4,704 matches
-
tensiunile lumii moderne în dimensiunea unui personaj emblematic - Gog, rege în Magog.. "Dilemateca", anul IV, nr. 42, noiembrie 2009 Elaborări Ochiul străin Cărțile Hertei Müller sunt rezultatul unei exorcizări a traumei. Comunismul românesc, întors pe toate fețele în diverse registre discursive și narative recente, devine, în aceste volume, un loc al expunerii subiective. Fondul biografic favorizează o revizuire radicală a suprapunerii dintre istorie și memorie, dintre întreg și detaliu, individ și societate. Fără edulcorări nostalgice sau estompări ale contururilor ascuțite, aici
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
se exclud, numai unul îndeplinește acțiunea exprimată de predicat, însă cei doi termeni au acces egal la predicație, ceea ce nu se întâmplă cu termenii unei corectări. Coordonarea și apoziția sunt fenomene sintactice, semantice și pragmatice, pe când corectarea este un fenomen discursiv, ține de producerea mesajului. Relația dintre termenii unei corectări este specifică registrului oral spontan. Caracteristicile enumerate mai sus ne ajută și să delimităm mai bine corectările de extinderi. Extinderile pot fi încadrate și la coordonări, și la apoziții. Acordul predicatului
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
numai) trebuie făcută distincția între aceste valori semantice. Definitudinea este asociată cu prezența unui determinant definit (referentul este individualizat prin prezența acestuia), pe când specificitatea înseamnă, general spus, individualizarea în context. Această individualizare în context trebuie înțeleasă în termeni de proeminență discursivă. Ea se poate obține pragmatic, spre deosebire de individualizarea prin definitudine, care este formală, legată de prezența determinantului definit. În limba română, dublarea clitică este prezentă în contextul unui complement direct +specific (vezi Van Peteghem, 2003-2004), nu +definit. Se poate ca un
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
Doar 10.700 de clujeni din 600.000 de persoane înscriși la medicii de familie și-au ridicat cardurile de sănătate europene. (www.realitatea.net) Participiul cu formă adjectivală legat este destul de frecvent folosit invariabil, ca urmare a rolului său discursiv de element de legătură, asemănător cu al unei prepoziții sau locuțiuni prepoziționale care exprimă relația ("în legătură cu.."): (7) Am primit mai multe apeluri legat de această emisiune (OTV, 14.V.2008) Acuzele pe care le lansează legat de această sabotare... (TVR
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
profesoare Valeria Guțu Romalo, București, Editura Universității din București, p. 125-134. Mihail, Ana-Maria, 2009b, " Utilizările tiparului afectiv (Det) N1 de N2 (nebunul de Ion) în limba română actuală", în Gabriela Pană Dindelegan (coord.), Dinamica limbii române actuale. Aspecte gramaticale și discursive, București, Editura Academiei Române, p. 95-112. Mikkelsen, Line, 2005, Copular Clauses: Specification, Predication and Equation, Amsterdam, Philadelphia, John Benjamins Publishing Company. Miron-Fulea, Miahela, 2005, Numele proprii. Interfața semantică - sintaxă, București, Editura Universității din București. Mîrzea Vasile, Carmen, 2009, " Un caz de
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
Specification, Predication and Equation, Amsterdam, Philadelphia, John Benjamins Publishing Company. Miron-Fulea, Miahela, 2005, Numele proprii. Interfața semantică - sintaxă, București, Editura Universității din București. Mîrzea Vasile, Carmen, 2009, " Un caz de pragmatica lizare - adverbul rom. chiar", în R. Zafiu (coord.), Funcționare discursivă și gramaticalizare în limba română veche, Universitatea din București (http://www.unibuc.ro/ro/mvasile 2009 ro). Moro, Andrea, 1991, "The Anomaly of Copular Sentences", în Working Papers in Linguistics, 1, 1991, p. 1-29. Moro, Andrea, 1997, The Raising of Predicates
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
alegerea sistemului............................................................................... 23 3.2. Ergativitatea sintactică (interpropozițională)........................................ 27 3.2.1. Limbi cu pivot S/ A...................................................................... 27 3.2.2. Limbi cu pivot S/O...................................................................... 28 3.2.3. Limbi cu pivot mixt..................................................................... 29 3.3. Ergativitatea la nivel discursiv/informațional....................................... 29 3.4. Ergativitatea la nivel lexical și semantic............................................... 30 4. Definiții, accepții, extinderi ale termenului ergativ(itate).............................. 31 4.1. Alte definiții ale ergativității................................................................. 31 4.1.1. Ergativitatea ca variație sintactică............................................... 31 4.1.2. Ergativitatea ca
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
motivație puternică pentru un nivel separat, structura argumentală, și că aceasta demonstrează disocierea clară a relațiilor gramaticale de structura argumentală. Din punct de vedere diacronic, pivotul este derivat prin gramaticalizare din topic sau din focus. 3.3. Ergativitatea la nivel discursiv/informațional Fenomenul ergativității a fost puțin studiat la nivelul organizării discursului, însă acest tip de studiu poate oferi date importante despre justificările pragmatice și rațiunea de a (co)exista a sistemelor gramaticale acuzative și ergative. Există cel puțin două accepții
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
a fost puțin studiat la nivelul organizării discursului, însă acest tip de studiu poate oferi date importante despre justificările pragmatice și rațiunea de a (co)exista a sistemelor gramaticale acuzative și ergative. Există cel puțin două accepții diferite ale ergativității discursive: în accepția cea mai frecventă, ergativitatea discursivă este un fenomen esențial pragmatic-informațional, care are în vedere introducerea topicului, numărul de propoziții dintre prima mențiune a topicului și următoarea sa apariție, numărul propozițiilor în care se poate propaga topicul (Dixon 1987
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
discursului, însă acest tip de studiu poate oferi date importante despre justificările pragmatice și rațiunea de a (co)exista a sistemelor gramaticale acuzative și ergative. Există cel puțin două accepții diferite ale ergativității discursive: în accepția cea mai frecventă, ergativitatea discursivă este un fenomen esențial pragmatic-informațional, care are în vedere introducerea topicului, numărul de propoziții dintre prima mențiune a topicului și următoarea sa apariție, numărul propozițiilor în care se poate propaga topicul (Dixon 1987: 5), dar există și opinia că ergativitatea
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
este un fenomen esențial pragmatic-informațional, care are în vedere introducerea topicului, numărul de propoziții dintre prima mențiune a topicului și următoarea sa apariție, numărul propozițiilor în care se poate propaga topicul (Dixon 1987: 5), dar există și opinia că ergativitatea discursivă este un fenomen textual și discursiv amplu, care apare, în măsură mai mare sau mai mică, în orice tip de text. Du Bois (1987), analizând un corpus de texte narative din limba sacapultec, ajunge la concluzia că există o preferință
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
are în vedere introducerea topicului, numărul de propoziții dintre prima mențiune a topicului și următoarea sa apariție, numărul propozițiilor în care se poate propaga topicul (Dixon 1987: 5), dar există și opinia că ergativitatea discursivă este un fenomen textual și discursiv amplu, care apare, în măsură mai mare sau mai mică, în orice tip de text. Du Bois (1987), analizând un corpus de texte narative din limba sacapultec, ajunge la concluzia că există o preferință sistematică în discurs pentru o anumită
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
limba sacapultec, ajunge la concluzia că există o preferință sistematică în discurs pentru o anumită configurație a argumentelor lexicale în structura de suprafață. Această preferință este numită structură argumentală preferată (engl. Preferred Argument Structure). În limba sacapultec, există două constrângeri discursive: o constrângere de cantitate, manifestată prin tendința ca o propoziție să conțină numai un argument lexical, și o constrângere de rol, care constă în tendința ca acel unic argument să fie S sau O. În plus, informația nouă este introdusă
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
lexical, și o constrângere de rol, care constă în tendința ca acel unic argument să fie S sau O. În plus, informația nouă este introdusă în poziția S sau A. Concluzia mai profundă a acestui studiu este că un model discursiv poate influența relațiile gramaticale. Comentând concluziile la care a ajuns Du Bois, Dixon (1994: 209) arată că, în limbile cu morfologie ergativă, un nominal reprezentând un nou participant va avea cazul absolutiv, ocupând fie poziția S, fie poziția O, spre deosebire de
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
ocupând fie poziția S, fie poziția O, spre deosebire de limbile acuzative, în care un nou participant este introdus, de obicei, ca A sau ca S. Cumming și Wouk (1987), preocupați de problema ergativității în limbile austroneziene, ajung la concluzia că ergativitatea discursivă poate constitui explicația bazei funcționale pentru variația morfologică și sintactică. Autorii consideră că o definiție adecvată a ergativității discursive − paralelă cu definiția ergativității morfologice și a ergativității sintactice − trebuie să aibă în vedere faptul că există fenomene discursive care tratează
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
ca A sau ca S. Cumming și Wouk (1987), preocupați de problema ergativității în limbile austroneziene, ajung la concluzia că ergativitatea discursivă poate constitui explicația bazei funcționale pentru variația morfologică și sintactică. Autorii consideră că o definiție adecvată a ergativității discursive − paralelă cu definiția ergativității morfologice și a ergativității sintactice − trebuie să aibă în vedere faptul că există fenomene discursive care tratează la fel argumentele S și O, dar diferit de argumentul A. La Sabaj (2002), ergativitatea la nivel discursiv este
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
că ergativitatea discursivă poate constitui explicația bazei funcționale pentru variația morfologică și sintactică. Autorii consideră că o definiție adecvată a ergativității discursive − paralelă cu definiția ergativității morfologice și a ergativității sintactice − trebuie să aibă în vedere faptul că există fenomene discursive care tratează la fel argumentele S și O, dar diferit de argumentul A. La Sabaj (2002), ergativitatea la nivel discursiv este concepută nu ca fiind influențată de factori pragmatici, ci ca un fenomen existent în mai mică sau în mai
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
ergativității discursive − paralelă cu definiția ergativității morfologice și a ergativității sintactice − trebuie să aibă în vedere faptul că există fenomene discursive care tratează la fel argumentele S și O, dar diferit de argumentul A. La Sabaj (2002), ergativitatea la nivel discursiv este concepută nu ca fiind influențată de factori pragmatici, ci ca un fenomen existent în mai mică sau în mai mare măsură în toate textele. Autorul analizează definițiile − unele contradictorii − date ergativității în diverse studii și redefinește acest concept: ergativitatea
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
ca fiind influențată de factori pragmatici, ci ca un fenomen existent în mai mică sau în mai mare măsură în toate textele. Autorul analizează definițiile − unele contradictorii − date ergativității în diverse studii și redefinește acest concept: ergativitatea este un fenomen discursiv și cognitiv amplu, care implică un anumit grad de exprimare (mai bine zis, de omitere sau de punere în plan secund) a cauzalității proceselor și a stărilor exprimate de verbe. Definiția lui, interesantă numai ca tip de abordare, este destul de
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
niciun mecanism de promovare; (b) pasivul se poate aplica și construcției intranzitive (pasivul impersonal este foarte răspândit în limbile lumii); nu există o construcție asemănătoare în cazul antipasivului; (c) pasivul modifică radical alinierea prototipică a rolurilor semantice și a rolurilor discursive, dar antipasivul menține și augmentează relația privilegiată dintre agent și topic; (d) tipologic, pasivul e mai răspândit decât antipasivul. 6.1. Definiția și funcțiile antipasivului Definiția pe care o dă Dixon (1994: 146) antipasivului este paralelă cu cea a pasivului
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
rol important al antipasivului este acela de face unicul argument al verbului detranzitivizat să devină accesibil pentru anumite procese gramaticale; marcarea specifică a antipasivului poate fi asociată diacronic cu alte funcții (medie, reflexivă), statutul sincronic fiind nonsintetic. Caracteristicile semantice și discursive ale antipasivului privesc, pe de o parte, întreaga structură antrenată în antipasivizare, iar, pe de altă parte, caracteristicile argumentelor nominale. Palmer (2007 [1994]: 183) sintetizează funcțiile semantico-discursive ale antipasivului: poate avea funcția aspectuală de a marca o acțiune iterativă, în
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
că antipasivul este motivat semantic și pragmatic. În anumite cazuri, locutorul poate avea nevoie să distingă între situațiile în care schimbarea de stare e relevantă și cele în care nu este. Polinskaja și Nedjalkov (1987: 251, 257) analizează și efectele discursive ale încorporării unui obiect (pe care o presupune antipasivul): încorporarea este o modalitate eficientă de a ascunde informația; introducerea unui nou referent poate fi privită ca o funcție specifică a încorporării unui obiect sau a unui oblic. Există două posibilități
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
sau încorporat). Autorii arată că, în ciukotă, efectul de descreștere a voinței despre care s-a vorbit în legătură cu antipasivul este determinat de absența aserțiunilor despre relevanța pragmatică a schimbării de stare a obiectului. Lazard (1998: 68−69) completează descrierea efectelor discursive ale construcției antipasive: în warrungu, antipasivul exprimă o acțiune obișnuită, tipică, diferită de acțiunea actuală, care are caracteristici speciale. Autorul citat arată că, în diverse limbi australiene în care construcția de bază este ergativă, antipasivul este adesea folosit pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
de la Bittner (1987)70 constatarea că morfemele antipasive din kallaalissut sunt, de fapt, mărci aspectuale, care apar și în construcțiile ergative, propunându-și să demonstreze că antipasivul impune telicitate evenimentului. Coyos (2003) neagă că antipasivul ar (mai) avea un rol discursiv în bască. Specificul "traseului" de tip antipasiv din bască este faptul că permite calificarea unei entități cu rol agentiv printr-un comportament care implică o altă entitate cu rol nonagentiv. Din punct de vedere sintactic, acest lucru se corelează cu
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
antipasiv din bască este faptul că permite calificarea unei entități cu rol agentiv printr-un comportament care implică o altă entitate cu rol nonagentiv. Din punct de vedere sintactic, acest lucru se corelează cu detranzitivizarea verbului. Antipasivul are un rol discursiv neesențial și este pe cale de dispariție, vorbitorii (bilingvi − bască și franceză) preferând să folosească pasivul. 6.2. Relația dintre aplicativ și antipasiv Aplicativ este un termen recent introdus, care apare mai ales în descrierile limbilor care nu au o tradiție
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]