3,263 matches
-
deținusem o rubrică de "satiră" la Gazeta de perete a ministerului și îmi aduc aminte de două interpretări "originale" la două expresii clasice: "Toate drumurile duc la Roma... numai al meu a dus la Ulan Bator"; Unde dai și... cine crapă"! Ambele aveau să mi se întoarcă ca un bumerang în propriul cap! Trecusem prin toate furcile caudine viza internă (partid, securitate etc.), primisem și viza de la italieni, aveam deja stabilită data plecării și biletele de avion în buzunar. Conform dispozițiilor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
În timpul nopții mai mult se ofteaz) decât se doarme. M) gândesc: cum va fi când nu-i vom mai vedea pe John Auerbach și pe Nola, prietenii mei dragi din kibbutzul Sdot Yam, În Cesareea? Taxiul vine Înainte s) se crăpe de ziu) și ne trezim, Inc) mâhniți c) trebuie s) plec)m, pentru a termina de f)cut bagajele. Nu am Înv)țâț niciodat) cum s) aprindem cuptorul și ne Inc)lzim chiflele tot deasupra pr)jitorului de pâine, adesea
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
de fericire prelungită... Dar mai erau alte zile, mai ușor de ținut minte, mai esoterice, sub un cer mohorât, când zona din jurul porții era o masă de mocirlă neagră, mingea era lipicioasă ca o budincă de prune și capul Îmi crăpa de durere după o noapte de nesomn În care scrisesem versuri. Nu reușeam să prind mingea - și o scoteam din plasă. Soarta se Îndura de mine și jocul se deplasa În capătul opus al terenului mizerabil. Începea o burniță slabă
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
bucuria îzbânzii, omenești sunt și lacrimile înfrângerii. Să te smerești și să rabzi cu gândul la izbânzile viitoare. Să crezi și să aștepți. Rabdă, Ștefan al Moldovei! Așa ne e soarta; de parcă am fost blăstămați... Am răbdat și n-am crăpat. Până la urmă, tot am ridicat capul! Așa a fost vrerea Domnului. Poate m-a pedepsit pentru păcatele mele, se smerește Ștefan. Cum poate să vrea Domnul izbânda păgânului?! protestează el apoi. Și... și pentru ce să răbdăm?! Până când să răbdăm
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Bre, Neamțule! se răstește Ștefan. Suntem sătui de bubuială! Ne e dor de liniște! Jawohl! sare Herman un tânăr blond, roșcovan, grăsuliu, luând poziția de drepți. Rogu-te, spune moale Ștefan, zi pușcilor să tacă. Și-apoi, curând-curând, ne va crăpa buza după fiece firicel de iarbă... Herman pocnește din carâmbi, face o plecăciune și, după un "Jawohl!" milităresc, iese. Ștefan tace. Pășește alene. Gerul de peste noapte făcuse să înflorească pe geam, ca peste un câmp, albe flori de gheață. De
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Domnului cu mult și mult mai frumoase. Să lăsăm gluma. Vorba e: ce alegem? Aurul?... Capul? Aurul! se repede Juga cu disperare. Visteria-i goală! Ar fi păcat atâta bănet să se ducă pe Apa Sâmbetei, se căinează Stanciu. Ne crapă buza dup-un galben... Suntem prăpădiți-prăpădiți, blana-i pe noi, împușcată, da' coada pe spinare. Mamă Doamne, că sus o mai ținem!... Avem și noi o meteahnă, Stanciule, recunoaște Ștefan cu un zâmbet vinovat: "Coada sus!" Mai dăm peste nas
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
pe amărâții de ieniceri ciorbagii, care n-au în raniță decât lingura și strachina să-i tăiem?! Dreptate-i aiasta?! spune el cu mânie. "Banul n-are miros", cugetă Țamblac. Ba are, boier Țamblac, are! Pute! Nu simți? Desigur, "ne crapă buza dup-un galben"... Dar, dar nu vi se pare târgul aista prea murdar?! Aurul aista, nu vi se pare că-i mânjit cu prea mult sânge moldovenesc?! Frumos ne-ar sta să ne târguim deasupra mormintelor proaspăt deschise? mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
la picioarele lui Ștefan și dă să-i sărute mâna. Ștefan îl înșfacă de rasă, îl ridică, îl scutură, strigând: Cee?!?!... Turcii?!?!... Nu mai vin?!?!... Vorbește căpitane!!!... Vorbește!!!... Călugărul-căpitan gâfâie și râde, mucalit: Trei... trei cai de olac.... trei au crăpat sub mine!... Gherasime!! îl zgâlțâie Ștefan. Nu mă fierbe!! Nu mai vin?!?! Turcii?!?! Mahomed?!?! Vorbește!! Turcii, Măria Ta!... Mahomed, Măria ta! silabisește el răspicat. Cum așa?!?! se clatină Ștefan amețit, aiurit. Mi-ai trimis vestea că vin!. Ci spune odată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
tocmai avea nevoie de o proptea să-și restabilească echilibrul pierdut: Frate să-mi fi fost și nu mi-ai fi mai drag... Și zi așa, râde el, chiar trei?! Al patrulea tot ce se poate -, de n-o fi crăpat, jos, în vale... Râd toți, râd cu lacrimi, un râs nervos, nestăpânit, un râs de ușurare, de eliberare... Gherasim pentru orice eventualitate, ca să fie în siguranță, se lasă binișor în iarbă, "turcește", așa cum a învățat la Stambul. Stai! Stai și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Prea bine, Doamne! Am mai poruncit! spune el sever. Să nu poruncesc a treia oară! Să nu mai văd calicime la capul podului peste Suceava! Le dai de lucru! Să muncească, să-și merite pâinea! Să aleagă: ori muncesc, ori crapă de foame! Cerșetoria voi a o stârpi în Țara Moldovei! Vreau să curăț țara. Ștefan, cu mâinile la piept, măsoară încăperea: Ioane, cum stai cu izvodirea la "Nemaipomenitul nostru letopiseț?" Zorește, că dau turcii și rămânem neisprăviți. Scormonesc hrisoave, hronici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Suceava cu noi bastioane, contraforturi și-un zid de incintă dublu. Până nu se strică vremea. Mâine chiar, cu toții ieșim la cărat piatră, la săpat, la zidit! Cu toții! Cu bombardele lui Orban au străpuns zidurile Constantinopolului; când se slobozeau odată, crăpa și catapeteasma Cerului!... povestește Țamblac și vocea lui tremură amintindu-și. Zidurile Sucevei nu vor crăpa! declară cu credință nestrămutată Șendrea. Câtă vreme rezistă Cetatea Sucevei, va dăinui și Moldova! întărește Ștefan. Dă-mi-o mie s-o apăr, Doamne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Mâine chiar, cu toții ieșim la cărat piatră, la săpat, la zidit! Cu toții! Cu bombardele lui Orban au străpuns zidurile Constantinopolului; când se slobozeau odată, crăpa și catapeteasma Cerului!... povestește Țamblac și vocea lui tremură amintindu-și. Zidurile Sucevei nu vor crăpa! declară cu credință nestrămutată Șendrea. Câtă vreme rezistă Cetatea Sucevei, va dăinui și Moldova! întărește Ștefan. Dă-mi-o mie s-o apăr, Doamne! răcnește Șendrea eroic. Ești vrednic s-o aperi, hatmane! Te pomăzuiesc "Portar de Suceava"! S-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mă ucidă tatarii, nu alta... Numai tu ești de vină! îl atacă Sora. Îi prea răsfeți! Își fac de cap! Sufletu' mi l-au scos! Copii, Sora, spune Ștefan cu îngăduință. Am ceva mai de preț?... Am biruit!! țipă Olena crăpând ușa. Te iubesc, tăicuță!! Minte!! scoate capul Petru. Eu am învins!! Eu te iubesc și mai mult!! Bucățică ruptă, zâmbește cu drag Sora. Cu cine să semene oare? Niște "Năzdrăvani". Îți amintești, Ștefan, câte năzbâtii făceai? spune Sora, îmblânzită, cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
meu unchi, Aron Petru, mă voia și pe mine "puiul de năpârcă". Am sărit de pe cerdac în șaua primului cal... M-au fugărit o noapte întreagă, dar mi-au pierdut urma. Taica făcuse din mine un călăreț neîntrecut. Când se crăpa de ziuă, calul a poticnit, s-a culcat cuminte în frunzele ruginite era toamnă târzie și l-a podidit sângele și pe gură și pe nări. Mă privea blând și ochii i se abureau încet... I-am încolăcit grumazul, mi-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Și eu, cu limba de-un cot, după el... A luat cetățile la rând: de la Suceava, taman la Hotin, Tighina, apoi la Cetatea Albă, Chilia și înapoi la Cetatea Neamțului, la Suceava... Tot într-o goană! Zi și noapte! Să crape caii... Aproape n-a mâncat, n-a dormit... Tot într-o goană... A cercetat, a judecat, a poruncit, a atârnat în ștreang un pârcălab ce-și văzuse mai mult de căpătuială decât de datorie... Aista nu-i om! Îi drac
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
-l susțină îmbrățișându-l să nu cadă. S-au pornit?!?! Vi... vin?... gângăvesc gurile boierilor ce tot erau căscate, că râdeau. Gherasim își trage sufletul și, mucalit, începe să se vaicăre: Du... Dumnezeule!... Într-un galop... Câți cai ai mai crăpat? i-o retează Ștefan. Hai las-o! Vorbește! Vin! Vin, Măria ta! S-au pornit! Vin cu toată puterea Împărăției! Mă așteptam, șoptește Ștefan, alb, rece. În zorii zilei de 13 mai, din Adrianopole, sub flamura verde a Profetului, povestește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ea. Maria, ascultă-mă! 18 Paharul de "Cale Albă". Te blestem !! Mucurile lumânărilor pâlpâie, aruncând pe pereți tremurătoare umbre... În odaia domnului e liniște, doar orăcăitul broaștelor ce nuntesc în șanțul de apărare al cetății: e nuntă mare! Ușa se crapă ușor scârțâind... O mână cu un pocal: Negrilă. Se holbează... Trupul Domnului zace răsturnat peste masă, cu fața în jos... Un fior îl scutură din creștet în tălpi... Vinul din cupă face valuri, se prelinge pe mână; Negrilă o scutură
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
încuiat și așezat la locul lui, pe care cel mai disponibil dintre ei în acel moment pentru această treabă (mare), orientat și dirijat cu precizie de ceilalți și-a depus conținutul consistent și abundent. Și cum era un ger de crăpau pietrele... Întorcându-se de la școală peste câteva ceasuri, autorii isprăvii l-au putut vedea - cu ce satisfacție, nu mai e nevoie să o spun - la lucru pe gospodarul ce le stârnise antipatia, trebăluind plin de năduf în jurul lacătului de la intrarea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
al spiritului de fraternitate a rămas legat în amintirile mele despre acea zi, și despre cele următoare, vreo zece-cincisprezece, de porțiunea de pe bulevardul Șulea, dintre Sălăjan și Ozana, străbătută impetuos, radios, pe la începutul după-amiezii, când am crezut că buba răului crăpase odată pentru totdeauna. Pluteam, zburam, mă aflam în al nouălea cer. Ajuns, în fine, acasă, m-am îmbrățișat cu toți ai mei, bărbătește, ca în filme, dar niciodată n-am fost mai sincer și mai spontan ca în acea clipă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
-l duc, măcar la editură, de unde nu l-ar fi alungat nimeni, unde există subsol, curte... altă dată, am fost, pur și simplu, terorizat, zile în șir, de o pisică nimerită parcă dinadins chiar sub fereastra dormitorului nostru... Cum se crăpa de ziuă, începea să miaune sfâșietor. Implora, ne implora pe noi, cele câteva sute de oameni, inimi împietrite, din cele două blocuri paralele ce formează între ele un soi de curte... Îmi trăgeam plapuma peste cap, să n-o mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
săvârșește Sfântă Liturghie. Iar dedesubtul altarului este o rozeta din aur, de mărimea unei galeți nu prea mari, unde poți pune mâna să atingi locul pe care a fost înfipta Crucea Domnului. Stâncă este albă și se vede cum a crăpat în timpul Răstignirii Fiului lui Dumnezeu. Porțiunea această de stâncă este acum frumos înrămata în sticlă. Pentru protejarea ei au înrămat-o, deoarece fiecare pelerin caută să ia câte o fărâmitura din stâncă. Pentru a împiedica distrugerea au înrămat-o protector
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
mesaj pentru toate ființele, animate și inanimate. Este momentul cel mai bogat al vieții mele, când salut răsăritul soarelui, lumina, ca un indian pierdut în concentrare pe elementul cel mai pur: focul. În același fel salută lumina păsările, când se crapă de ziuă, și ele încep să cânte strălucirii percepute poate cu alte organe, mult mai subtile decât ale oamenilor. Alt vis tulburător: toți morții mei continuau să trăiască, îmi spuneau că sunt vii și morți și că această stare este
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
la slujbe. La noi, la Slobozia Panu oficia într-o capelă fiindcă biserică nu aveam. și uite că într-o zi moare un locuitor, un lingurar mai înstărit. Era prin luna decembrie, în postul mare și dăduse un ger de crăpau pietrele de frig. Preotul era așteptat de familia respectivă și împreună cu ei m-am bucurat să-l văd coborând când călare când pe jos dealul pleșuv din partea de răsărit a satului. Era stană de frig. L-am invitat în școală
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
a pus în iesle în loc de leagăn, așa cum v-a legănat pă voi mama voastră, că urlați ca niște porci de ăia de se taie la Crăciun. Că de aia are omul porc, să-l taie la Crăciun să aibă ce crăpa-n el, după ce mânâncă porcu și bea și butoiu dă vin, mai lasă și muierea borțoasă, se trezește în primăvară cu nici de unele și nu știe de un-s-o-nceapă: cu munca pă câmp, c-un cal prost și chior și
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
deținusem o rubrică de "satiră" la Gazeta de perete a ministerului și îmi aduc aminte de două interpretări "originale" la două expresii clasice: "Toate drumurile duc la Roma..., numai al meu a dus la Ulan Bator"; Unde dai și... cine crapă"! Ambele aveau să mi se întoarcă precum un bumerang în propriul cap! Trecusem prin toate furcile caudine viza internă (partid, pașapoarte etc.), primisem și viza de la italieni, aveam deja stabilită data plecării și biletele de avion în buzunar. Conform dispozițiilor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]