8,806 matches
-
originală scrierile lui Alexandru Zub constituie un nesecat izvor de informație. Din seria de lucrări destinate marelui om Mihail Kogălniceanu se desprinde și lucrarea Mihail Kogălniceanu istoric, apărută în 1974. Autorul consideră că „istoricul însoțește în permanență pe scriitor, pe economist, pe omul de stat, pe orator, pe publicist. În fiecare din aceste ipostaze, descifrăm o trăsătură comună care e negreșit spiritul prin excelență istoric al militantului. Istoricul nu poate, nu trebuie să fie separat de celelalte loturi. Una completează pe
MIHAIL KOGĂLNICEANU ŞI INDEPENDENȚA ROMÂNIEI ÎN ISTORIOGRAFIA ROMÂNEASCĂ by Mihaela Strungaru-Voloc () [Corola-publishinghouse/Science/1609_a_3034]
-
implicat în traducerea engleză a Tractatus-ului, l-a vizitat, în 1923, Wittgenstein îl rugase să se intereseze dacă cele șase semestre în care a studiat înainte de război cu Russell, precum și cartea sa, ar ajunge pentru obținerea titlului de magister. Propunerii economistului John Maynard Keynes, o persoană foarte influentă la Cambridge, de a-și relua activitatea filozofică acolo, i-a răspuns însă, în 1924, că Tractatus-ul conține tot ceea ce a avut de spus în filozofie. Ar dori să revină în Anglia doar
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
un „Cuvânt înainte“ pentru acel manuscris care va fi publicat sub titlul Cercetări filozofice, după ce menționează discuțiile pe care le-a purtat asupra Tractatus-ului cu Ramsey, Wittgenstein evocă critica făcută lucrării sale de tinerețe de către un alt coleg de la Cambridge, economistul italian Piero Sraffa și adaugă: „Acestui imbold îi datorez ideile cele mai pline de consecințe ale acestei scrieri.“ Despre ce putea să fie vorba? Sraffa, un adversar al lui Mussolini, care se refugiase la Cambridge cu sprijinul lui Keynes, nu
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
Ioan Holban, Literatura română de azi. Poezia. Proza, 2012. DANILOV, Nichita, n. 7 aprilie 1952, Climăuți, județul Suceava. Liceul "Mihai Eminescu" din Iași (1967-1971), Școala postliceală de arhitectură (1971-1973). Facultatea de Științe Economice (1974-1978). Stagiar la Studioul cinematografic Buftea (1978), economist la BJATM Iași (1998-1981), corector și redactor la revista "Convorbiri literare" (1982-1988), profesor la Liceul "Mihai Eminescu" (1988-1980), muzeograf la Casa Memorială " G. Topârceanu" (1988-1990), director al Teatrului Luceafărul (1991-1992), secretar general de redacție la "Dacia literară" (1992-1993), secretar literar
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
permanentului, fluctuantul să ia locul durabilului, momentul pasager să țină locul veacului, iar propria noastră personalitate neimportantă să ia locul responsabilității pe care ar trebui să o avem față de societate, față de moștenirea trecutului și promisiunea viitorului." Probabil că textul reputatului economist german explică suficient de bine preocuparea lui Tiberiu Brăilean pentru studiul complexității social-economice și pasiunea de a îndrepta abordarea tehnicistă printr-o viziune mai amplă pe măsura completitudinii persoanei umane și o atitudine intelectuală bazată pe bunul simț. Lucrarea Sisteme
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
nu implică necesarmente renunțarea la alte perspective conscrate în literatura domeniului. Aceasta și explică de ce lucrarea nu se rezumă la sistemică și holism. Sunt prezentate și explicate, și nu doar cu titlu de trecere în revistă, concepții ale unor reputați economiști (precum W.Euken, J. Schumpeter, J. Kornai etc.) sau sociologi (de ex., K.Polanyi). Complexitatea societății și economiei, ne spune implicit autorul, recuză reducționismul pozitivist și gîndirea unică, privilegiind pluralitatea viziunilor și competiția ideilor. Cum este în viața socială, așa
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
lucrării sunt ilustrate în interesante și substanțiale studii de caz prezentate în cea de-a doua parte. Regăsim aici, cu asupra de măsură, condeiul exersat, de-a lungul multor ani, în frumoase eseuri și incisive editoriale de opinie al unui economist dedat speculațiilor filosofice și expresiilor literare. Satisfacția cititorului este să descopere gustul reflecției libere. Tiberiu ne reamintește că prea s-a cantonat cugetarea economică într-un soi de mecanică socială ale cărei mijloace au substituit aproape în totalitate scopurile. În
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
și caracteristici ale sistemului economic. 2.1. EMERGENȚA CONCEPTULUI DE SISTEM ECONOMIC Conceptul de sistem economic a apărut în literatura eco-nomică în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, ca reacție la gîndirea dominantă a epocii, cea a marilor economiști clasici: Smith, Ricardo ș.a. Aceasta din urmă se distingea mai ales prin: un cadru instituțional precis, constituit de piețele concurențiale pe care se întîlnesc producători și consumatori mînați de propriul lor interes; metodologia sa deductivă (raționamente abstracte, încercări de a
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
locurile și în toate timpurile, diferențele de structură dintre țări fiind neglijate). Față de această gîndire dominantă apar două reacții majore: cea a școlii istorice germane și cea marxistă. 2.1.1. Școala istorică germană Este formată dintr-o serie de economiști germani (Roscher, Hildebrand, List, apoi Schmoller, Bucher, Wagner, Sombart ș.a.) care au repus în cauză tezele gîndirii economice clasice, arătînd că postulatele instituționale ale acestora nu sunt peste tot verificate. Metodologia lor este una inductivă, ei descriu faptele observate, întocmesc
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
geniului mînios german este o reacție împotriva gîndirii economice dominante din epoca sa. Dar această operă conține, de asemenea, diverse omagii și împrumuturi din marii clasici, mai ales din Ricardo (valoarea muncă, scăderea ratei profiturilor ș.a.). Marx le reproșează acestor economiști faptul de a fi redus gîndirea economică la ideologia capitalistă, de a transforma în fenomen universal și în legi naturale particularități a ceea ce el numește mod de producție capitalist. După Marx, acest mod de producție nu este decît un sistem
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
al variabilelor și caracterul frînt, brusc, rupt al relațiilor". De aceea instrumentele matematice ale mecanicii newtoniene nu sunt aplicabile fenomenelor economice, care necesită mai curînd o viziune cuantică. Autorul vorbește în acest sens despre o "economie cuantică". După el, tentativele economiștilor de a optimiza procesele economice cu ajutorul variabilelor continue și al ecuațiilor diferențiale sunt sortite eșecului. Echilibrul și optimalitatea, obiective principale ale economiei clasice, ar reprezenta un mod îngust și unilateral de abordare a fenomenelor economice. Kornai propune o teorie a
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
ideologie, dar nici de indiferența rece a abstracțiilor pure de tip ricardian. După autorul nostru, în economie nu există decît eficient și ineficient, iar diferența este determinată de o multitudine de cauze. Concepțiile enunțate sunt foarte apropiate de cele ale economiștilor instituționaliști, cu deosebirea că în cazul de față avem de-a face cu o eliberare voită de dogma raționalistă ce are la bază paradigma lui homo oeconomicus. Recapitulînd în final, iată care sunt principalele contribuții ale lui Janos Kornai: ciclicitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
piața reprezintă o adevărată instituție socială. 2.3.2.2. Modelul teoretic al economiei de piață și evoluția ei în realitate Reglementarea economiei prin mecanismele pieței își are originea în ideile liberalismului economic, prefațat prin lucrările fiziocratice și dezvoltat de economiștii clasici englezi, Adam Smith și David Ricardo. Concepția lor asupra societății, în general, și asupra vieții economice, în special, sintetiza formula "laissez faire, laissez passer, le monde va de lui même" și se baza pe considerarea acestora ca organisme care
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
catalizator economic, conservînd însă principiile esențiale caracteristice mecanismului pieței. Dar intervenția statului în economie, prin politica bugetară, politica veniturilor, politica fiscală și monetară, prin legislația economică (vizînd concurența, salariul etc.) ș.a., peste anumite limite obiective, pare, mai ales în concepția economiștilor monetariști"7, de natură să deregleze funcționarea pieței. Toate acestea nu au presupus însă o schimbare de esență a mecanismului economic. Trăsătura sa principală rămîne autoreglarea, piața ocupînd locul principal în deciziile și comportamentul agenților economici. Prin mecanismele sale, piața
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
3. GLOBALIZAREA ȘI SISTEMELE ECONOMICE Economia este definită de unii autori contemporani ca "știință a incertitudinii". După părerea lui Pascal Bruckner, de pildă, ea ar trebui să predea discursul oracular, arta de a nu spune nimic precis sau verificabil, iar economiștii s-ar ocupa cu raționalizarea aleatoriului, cu anestezierea clienților și cu întreținerea unei aparențe de logică în haosul pe care-l administrează. Victimele economiei ar fi "victime curate", obiecte ale unor mecanisme abstracte, ale unor forțe invizibile, de care nimeni
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
era suficientă pentru a compensa costurile de producție crescute și o reglementare hipertrofiată. Unii făcuseră chiar din Germania "bolnavul Europei", ceea ce totuși era exagerat. Arhitecții principali ai acestui plan de relansare au fost Hans Eichel, ministrul Finanțelor, și Otmar Issing, economistul șef al Băncii Centrale Europene, după plecarea din guvern a lui Oskar Lafontaine, considerat de către mediile de afaceri drept un stîngist periculos. Intuiția lui Schröder se dovedește a fi funcționat corect. Astfel, el a reușit să făptuiască ceea ce ani la
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
acești academics obsedați de "Sfîntul Graal" al cunoașterii în faimoasa lui trilogie de campus). Steiner a predat sau cercetat, începînd cu 1956 (cînd debutează în activitatea educațională la Princeton, după o scurtă perioadă de muncă editorială în redacția revistei The Economist) și pînă în prezent, într-o enumerare selectivă desigur, la Cambridge, Oxford, Harvard, Yale, New York, Geneva și Paris. Peste tot a ținut cursuri și seminarii cu tematici incitante (de teoria culturii ori istoria ideilor filozofice și literare), materializate în volume
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
din ultima perioadă demonstrează că mai mult de jumătate se referă explicit la ideea de responsabilitate morală. Foarte multe dintre aceste preocupări efectiv etice nu aparțin nici eticienilor, nici filosofilor ce se ocupă de morală, ci oamenilor de știință, medicilor, economiștilor, avocaților, educatorilor, oamenilor de afaceri și nu numai, Încât pe drept cuvânt, putem spune că trăim Într-un „timp al responsabililor.” De altfel una dintre cele mai recente apariții editoriale din Franța (1993Ă poartă chiar acest nume: „Le Temps des
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
sărace pentru că nu posedă nimic; ar fi mai potrivit să gîndim că, pentru același motiv, sunt liberi 61." Imposibilul specific acestei lumi se precizează cu claritate în reacția pe care "sălbaticii" au avut-o față de uneltele Albilor. Ca să vorbim precum economiștii, în ce fel s-au folosit de creșterea productivității datorată progresului tehnic (înlocuirea, de exemplu, a unor unelte din piatră cu topoare)? N-au încercat să producă și mai mult, ci să cîștige timp de odihnă și de leneveală 62
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
colectivă asupra mijloacelor de producție, în special a pămîntu-rilor. Orice ar semăna cu o întreprindere nu există (nu există salariați, nu există imperativul profitului). Producție în scopul consumului, nu al schimbului. Comerțul, cînd are loc, nu cunoaște mecanismul pe care economiștii îl numesc piață. Refuz al surplusului, obligație de a împărți. Această lume ar fi inventat o economie care se supune unor principii și care uzează de mecanisme foarte diferite de cele care caracterizează economia noastră. Conform acestei ipoteze, diferența esențială
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
egoismului). Ipoteza singularității economice a primelor societăți e susținută în special de Karl Polanyi 68 ale cărui lucrări sunt un punct de referință obligatoriu în această dezbatere. Cum motivațiile "primitivilor" nu au nimic de a face cu homo oeconomicus al economiștilor, teoriile economice nu pot fi aplicate primelor societăți, explică acesta. Marele proiect al lui Polanyi constă în a construi o "teorie generală a organizării economice", ținînd seama de cazul acestor societăți. Antropologia economică pe care o fondează ar avea tocmai
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
scopul de a înțelege particularitățile viziunii moderne asupra lumii, antropologul francez insistă asupra succesului fără precedent a ceea ce el numește "ideologie economică" și încearcă să-i traseze evoluția. El reamintește că, în a doua parte a secolului al XVIII-lea, economistul francez François Quesnay (o autoritate printre fiziocrați), prin celebrul său Tablou economic, a formulat pentru prima dată ideea că economia constituie un sistem un tot distinct și coerent, un ansamblu de elemente legate între ele, care ascultă de o logică
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
imaginează făcînd și/sau suportînd Istoria. Pentru omul modern este Imposibil să nu existe istorie, pentru că este imposibil să nu existe trecut, prezent, viitor. În lumea noastră, istoria este afacerea specialiștilor: a istoricilor, bineînțeles, dar și a filosofilor, etnologilor, sociologilor, economiștilor, psihologilor. Științele umane, sunt, prin natura lor, istorice. Conștiința istorică modernă poate fi reprezentată prin imaginea drumului. A avea o conștiință istorică înseamnă să te vezi pe drum, să vezi bifurcații, să cauți originea drumului, să încerci să explici natura
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
una în alta. Ochii măștii exterioare sunt deschiși, cei ai măștii interioare sunt închiși. Ochii prezentului sunt închiși de ochii trecutului. Această splendidă sculptură aztecă nu simbolizează, oare, concepția pe care specialistul în uman o are despre om? Istoricul, sociologul, economistul, psihologul nu caută să reducă, oare, prin activitatea lor firească, chiar să nege, libertatea umană? La un moment dat, creștinismul s-a văzut în fața a două drumuri posibile, explică Jacques le Goff: "Sau creștinismul ar fi înclinat către doctrina strictă
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
din liceu. Una din criticile cele mai feroce la adresa științelor umane constă în a spune: nu sunteți științe din moment ce nu știți să faceți previziuni sau o faceți prea puțin și prea prost! Să ne gîndim la erorile de previziune ale economiștilor, ținta tuturor bătăilor de joc! N-ar trebui mai curînd să ne bucure faptul că științele umane sunt incapabile să prevadă? Ce ar însemna capacitatea specialiștilor în uman de a prevedea comportamentele, reacțiile, deciziile noastre? Să ne gîndim la un
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]