5,189 matches
-
În urmă. De parcă ar fi fost urmărită, panicată. Pentru Marie, instinctul de polițist nu era o a doua natură, ci natura Însăși. Privi cu amănunțime silueta. Era prea Înaltă, prea fină pentru a fi aceea a lui Loïc. De altfel, cafeneaua din port era În partea opusă. Și de ce și-ar fi dat fratele ei atîta bătaie de cap ca să-și ascundă Întoarcerea tardivă? Chiar dacă ar fi tras la măsea din cale-afară - iar silueta nu avea mersul șovăielnic tipic celor băuți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
mormăi el, deloc mîndru de o mărturisire care dovedea lipsa lui de experiență. Mi-e atît de ciudă... Marie era gata să-i spună că lucrul ăsta nu avea importanță, cînd el Îi povesti ce se Întîmplase În ajun, la cafenea. Ea făcu ochii mici. Fratele ei se bătuse din pricina ei. Pentru ea. Pentru Marie... - Dacă l-aș fi luat pe sus azi-noapte pe Gildas, În loc să-l bag la zdup pe scriitor. Dacă... Restul se pierdu În șervețelul Kleenex. Simți nevoia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
era golful - și apelase la prietenii fiicei ei, Încîntați să profite de teren servindu-i drept parteneri. Fiica lui Pierre-Marie de Kersaint venea o dată pe săptămînă, la fel ca Ronan Le Bihan sau fata care o ajuta pe Anne la cafenea. Dar cel mai asiduu, cel mai Înzestrat totodată, era incontestabil tînărul Kermeur, Nicolas. Yves se Încruntă văzînd mașina Méhari intrînd pe alee și parcînd lîngă terenul de tenis. Ce căuta Marie la el acasă? Se arătase cumva prea stăruitor În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
conducă Înapoi la castel. În mai puțin de un minut, portul rămase pustiu. Înghițindu-și dezamăgirea și durerea, Marie se Întoarse spre Stéphane Morineau, care se legăna de pe un picior pe altul, neștiind ce atitudine să adopte. - Gildas a părăsit cafeneaua pe la ora unu noaptea. Anne l-a văzut Îndreptîndu-se spre șantier. * * * Fiul mai mare al familiei Kermeur nu protestase atunci cînd Jeanne Îi spusese să preia el șantierul naval la ieșirea la pensie a unchiului Joseph. Faptul că el preferase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
fi Închisă. Cam pe la ora trei, vîntul conteni, iar potopul se transformă treptat În burniță, ploaia aceea fină și pătrunzătoare al cărei secret de fabricație Bretania pare să-l dețină dintotdeauna. Legătura cu continentul avea să fie curînd restabilită. La cafeneaua din port, Anne și mica chelneriță Împărțeau sandvișuri și căni cu grog celor care tocmai petrecuseră ceasuri bune scotocind insula În căutarea lui Nicolas și care făceau acum o pauză Înainte de a se reîntoarce pe teren. Sora lui Christian aprecia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
care picura pe furiș conținutul unei pipete În paharul lui Yvonne. Insensibilă la burnița care Îi aureola părul cu o rețea de picături fine, Yvonne mergea cu pas energic, chinuită de frica pe care o declanșase apelul telefonic primit la cafenea cu o jumătate de ceas mai Înainte. Cum putuse el să descopere adevărul despre copiii ei? Doar bătrînul Pérec era la curent, dar el falsificase documentele sub ochii ei. Să fi aflat cumva Yves? Mama lui Gwen respinse imediat ideea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
loc. Desprinzîndu-și ușor mîna din cea a lui Pierric, Marie se luă după el, Îngrijorată. Gwen așteptă ca zgomotul pașilor să scadă pentru a o Întreba pa mama ei de la cine era apelul pe care-l primise Înainte de a părăsi cafeneaua. - Telefonul ăla te-a contrariat destul ca să te facă să pleci imediat. Nici măcar n-ai vrut să vin cu tine. De ce? Yvonne Își smulse electrozii cu un gest sec. - Mă obosiți toți cu Întrebările voastre! tună ea. Șterge-o! Afară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
foi scînteie roșu. - E la fel ca pentru cabin-cruiser-ul furat În plină furtună, busola lui Nicolas găsită la țanc În epavă și anexa cu grijă ascunsă Într-un golf din Morgat, continuă Lucas, implacabil. Toate astea fără să fi părăsit cafeneaua din port, unde sora dumitale și cîțiva din cei care sînt stîlpii barului sînt gata să jure că te-au văzut. Trebuie să spun că nu-ți pierzi nicidecum nordul. Își Înfipse privirea În aceea a skipperului. - Dă-mi voie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ca Învingător. Trebuia să fie astfel, de data asta mai mult ca niciodată, dacă voia s-o recupereze pe Marie. Ultimul lui gînd, Înainte de a da uitării tot ce nu ținea de cursă, Îl adresă Annei. Și-o Închipui În cafeneaua ei, Înconjurată de clienții obișnuiți și de suporteri, În fața ecranului mare pe care-l Închiriase pentru această ocazie. La Împușcătura care va marca semnalul de plecare, vor scoate cu toții exclamații vesele și vor ciocni paharele pentru victorie. Imaginea asta pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
exclamații vesele și vor ciocni paharele pentru victorie. Imaginea asta pe care Christian o avusese În minte corespundea Întocmai realității. Numai că el nu avea cum să afle că În vesela rumoare care se Înstăpîni după plecarea În cursă, ușa cafenelei fu dată de perete de către o femeie despletită, care dădu năvală, gîfÎind, În bar. Cu un aer rătăcit, Îi privi pe bărbații care-și zbierau entuziasmul și cu un singur strigăt aspru le curmă brusc bucuria: - Ty Kern! La Ty
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
de superstiția care sporea În ritmul deceselor și pe care cei mai Înverșunați o imputau fetei Kermeur, rămasă pe loc În ciuda avertismentelor. Și apoi, mai era și Christian, pierdut În Atlanticul de Nord... Încă mai șovăia, cînd Fersen Împinse ușa cafenelei și Îi făcu semn să-i lase singuri. Văzînd-o ghemuită În colțul ei, Lucas avu brusc pornirea de a lăsa totul baltă - ancheta, ucigașul, menhirii -, de a o smulge pe Marie de pe insula asta de smintiți, de a o duce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
iar ea, parcă spre a-i da anume dreptate, se ridică. O reținu apucînd-o de braț. Ea dădu ușor din cap. - Dă-mi pace. Uită-mă. - Nu pot, răspunse el cu simplitate. Și Îi dădu drumul. O privi ieșind din cafenea, Îmbrîncindu-l fără voie pe tipul care livra zilnic ziarele. Teancul de exemplare din Télégramme de Brest ateriză sec la piciorul barului. Anne scoase o exclamație Înăbușită. Pe pagina Întîi se etala un portret al lui Yvonne Le Bihan, făcut cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ea, chiar și de cele mai rele acte de violență, dacă asta poate sluji planurilor lor. Dar n-am să-i las, poți să mă crezi! - Vin și eu cu tine. - Du-te mai degrabă să cumperi toate exemplarele de la cafenea, Îi porunci ea Întinzîndu-i o mînă de bancnote. Și distruge-le. Te rog, Ronan, fă ce-ți spun. La fel ca tatăl lui, nu știuse niciodată să-i țină piept. Așadar capitulă. Pierric se uită după ei cum străbăteau atelierul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
și a trăi liniștit, și Înțelegea ca toate astea să meargă la fel și mai departe. Afirmația lui Ryan era atît de netă că Lucas și Marie nu fură deloc surprinși cînd Morineau confirmă alibiurile acestuia: Ryan se aflase la cafeneaua din port atunci cînd ei fuseseră blocați În grotă, Stéphane Îl Încuiase În celulă ca să-l trezească din beție În noaptea uciderii lui Gildas, apoi se aflase la Paris cînd Fersen fusese atacat pe faleză; cît privește uciderea lui Yves
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
de care toți se temeau: vasul multicocă al lui Christian Bréhat fusese În sfîrșit reperat de avioanele de vînătoare de la baza din Lann-Bihoué, dar din păcate vedeta Marinei trimisă la fața locului nu găsise pe nimeni la bordul epavei. La cafeneaua din port, lumea era consternată, Anne se prăbușise. Marie primi vestea ca pe o lovitură dată În plin, se afla la volanul mașinii cînd auzi informația. Opri pe marginea drumului, doborîtă. Era cu neputință, Christian nu putea să fi dispărut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
oră nedefinită cînd soarele se scufundă În ocean. Chiar dacă aruncaseră anatema asupra ei, pînă și cei mai duri dintre insulari se bucuraseră că fata lui Milic fusese găsită teafără și nevătămată, iar acum serbau vestea bună la un pahar la cafeneaua din port, unde Pierre-Marie de Kersaint și soția sa le făcuseră surpriza să li se alăture. De două ori Într-o lună, chiar dacă Împrejurările dramatice favorizau solidaritatea, era ceva ce putea trezi Într-adevăr uimirea. Castelanii erau cumva pe cale să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
dispară unii după alții pe toți cei care au terenuri ce au aparținut odinioară familiei Kersaint, ripostă Gwen, foarte hotărîtă să răspundă cu aceeași monedă. Prinși În hărțuiala lor verbală, nici unul, nici celălalt nu-l văzură pe Fersen intrînd În cafenea. Polițistul stătu să-i observe. Faptul că știa de acum că Gwen și PM aveau același tată dădea Întregii scene o cu totul altă culoare. - N-ați băgat de seamă că ucigașul nu s-a luat niciodată pînă acum de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
frapat“ e tendința celor din familia Le Bihan de a se ucide unii pe alții! Așa că a le face de petrecanie celorlalți nu le mai creează probleme! - Amuzant lucru, din partea unei odrasle de ucigaș! Spectrul legendei trecu peste cei din cafenea, declanșînd o tăcere ostilă. PM avea insulta pe vîrful limbii cînd Îl zări pe polițist care Îl observa cu atenție. Cuvintele Îi rămaseră În gît. - Ai jucat bine, PM, Îl persiflă Armelle. O să ai noroc dacă te vei alege măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
bordul mașinii Începu să vibreze. Cel al Mariei. Răspunse și se Încordă. Lucas n-avea decît s-o privească pentru a ști cine o suna. Magia se sfărîmase. Demară În scrîșnet de motor. 26 Niște mese improvizate fuseseră puse În afara cafenelei, pe locul rezervat de obicei pieței. Lampioanele răspîndeau o lumină blîndă, colorată. Femeile erau Într-un permanent du-te-vino cărînd oale cu scoici fierte În suc propriu și vin, În vreme ce alcoolurile circulau. Un acordeon cînta În surdină. Puteai crede că e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
alți treizeci de ani? - SÎnt atîtea lucruri de pus la punct, bîigui ea, conștientă că evită răspunsul. Hotelul, șantierul... angajații. Cine se va ocupa de toate astea? - Marie are dreptate, decretă Anne turnîndu-și Încă un pahar, Îi aud vorbind la cafenea, sînt cu toții Îngrijorați pentru soarta lor. - În ce privește hotelul, e practic aranjat, spuse sobru Jeanne. - Stai! Doar nu vrei să spui că l-ai vîndut familiei Kersaint? se răzvrăti Marie. - Cumpărătorii nu se Înghesuiau, spuse Milic, venind În ajutorul soției lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Diverse dosare stăteau deschise, pahare de carton pentru cafea umpleau coșul de gunoi, scrumiera dădea pe dinafară de mucuri de țigară. În zadar se străduia să-și disciplineze gîndurile, acestea Își urmau cursul și se Întorceau invariabil spre port. Spre cafenea. Spre ea. Se Întrebă dacă Își pusese rochia albă pe care o purtase În seara aceea la Brest. Și Își spuse că era un biet idiot. Și-l imagină pe skipper jucîndu-și rolul de fante și strivi cu furie al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Începu să prindă interes pentru fete. Câteodată, destul de rar, cele două internate organizau ieșiri comune. În după-amiezile de joi, când era timp frumos, mergeau la un soi de plajă amenajată pe malul Marnei, la marginea orășelului Meaux. Era acolo o cafenea cu baby-foot și flippere - dar principala atracție era un piton Închis Într-o cușcă de sticlă. Pe băieți Îi distra să-l provoace, să-i dea bobârnace; vibrațiile Îl Înfuriau cumplit, se izbea În pereți din toate puterile, până cădea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
simplă trecere pe strada principală a unui oraș obișnuit accelerează ritmul cardiac al tinerilor și al bărbaților adulți, iar pe bătrâni Îi face să scoată mormăieli de regret. Annabelle deveni repede conștientă de tăcerea ce-i Însoțea apariția, Într-o cafenea sau Într-o sală de clasă; dar ca să-i Înțeleagă pe deplin motivul, i-au trebuit ani. La gimnaziul din Crécy-en-Brie, era Îndeobște admis că Annabelle „este cu” Michel; Însă și fără asta, nici un băiat n-ar fi Îndrăznit, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
local, iar la Esbly schimba, lua un automotor. În general, ajungea la Crécy cu cursa de 18 și 33; Annabelle Îl aștepta la gară. Mergeau Împreună de-a lungul canalelor ce traversau orășelul. Uneori - destul de rar, În fapt - intrau la cafenea. Annabelle știa acum că Într-o zi sau alta Michel va simți dorința s-o sărute, să-i mângâie trupul de a cărui metamorfoză era conștientă. Aștepta acel moment fără a fi nerăbdătoare, nici prea Îngrijorată; avea Încredere. Dacă aspectele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
cu una dintre ele, o brunețică ochelaristă. Prea nefericit și prea frustrat ca să-l intereseze cu adevărat psihologia altora, Bruno Își dădea totuși seama că situația fratelui său vitreg era chiar mai rea decât a lui. Adesea, mergeau Împreună la cafenea; Michel purta hanorace și fesuri ridicole și nu știa să joace baby-foot; cel care vorbea era mai mult Bruno. Michel rămânea nemișcat, vorbea din ce În ce mai puțin; ridica Înspre Annabelle o privire atentă și apatică. Annabelle nu renunța; pentru ea, chipul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]