4,261 matches
-
Adelchis, care îl luase captiv pe împărat pe când Lambert se afla la Benevento, l-a eliberat pe Ludovic pentru a putea conduce forțele împotriva "infidelilor". Odată eliberat, împăratul l-a depus imediat pe Lambert și l-a înlocuit la conducerea Ducatului de Spoleto cu Suppo al II-lea, un văr al soției sale, împărăteasa Engelberga. Ludovic a revenit în Italia de sud în 873, ocazie cu care papa Ioan al VIII-lea l-a absolvit de jurământul făcut lui Adelchis de
Lambert I de Spoleto () [Corola-website/Science/324878_a_326207]
-
fost numit "dux" de Fondi de către tatăl său, fapt recunoscut de către fratele său mai mare, Ioan II-lea. După ce fratele său Grigore, care îi succedase lui Ioan al II-lea în 962 sau 963, a murit, Marin a succedat în ducat și a acordat Fondi fiul său Marin al II-lea de Fondi. El a fost succedat în Gaeta de către un alt fiu al său, Ioan al III-lea.
Marin I de Fondi () [Corola-website/Science/324887_a_326216]
-
Emilia a permis lui Dattus, un rebel longobard anti-bizantin din Bari, să fortifice un turn din Garigliano, în teritoriul găetan, beneficiind de trupe papale trimise de papă Benedict al VIII-lea. În 1014, la Castro Argento (de asemenea, în posesiunile ducatului Gaetei), Emilia și episcopul Bernard de Gaeta (cumnat al său) au găzduit câțiva conducători locali: Daufer de Traetto, principele Pandulf al II-lea de Capua, ducele Sergiu al IV-lea de Neapole, abatele Atenulf de Montecassino și arhiepiscopul de Capua
Emilia de Gaeta () [Corola-website/Science/324889_a_326218]
-
-lea de Neapole a fost nevoit să părăsească Napoli, Emilia i-a acordat refugiu, mai ales că Ioan al V-lea era nepot al acestuia. Pe parcursul șederii sale la Gaeta, Sergiu a negociat cu Emilia obținerea sprijinului găetan în preluarea ducatului sau, ducele acordând gaetanilor anumite drepturi în traversarea ținutului napolitan. Un acord între acești conducători a fost semnat în februarie 1029. Nu este cunoscut când a luat sfârșit regenta Emiliei. Se știe că a murit în 1036, atunci când fiul ei
Emilia de Gaeta () [Corola-website/Science/324889_a_326218]
-
era căsătorită cu principele Guaimar al III-lea de Salerno, iar frații săi, Landulf și Pandulf, au condus principatele de Benevento și Capua. Maria a avut doi fii, Ioan și Manșo. În 1028, împreună cu fiul său Manșo a ocupat tronul Ducatului de Amalfi, alungându-i de la conducere pe soțul ei, Sergiu și pe celalalt fiu, Ioan, care s-au refugiat la Constantinopol. Această a avut loc probabil în urmă instigărilor și cu sprijinul fratelui ei, Pandulf. În 1029, Ioan a revenit
Maria de Capua () [Corola-website/Science/324884_a_326213]
-
Spoleto, iar Pandulf, cel de al doilea fiu, a obținut Salerno. Cu toate acestea, împăratul Otto al II-lea, care se afla în sudul Italiei în acel moment, pentru a lupta împotriva sarazinilor, l-a deposedat în 982 pe Landulf Ducatul de Spoleto, pe care l-a oferit lui Thrasimund al IV-lea, duce de Camerino conte de Penne. Curând după aceea, Landulf a fos tnevoit să recunoască și divizarea dintre Capua și Benevento, care fuseseră unite încă din 899. Vărul
Landulf al IV-lea de Benevento () [Corola-website/Science/324900_a_326229]
-
În continuare, Otto l-a luat cu el în sudul Italiei și au pornit împotriva Capuei, de unde l-au înlăturat pe principele Laidulf, considerat vinovat pentru asasinarea propriului său frate, Landenulf. În continuare, trupele imperiale au pornit în marș către Ducatul de Neapole, luându-l captiv pe ducele Ioan al IV-lea și închizându-l în Capua. Laidulf, împreună cu soția sa Maria, cu Gaideris și Lando de Caiazzo, au fost exilați din Capua, iar Adhemar a rămas să conducă Principatul de
Ademar de Capua () [Corola-website/Science/324901_a_326230]
-
a mărcii Liguriei occidentale ("Marca Liguriae Occidentalis") instituite de regele Berengar al II-lea de Italia în jurul anului 950, regiunea Montferratului a fost constituită ca "marca Aleramica" pentru ginerele său, Aleramo. După 1574, marca de Montferrat a fost promovată ca ducat. După ce regele Germaniei Otto I "cel Mare" a invadat Italia în anul 961 și l-a înlăturat pe regele Berengar al II-lea, el a început, în același mod ca și predecesorii săi Berengar și Ugo de Italia, să redefinească
Marca de Montferrat () [Corola-website/Science/324911_a_326240]
-
-lea de Mantova, din Casa de Gonzaga în 1536. Fiul său, markgraful Guglielmo al X-lea a fost ridicat la rangul de duce de Montferrat în 1574, iar vechea "marcă" a încetat să mai existe ca entitate, lăsând locul noului ducat.
Marca de Montferrat () [Corola-website/Science/324911_a_326240]
-
înconjurător, cucerite în anul 789 de către Pepin de Italia, unul dintre fiii regelui francilor Carol cel Mare. După 1364, a constituit denumirea atribuită provinciei din Istria a stăpânirilor habsburgice, a Imperiului Austriac și a Austro-Ungariei. Istria Carolingiană a fost încorporată Ducatului Carolingian de Friuli, din partea răsăriteană a Italiei medievale, fiind "de facto" o marcă cu demnitate ducală doar la nivel titular. a fost la început constituită ca urmare a morții ducelui Eric de Friuli în anul 799, la asediul Trsatului în cadrul
Marca de Istria () [Corola-website/Science/324925_a_326254]
-
trei mărci menite să protejeze Lombardia în fața invaziilor avarilor, slavilor și apoi ale maghiarilor. În primul deceniu al secolului al IX-lea, Istria a fost guvernată de către ducele Ioan, care nominal urma tradiția bizantină, însă în fapt se reprezenta un ducat al francilor. La acea vreme, regiunea avea nouă orașe, cel mai important fiind Trieste. În virtutea tratatului de la Aachen din 812 (Pax Nicephori), prin care Bizanțul recunoștea titlul imperial al lui Carol cel Mare, Istria (cel puțin coasta sa apuseană), alături de
Marca de Istria () [Corola-website/Science/324925_a_326254]
-
dalmată a trecut din nou sub controlul bizantin. După aceea, istoria ei intră într-o perioadă neclară, poate și din cauză că bizantinii nu au reușit să își restabilească autoritatea în teritoriile retrocedate de către franci. Probabil că Istria a fost reintegrată în Ducatul de Friuli. După depunerea ducelui Balderic de Friuli, împăratul Ludovic Piosul, fiul lui Carol cel Mare, în cadrul adunării din 829 de la Worms a divizat în cele din urmă ducatul friulan în patru provincii, cu Istria și Friuli conduse de la Aquileia
Marca de Istria () [Corola-website/Science/324925_a_326254]
-
teritoriile retrocedate de către franci. Probabil că Istria a fost reintegrată în Ducatul de Friuli. După depunerea ducelui Balderic de Friuli, împăratul Ludovic Piosul, fiul lui Carol cel Mare, în cadrul adunării din 829 de la Worms a divizat în cele din urmă ducatul friulan în patru provincii, cu Istria și Friuli conduse de la Aquileia de către markgraful Eberhard de Friuli și descendenții săi din familia Unruochingilor. Regiunea a devenit parte a Franciei de Mijloc după Tratatul de la Verdun din 843, fiind ulterior atribuită împăratului
Marca de Istria () [Corola-website/Science/324925_a_326254]
-
Bavaria, care deja controla regiunea învecinată a Mărcii de Carintia. După depunerea fiului și succesorului lui Henric I, ducele Henric "cel Certăreț" din 976, împăratul Otto al II-lea a separat Carintia de posesiunile bavareze și a transformat-o în ducat de sine stătător, pe care l-a încredințat ducelui Henric "cel Tânăr", care a acordat suzeranitatea mărcilor din sud-estul Bavariei, inclusiv Istriei. În acest context, apar conții de Istria la sfârșitul secolului al X-lea, însă Istria, împreună cu Marca de
Marca de Istria () [Corola-website/Science/324925_a_326254]
-
a încredințat ducelui Henric "cel Tânăr", care a acordat suzeranitatea mărcilor din sud-estul Bavariei, inclusiv Istriei. În acest context, apar conții de Istria la sfârșitul secolului al X-lea, însă Istria, împreună cu Marca de Carniola a fost efectiv separată de Ducatul de Carintia abia în 1040, când a fost încredințată contelui de Thuringia Poppo de Weimar, moștenitorul prin căsătorie al ultimului markgraf cunoscut de Friuli, Weriand. Treptat, markgrafii de Carniola au achiziționat teritoriile răsăritene ale Istriei, în vreme ce coastele apuseană și sudică
Marca de Istria () [Corola-website/Science/324925_a_326254]
-
mărcii istriene către Patriarhatul de Aquileia, în timp ce titlul markgrafal și teritoriile Istriei propriu-zise erau încă deținute de Carniola. În 1173, împăratul Frederic I "Barbarossa" din dinastia Hohenstaufenilor a înfeudat familia nobililor bavarezi Andechs, care a atașat Istria posesiunilor lor din Ducatul de Merania. Aquileia a redobândit Istria în 1209, atunci când markgrafii din familia Andechs au fost alungați din cauza implicării lor în asasinarea fiului lui Frederic "Barbarossa", Filip de Suabia. Până la jumătatea secolului al XIII-lea, cea mai mare parte a coastei
Marca de Istria () [Corola-website/Science/324925_a_326254]
-
Veneția în 1420, cea mai mare parte a Istriei a făcut și ea parte din statul venețian. Casa de Habsburg deținea în acel moment doar un mic teritoriu din interiorul peninsulei, în jurul localității Pazin ("Mitterburg"), pe care îl administra din Ducatul de Carniola. Cu toate acestea, conducătorii Habsburgi și-au adăugat titlul de "margraf de Istria", titulatură care a persistat până la disoluția Austro-Ungariei în 1918. Istria venețiană a trecut sub autoritatea Habsburgilor în 1797 în virtutea Tratatului de la Campoformio care consfințea desființarea
Marca de Istria () [Corola-website/Science/324925_a_326254]
-
o orgă hidraulică la Aachen în 826. În 828, Balderic a fost înlăturat din Friuli, din cauză că a eșuat în organizarea unei defensive eficiente împotriva bulgarilor care au invadat teritoriul imperial în 827. Practic, Balderic a fost ultimul duce de Friuli, ducatul fiind divizat în patru provincii . În cele din urmă, acestea vor fi unite într-o "marchio" (marcă), însă Ducatul de Friuli nu va mai fi restaurat niciodată.
Balderic de Friuli () [Corola-website/Science/324926_a_326255]
-
organizarea unei defensive eficiente împotriva bulgarilor care au invadat teritoriul imperial în 827. Practic, Balderic a fost ultimul duce de Friuli, ducatul fiind divizat în patru provincii . În cele din urmă, acestea vor fi unite într-o "marchio" (marcă), însă Ducatul de Friuli nu va mai fi restaurat niciodată.
Balderic de Friuli () [Corola-website/Science/324926_a_326255]
-
de Weimar, iar mama sa se numea probabil Oda, fiind fiica markgrafului Thietmar al Saxoniei răsăritene. El a fost căsătorit cu Hadamut, fiică a contelui Weriand, care primise extinse moșii în Friuli și în Istria, pe atunci parte componentă a Ducatului de Carintia, din mâinile împăratului Otto al III-lea. Astfel, Poppo a moștenit drepturi asupra peninsulei Istria și a început să utilizeze titulatura de markgraf. După ce Împăratul Henric al III-lea a moștenit Carintia, a înființat în 1040 mărcile Istriei
Poppo I de Carniola () [Corola-website/Science/324946_a_326275]
-
încheiat de împărat cu papa Calixt al II-lea în septembrie 1122. În același an, fratele său mai mare, Henric al III-lea a devenit duce de Carintia, iar la moartea acestuia din 1123 Engelbert i-a succedat în acest ducat, după ce îl înlocuise deja pe contele Ulrich al II-lea de Weimar în funcția de markgraf de Istria și de Carniola din 1107. El a fost căsătorit cu Uta, fiică a burgravului Ulrich de Passau ( d. în jur de 1099
Engelbert de Carinthia () [Corola-website/Science/324948_a_326277]
-
(de asemenea, Meran, Merano sau Meranie; în limba germană: Herzogtum Meranien) a fost o formațiune statală din cadrul Imperiului romano-german, cu o existență de scurtă durată, de la 1153 la 1248. A mai fost numit Ducatul de Dalmația, dat fiind că includea litoralul nordic al Dalmației. Numele de "Merania" derivă de la cuvântul latinesc "mare", cu referire probabilă la fâșia de coastă a Golfului Kvarner de la Marea Adriatică, la apus de orașul actual Rijeka din Croația, care aparținea
Ducatul de Merania () [Corola-website/Science/324951_a_326280]
-
fiind că includea litoralul nordic al Dalmației. Numele de "Merania" derivă de la cuvântul latinesc "mare", cu referire probabilă la fâșia de coastă a Golfului Kvarner de la Marea Adriatică, la apus de orașul actual Rijeka din Croația, care aparținea Mărcii de Istria. Ducatul a fost creat ca un fief imperial de către Frederic I "Barbarossa" din dinastia Hohenstaufenilor, ales rege al romanilor din 1152. Frederic a succedat unchiului său, regele Conrad al III-lea al Germaniei, care a respins pe principalul său rival la
Ducatul de Merania () [Corola-website/Science/324951_a_326280]
-
Frederic a succedat unchiului său, regele Conrad al III-lea al Germaniei, care a respins pe principalul său rival la tronul german, ducele Henric "cel Mândru" al Bavariei, membru al dinastiei Welfilor. Acesta din urmă a fost înlăturat și din Ducatul de Bavaria în 1138. Frederic a avut însă în vedere ajungerea la un acord cu casa Welfilor, iar în "Reichstag"-ul din 1154, ținut la Goslar, el l-a reinstalat pe fiul lui Henric "cel Mândru", Henric Leul ca duce
Ducatul de Merania () [Corola-website/Science/324951_a_326280]
-
Leul ca duce al Bavariei. Cu toate acestea, Henric a redobândit un rest din fostele sale posesiuni, dat fiind că Marca de Austria, anterior în posesia dinastiei bavareze a Welfilor, era promovată din 1156, prin "Privilegium Minus", la rangul de ducat de sine stătător, Austria, deținut de Dinastia Babenberg din Franconia, credincioasă Hohenstaufenilor; mai mult decât atât, Tirolul devenea provincie privilegiată, fiind controlată direct de către Imperiu. În acest context, Frederic "Barbarossa" a luat măsura promovării contelui bavarez Conrad de Dachau la
Ducatul de Merania () [Corola-website/Science/324951_a_326280]