KorAP: Find »[drukola/base=finalitate & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...121 122 123 ...362 >

9,041 matches

Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563

eliminarea pericolului unui război nuclear, încetarea cursei înarmărilor și convertirea efortului militar în efort de dezvoltare social-economică, scăderea decalajelor economice între state etc. Este evident, din însăși această enumerare, că finalitățile de acest tip ale lumii ca suprasistem sunt subordonate finalităților sistemelor componente (statelor). Analiza dinamicii suprasistemelor deschide o perspectivă nouă asupra înțelegerii sistemelor înseși, din care sunt compuse primele. Un asemenea unghi de vedere ni-l oferă Ilie Bădescu (1984). Pornind de la teoria lui Immanuel Wallerstein (1979) asupra economiei capitaliste

Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir (2005) [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
Bădescu oferă o imagine stimulativă a particularităților evoluției social-economice și, în mod special, culturale ale României, în contextul jocului forțelor europene și mondiale. Putem distinge două tipuri de suprasisteme, constituind adesea faze ale evoluției acestora: un suprasistem lipsit de orice finalitate, rezultat pur al interacțiunii sistemelor componente, și un suprasistem care dezvoltă o serie de finalități proprii, susținute de sistemele componente, sub formă de norme, reguli, valori, acțiuni specifice care promovează aceste finalități. Apariția unor organisme internaționale ce au ca obiectiv

Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir (2005) [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
României, în contextul jocului forțelor europene și mondiale. Putem distinge două tipuri de suprasisteme, constituind adesea faze ale evoluției acestora: un suprasistem lipsit de orice finalitate, rezultat pur al interacțiunii sistemelor componente, și un suprasistem care dezvoltă o serie de finalități proprii, susținute de sistemele componente, sub formă de norme, reguli, valori, acțiuni specifice care promovează aceste finalități. Apariția unor organisme internaționale ce au ca obiectiv promovarea unor finalități la care aderă toate statele reprezintă intrarea într-o nouă fază de

Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir (2005) [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
ale evoluției acestora: un suprasistem lipsit de orice finalitate, rezultat pur al interacțiunii sistemelor componente, și un suprasistem care dezvoltă o serie de finalități proprii, susținute de sistemele componente, sub formă de norme, reguli, valori, acțiuni specifice care promovează aceste finalități. Apariția unor organisme internaționale ce au ca obiectiv promovarea unor finalități la care aderă toate statele reprezintă intrarea într-o nouă fază de evoluție a lumii: de la suprasistem de state naționale, aflat într-un echilibru mereu instabil, ca rezultat al

Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir (2005) [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
al interacțiunii sistemelor componente, și un suprasistem care dezvoltă o serie de finalități proprii, susținute de sistemele componente, sub formă de norme, reguli, valori, acțiuni specifice care promovează aceste finalități. Apariția unor organisme internaționale ce au ca obiectiv promovarea unor finalități la care aderă toate statele reprezintă intrarea într-o nouă fază de evoluție a lumii: de la suprasistem de state naționale, aflat într-un echilibru mereu instabil, ca rezultat al jocului puterii economice, politice și militare, spre un suprasistem tot mai

Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir (2005) [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
puterii economice, politice și militare, spre un suprasistem tot mai mult reglementat de norme ce exprimă interesul comun. În acest punct se poate opera o distincție mai clară între sistem și suprasistem. După cum s-a văzut, și suprasistemul poate dezvolta finalități proprii. În măsura în care însă finalitățile sistemelor componente sunt preeminente, prioritare în raport cu finalitățile globale, el rămâne un suprasistem. Suprasistemul se poate transforma în sistem doar în măsura în care finalitățile sale globale devin mai importante în raport cu finalitățile sistemelor componente, subordonându-le pe acestea din urmă

Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir (2005) [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
militare, spre un suprasistem tot mai mult reglementat de norme ce exprimă interesul comun. În acest punct se poate opera o distincție mai clară între sistem și suprasistem. După cum s-a văzut, și suprasistemul poate dezvolta finalități proprii. În măsura în care însă finalitățile sistemelor componente sunt preeminente, prioritare în raport cu finalitățile globale, el rămâne un suprasistem. Suprasistemul se poate transforma în sistem doar în măsura în care finalitățile sale globale devin mai importante în raport cu finalitățile sistemelor componente, subordonându-le pe acestea din urmă și transformându-le în

Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir (2005) [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
reglementat de norme ce exprimă interesul comun. În acest punct se poate opera o distincție mai clară între sistem și suprasistem. După cum s-a văzut, și suprasistemul poate dezvolta finalități proprii. În măsura în care însă finalitățile sistemelor componente sunt preeminente, prioritare în raport cu finalitățile globale, el rămâne un suprasistem. Suprasistemul se poate transforma în sistem doar în măsura în care finalitățile sale globale devin mai importante în raport cu finalitățile sistemelor componente, subordonându-le pe acestea din urmă și transformându-le în subsisteme proprii. Disputa dintre holism și individualism

Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir (2005) [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
distincție mai clară între sistem și suprasistem. După cum s-a văzut, și suprasistemul poate dezvolta finalități proprii. În măsura în care însă finalitățile sistemelor componente sunt preeminente, prioritare în raport cu finalitățile globale, el rămâne un suprasistem. Suprasistemul se poate transforma în sistem doar în măsura în care finalitățile sale globale devin mai importante în raport cu finalitățile sistemelor componente, subordonându-le pe acestea din urmă și transformându-le în subsisteme proprii. Disputa dintre holism și individualism metodologic se constituie tocmai în problema relației sistem-suprasistem. Problema aflată în dispută poate fi

Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir (2005) [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
După cum s-a văzut, și suprasistemul poate dezvolta finalități proprii. În măsura în care însă finalitățile sistemelor componente sunt preeminente, prioritare în raport cu finalitățile globale, el rămâne un suprasistem. Suprasistemul se poate transforma în sistem doar în măsura în care finalitățile sale globale devin mai importante în raport cu finalitățile sistemelor componente, subordonându-le pe acestea din urmă și transformându-le în subsisteme proprii. Disputa dintre holism și individualism metodologic se constituie tocmai în problema relației sistem-suprasistem. Problema aflată în dispută poate fi formulată în termenii următori: sistemele sociale pot

Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir (2005) [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
societatea este un sistem finalist primar. Tot ceea ce conține ea, inclusiv indivizii, reprezintă subsisteme ale sale constituite și modelate în conformitate cu logica sa globală. Din acest motiv, pentru analiza societății globale este utilizat modelul funcțional de sistem: un sistem orientat spre finalități proprii, care se constituie „de sus în jos”. Funcționalismul clasic, atât în sociologie, cât și în antropologia socială și culturală (Malinowski, Radcliffe-Brown, Parsons), se caracterizează printr-o asemenea opțiune. Holismul afirmă primatul societății, ca sistem, asupra tuturor elementelor sale componente

Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir (2005) [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
în raport cu rolurile particulare ale personajelor. Holist poate fi analizată nu numai societatea în ansamblul ei, ci și diferitele subsisteme ale acesteia. O întreprindere poate fi considerată ca un sistem finalist care se autoorganizează în așa fel încât să maximizeze realizarea finalităților sale. Teoria actuală a organizațiilor este fundată, în cea mai mare parte, în mod clar pe opțiunea holistă. Individualismul metodologic pornește de la presupoziția inversă a holismului, și anume că singurul sistem orientat efectiv și complet de finalități proprii este individul

Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir (2005) [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
să maximizeze realizarea finalităților sale. Teoria actuală a organizațiilor este fundată, în cea mai mare parte, în mod clar pe opțiunea holistă. Individualismul metodologic pornește de la presupoziția inversă a holismului, și anume că singurul sistem orientat efectiv și complet de finalități proprii este individul. Societatea nu reprezintă decât rezultanta acțiunilor individuale. Ea este deci un suprasistem, în terminologia propusă aici, și nu un sistem orientat finalist. Individualismul metodologic are și el o lungă istorie. O opțiune clară de acest tip poate

Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir (2005) [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
atomul logic al analizei sociologice. Din punct de vedere teoretic, legile care guvernează fenomenele sociale pot fi deduse din legile comportamentului individual. Din punct de vedere metodologic, analiza trebuie pornită mereu de la individ - nivelul de organizare cel mai pregnant, cu finalitățile cele mai puternice. Logica societății trebuie să fie privită ca derivând și fiind mereu subordonată logicii acțiunii individuale. Polemica lui Durkheim cu Spencer asupra cauzelor diviziunii muncii (Durkheim, 1926) este ilustrativă pentru diferența dintre strategia holistă și cea individualist-metodologică. Punctul

Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir (2005) [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
de Durkheim este cauzal-individualistă. Cauza diviziunii muncii este „densitatea morală”. Creșterea volumului populației generează nu numai o densitate demografică sporită, ci și una socială. Concurența dintre membrii colectivității sporește. Creșterea densității morale reprezintă însă o condiție care afectează masiv realizarea finalităților individuale. Indivizii, orientați către câștig, găsesc tot mai dificilă realizarea acestei finalități în condițiile concurenței în creștere. O soluție la această problemă individuală este diviziunea muncii, specializarea. În loc ca doi producători să concureze cu același produs, ei își vor diviza

Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir (2005) [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
populației generează nu numai o densitate demografică sporită, ci și una socială. Concurența dintre membrii colectivității sporește. Creșterea densității morale reprezintă însă o condiție care afectează masiv realizarea finalităților individuale. Indivizii, orientați către câștig, găsesc tot mai dificilă realizarea acestei finalități în condițiile concurenței în creștere. O soluție la această problemă individuală este diviziunea muncii, specializarea. În loc ca doi producători să concureze cu același produs, ei își vor diviza munca, fiecare specializându-se în realizarea unui produs, subprodus sau funcții mai

Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir (2005) [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-se în realizarea unui produs, subprodus sau funcții mai specializate.Dezvoltarea industriei moderne, bazată pe o tot mai adâncă diviziune a muncii, nu este efectul unei orientări globale a colectivității spre un tip de organizare mai bun, care să maximizeze finalitățile globale (perspectiva holistă), ci rezultatul neintenționat al orientării mulțimii indivizilor spre maximizarea profitului individual, ce dezvoltă acele activități tot mai specializate în care concurența este mai redusă. Cele două opțiuni - holismul și individualismul metodologic - au fiecare în parte justificări solide

Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir (2005) [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
și individualismul metodologic - au fiecare în parte justificări solide, dar și limite atunci când sunt prezentate fiecare ca unică perspectivă de analiză sociologică. Holismul se întemeiază pe observația că toate sistemele sociale sunt sau tind să se dezvolte ca sisteme cu finalități proprii, să se autoorganizeze. Suprasistemele sociale tind să se transforme în sisteme cu finalități proprii, a căror logică globală se suprapune, interferează și modifică logica sistemelor componente. Puține sunt cazurile în care suprasistemele sociale rămân simple efecte emergente ale agregării

Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir (2005) [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
prezentate fiecare ca unică perspectivă de analiză sociologică. Holismul se întemeiază pe observația că toate sistemele sociale sunt sau tind să se dezvolte ca sisteme cu finalități proprii, să se autoorganizeze. Suprasistemele sociale tind să se transforme în sisteme cu finalități proprii, a căror logică globală se suprapune, interferează și modifică logica sistemelor componente. Puține sunt cazurile în care suprasistemele sociale rămân simple efecte emergente ale agregării acțiunilor sistemelor componente. Absolutizarea punctului de vedere holist generează însă și el o mulțime

Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir (2005) [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
actual, nivelul de organizare socială cel mai pregnant. Există însă situații în care statul-națiune se dovedește a fi mai mult un suprasistem, în care părțile componente - grupurile, clasele sociale, persoanele - manifestă o autonomie mai pronunțată, orientându-și activitatea nu după finalitățile globale, ci după cele proprii. În al doilea rând, ideea că individul este complet subordonat, modelat și modificat de societate, că finalitățile globale ale colectivității sunt prioritare în mod absolut în raport cu finalitățile membrilor săi este, de asemenea, discutabilă. Modelele sociale

Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir (2005) [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
în care părțile componente - grupurile, clasele sociale, persoanele - manifestă o autonomie mai pronunțată, orientându-și activitatea nu după finalitățile globale, ci după cele proprii. În al doilea rând, ideea că individul este complet subordonat, modelat și modificat de societate, că finalitățile globale ale colectivității sunt prioritare în mod absolut în raport cu finalitățile membrilor săi este, de asemenea, discutabilă. Modelele sociale în care individul devine o simplă rotiță a unui angrenaj gigant, fiind modelat complet de logica acestuia, apar mai mult drept caricaturi

Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir (2005) [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
autonomie mai pronunțată, orientându-și activitatea nu după finalitățile globale, ci după cele proprii. În al doilea rând, ideea că individul este complet subordonat, modelat și modificat de societate, că finalitățile globale ale colectivității sunt prioritare în mod absolut în raport cu finalitățile membrilor săi este, de asemenea, discutabilă. Modelele sociale în care individul devine o simplă rotiță a unui angrenaj gigant, fiind modelat complet de logica acestuia, apar mai mult drept caricaturi, cazuri de evoluție socială patologică, decât aproximări rezonabile ale stării

Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir (2005) [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
o presupoziție metodologică corectă în orice analiză care ia în considerare un sistem finalist și își concentrează atenția asupra mecanismelor și tendințelor sale de autoorganizare. Individualismul metodologic, propunând explicarea constituirii sistemelor sociale de „jos în sus”, de la persoane și de la finalitățile lor individuale, explorează o altă logică. S-ar putea considera că în societate avem două procese simultane care se întretaie, se susțin și/sau intră în conflict. Pe de o parte, din interacțiunea persoanelor, dar și a altor sisteme sociale

Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir (2005) [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
altă parte, sistemele componente ale suprasistemului inițiază la nivelul acestuia o serie de activități orientate spre promovarea efectelor emergente pozitive și excluderea sau diminuarea celor negative. Tocmai din acest proces însă suprasistemul tinde să se transforme într-un sistem cu finalități proprii, susținute de indivizii participanți. Societatea, în consecință, nu poate fi privită doar ca un suprasistem, un fel de „junglă” în care indivizii concurează între ei în vederea realizării finalităților lor individuale. Fenomenele sociale nu sunt exclusiv efecte de agregare, neintenționate

Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir (2005) [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
proces însă suprasistemul tinde să se transforme într-un sistem cu finalități proprii, susținute de indivizii participanți. Societatea, în consecință, nu poate fi privită doar ca un suprasistem, un fel de „junglă” în care indivizii concurează între ei în vederea realizării finalităților lor individuale. Fenomenele sociale nu sunt exclusiv efecte de agregare, neintenționate. Societatea se caracterizează prin puternice tendințe de organizare. Interesele individuale se cumulează dând interese mai generale. Iar acestea stau la baza unor activități colective, cu finalități supraindividuale, în raport cu care

Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir (2005) [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]