46,651 matches
-
nu mai e mister. Misterele sunt supranaturale și sunt singurele mijloace de ieșire din înlănțuirea cosmică, din limitele comunității și din mărginirea personală. În orice caz, dacă un mister este comentat și i se găsește un răspuns, atunci misterul se cheamă problemă și răspunsul, soluție. E adevărat că misterul nu e comod, te neliniștește. Dar dacă misterul ar fi absent, neliniștea metafizică a cunoașterii ar dispărea și omul ar deveni mineral. Funcția pozitivă a misterului este incitația spiritului nostru de a
322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea by Petre Ţuţea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1381_a_2692]
-
și mister se datorește nu numai intelectului, vocațional, ci și misterului. Trebuie să recunoaștem că suntem tâmpiți... Sacerdotul creștin nu e mistagog, el nu interpretează misterele. Mistagog e păgânul, care interpretează falsa lectură a vieții și universului — și asta se cheamă mitologie. Preotul creștin nu tălmăcește misterele, ci le comunică, fiind învăluit ritualic de ele, ca și credincioșii. Dogma euharistiei, dogma Trinității... ce, e de nasul unui popă să le comenteze, comportă asta comentarii? Mistica nu e altceva decât vehicularea misterului
322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea by Petre Ţuţea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1381_a_2692]
-
este, nu e convingător. Dar nici corpul nu este, în nici un fel, convingător. Capul nu are biruință definitivă; faptul că e muritor îi anulează esențialitatea. Tot ce există în noi și nu ne obligă să ne sinucidem din disperare se cheamă spirit. Renașterea italiană, unde omul este situat în centrul universului, este eretică din punct de vedere creștin. Autonomizarea puterii omului este în sine demonică. Părerea mea este că omul cel mai semnificativ, de fapt singurul care este om, este homo
322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea by Petre Ţuţea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1381_a_2692]
-
comuniștii, niciodată revoluționari până nu veți imita pe cel mai generos zeu pe care l-a dat istoria lumii, pe Cristos. În parabola cu oaia rătăcită, un păstor părăsește o turmă întreagă în căutarea unei oi. Să știți, asta se cheamă „unanimism moral creștin“. Fiindcă în universul lui Cristos o celulă care mai palpită într-un muribund e mai valoroasă decât toate galaxiile posibile. RUGĂCIUNE Poarta spre Dumnezeu este credința, iar forma prin care se intră la Dumnezeu e rugăciunea. Rugăciunea
322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea by Petre Ţuţea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1381_a_2692]
-
impună Statelor Unite situarea bolșevismului la rang de supraputere. Mă întreba un rus, cu ani în urmă: Domnule Țuțea, cum vă explicați dumneavoastră că noi, rușii, întindem mâna Europei și ea o refuză sistematic? — Foarte simplu, aveți un cancer mintal, se cheamă cancer ideologic marxist-leninist. Aruncați cancerul ăsta la gunoi și Europa nu numai că vă salută, dar vă și recunoaște, cum tradițional ați fost recunoscuți, ca parteneri egali. Și atunci Europa se va întinde de la Atlantic la Vladivostok, iar America va
322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea by Petre Ţuţea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1381_a_2692]
-
femeia câștiga bani fără să plătească impozit, inspectorul o pornise Însoțit de femeia de serviciu de la primărie, spre biserică unde se oficia o slujbă de Înmormântare. Rar avea obiceiul să intre În biserică, așa că trimisese pe Însoțitoarea sa, să o cheme discret afară, pe cea cu lucrul clandestin. Nu durase mult și femeia venise, salutând cum era obiceiul: Să trăiți domnule inspector, știu pentru ce mă căutați, dar să așteptăm puțin să se termine slujba, că nu este bine să plecăm
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
la un moment dat fetele au Început să strige ajutor către tatăl lor, prinse Într-un vîrtej puternic și trase către mijlocul apei. Disperarea omului nu mai cunoștea margini. Neputincios În a-și salva copiii, agitându-se În toate părțile, chemând la rândul lui ajutoare. Totul a fost zadarnic. Copilele au fost găsite abia după trei zile, undeva În aval. Grea durere pentru cei rămași. O mamă Încă tânără ce-și striga cu disperare pierderea suferită, un bărbat Înnebunit de durere
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
numai În casă, unde Învățase croitoria cu o vecină din bloc. La Revelion a cunoscut Letiția un tânăr senin și calm care a impresionat-o prin gentilețea lui. Făcea tot posibilul să-i intre În voie, să o binedispună. Il chema Ionel și terminase o școală de maiștrii. Lucra deja la o fabrică textilă și era foarte atent cu fata. Ne primind nici o veste de la Feodor, luni de zile o tot Întreba pe bunica ei dar, aceasta primise instrucțiuni clare de la
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
nici de tăcerea lor care durase aproape treizeci de ani. Simțise doar o arsură În dreptul inimii când privirile lor se Întâlniseră. Considera că el renunțase la ea din cauza părinților care aveau idei fixe. Printr-o verișoară de-a Letiției, o chemase afară din local și au stat de vorbă. Au lămurit lucrurile vechi, s-au convins că au fost niște victime ale mentalității părinților și bunicilor lor. Au schimbat numerele de telefon și după acea nuntă au ținut legătura un timp
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
moștenitor, nu a fost de acord. De atunci nu l-a mai văzut pe fiul ei, care o ocolea ca pe o leproasă. La sesizarea vecinilor, care mai auzeau ce se Întâmpla cu femeia bolnavă, frații și surorile acesteia au chemat poliția. Nici acest lucru nu a schimbat prea mult, tratamentul inuman la care o supunea nora. Mă Întreb și eu, de unde mai avea această femeie puterea să se roage pentru iertarea, agresoarei sale. I se lumina fața când citea câte
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
și pe la Înmormântări și mai primea și de acolo câte ceva de pomană, ba o haină, un pantalon, o pereche de pantofi rămași de la răposatul respectiv. Fiind o vară toridă și strugurii se copseseră devreme, așa că pe tatăl lui Ionuț Îl chemase fermierul și la cules de vie, dar l-a pus la zdrobitorul de boabe, cel așezat pe un butoi mare de trebuia să se urce pe scară ca să ajungă sus să toarne strugurii Între cei doi cilindrii care-i zdrobeau
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
a pus la zdrobitorul de boabe, cel așezat pe un butoi mare de trebuia să se urce pe scară ca să ajungă sus să toarne strugurii Între cei doi cilindrii care-i zdrobeau când omul Învârtea manivela. Seara când au fost chemați toți la masă, În traista tatălui lui Ionuț, au pus și o bucată mai mare de brânză, o stică de must și câțiva ciorchini de struguri, să aibă și pentru copii. Observase fermierul că omul era harnic și priceput, așa că
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
Într-o casă și vor avea lapte pentru copii. Se Înnoptase bine când a intrat În sat, a oprit puțin bicicleta și a spus cu mâinile Împreunate: „Doamne, eu Îți mulțumesc, numai Tu l-ai făcut pe fermier să mă cheme la muncă și să aibă Încredere În mine”, dar dacă este doar un vis... fă să nu mă mai trezesc niciodată. Am Îndurat multe.... Era așa de fericit, că nici pe la cârciumă nu a mai intrat, a dat fuga acasă
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
ieșise băiatul cu tricoul alb de la barieră. Încerca să-i atragă atenția fetei că el Își ținuse promisiunea. Hei ! Scufița Roșie ! Unde alergi așa? Silviu Bărbulescu se apropiase de Andreea și de mama acesteia, salutând stângaci și spunând: Silviu mă cheamă. Ce repede ai fugit de la barieră... Trenul...nu eu adăugase Andreea, făcând la rândul ei prezentările. Din mașină Își făcuse apariția și tatăl lui Silviu, puțin cam fără chef, dar de vreme ce tot șia stricat somnul, Întinsese mâna către mama Andreei
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
unde l-am cunoscut mai întâi pe Corneliu Babă, apoi pe sculptorul Ion Irimescu care, pe parcurs m-a simpatizat foarte mult. Fără știrea părinților realizăm desenele acasă, apoi le duceam la academie. Deseori lipseam de la cursuri. Mama a fost chemată la scoala unde diriginta a instiintat-o de isprăvile mele, drept pentru care am primit pedeapsa. A rămas totuși pasiunea pentru desen și arta de care nu m-am desprins niciodată. I.A.: Studenția dumneavoastră s-a desfășurat la Iași
Sculptura by Lucreția Filioreanu-Dumitrașcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1617_a_3095]
-
se spargă, ce risipire prin ani! Ce distrugere cumplită, și nesăbuință? Treci neobservat de nimeni care să te oprească. Treci mai departe, obsedat de punțile tot mai subțiri; nu mai privi, în adâncul oglinzii au rămas doar grinzi. Portret Aș chema un gest, să mă înțelegi mai bine, l-aș rotunji după grumaz, sau după umerii aplecați și ei, de atâta oboseală. Acesta-i cuvântul! Tot mai aproape de mine, de voi toți din jur; parcă pornește din capul pieptului, urcă spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
parcă pornește din capul pieptului, urcă spre obrazul trist, împrejur, până sub cercănele de sub ochii de ametist. Fruntea rătăcește, ca o ființă străină de tot ce a fost. Nici părul blond, stins de o lumină trădată și ea, nu mai cheamă mângâierile cândva transparente și naive. Ironie N-ai să petreci vara aceasta cu mine, nu va fi nici nuntă nici moarte rochia mea albă și-a pierdut candoarea acestor mari sărbători. Nici nuntă să ne învăluie mireasma credinței, nici cucernica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
experiențe. Determinism Lectura mea atârnă de umărul meu ca o geantă cu primejdioase învățături o aventură a căutărilor în texte te plimbă de la viață la moarte, prin păduri din ziduri de argint; în strălucirea lor, știu că mă mint. Mă cheamă la moarte ca un destin într-o carte deschisă; nu te grăbi spre mansarde întunericul arde. Am citit undeva că cele scrise te pot ucide apăsată de vise. Febră mare În zilele lui martie, cu soare și albastru suntem cuprinși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
cândva ne-au înălțat. Pătratul era lipsit de vis, sfera ne claustra, triunghiul era o definiție seacă, în școala pozitivă cu lumina săracă, ca un tren uitat pe șinele retrase într-o gară. Sângele cald citat de poet ne mai cheamă înapoi în sfinții părinți. Pentru noi e târziu, întâmplările crude au săpat peste trupul amar și chinuit, adânc și barbar. Mintea, ca o pasăre prăbușită, mai bate obosită din aripă din clipa ce mai trece o clipă. Program de note
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
acum, izgonirea lui Adam pe pământ? Albastru veșmânt învăluie rugăciunea înghețurilor cuprinse în balans în razele vechilor voivozi fără merinde, și-au pierdut chipul peste fața mea s-a așternut demult soarele și nisipul -. 17Martie 2013 Nevoia de aer Mă cheamă aici la munte, umilit și apăsat de păcat, bat la uși și la ferestre. Cad în genunchi, dragostea-i neprihănită, prea multă iarnă la nunți. Tinerii sunt bătrâni și-aici, orbi de singurătate. Străzile lumii au fost uitate. În colț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
adâncul unui lac, sub pământ s-au frânt: umbra, sfânta undă s-a încrețit în veșnicii să se ascundă măcar un semn colorat să-mi arate fața lunii, să destrame lent ceața groasă a nopții, tristețile lăutelor să mă mai cheme dement. De ce a rămas agenda goală în acești ani? Fără semne banale sau tăinuite; prin gemurile albe și insipide, se văd ierburile înrourate și mute. Un ochi de lup stă la pândă 2013, vremea cade flămândă în trup! Ce mulți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
este scris. Nu mai e soare, nu-l mai văd, nu-l mai aud, nu mă doare; așa va fi clipa, intrată în derutată, când moare!? A murit și satul? În satul meu, câinii nu mai latră, cocoșii nu mai cheamă diminețile. Noaptea nu mai ți-e teamă că vin din cimitire fetele tinere și alte stafii în chip de mire. Clopotele în biserică bat mai rar, bătrânul nu mai are putere; așteaptă ziua de miere și colacii și răchia tare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
te apasă cu ființa ei de zăpadă? Ilustrata a venit târziu, mi-a rănit gândul și inima și nu mai știu! Fără muzică, fără linii secrete redarea directă sună a pustiu. Îi lipsește furtuna și largul, malul abrupt și catargul chemând întâmplarea lacrima și marea. Legenda cu versul ei mut nu te mai aștepta grăbită ca la început, să-ți mai povestească de vârsta ei firească. Se miruie iubirea, lacrima se subție sub pleoapa vineție. Trează, mai lasă să intre cenușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
ochi, dar am citit o scrisoare: Când e noapte, e frumos să crezi în lumină. Și un desen pe o pagină, ar fi adus atâtea gânduri, ar fi oprit inima ta ce încă încearcă să vie, dacă l-aș fi chemat, gândul, în chip de rege, s-ar fi încoronat. * * * Cât a ținut bucuria mea, șaptesprezece ani, lângă o stea. Am râs, am dansat, m-am reprezentat, mi-am strivit semnele înainte de somn să nu mai adorm cu ele apăsată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
asurzitoare în piept. * * * Trebuie să fii bătrân să te gândești la moarte; cei tineri nu au timp, ei trec mereu mai departe, pentru ei, ea nu există, se mută ușor spre marginea când veselă, când tristă! Ei au viziune îi chemă orizontul nemărginit, au viitorul tipărit al nostru veghează în asfințit. Noi nu mai stăm la pândă, am obosit ca un vânător blestemat, împietrit în nemișcarea sumbră, săgeata noastră are vârful în umbră. Când murim de tot? Când nu mai avem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]