4,125 matches
-
cu oxigen. Este un prodeceu de sudare prin topire la care sursa de energie este un fascicol de electroni. Acesta se realizează prin descărcarea într-un spațiu vidat, denumit tun de electroni, a unei energii sub forma unui fascicul de electroni, comandată cu ajutorul unor lentile electromangnetice necesare pentru focalizarea și deplasarea fascicolului de electroni pe suprafața materialelor de sudat. Denumit neștiințific Sudarea cu laser. Sunt o familie de procedee de sudare la care activarea energetică a procesului de sudare este realizată
Sudare () [Corola-website/Science/308632_a_309961]
-
energie este un fascicol de electroni. Acesta se realizează prin descărcarea într-un spațiu vidat, denumit tun de electroni, a unei energii sub forma unui fascicul de electroni, comandată cu ajutorul unor lentile electromangnetice necesare pentru focalizarea și deplasarea fascicolului de electroni pe suprafața materialelor de sudat. Denumit neștiințific Sudarea cu laser. Sunt o familie de procedee de sudare la care activarea energetică a procesului de sudare este realizată preponderent prin aplicarea unor presiuni de contact ridicate. Sudarea electrică prin pressiune poate
Sudare () [Corola-website/Science/308632_a_309961]
-
fluorescenta nu are loc schimbarea stării excitate din singlet în triplet, cum se întâmplă în fosforescenta. Atomii sau moleculele pot fi excitați fie prin absorbție de unde electromagnetice de o anumită lungime de undă fie prin ciocniri cu alte particule( ex.: electroni). De obicei lungimea de unda a fotonului emis este mai mare, astfel având energie mai mică față de energia absorbita. Fluorescenta diferă de fosforescenta prin durată în care se emite lumină și, eventual, prin procesul prin care se produce dezexcitarea atomului
Fluorescență () [Corola-website/Science/308675_a_310004]
-
de unda a fotonului emis este mai mare, astfel având energie mai mică față de energia absorbita. Fluorescenta diferă de fosforescenta prin durată în care se emite lumină și, eventual, prin procesul prin care se produce dezexcitarea atomului( la fluorencență tranzițiile electronilor de pe un strat energetic superior pe unul inferior, astfel femonenul luminos este mai îndelungat). Una din aplicațiile practice ale acestui fenomen fiind tuburile fluorescente(neon), ecranele televizoarelor sau computerelor, sau in biochimie, medicina și mineralogie la identificarea unor minerale. Referințe
Fluorescență () [Corola-website/Science/308675_a_310004]
-
mai multor fenomene din diferite domenii, în fiecare termenul definind o noțiune diferită. În știință, termenul efect de observator se referă la schimbări pe care actul observației le va efectua asupra fenomenului observat. De exemplu, pentru ca noi să "vedem" un electron, trebuie ca un foton să interacționeze cu el, iar această interacțiune va schimba calea acelui electron. De asemenea, este teoretic posibil ca alte mijloace de măsurare, mai puțin directe, să afecteze electronul; chiar dacă electronul este pus într-o situație în
Efect de observator () [Corola-website/Science/308723_a_310052]
-
efect de observator se referă la schimbări pe care actul observației le va efectua asupra fenomenului observat. De exemplu, pentru ca noi să "vedem" un electron, trebuie ca un foton să interacționeze cu el, iar această interacțiune va schimba calea acelui electron. De asemenea, este teoretic posibil ca alte mijloace de măsurare, mai puțin directe, să afecteze electronul; chiar dacă electronul este pus într-o situație în care observarea lui este "posibilă", fără ca acea observație să aibă loc, acesta, teoretic, tot și-ar
Efect de observator () [Corola-website/Science/308723_a_310052]
-
observat. De exemplu, pentru ca noi să "vedem" un electron, trebuie ca un foton să interacționeze cu el, iar această interacțiune va schimba calea acelui electron. De asemenea, este teoretic posibil ca alte mijloace de măsurare, mai puțin directe, să afecteze electronul; chiar dacă electronul este pus într-o situație în care observarea lui este "posibilă", fără ca acea observație să aibă loc, acesta, teoretic, tot și-ar schimba poziția. În fizică, un efect de observator mai comun poate fi rezultat al instrumentelor care
Efect de observator () [Corola-website/Science/308723_a_310052]
-
exemplu, pentru ca noi să "vedem" un electron, trebuie ca un foton să interacționeze cu el, iar această interacțiune va schimba calea acelui electron. De asemenea, este teoretic posibil ca alte mijloace de măsurare, mai puțin directe, să afecteze electronul; chiar dacă electronul este pus într-o situație în care observarea lui este "posibilă", fără ca acea observație să aibă loc, acesta, teoretic, tot și-ar schimba poziția. În fizică, un efect de observator mai comun poate fi rezultat al instrumentelor care în mod
Efect de observator () [Corola-website/Science/308723_a_310052]
-
sugerat această vedere. Înaintea unor interpretări mai moderne, o măsurare era adesea vizualizată ca o denaturare fizică aplicată direct asupra sistemului măsurat, fiind uneori ilustrată sub forma unui experiment imaginar numit Microscopul lui Heisenberg. De exemplu, la măsurarea poziției unui electron, ne închipuim luminarea electronului, și astfel intervenirea asupra lui și producerea incertitudinilor cuantice asupra poziției sale. Paradoxul EPR indică faptul că este greșit ca principiul incertitudinii să fie văzut ca o măsurare care afectează direct o particulă. Acest "paradox" arată
Principiul incertitudinii () [Corola-website/Science/308245_a_309574]
-
unor interpretări mai moderne, o măsurare era adesea vizualizată ca o denaturare fizică aplicată direct asupra sistemului măsurat, fiind uneori ilustrată sub forma unui experiment imaginar numit Microscopul lui Heisenberg. De exemplu, la măsurarea poziției unui electron, ne închipuim luminarea electronului, și astfel intervenirea asupra lui și producerea incertitudinilor cuantice asupra poziției sale. Paradoxul EPR indică faptul că este greșit ca principiul incertitudinii să fie văzut ca o măsurare care afectează direct o particulă. Acest "paradox" arată că o măsurătoare poate
Principiul incertitudinii () [Corola-website/Science/308245_a_309574]
-
standard", datorită proprietăților măsurării în mecanica cuantică. Relații de incertitudine particulare, cum ar fi poziție-impuls, pot fi de regulă deduse printr-o aplicare imediată a acestei inegalități. Principiul Incertitudinii a fost dezvoltat ca răspuns la întrebarea: Cum măsurăm poziția unui electron în jurul unui nucleu? În vara lui 1922, Heisenberg s-a întâlnit cu Niels Bohr, părintele fondator al mecanicii cuantice, iar în Septembrie 1924 Heisenberg a mers la Copenhaga, unde Bohr îl invitase ca cercetător asociat și mai târziu ca asistent
Principiul incertitudinii () [Corola-website/Science/308245_a_309574]
-
lui Heisenberg a fost mai bună la a explica fenomenele subatomice. Principiul incertitudinii este enunțat în mai multe feluri în cultura populară, de exemplu, prin afirmația că este imposibil de știut exact în același timp și unde se află un electron și unde se duce. Este corect în linii mari, deși nu se spune o parte importantă a principiului lui Heisenberg, care este limita cantitativă a incertitudinii. Heisenberg a spus că este imposibil să se determine simultan și cu precizie nelimitată
Principiul incertitudinii () [Corola-website/Science/308245_a_309574]
-
atomul pierde și o parte din masă. Termenul de radioactivitate a fost folosit pentru prima dată de Marie Curie. Pentru a se înțelege fenomenul de radioactivitate trebuie pornit de la structura atomului, care are în centru un nucleu în jurul căruia orbitează electronii. Nucleul este format din particule încărcate pozitiv protoni și particule neutre neutroni, denumite generic nucleoni. Toți atomii unui element chimic au același număr de protoni, dar pot avea numere diferite de neutroni. În funcție de numărul de nucleoni elementul chimic are mai
Radioactivitate () [Corola-website/Science/308253_a_309582]
-
fierului când doi protoni colidează simultan cu nucleul, fiind posibilă chiar emisiunea simultană a 2 protoni. Fe → Cr + 2 p In acest caz în nucleul atomic se produce o transformare a unui neutron într-un proton însoțită de emisiunea unui electron cu energie mare, numărul atomic crescând cu o unitate. formula 6 In acest caz un proton din nucleu se transformă într-un neutron și un pozitron încărcat cu energie, numărul atomic micșorându-se cu o unitate. l: formula 7 Mai există o
Radioactivitate () [Corola-website/Science/308253_a_309582]
-
acest caz un proton din nucleu se transformă într-un neutron și un pozitron încărcat cu energie, numărul atomic micșorându-se cu o unitate. l: formula 7 Mai există o posibilitate de transformare a unui proton în neutron prin captare de electroni. Se produce când nucleii atomici, după o dezintegrare, sunt încărcați cu energie mare, radiațiile γ fiind unde electromagnetice de înaltă frecvență. Această emisiune nu produce transformări ale protonilor sau neutronilor nucleari, ci numai în cazul emisiilor α și β, ca
Radioactivitate () [Corola-website/Science/308253_a_309582]
-
emite o particulă alfa (doi protoni și doi neutroni), cu apariția unui atom având numărul atomic diminuat cu 2 și numărul de masă diminuat cu 4. U →Th + He Dezintegrarea beta este procesul prin care nucleul atomic emite particule beta (electron sau pozitron) pentru a obține număul optim de protoni și neutroni. Există două tipuri de dezintegrare beta: beta minus (β-) când se emite un electron și beta plus (β+) când se emite un pozitron. La dezintegrarea beta minus se mai
Radioactivitate () [Corola-website/Science/308253_a_309582]
-
4. U →Th + He Dezintegrarea beta este procesul prin care nucleul atomic emite particule beta (electron sau pozitron) pentru a obține număul optim de protoni și neutroni. Există două tipuri de dezintegrare beta: beta minus (β-) când se emite un electron și beta plus (β+) când se emite un pozitron. La dezintegrarea beta minus se mai emite ș o particulă antineutrino în timp ce la dezintegrarea beta plus se emite o particulă neutrino Cs →Ba + e + antineutrino Na →Ne + e + neutrino Dezintegrarea gama
Radioactivitate () [Corola-website/Science/308253_a_309582]
-
principiu, stabilind valabilitatea sa pentru orice particulă cu spin întreg. Câțiva ani mai târziu, în legătură cu necesitatea explicării fenomenelor din cadrul deintegrării beta (formula 1), Pauli a emis ipoteza existenței unei particule elementare neutre cu masa de repaus mult mai mică decât masa electronului (sau chiar nulă) și cu spinul semiîntreg. Cu ajutorul existenței acestei particule, denumită neutrino, Pauli explica aparenta abatere de la legile de conservare a energiei și momentului cinetic în dezagregarea beta. Tot lui Pauli îi aparține explicarea paramagnetismului gazului electronic în metale
Wolfgang Pauli () [Corola-website/Science/307674_a_309003]
-
semiîntreg. Cu ajutorul existenței acestei particule, denumită neutrino, Pauli explica aparenta abatere de la legile de conservare a energiei și momentului cinetic în dezagregarea beta. Tot lui Pauli îi aparține explicarea paramagnetismului gazului electronic în metale; el a elaborat și teoria spinului electronului, precum și o serie întreagă de studii importante asupra problemelor generale ale teoriei cuantice a câmpurilor de unde și asupra teoriei mezonice a forțelor nucleare. A mai elaborat studii și asupra altor probleme importante ale fizicii teoretice. A. A. Boiu, "Celebrități ale
Wolfgang Pauli () [Corola-website/Science/307674_a_309003]
-
3 tipuri de interacții: "ciocnire", "frânare în câmp electric" și "captura de către nucleu". Probabilitatea cea mai mare o are ciocnirea. În urmă ciocnirii unei particule alfa cu un atom se poate produce o excitare a acestuia, urmare a ridicării unui electron pe un nivel superior de energie. Câmpul electric al particulei alfa în mișcare acționează asupra electronilor orbitali; la revenirea electronilor pe nivelele fundamentale atomii vor emite radiații Röentgen electromagnetice (caracteristică, x). Tot prin interacțiunea cu paturile electronice ale atomului, radiațiile
Radiație alfa () [Corola-website/Science/306491_a_307820]
-
mare o are ciocnirea. În urmă ciocnirii unei particule alfa cu un atom se poate produce o excitare a acestuia, urmare a ridicării unui electron pe un nivel superior de energie. Câmpul electric al particulei alfa în mișcare acționează asupra electronilor orbitali; la revenirea electronilor pe nivelele fundamentale atomii vor emite radiații Röentgen electromagnetice (caracteristică, x). Tot prin interacțiunea cu paturile electronice ale atomului, radiațiile α pot produce smulgerea unor e din atomii respectivi. În acest fel, atomul rămâne încărcat pozitiv
Radiație alfa () [Corola-website/Science/306491_a_307820]
-
În urmă ciocnirii unei particule alfa cu un atom se poate produce o excitare a acestuia, urmare a ridicării unui electron pe un nivel superior de energie. Câmpul electric al particulei alfa în mișcare acționează asupra electronilor orbitali; la revenirea electronilor pe nivelele fundamentale atomii vor emite radiații Röentgen electromagnetice (caracteristică, x). Tot prin interacțiunea cu paturile electronice ale atomului, radiațiile α pot produce smulgerea unor e din atomii respectivi. În acest fel, atomul rămâne încărcat pozitiv; fenomenul poartă numele de
Radiație alfa () [Corola-website/Science/306491_a_307820]
-
vor emite radiații Röentgen electromagnetice (caracteristică, x). Tot prin interacțiunea cu paturile electronice ale atomului, radiațiile α pot produce smulgerea unor e din atomii respectivi. În acest fel, atomul rămâne încărcat pozitiv; fenomenul poartă numele de ionizare. De multe ori, electronii smulși se pot atașa unor atomi neutri, care devin ioni negativi (în ansamblu, la un act de ionizare se produc o pereche de ioni). Dacă e smulși pot genera la rândul lor ionizări, ei constituie radiație delta. Frânarea în câmp
Radiație alfa () [Corola-website/Science/306491_a_307820]
-
la rândul lor ionizări, ei constituie radiație delta. Frânarea în câmp electric a radiației α înseamnă interacții succesive, în urma cărora particulele pierd energie până când, sub o anumita limită, nu mai pot produce ionizări. În acest stadiu, particulele α captează 2 electroni din mediu și se transformă în atomi de He (Heliu). Fizicianul român Gheorghe Manu a adus contribuții importante la studiul absorbției radiației alfa în materie.
Radiație alfa () [Corola-website/Science/306491_a_307820]
-
fenomenul de pe planeta noastră este aliniat cu câmpul magnetic terestru. De asemenea, variabilitatea unor anumiți factori poate determina formarea de linii aurore de tonalități și culori diferite. Aurora polară terestră e provocată de ciocnirea unor particule încărcate electric (de exemplu electroni) din magnetosferă cu atomi din straturile superioare ale atmosferei terestre, aflate la altitudini de peste 80 km. Aceste particule electrice au o energie de 1 până la 15 keV iar coliziunea lor cu atomii de gaz din atmosferă determină energizarea acestora din
Auroră polară () [Corola-website/Science/306524_a_307853]