6,546 matches
-
, George (1. I. 1868, Veria, Grecia - 17. XI. 1957, București), poet și traducător. Este fiul Ecaterinei (n. Smiceianul) și al lui Ioan Georgiade Murnu, profesor de limbi clasice și franceză și printre primii dintre dascălii care au contribuit la răspândirea culturii românești în satele aromâne din Munții Pindului; a funcționat ca director de liceu la Xanthi și de gimnaziu la Bitolia, a fost paroh la biserica greco-macedoneană din Budapesta, autor al unui Dicționar aromân-român- francez
MURNU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288321_a_289650]
-
NAUM, Jean (22.I.1883, Roman - ?), publicist și prozator. Este fiul Eufrosinei (Mariei) Naum, învățătoare, și al lui Paraschiv Naum, „dascăl”, probabil la Institutul Academic din Iași, apoi director al Institutului Israelit din Roman. Casa părintească e o vreme „sediul” Partidului Social Democrat, pragul ei trecându-l oaspeți precum frații Ioan și Gheorghe Nădejde, V. G. Morțun, C. Mille, D. A. Teodoru
NAUM-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288374_a_289703]
-
1784 va îmbrăca rasa monahală la mănăstirea Hurez. În 1788, în timpul războiului austro-turc, pribegește în Transilvania, în suita episcopului Filaret. Cunoaște locul străbunilor de la Jina Sibiului, episcopi ortodocși ardeleni și cărturari iluminiști, printre care Ioan Piuariu-Molnar. Ajunge în Banat ca dascăl sau trăiește retras la mănăstirea Lipova. Întors peste munți în 1795, slujește la Râmnic pe lângă episcopii greci Dositei Filitis și Nectarie Moraitul, dar se va devota mai mult lui Constantie, episcop de Buzău, care îl va face protosinghel în 1802
NAUM RAMNICEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288370_a_289699]
-
mai mult lui Constantie, episcop de Buzău, care îl va face protosinghel în 1802. Atras de preocupările cărturărești, nu ezită, la o vârstă matură, să devină elevul Academiei Domnești, familiarizându-se și cu ideile patriotice, în spiritul veacului, profesate de dascăli renumiți: Neofit Duca, Constantin Vardalah, Lambru Fotiade ș.a. Trăiește în continuare modest, fiind în 1814 cântăreț la biserica bucureșteană Sf. Nicolae Șelari și apoi profesor la biserica Panaghia din Ploiești, unde, îmboldit de boieri locali, deschide o școală elementară și
NAUM RAMNICEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288370_a_289699]
-
profesor la biserica Panaghia din Ploiești, unde, îmboldit de boieri locali, deschide o școală elementară și rămâne până în 1821. În anul următor va fi egumen la biserica Sfinții Apostoli din București, dar renunță, iar din 1825 va fi din nou dascăl, de data aceasta în casa boierului Scarlat Grădișteanu. Se dedică preocupărilor literare până se retrage, bolnav, la Cernica în 1833 și, urmând un gând mai vechi, se face schimonah în anul următor. Cărturarul N.R., bun cunoscător al limbilor slavonă, elină
NAUM RAMNICEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288370_a_289699]
-
și Varia (1926), cuprinzând mai vechi versiuni din creația câtorva poeți clasici și moderni (La Fontaine, Florian, Béranger, Victor Hugo, Alfred de Musset, Paul Verlaine, Giosuè Carducci, Alexander Pope, Heine, Lenau ș.a.). Își desăvârșea pregătirea, tot sub conducerea fostului său dascăl, acum profesor universitar la Cluj, pregătind teza de doctorat Idilele rustice ale lui Theocrit (1925), încât după decesul prematur al lui Vasile Bogrea putea fi numit în postul rămas vacant, mai întâi ca suplinitor, iar din 1929 ca titular. Va
NAUM-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288375_a_289704]
-
în ținutul Vasluiului -, a fost plină de „drumuri” făcute pe îndelete sau sub semnul precipitării. S-a numărat întâi printre elevii Colegiului de la „Trei Ierarhi”, înființat de Vasile Lupu, unde profesorii ucraineni (latinofoni) trimiși de Petru Movilă fuseseră înlocuiți cu dascăli greci, dar programul didactic rămăsese cel instaurat la fondare după modelul colegiului din Kiev. Studiile la Constantinopol, la Înalta Școală a Patriarhiei, unde îi va avea colegi pe Dosithei Nottaras (cel care, mai târziu, recomandându-l Moscovei, va spune despre
MILESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288140_a_289469]
-
o ediție („sixtină”) pornită din spațiul catolic (și care nu admitea o tipărire grăbită). Cu alte cuvinte, revizorii și editorii bucureșteni - frații Radu și Șerban Greceanu, bănuitul lor „consilier” stolnicul Constantin Cantacuzino, Ghermanos Nyssis, Mitrofan, fostul episcop de Huși, alți „dascăli” - renunță la achizițiile pretențioase și erudite ale manuscrisului 45 (demonstrație magistrală de alcătuire a unui text în acord cu rigori foarte speciale), se „repliază” lângă Septuaginta de la Frankfurt și pun sub tipar o versiune vădit mai pauperă în planul rigorilor
MILESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288140_a_289469]
-
veche, care iubește filosofia și „facerea de bine” (deși „se tăvălesc în multe fapte urâte, însă o fac cu grijă mare și născocesc tot felul de mijloace pentru ca nimeni și niciodată să nu bage de seamă”), în care părinții și dascălii sunt înconjurați cu respect, nu agreează violența și nici actul combatant („cearta și războiul sunt apucături de fiară”). Temeiul stabilirii unei diferențe ar fi aici oferit de Aristotel, care a scris „în vechile sale cărți” despre „asiatici că sunt mai
MILESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288140_a_289469]
-
, Costache (1812, Iași - 28. IX. 1876, Târgu Ocna), prozator. Este al doilea dintre cei cinci copii ai Smarandei (n. Donici) și ai lui Petrache Negre (sau Negrea), vel agă. Învață acasă, cu un dascăl grec, iar după 1823, la Curtea domnitorului Ioan Sandu Sturdza. În 1821, în timpul mișcării eteriste, familia se refugiază la Chișinău și N. își continuă acolo învățătura, la școala Mitropoliei. După moartea tatălui (1823), se înapoiază la Iași și urmează o
NEGRI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288408_a_289737]
-
putere proprie, Sibiu, 1909; Fabule după diferiți autori, Sibiu, 1923; Istorioare orientale..., Sibiu, 1923; De braț cu Moșul în povești, Sibiu, 1924. Repere bibliografice: N. Petra-Petrescu, „Almanahul scriitorilor de la noi”, 1911, 97-104; Gh. Preda, Nicolae Petra-Petrescu (Moșul), Sibiu, 1926; Petra Dascălul [Petre Olariu], Amintiri recunoscătoare, LU, 1935, 4-6; Predescu, Encicl., 650-651; Valeriu Ciobanu, Doi nuveliști ruși în România: V. Garșin și V. Korolenko, RITL, 1955; Tatiana Nicolescu, Tolstoi și literatura română, București, 1963, 50; Dicț. lit. 1900, 675; Datcu, Dicț. etnolog
PETRA-PETRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288771_a_290100]
-
1973-1986 (în colaborare). Repere bibliografice: Zaciu, Ordinea, 301-307; Bucur, Istoriografia, 479-480; Octavian Schiau, Iosif Pervain, TR, 1982, 16; V. Fanache, Iosif Pervain, ST, 1982, 6; Mircea Popa, Profesorul Iosif Pervain (1915-1982), „Buletinul Societății de Științe Filologice”, 1982, 139-142; Traian Brad, Dascălii noștri. Profesorul Iosif Pervain, TR, 1991, 51; Ion Șeuleanu, În fruntea Catedrei de literatură română, SUB, Philologia, 1995, 2; Dicț. scriit. rom., III, 682-683; Iosif Pervain sau Cultul exactității, îngr. Ion Mărgineanu, Alba Iulia, 2003. M.Pp.
PERVAIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288765_a_290094]
-
Aleko Konstantinov, L.N. Tolstoi, I.S. Turgheniev, A.P. Cehov, Maxim Gorki, Leonid Andreev, Multatuli, Schiller, Roberto Bracco ș.a. A colaborat la „Luceafărul”, „Viața românească”, „Sămănătorul”, „Flacăra”, „Convorbiri literare”, „Familia”, „Gazeta Transilvaniei”, „Telegraful român” ș.a., unde semnează și H. P. P., Bujorel, Dascălul Petrea, Horică, Marin Ilie (se preia numele unui personaj al lui N. Petra-Petrescu), Petre Olariu, Radu Mărgean sau Radu Paltin. Textele teatrale compuse de P.-P., utile în vremea când au fost publicate și probabil jucate de actorii amatori din
PETRA-PETRESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288772_a_290101]
-
spirit de sacrificiu. La extrema opusă se plasează Carte cu eroi și Spre zăpezi. Autorul e și aici sincer, pe alocuri surprinde tragismul războiului, însă multe pasaje sunt copleșite de versificări encomiastice și declamații bombastice. Experiența dublă, de poet și dascăl, se relevă în versurile din placheta Din Țara lui April. În schimb, culegerea Scrisori de primăvară e mai curând un eșec, deoarece autorul nu își poate selecta multe dintre poeziile mai reușite, pe altele revizuindu-le nefericit, probabil la solicitarea
PIETRARI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288811_a_290140]
-
număr al P., care include un eseu de N.I. Herescu, urmat de un grupaj din lirica voiculesciană, cu unele poeme inedite. Sunt de amintit, de asemenea, mai multe însemnări și articole de Ion Dongorozi (Reorganizarea Teatrelor Naționale din provincie și Dascălii și politica), Al. Popescu-Telega (Poeții Americii Latine) și N.I. Herescu (În chestiunea traducerii lui Horațiu de E. Lovinescu). P. va reapărea în 1934 la București. I.R.
PLEIADA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288844_a_290173]
-
de editarea unor texte, predici, cuvântări și pastorale. Fundamentală este editarea lucrării Loghica, „scrisă în limba franțuză de Lazăr Leon Asachi, membru al Academiei Parisului și a Berlinului”. Între paginile care privesc în bună parte istoria literară se înscriu excursul Dascăli de cuget și simțire românească (1981) și altele cu același profil, preeminent documentar. De interes este și volumul intitulat Amintirile mitropolitului Antonie Plămădeală... Convorbiri cu Carmen Dumitriu și Dragoș Șeuleanu (1999). Pe lângă discuțiile despre numeroasele și adeseori complicatele probleme ale
PLAMADEALA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288842_a_290171]
-
sociale, psihologice, metafizice.” S-ar putea spune că ascensiunea lui P. pe scara ierarhică a bisericii a oprit desfășurarea unui real talent literar. SCRIERI: Trei ceasuri în iad, București, 1970; Clerici ortodocși, ctitori de limbă și cultură românească, București, 1977; Dascăli de cuget și simțire românească, București, 1981; Nume și fapte din istoria culturii românești, București, 1983; Lazăr Leon Asachi în cultura românească, Sibiu, 1985; Românii din Transilvania sub teroarea regimului dualist austro-ungar (1867-1918), București, 1986; Contribuții istorice privind perioada 1918-1939
PLAMADEALA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288842_a_290171]
-
Liviu Grăsoiu, Un roman psihologic, ATN, 1971, 1; Dan Mutașcu, Un ospăț de idei, SPM, 1977, 336; Dan Zamfirescu, O contribuție remarcabilă la istoria culturii românești, RL, 1977, 36; Mihai Diaconescu, Istorie și valori etice, RL, 1981, 29; Mihai Ungheanu, „Dascăli de cuget și simțire românească” LCF, 1982, 6; Mircea Muthu, Contribuții de istorie literară, ST, 1982, 2; Constantin Crișan, „Dascăli de cuget și simțire românească”, CRC, 1982, 31; Traian Vedinaș, „Dascăli de cuget și simțire românească”, TR, 1982, 37; Calinic
PLAMADEALA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288842_a_290171]
-
contribuție remarcabilă la istoria culturii românești, RL, 1977, 36; Mihai Diaconescu, Istorie și valori etice, RL, 1981, 29; Mihai Ungheanu, „Dascăli de cuget și simțire românească” LCF, 1982, 6; Mircea Muthu, Contribuții de istorie literară, ST, 1982, 2; Constantin Crișan, „Dascăli de cuget și simțire românească”, CRC, 1982, 31; Traian Vedinaș, „Dascăli de cuget și simțire românească”, TR, 1982, 37; Calinic Argatu, O restituire de valoare, LCF, 1985, 2; Gabriel Țepelea, Un eminescolog și o importantă arhivă, RL, 1985, 2; Mircea
PLAMADEALA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288842_a_290171]
-
Istorie și valori etice, RL, 1981, 29; Mihai Ungheanu, „Dascăli de cuget și simțire românească” LCF, 1982, 6; Mircea Muthu, Contribuții de istorie literară, ST, 1982, 2; Constantin Crișan, „Dascăli de cuget și simțire românească”, CRC, 1982, 31; Traian Vedinaș, „Dascăli de cuget și simțire românească”, TR, 1982, 37; Calinic Argatu, O restituire de valoare, LCF, 1985, 2; Gabriel Țepelea, Un eminescolog și o importantă arhivă, RL, 1985, 2; Mircea Anghelescu, „Lazăr Leon Asachi în cultura românească”, T, 1985, 3; Gheorghe
PLAMADEALA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288842_a_290171]
-
Copilul pierdut și Licuriciul, pref. trad., București, 1838, Columbul, pref. trad., București, 1839, Canarul, pref. trad., Craiova, 1840; [Ambrosius Marlianus], Theatron politicon, I-III, pref. trad., Buzău, 1838. Repere bibliografice: Iorga, Ist. lit. XIX, I, 81-82, 127-128; N. Bănescu, Un dascăl uitat: Grigore Pleșoianu, AAR, memoriile secțiunii istorice, t. XXXVII, 1915; D. Popovici, Gr. Pleșoianu și La Harpe, SL, 1943, 193-200; Ilie Popescu-Teiușan, Grigore Pleșoianu, DIPR, I, 285-329; G. Călinescu, I. Eliade Rădulescu și școala sa, București, 1966, 96-106; Piru, Ist.
PLESOIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288851_a_290180]
-
București), cărturar. Fiu al Smarandei (n. Otetelișanu) și al vtori-vistiernicului Constantin Poenaru, P. face parte dintr-o familie de mici boieri scăpătați, dar cu obârșie veche, suind până în veacul al XVI-lea. Dat mai întâi la învățătură în seama unui dascăl grec, intră în 1812, cu sprijinul unchiului său Iordache Otetelișanu, ca bursier la școala adăpostită în clădirea fostei mânăstiri Obedeanu din Craiova. O vreme copist la București, în 1819 va fi numit, în locul lui Eufrosin Poteca, profesor de elină la
POENARU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288863_a_290192]
-
una romanțioasă și alta, galantă, a naratorului însuși, schițează cu ascuțime un tablou de epocă. Un ochi lucid, malițios scrutează în final iluziile din tinerețe. Despre anii de ucenicie vorbește schița Cum am învățat românește, în care grotesca apariție a dascălului Socoleanu e batjocorită cu o faceție crudă. Au mai pățit-o și alții relatează, cu lejeritatea unui divertisment, tribulațiile conjugale ale postelnicului Andronache Zâmbolici. În Toderică, de fapt o traducere mai slobodă a nuvelei Fédérigo de Prosper Mérimée, felul ingenios
NEGRUZZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288415_a_289744]
-
Moldaviae. O. care se rostea la nunțile boierești și domnești nu se deosebea de aceea întâlnită la nunțile țărănești. De cele mai multe ori lungimea textului făcea dificilă memorarea lui spontană, încât pentru a nu fi uitată, o. era transcrisă uneori de dascăli bisericești, de călugări și chiar de preoți. Așa se explică prezența elementelor apocrife și mai ales a citatelor biblice în o. de nuntă, ceea ce i-a determinat pe unii cercetători să atribuie acestei specii o origine cultă, religioasă. Investigații amănunțite
ORAŢIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288566_a_289895]
-
ipoteze privind pregătirea sa într-una din școlile Ucrainei apusene (Ostrog sau Lvov), în vreun colegiu iezuit sau printre „spudeii” Academiei întemeiate la Kiev de Petru Movilă. Probabil că a studiat în țară, în casa părintească, împreună cu frații lui, cu dascăli aduși din Ucraina, cu călugării mănăstirilor locale sau cu vreunul dintre misionarii ce străbăteau Țara Românească. În predoslovia la Carte despre urmarea lui Hristos (1647) N. precizează că a învățat latinește când trecuse pragul adolescenței, acasă, cu un profesor care
NASTUREL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288357_a_289686]