piesei lui Chuck Berry Let’s Twist Again. Twistul nu era Încă inventat În zorii lui 1900, poate că melodia, cu sonoritatea și ritmul ei, avea puterea de a absorbi toate liniile
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
deoarece În acele vremuri țăranul german era iobag, nu avea dreptul de a se căsători fără aprobarea stăpînului și fără a deține o casă. I se propunea acum șansa de a se răscumpăra și a deveni proprietar liber pe o bucată de pămînt generoasă, departe, În est, dar În același stat, căci pe atunci Suabia făcea parte din posesiunile Coroanei Vieneze. Candidații la viață slobodă și nedijmuită În cealaltă margine a Împărăției se Îmbarcau pe cheltuiala lor pe niște vase de
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
a ales-o pe cea pe care venise și unde se Întîlnise astfel a doua oară cu jucăria cenușie. În curtea casei, zărind o teslă, a ridicat-o și s-a gîndit că n-ar fi rău să aleagă o bucată potri vită de lemn În care să sape un jgheab pentru un izvoraș din deal, În așa fel Încît să-l călăuzească la vale, să nu-l lase să se risipească prin ierburi. Zis și făcut, s-a așezat pe
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
venea gazul metan se chema „paip de ghez“. Coșului Îi spunea, ca toți ai locului, „coșarcă“, dar cel de pîine, de așezat pe masă, era „besket de pită“. Își amintea de cartea americană de identitate, descriind-o ca pe o bucată mare de carton cu poza ei color și cu slove englezești dedesubt despre care vorbea (termenul e pe toate buzele astăzi, dar suna insolit pe atunci) ca despre un „card“. „Drept În colori mi-o făcut cardu’ de cum am fost
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
ci-l îmbogățește, îl completează, îl potențează. Gnosticii invocă în acest sens capitolul I al Genezei, care afirmă egalitatea între crearea bărbatului și a femeii, nu capitolul 2, unde se vorbește despre plăsmuirea Evei din coasta lui Adam (exact, din bucata de carne din dreptul coastelor). În acest sens, koinonia trebuie înțeleasă ca „tovărășie spirituală”, complementaritate în lucrarea mântuitoare a cuplului 20, sens mult mai „tare” decât sensul erotic. Sărutul pe gură, scos în prim-plan și răstălmăcit de toți neognosticizanții
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]