3,710 matches
-
să mă duc să‑mi iau alții. Așa că asta e un fel de... asigurare. — Scoicile n‑or să mai fie la modă niciodată. Dar ar putea! E ca vremea. N‑ai de unde să știi. Suze clatină din cap și‑și croiește drum spre ușă printre maldărele de chestii de pe podea. — Ai două ore și când mă întorc vreau să văd o schimbare. Cameră schimbată - viață schimbată. Hai, dă‑i bătaie! Dispare și eu mă așez pe pat, uitându‑mă nefericită în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
păstrez sau nu mă istovește. — Cum merge? aud glasul lui Suze de dincolo de ușă. — Bine! strig voioasă. Foarte bine! Haide, trebuie să fac ceva. OK, poate ar trebui să o iau dintr‑un colț și să văd pe urmă. Îmi croiesc drum spre colțul camerei, unde un morman de chestii stă să cadă de pe masa de toaletă și să‑ncerc să văd ce e cu ele. E echipamentul ăla de birou pe care l‑am comandat de pe internet... e castronul ăla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
mii și mii de lire și habar nu am cum o să încep măcar să le plătesc... Se aude o tuse stânjenită la ușă. Ridic privirea și îl văd în prag pe Tarquin, cu trei căni de cafea în mâini. — Întăritoare? zice, croindu‑și drum. — Mersi, Tarquin, spun, trăgându‑mi nasul, și iau o cană de cafea de la el. Scuze pentru toate astea. Nu e... un moment prea fericit pentru mine. El se așază pe pat și are un schimb de priviri cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
la Suze, și ochii ei sunt plini de lacrimi. — Știu. Îi strâng mâna tare și, preț de o clipă, nici una din noi nu zice nimic. Apoi îmi iau haina. Hai. Pornim spre pub‑ul King George, de la capătul străzii. Ne croim drum prin mulțime și urcăm niște scări de lemn, spre o cameră privată de la etaj, cu perdele de catifea roșie și multe mese pe laterale. În fundul camerei a fost improvizat un podium și în mijloc sunt mai multe șiruri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
viața lui de câine când a băut șampanie încălzită, făcută șpriț. În semn de protest, latră nervos. Lionel se apropie de scaunul lui Liliane, lăsând în urma lui mari băltoace, cum a mai făcut nu demult. Taie trena rochiei în dreptul despicăturii, croindu-i astfel fetei o minijupă ultra sexy. Toți bărbații din sală pot observa cu ochiul liber că Liliane poartă un portjartier care-i susține doar ciorapul de pe piciorul valid. Foarte îndatoritor, Jean întreabă: — Trena să v-o punem la pachet
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
cap frumos, dar alterat de prelucrările necunoscute ale unei boli neiertătoare. Acest cap cu pielea feții înnegrită de înnegurările acelor nori care întunecă pe dinăuntru și de bordul pleoștit al unei pălării vechi purtată la hainele uzate, ce nu păreau croite pe trupu‐i, o floare roșie la butonieră. Arăta ca un Oscar Wilde bom‐ marché.” Radu Boureanu din Recviem... la „Poezii”, ediție îngrijită de Mihail Straje, 1968. MAMEI Cum dintre trestii nufărul scânteie, Zvârlind zăpezi pe negre heleșteie, și‐n
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
Îmi vorbește cineva despre geniu, Îmi pipăi un buzunar sufletesc, să mă asigur că portofelul e Încă acolo”(p.128); „mereu am simțit că mi s-a blocat scrisul, dar Îmi place atît de mult să scriu, Încît Întotdeauna Îmi croiesc drum prin blocaj” (p.289); „lumea fanteziilor e singura lume locuibilă pentru un artist” (p.350) ș.a.m.d. Cartea acestui trist, nefericit și bolnav dramaturg Îți lasă un dublu regret: față de subiectul preferat al memorialistului (iubirile-i punitive), și
JURNAL TEATRAL by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1611_a_3004]
-
cè e purtat pe sus de un vârtej luminos, lèsându-se în voia naturii sale, ea ghidându-l fèrè sè-i impunè, fècându-l s-o urmeze, ademenindu-l în ținuturi de întuneric cald și umed, Matei pètrunzând fèrè teamè, plin de dorințè, croindu-și drum cu ușurințè, de parcè ar alunecă pe valuri, sfâșiind somnul misterios ai pereților lunecoși de carne care se deschid înaintea lui înflorind în mii de petale, fècând interiorul mètèsos sè-l cuprindè într-un ritm ondulatoriu și magic, Matei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
cu râuri de cântări. Văd poeți ce-au scris o limbă, ca un fagure de miere: Cichindeal gură de aur, Mumulean glas cu durere, Prale firea cea întoarsă, Daniil cel trist și mic, Văcărescu cântând dulce a iubirii primăvară, Cantemir croind la planuri din cuțite și pahară, Beldiman vestind în stihuri pe războiul inimic. Liră de argint, Sihleanu, - Donici cuib de-nțelepciune, Care, cum rar se întîmplă ca să mediteze pune Urechile ce-s prea lunge ori coarnele de la cerb; Unde-i
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
păzitor strașnic a tot ce mișcă în spatele lui, educat spre a păzi și atât. Acolo învăța lucruri noi, că oamenii nu sunt niște garduri, deși aveau măști, ea neavând de unde să știe ce este ipocrizia, arma cu care oamenii își croiau drum printre viețile altora, tocmai datorită măștilor de rigoare, mulate perfect pe chipul fiecăruia. Aceste tertipuri nu le știa pentru că în spatele gardului nu poți învăța decât meseria de deținut. Ceva din ea evadase dincolo, poate omul acela era vreun gardian
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
decât Mama, nu-i nimic, am să improvizez, să zicem că perdeaua e rochia mea de mireasă, florile false din vază sunt buchetul meu de nuntă, nici nu știe Mama te rog să nu-i spui, Mitică rochia de pe Ea, croită de mine în atâția ani, fir cu fir, e rochia așteptării, e țesută cu dragoste, paietele pieptarului sunt lacrimile mele de argint, le-am păstrat la început într-o cutie de chibrit, apoi într-una de farduri și pentru că trenurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
brațele, unul îi trecea peste dihania învolburată a Dunării până în Insula Mare a Brăilei, celălalt până la Siret. Când crescuse? Unde era camera, nu era ea, camera se afla la locul ei, pe bulevardul Karl Marx nr. 51 cu Mioara Alimentară croind perdeaua de mătase. Abia întinsese pe podea tiparele de carton pentru mâneci, spate și piept. Sutienul trebuia să fie parte întreagă din croială, nu piesă separată. Deșiră din papiota amintirilor albe ale copilăriei, firul pe care avea să-l surfileze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
ei), apăreau, unul câte unul, prietenii care împărțeau rolurile ce trebuiau jucate în trilogia pe care zilnic Mioara Alimentară o îmbogățea cu o scenă sau îi schimba mereu finalul, ca orice creator, care, vrând să atingă perfecțiunea, cizelează fiecare frază, croiește haina care va fi îmbrăcată de personajele lumii, cu simțul periclitării caracterelor ce nu pot fi volatilizate de trecerea timpului: Miliardarul francez Fabre-Simoris, din romanul lui Michele de Saint-Pierre, bătrânul fermier Fleurval din Râul de la miezul nopții de Pierre Bondat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
de 42 de ani: Vrei să-ți repar pantofii? Nu, nea Fane, fă-i surorii mele mai bătrâne ceva botine pentru Paris. E ca și făcut! își frecă palmele nea Fane. Până te mai învârți pe-aici, le-am și croit. Dar știi ce? Ia probează-le pe-astea, că stăpâna lor n-a mai venit de trei ani! Și Mioara îi mulțumi, spunându-i că-i va plăti la pensie. Lasă că te-aștept, spuse nea Fane, doar suntem vecini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
pe cel care stătea în centrul nostru. Rândurile au început să se strângă și cercul se făcea din ce în ce mai mic. Vizibil încurcat, profesorul a încercat să dibuie niște scuze, dar de acum era prea târziu. A avut inspirația de a-și croi drum spre ușă cu ajutorul imensei sale staturi. Dacă ar fi fost puțin mai slab sau mai scund, nu mai ieșea din clasă, iar gloata însetată de sânge și răzbunare și-ar fi împlinit gustul chiar acolo! Retrăgându-se cu spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
mă tragă de picior. M-am uitat nedumerit la el și mi-a făcut semn să-l urmez. A țâșnit apoi, la fel cum venise, prin acea mulțime de oameni. Intrigat, m-am dat jos și am început să-mi croiesc drum printre rândurile de elevi. Pentru mine era greu, căci eram mai înalt decât majoritatea elevilor și nu îmi era la îndemână să mă strecor printre acei oameni la fel de ușor cum o făcea călăuza mea. Cu greu ajunsesem la gangul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
ei, iar prin ei, pe mine. Am început să alerg și, în curând, din labirintul de ziduri vii începea să se întrevadă gangul prin care l-am urmat pe acel elev pitic. Drumul pe care am început să mi-l croiesc prin mulțimea de elevi se îndrepta spre scena anunțurilor și îmi oferea cele mai mari șanse de a da peste un coleg de care aveam nevoie. Timpul părea a se scurge chinuitor de repede, căci în orice clipă reprezentanții Guvernului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
ataca, Gardienii au fost deposedați cu ceva efort de armele pe care le aveau asupra lor. Vrând să se răzbune, voinicii au început să lovească uriașii care încă mai stăteau în picioare și care se străduiau să iasă din mulțime croindu-și drum cu ajutorul staturii lor impresionante. Câțiva, cei de la intrare, au reușit să iasă cu bine, dar majoritatea au fost lăsați zăcând la pământ, cu răni grave pe mai tot corpul. Concomitent, s-a iscat o zarvă de nedescris în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
un albastru deschis. Alții erau ca verdele smaraldului. Unii erau la fel de galbeni ca și aurul. Totul era superb. Nu ne închipuiam că vom putea găsi asemenea priveliști în subteran. Noi, eu cel puțin, îmi imaginam că va trebui să ne croim drumul prin caverne întunecate, umede, pline de primejdii și de tavane care vor putea oricând să se prăvălească peste noi. Încăperea în care ne aflam avea un stil clasic, spartan, dar totuși futurist și trainic. Era incredibil... Eram aproape optzeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
ieșit. Și ai fi, de asemeni, înțelept să trimiți un lunetist să-l doboare pe cel care va intra." "De ce?" "Este tipic în aceste situații ca lunetiștii să-și ocupe primii locurile." Chiar în acel moment, un alt Gardian își croia drum printre masa de oameni care ieșea. Ducea un tub în spate și avea o îmbrăcăminte întrucâtva specială. Lunetistul. Urmărește-l pe acel om! Camerele deja începeau să-și perinde imaginile pe ecrane, urmărindu-l. Sergiu, trimite-l pe cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
care erau îmbrăcați. Când erau pe mărimea lui, făcea schimb. Le dădea pe ale lui și le primea pe cele mai sărăcăcioase sau pe cele rupte pe alocuri. Paradoxal parcă, de fiecare dată când lepăda un strai ce fusese anume croit pentru el și îmbrăca ceva banal și jerpelit, de atâtea ori parcă se înveșmânta cu noblețe și bunăstare. Și tot de atâtea ori câștiga bunăvoința și respectul celor din preajma sa! Urca de la etaj la etaj și vorbea cu toată lumea. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
sălășluia înăuntrul ei, și la trecerea avionului încărcat cu cine-știe-ce pe deasupra școlii. Ajuns la cel de-al doilea nivel, am dat peste o mulțime de elevi dezorientați care se întindeau prin toate cotloanele subsolului. Cu mine! Urmați-mă! Mi-am croit drum prin marea de oameni și am ajuns într-un final sub laboratorul de biologie, unde l-am găsit pe François dând instrucțiuni. L-am luat cu mine și după noi urmau ceilalți. Perir instalase lămpi din cinci în cinci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
imposibil. - Jean-Paul Sartre Prolog Vasco Borden, patruzeci și nouă de ani, trase de reverele costumului și își îndreptă cravata, în timp ce înainta pe mocheta de pluș a holului. Nu era obișnuit să poarte costum, deși îl avea pe acesta, bleumarin, special croit ca să-i ascundă silueta musculoasă. Borden era solid, avea 1,90 metri înălțime, aproape 110 kilograme, un fost jucător de fotbal american, care lucra ca detectiv particular și specialist în recuperarea fugarilor. Iar acum, Vasco își urmărea omul, un cercetător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
spune el radios. Ești o fată foarte bună, Emma. Unde să le pun ? Ne uităm amândoi neajutorați În jur, la camera plină de troace. — Ce-ar fi să le pui acolo, În spatele televizorului ? spune bunicul În cele din urmă. Îmi croiesc cu greu drum prin cameră, trântesc cutia pe jos, după care mă Întorc la el, având grijă să nu calc pe ceva. — Fii atentă, Emma, zilele trecute am citit un articol dintr-un ziar, care m-a cam Îngrijorat, spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
e acasă ? spune Lissy stresată la culme. Urmează un moment de tăcere, după care, ca prin farmec, ușa se deschide cu un clic. O, Doamne. Mă simt ca În peștera lui Aladin. Privind cu ușoară teamă una la alta, ne croim drum pe un coridor luminat, În care pulsează ritmul muzicii. Ajungem la o ușă simplă de oțel, iar Lissy Își caută cheia. Îmi Îndrept rapid bluza și-mi rearanjez părul. — OK, murmură Lissy. Nu te uita. Nu te holba. Fii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]