3,254 matches
-
care, fără a fi murit încalcă împărăția celor morți (Chi è costui che senza morte/Va per lo regno della morta gente?), "dogoarea" covorului "gros, roșu-aprins", care se prelungește din holul hotelului fără ferestre (de câte ori intră în holul hotelului, Adrian clipește pentru a-și obișnui ochii cu lumina "artificială") până dincolo de rotonda cu oglinzi. În Infernul dantesc, divinul poet explică motivul pentru care roșu-aprins sunt "ziduri(le) deslușite, ca de moschee": "Flăcări infernale/ le-ncing aici, în fund de iad pe
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
de loviturile ce plouau asupră-i. Ea era vâltoarea; ba nu, el însuși! De unde venea de fapt puhoiul în rotire? Ce-ntrebare! Nu se putea distinge nimic în bezna dormitorului, iar într-a minții nici atât. Între trupurile lor înlănțuite furtunos clipea calm, migdalat, ochiul urgiei. Străbătu în iureș oral stepa vălurită a pielii ei, purtat de strigatele sălbatice ale hoardelor de dincolo de orizont, ce și-l încoronaseră han suprem cu însuși vortexul devenirii. Cereau din rărunchi prăpăd. Îi vâjâiau pe la urechi
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
militară cît și de fastul de la Versailles. Rudă cu numeroși suverani cărora le-a împărțit tronurile Europei, protector al prinților deveniți vasalii săi, el devine adevăratul stăpîn al Europei și se consideră astfel: "Eu sînt Charlemagne" afirmă el fără să clipească în timpul conflictului cu papa. În dorința de a-i imita pe monarhii vechiului regim, el împarte miniștrilor și generalilor săi titluri pompoase, dar lipsite de semnificație: astfel, Joseph Bonaparte primește demnitatea de mare Elector, cavalerul Murat devine mare amiral iar
Istoria Europei Volumul 3 by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/963_a_2471]
-
avea să fie aspru sancționată de Păstorel Teodoreanu într-o epigramă celebră. Nu știu cum s-a derulat sondajul CURS care avea să indice că un aiuritor 10% din electorat este gata să o trimită pe dna Roberts la Cotroceni fără să clipească ori fără să încerce să afle cine este și ce poate candidata cu pricina. Și atunci, de ce nu ar avea dreptul dna Roberts să adopte deviza. Dacă voi nu mă știți, eu vă vreau! Tot ceea ce știu este că se
ABSURDISTAN - o tragedie cu ieșire la mare by Dorin Tudoran [Corola-publishinghouse/Journalistic/1857_a_3182]
-
Mă scol și ies cu Moț în curte. Luna nu se mai vede. Stelele par infinit de sus și sunt așa de sclipitoare, cum n-am mai văzut nicăieri. Bum, bum. Cerul în partea Stalingradului e de culoare roșie, mereu clipește ceva pe el, se stinge și iar clipește. Pornesc brusc în sus nenumărate șiraguri de puncte luminoase trasoare. Și iar e întuneric. Mă întorc în pat înghețată. Mariana doarme culcată incomod pe salteaua ei de pae, Moț se urcă cu
Escadrila Albă : o istorie subiectivă by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1429_a_2671]
-
Luna nu se mai vede. Stelele par infinit de sus și sunt așa de sclipitoare, cum n-am mai văzut nicăieri. Bum, bum. Cerul în partea Stalingradului e de culoare roșie, mereu clipește ceva pe el, se stinge și iar clipește. Pornesc brusc în sus nenumărate șiraguri de puncte luminoase trasoare. Și iar e întuneric. Mă întorc în pat înghețată. Mariana doarme culcată incomod pe salteaua ei de pae, Moț se urcă cu mine în pat și se instalează pe perna
Escadrila Albă : o istorie subiectivă by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1429_a_2671]
-
noaptea aceea, am huhurat de umezeală, dormind ca vai de noi. În dimineața ce a urmat, toți trei am ținut sfat și am decis că trebuie să părăsim locul, deoarece acesta este potopul și sfârșitul lumii. Cerul începuse iar să clipească, fulgera și ploaia acum cu rafale de vânt. Abia după ce, ajutat de tovarășii mei, am așezat toate lucrurile, îndeosebi pușca și cofăielul cu branșe, în mijlocul unei căruțe cu fân, cu câte un țol pe cap și cu încetineală de flămânzi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
M-am dus tot înainte în celălalt capăt al orașului, la mătușa Irina. Porțile încuiate, târgul dormea demult sub scurgerea necontenită a cerului; am sărit peste porți, am ciocănit pe la uși, pe la ferestre și, într-un târziu, în casă a clipit o luminiță și a urmat o întrebare. Am răspuns că sunt eu, s-a tras un zăvor, mătușa Irina a rămas o clipă înlemnită în fața mea cu lumânarea în mână, apoi îmi făcu loc să intru. M-am oprit după
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
va apărea soarele, se vor aduna iarăși în jurul căpițelor: cosași, femei, copii, toți vor întoarce brazdele, scuturându-și furcile în bătaia soarelui auriu. - Gheorghe, ia' n vezi să nu prăpădești fânul, murmura ostenita Anica, dar Gheorghe e departe. Ochii lui clipesc când și când, aprobator, dar el fluiera prin somn. Târziu, lătratul câinelui îl trezește brusc și se școala de-ndată răvășit. Prezența lui Azor în curtea lor este străveche, aproape divină, din vremea când strămoșii lui erau vânători, nu agricultori
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
a-l vedea pe Lenin, si ca, nu se putea să mergi la Moscova, fără să-l vezi pe Lenin. De fapt Lăură părea interesată mai mult de gărzi, decât de Lenin. O impresionaseră băieții aceia frumoși care nici macar nu clipeau, în ciuda insistentelor ei de a se face remarcată. Se simțea acum cea mai matură și inaugura în revista școlii o nouă rubrică de "externe". Emil o întrebase ironic dacă nu-și găsise vreun agent K.G.B pe acolo, dar ea
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
există încă un argument foarte simplu, dar poate mai convingător decât toate: dacă acești oameni, fanatici, teroriști sau cum vrem să-i numim, sunt în stare să-și dea viața în orice moment pentru cauza lor, să detoneze fără să clipească centura de explozibil pe care o poartă în jurul mijlocului, atunci este clar că nu pot fi cumpărați cu bani, oricât de mulți ar fi aceștia. Am mai spus-o și o repet: cum poți câștiga un război și, în general
Curierul diplomatic by Mihai Baciu [Corola-publishinghouse/Science/939_a_2447]
-
știi. Poruncă, boierule! Du-mă iute la conu Nicu Gane, poate îl voi prinde măcar pe dânsul acasă. Știi unde stă? Cum să nu știu boierule, pe strada Butu. Pornim în trap întins. Trecem pe strada Coroi și,cât ai clipi, am și ajuns în poarta casei lui conu Nicu. Numai că nu s-a întors încă de la primărie. Când dau ochii cu Mișa, îi zic: Auzi, Mișa, că dumnealui, conu Nicu, nu s-a întors încă de la primărie, unde poartă
Junimiștii la ei acasă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1686_a_2905]
-
să acționeze cu conștiința clară a adevăratelor valori pe care vrea să le salveze, cu tărie de caracter și fără teamă de moarte (p. 109). Fata nu șovăie să fie singură și, asemenea lui Hamlet mai târziu, leapădă fără să clipească toate legăturile cu lumea când ia fatala decizie, lipsa sa de ezitare trădând o certitudine ieșită din comun a ierarhiei valorilor tradiționale (p. 110). Înfruntarea dintre Antigona și Creon are la bază opiniile lor divergente asupra raporturilor dintre oameni și
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
mai mult cu niște strigăte după ajutor decât cu îndrumări pentru nave. A luat-o pe strada mare, paralelă cu calea ferată, și a lăsat în urmă ferestrele luminate ale sanatoriului. În satul de pescari care se ghicea în depărtare, clipeau lumini mici, gata să se stingă. Dar mai aproape, un felinar, atârnat pesemne pe un stâlp de pe chei, lumina (slab) gara al cărei fronton, cu scrisul de la distanța asta ilizibil, era singurul care ieșea din penumbră; în schimb, nicio lumină
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
ai părinți?" Un mușchi tresări pe obrazul fetei: "Tatăl meu a fost dat dispărut la începutul războiului. Nu s-a mai întors." "Și mama?" "Și ea e sub tutelă." În spatele lentilelor încercuite cu aur, ochii mari, cenușii ai doamnei Dunin clipiră: "E cumva bolnavă sărmana dumitale mamă?" " Nu, e perfect sănătoasă." Pince-nezul coborî pudic: femeile nu știu s-o ia totdeauna pe calea cea dreaptă, trebuie să azvârli în ele cu pietre. "Are probabil nevoie să fie protejată mama dumitale..." " Ar
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
Mozart; eruditul care lucrează, în perspectiva eternității, la o traducere a lui Joyce și care, cu un aer distant, își sprijină chiar în clipa asta ceafa de spătarul de pluș roșu, în vreme ce șeful de sală, înclinat respectuos, ia fără să clipească comanda: un ou fiert moale și o jumătate de sticlă de apă minerală. "Este singurul loc unde artiștii și intelectualii, fie ei niște proaspăt îmbogățiți sau niște bătrâni săraci, sunt respectați!" murmură el deodată! "Poftim?" "Scuză-mă, Maria-Tereza, gândeam cu
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
cu femeile pământene s-ar naște uriași care înghit toate roadele trudei oamenilor...". Ascultându-l cu un abia schițat zâmbet regal, Semiramida i-a dat dreptate lui Semyaza, dar pentru mai multă siguranță ca să nu se întâmple asemenea blestem, a clipit subtil către condor și în clipa următoare și unul și altul s-au făcut nevăzuți. N-a trecut mult timp și pe o rază de soare, cu un fel de baghetă magică în mâinile regești, făcând semne de adio frumoaselor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
capăt al holului apare ca de nicăieri directorul spitalului, doctorul Bărbosu. Nu am ce face și îl salut, mai mult în glumă și oarecum ironic: ,, Să trăiți domnule director!’’ La care...se oprește brusc...fixându-mă cu privirea fără a clipi. Mă cercetează de sus până jos. În jurul nostru mulți pacienți așteptând să între în sala de mese. Au rămas înmărmuriți, suflarea le-a înghețat pe buze. Ochii le sticlesc precum ghețușul de afară. Nu înțeleg ce se întâmplă... Mulți îl
FOAIE DE OBSERVAŢIE -jurnalul unei conştiinţe- by VIRGIL ANDRONESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/274_a_499]
-
Încovoiat, semne de istețime și viclenie. Lasă-l, spuse el. Să-l vadă stăpânul nostru. El să hotă rască ce să facem. Avem timp destul să-l dăm la câini după aceea. Îl legară burduf și-l târâră cât ai clipi din ochi către marginea pădurii, tocmai acolo unde se odihnise el Înainte de a nimeri În toate Întâmplările ciudate ale zilei. Acolo, sub bradul cel mare, stăteau de vorbă doi oameni. Unul din ei era un bărbat foarte Înalt, destul de tânăr
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
ziua numai cu gândul la cei slabi pe care trebuie să-i apere. — Da, poate că iar ai dreptate. Numai că Adelheid nu e o persoană slabă, după cum am aflat, ci dimpotrivă, cineva care știe să se apere fără să clipească. O, da, știu prea bine... și apoi mai suntem și noi pe aici. Nu uita că domnul Conrad, căruia i s-a povestit despre copilă, o va primi nu numai cu bunăvoință, ci și cu dragoste. Mai sunt și slujitori
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
omul? Un sunet slab ca un oftat veni dinspre pat și Simeon recunoscu În mogâldeața de sub cuverturi pe cavalerul pe care Îl ajutase. Avea fața suptă și palidă, iar nasul i se ascuțise. Tânărul Încercă să-și miște buzele și clipi cu mare greutate: — Da, el e! Atunci starețul se Întoarse spre cioplitor: — Omule, să nu te temi. știm acum că n-ai mințit. Spu ne-ne tot ce s-a-ntâmplat. Simeon tăcu. Călugărul care ședea pe jilț spuse și
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
și varietatea alimentelor primite. Mama ne-a urmărit privirea și a remarcat fără dificultate că era îndreptată spre ciocolată. Ne-a dat fiecăruia câte o tabletă, zicându-ne: Luați aminte! Nu vă repeziți ca tătarii să tocați totul cât ai clipi din ochi. Vă puteți îneca, vă puteți îmbolnăvi! Nu vă fugărește nimeni și, mai ales, nu va veni nimeni să vă ia ciocolata. Clar? Ați înțeles ce vă spun? Și acum, treceți în camera voastră, că am treabă. După ce ne-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
să-mi deranjezi bunătate de oră?!? Hai? Răspunde, dobitocule!? Zi!?! Marș afară, imbecilule și cretinule! Marș!!!! M-am retras tremurând, cu spatele spre ușă. Am pipăit clanța, m-am răsucit și am ieșit. În această clasă nu mișca nimeni, nu clipea nimeni, nu respira nimeni. Cu mâinile la spate, capul sus și privirea ațintită înainte, noi, copiii de șapte ani, trăiam zi de zi sub teroarea acestei gorile pseudo-pedagogice. Vă puteți imagina cât de armonioasă și înfloritoare se dezvolta personalitatea unui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
și a procedat după cum i se ordonase: a ridicat cârligul din încuietoare și a împins până la capăt ușa vagonului, deschizând-o cu totul. Lumina puternică a zilei și aerul curat au pătruns în vagoane, iar locatarii, ca niște huhurezi amețiți, clipeau des și neliniștiți, încercând să-și adapteze sistemul optic la noua conjunctură, la galbenul strălucitor al incandescenței solare. Când mă uit acum îndărăt, presupun că tânărul militar care ne păzea primise apelativul "Neamțul" datorită părului blond-auriu și ochilor albaștri-irizați, atribute
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
și credința neclintită în Tatăl, în Fiul și în Sfântul Duh, vom învinge până la urmă toate greutățile din calea noastră. Curaj! Eram mici, dar înțelegeam "clipa", simțeam tensiunea momentului. Ne-am așezat, dar nu mișca nimeni, ochii noștri, fără să clipească, erau ațintiți spre mama. Era o liniște încărcată de teamă. Nu se auzea nimic. Doar țăcănitul roților la capătul șinelor. Atât. Plecam spre BĂRĂGAN. În lume necazuri veți avea; dar îndrăzniți, eu am învins lumea. (Ioan 16:33) 2. "DAR
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]