3,531 matches
-
a iubit mult, a iubit-o, era frumoasă, avea părul blond, obrajii catifelați, ochii... și profa, babă trecută de 60 (a douăsprezecea mireasă astrală a poetului) a scos din poșetă un ciob de oglindă: obrajii căzuți, ochii spălăciți, buze vineții, bucle tip Ludovic al XVI-lea... A iubit-o copii! În parcul Copou, toamna, elevii de la internat adunau frunze uscate; Petru și Genia îngrijeau spațiul dintre între două statui; frunzele putrede împrospătau memoria cimitirelor. Toamna se întregește ca un puzzle, particulă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
și-și descoperiră fratele ghemuit încă lângă peretele jilav, numai că, deși căutară îndelung, sticla cu ulei de păr nu era de găsit. — Ce-ai făcut cu sticla cu ulei de păr? îl întrebară ele pe Hungry Hop, ale cărui bucle unse frumos și parfumate îl demascau ca fiind ultimul utilizator al produsului. Erau grozav de supărate. La vederea umflăturii de pe falca lui deveniră și mai furioase. Fără-ndoială, alunecase când făcea baie și se lovise. Fratele lor cel demn de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
sunt ascunse, iar calea înspre ele e plină de nimic. Rezultatele erau unice, funcție de datele și apetențele individului. Tastând tot Urania Albastru 2, unui amic îi crease: corzi nevăzute ori formule îmbinate perfect nu-l pot cuprinde încă... într-o buclă nesfârșită de furii neînlănțuite urzește câte-o clipă-n care, din haosul ce vine să rămâie doar un fir. Pe Eutherpe 117 venise o muzică divină, care sfărmase continuumul spațio-temporal în mii de bucăți enyace, interconectându-le și intermodelându-le în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85064_a_85851]
-
frână. - Evident, zise. - Vrei să spui că aștepta un apel? Gosseyn voia să pună lucrurile la punct. - Ești agentul lui? Omul clătină din cap. - Eu sunt un Prezicător, zise. Era orgoliu în glasul lui, dar un orgoliu de canalie. O buclă de păr gri îi căzu pe tâmplă. Aducea cu orice, dar nu cu un nobil de Yalerta. Gosseyn nu luă în seamă lăudăroșenia. Îl prinsese, asta conta. - Ce i-ai spus? - Că erai la bord. - Ce a răspuns? - Că știa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
În regulă. Numai să nu-ți ia prea mult, bine? După ce Heydrich, Nebe și poliția au plecat din apartament, m-am uitat mai îndeaproape la cadavrul lui Klaus Hering. Aparent, legase o bucată de cablu electric de balustradă, făcuse o buclă pe care și-o trecuse pe după gât și apoi își dăduse pur și simplu drumul jos de pe scară. Dar numai examinarea mâinilor lui Hering, a încheieturilor și a gâtului îmi putea spune dacă asta era ceea ce se întâmplase cu adevărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
din partea din spate a urechii drepte a lui Hering. Gradul de strângere a ligamentului este întotdeauna mai ridicat și vertical în cazul unei spânzurări decât în cazul unei strangulări. Numai că exista și o a doua urmă, orizontală, chiar sub buclă, care părea să-mi confirme îndoielile. Înainte de a se spânzura singur, Klaus Hering fusese omorât prin strangulare. Am verificat dacă gulerul de la cămașa lui Hering era de aceeași mărime cu cel de la cămașa pătată de sânge pe care o examinasem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
opune latura orizontală, mai ales dacă e alcătuită din pagini duble, care necesită o mișcare lentă înapoi; atunci, sunetul seamănă cu o sfâșiere sufocată, cu note mai triste. Marginea foilor se destramă, dezvăluind țesutul filamentos; se desprind fâșii subțiri, numite „bucle“, plăcute la vedere, ca spuma unui val pe plajă. A-ți croi drum prin bariera filelor implică gândul la ceea ce cuvântul închide și ascunde în sine: îți deschizi drumul spre lectură, ca printr-un codru des. Romanul pe care-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
În zilele următoare, indienii din satele din jur sau de departe au venit în procesiune la mormântul lui Faustino Higueras. Plecau la revoluție și-mi cereau relicve de luat la luptă, într-o cutie de aur, în fruntea regimentelor: o buclă din părul lui, o bucată din poncho, un cheag de sânge dintr-o rană. Atunci am hotărât să dechidem groapa și să deshumăm cadavrul. Dar Faustino nu era acolo, mormântul lui era gol. Din ziua aceea s-au născut multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
nu-i așa? Parcă a fost ieri. — Ieri? Ce, ai înnebunit? Parcă a fost acum zece ani. Cred că anul ăsta a trecut cel mai greu din viața mea. Parcă timpul a stat pe loc. Zici că trăiesc într-o buclă a timpului și— — Em, scumpo, te rog să nu mă înțelegi greșit, dar aș vrea să nu mai vorbești. Numai până când ajungem acolo, spuse Leigh. Emmy ridică o mână și clătină din cap. — Ai spus destul. Nicio supărare. Nici eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
culoare, să se asorteze cu pereții. Totuși, n-am putut să admir nimic, pentru că fiecare suprafață era încărcată cu diverse instrumente de înfrumusețare. Davide, cosmeticianul, transformase literalmente încăperea în salonul lui personal. El pudra obrajii lui Julie, Raquel îi aranja buclele, iar Irinia, pedichiurista poloneză, îi pilea unghiile de la picioare. Asta nu-i nimic. Am auzit că unele fete newyorkeze nu pleacă la nici o petrecere fără să-și consulte dermatologul pentru eventualele imperfecțiuni ale tenului. —Arăt fericită? Am zâmbetul natural? mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
obrajii lui Julie căpătau culoarea rujului ei roșiatic NARS. —A fost total grețos! Am crezut c-o să vărs! M-am simțit atât de umilită... țipă ea. Mi s-a făcut încă și mai rău când am văzut noua coafură cu bucle a gemenelor Vandonbilt. Nimeni din orașul ăsta nu-și face coafură nouă înaintea mea, Mooki, nimeni! Pare grav, remarcă Charlie. Voi, fetelor, aveți o viață foarte grea. Nici nu-ți dai seama ce povară e să fii atât de strălucitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
e tot anarhist. Dumnezeu nu poruncește, ci ... Ascultă, nu-i așa? — Tu ai spus-o, nevastă, tu ai spus-o. Dumnezeu însuși te-a luminat. Vino-ncoace! O cuprinse pe nevastă-sa, îi privi fruntea, suflă asupra ei, asupra unor bucle de păr alb, și adăugă: — Te-a inspirat. El însuși. Da. Dumnezeu ascultă... ascultă... — Da, în teorie, nu-i așa? Și tu, Eugenita, lasă-te de prosti, îți iese-n cale o mare partidă. — Și eu sunt anarhistă, mătușă, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
scuturi de nepăsarea asta, dacă nu faci ceva ca să-ți cauți un loc de muncă și să ne putem căsători, sunt capabilă de orice nebunie. — De ce nebunie? Hai, ia zi, scumpeteo - și-i mângâia gâtul, răsucindu-și pe deget o buclă de la ceafa copilei. — Uite, dacă vrei, ne căsătorim și eu continui să muncesc pentru amândoi. — Și ce-o să zică lumea de mine, cucoană, dacă accept așa ceva? Și ce-mi pasă mie ce-o să zică de tine? — Dom’le, dom’le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
n-am făcut nici o greșeală ? Simt că totul se crapă și se reașază în alte forme în jurul meu. Dacă Arnold nu a înregistrat împrumutul intenționat - și a făcut să pară că a fost vina mea ? Reiau, ca o bandă în buclă, conversația cu Arnold. Când i-am zis că nu-mi amintesc să fi văzut memoriul pe biroul meu. Și cum a schimbat imediat subiectul. Eu am plecat de la premisa că acel memo a fost întotdeauna acolo. Am plecat de la premisa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
cută de neliniște, ce se adâncește tot mai tare. — Ce se întâmplă ? spune în cele din urmă. În viața mea n-am povestit ceva atât de dezlânat cum îi povestesc lui Nathaniel. Mă bâlbâi, bâigui, mă repet și reiau în buclă aceleași lucruri. Nathaniel mă ascultă în tăcere. E rezemat de un stâlp vechi de piatră din fața băncii singuratice pe care sunt așezată. Stă în profil, umbrit de soarele după-amiezei, și n-am nici cea mai mică idee ce gândește. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
vom mânca liniștiți, adică va mânca liniștită, eu nu, la sfârșit îi spun ce s-a întâmplat, sau poate mai târziu, pe la mijlocul după-amiezii, în timp ce lucrăm, e la fel de rău să afle înainte de prânz ca și imediat după aceea. Șoseaua făcea o buclă largă la capătul așezării, după ultima casă se vedea în depărtare un uriaș dud negru, de peste zece metri înălțime, acolo se afla olăria. Cupa a fost umplută, acum trebuie băută, spuse Cipriano Algor cu un zâmbet obosit, și se gândi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
ciudă, de consolare, monolog sfâșietor al unui poet Înfrânt și grandios. Pace omului În Întunecata tăcere de dincolo. Dar și cuvinte de bucurie, de sublimă nepăsare: Vin! Să fie la fel de trandafiriu ca obrajii tăi, Iar regretele mele, la fel de blânde ca buclele tale. După ce am recitat catrenele până la ultimul și am admirat Îndelung fiecare miniatură, ne-am Întors la Începutul cărții pentru a parcurge cronicile de pe margini. Cea a lui Vartan Armeanul, mai Întâi, care acoperă aproape jumătate din operă și datorită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
și mai mult de orice scepticism. Căci nimic În sculptura greacă nu trădează Îndoiala. Din contră, totul caută s-o ascundă. Așa cum Îl vedem În statui, Apolo Înaintează ținînd În mîini lira și arcul, mîndru și melodios. VÎntul Îi flutură buclele blonde. La șold Îi atîrnă tolba cu săgeți, iar marea palpită În fața celui care, odinioară, la Delfi, a străpuns cu săgețile sale un șarpe monstruos ce pustia ținutul. Ucigătorul șarpelui rupe limitele cărnii și se Înalță În transparența sufletului său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
Meduza fusese de o frumusețe neobișnuită și a avut chiar Îndrăzneala să-și dispute frumusețea cu Atena, uitînd că zeii sînt În această privință la fel de vanitoși ca oamenii. Zeița s-a iritat atît de tare, Încît a schimbat În șerpi buclele părului glorios al Meduzei și le-a dat ochilor ei proprietatea funestă de a preface În piatră tot ce priveau. Ceea ce era un blestem mai mare pentru Meduza decît pentru victimele ei. Nu vreau să-mi ascund că undeva, Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
și marine. Monumente de artă feudală.“ Domnul cărunt întinde mâna spre măsuța din dreptul fotoliului, dar stewardesa e la post, se și aplecase, să-i ofere elixirul. O tavă de argint, pe care vibrează sticle brune, galbene, verzi. Coc de bucle blonde. Mâini lungi, albe. Rochie lungă, de voal. Goală, sub voalul transparent. Clientul parcă nici nu o vede. Carcasa se apleacă în stânga, pasagerii se crispează în fotolii. „Populația, odată cu civilizația bronzului. Valuri de popoare migratoare... războaie cu Imperiul Otoman... domnitori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Profesorul Vancea. Asistenta mea, Ortansa Teodosiu. Scumpa ieși, aduse de pe hol scaunul, îl puse la ușă, la intrare, unde fusese și cel anterior. — Să intre Dumitrache Grigore. Ortansa ieși, apăru un bărbat scund, corpolent. Fața mare, transpirată, păr cărunt, în bucle. Se așeză, cuminte, pe scaun, cu mâinile pe genunchi. — Deci, dumneata ai făcut contestație. În loc de gradul trei, ceri gradul unu sau... chiar zero. Marga zâmbi strâmb spre doctorul Florin. Acesta îi întinse un dosar voluminos. — Mda, aici sunt analizele, electrocardiograma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
auzea. Tânărul aproba, răspundea, repetând spusele turistului, dar sonorul nu pornise. Se rotiră acum, amândoi, spre stewardesă. Dreaptă, în rochie lungă, de voal, transparentă. Goală, sub rochia transparentă. Aștepta, cu tava întinsă. Sticle colorate, pahare colorate, etichete colorate. Dreaptă, goală. Bucle blonde, mâini lungi, albe, chip suav, de băiat. Cearcăne de fard vânăt. Un trup lung, de efeb. Domnul cel cărunt, turistul, zâmbi androginului. Buzele sale ritmau cuvinte cuvinte cuvinte, dar fără sunet, nici un sunet. Chipul roz al bătrânului, gulerul țeapăn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
la pândă, cu covrigi și acadele pentru‐obraji în acuarele. Dacă irisul‐ lumină panʹ la nalba din grădină și, cu fulgi, văzduh ocupu‐l, ce le‐ o fi, acuma, trupul?... Auroră boreală, sau a zorilor beteală?... Printre nori a ploii buclă, sau a soarelui nălucă ce, rămas fără copite, culmea vestului l‐înghite, și‐ acea umbră, prin poiene, întârzie să‐ 1 desene?... Din volumul „Terapiile invocației”, Editura Timpul, Iași, 2008 Marin Sorescu (n. 19 februarie 1936, Bulzești, județul Dolj ‐ d. 8
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
umbră din pânzele lui Vermeer și Van Gogh; eroismul dureros supraomenesc în Prometeu înlănțuit al lui Eschile și Antigona lui Sofocle. Viziunea cosmică axiologică a lui Omar Khayyam se reflectă în constatarea amară a nimicniciei universale: Miresme, cupe, harfe și bucle aurii: O, jucării sfărmate de Vreme, jucării ! Gând, faptă, renunțare, virtuți, căinți și rugi: Cenuși pe care vântul le spulberă, cenuși.... antidotul fiind detașarea, viețuirea în sublimitatea poeziei: Surâs și puritate ! o, răsărit divin ! În cupe scânteiază câte-un imens
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
speră ca dincolo să se dizolve în iubirea eternă: Liberi, în zbor arzător Vom sui fără hotare Și în veșnica Iubire Ne vom pierde, vom dispare. Omar Khayyam, după ce deplânge în robaiyate măiestre nimicniciile destinului omenesc: Miresme, cupe, harfe și bucle aurii: O, jucării sfărmate de Vreme, jucării! Gând, faptă, renunțare, virtuți, căinți și rugi: Cenuși pe care Timpul le spulberă, cenuși... își încheie periplul vizionar cu o deschidere care ne rămâne inaccesibilă: "Eu văd un loc mirific, dar nimănui nu-ncredu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]