4,010 matches
-
primul lucru asupra căruia deschideam ochii când mă trezeam era crăpătura dintre jaluzelele albe dinăuntru. Dacă prin ea se zărea o paloare apoasă, mai bine nu Îi deschideai, fiind astfel cruțat de vederea unei zile posomorâte, pozând pentru a fi fotografiată Într-o băltoacă. Dintr-un fascicol de lumină Întunecată, deduceai cerul plumburiu, nisipul Îmbibat cu apă, terciul de flori maro strivite sub lilieci - și acea frunză turtită, roșcată (prima victimă a anotimpului) lipită de o bancă udă din grădină. Dar
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
deprimantă (Îi plăcea să recurgă la ceea ce el numea franceza colocvială) pe Boulevard Arago, la Paris; nu știu Însă cum se făcea, dar nu reușea niciodată să se apropie destul pentru a observa totul În detaliu și minusculul aparat de fotografiat extrem de scump ascuns În mâneca trenciului lui nu era atât de bun pe cât crezuse. În ciuda unei răceli zdravene, călătorise până la Regensburg unde decapitarea era efectuată violent cu securea; se așteptase să fie un spectacol grandios, dar, spre profunda lui dezamăgire
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
trepte de piatră de pe care țâșneau cosași plin de ostentație, coborau trepte spre mare, În timp ce măslinii și leandrii lor se Învălmășeau unii peste alții În graba lor de a zări plaja. Acolo, copilul nostru stătea nemișcat În genunchi, ca să fie fotografiat În aburul tremurător al soarelui, pe fondul scânteietor al mării care În instantaneele pe care le-am păstrat este o pată lăptoasă, dar care În realitate era albastru argintiu cu porțiuni superbe de purpuriu-albăstrui În depărtare, produse de curenții calzi
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
după-amiază s-a culcat ca de obicei să se odihnească puțin, pe un divan, s-a plâns că-i este frig, tanti Manea l-a acoperit cu un palton... și s-a stins. Atunci, în vara-toamna lui 1956, ne-am fotografiat cu toții, am făcut un tablou de familie. Îl am și acum. „Tabloul” pe care prefer să-l contemplu, care mi-a rămas în cap (de ce tocmai el - nu știu) este însă acesta: am ieșit la plimbare din proaspăta noastră locuință
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
bunica maternă, „mămăică”, murise în 1970). Bănuială la care am renunțat, rușinat, când, peste niște ani, intrând intempestiv în camera cea mare a casei de la Snagov (ne petreceam cu toții vacanța acolo) l-am surprins, fără să vreau, pregătindu-se să fotografieze fotografia bunicii, aflată din vremuri imemoriale pe perete, între pat și sobă. Marius avea pe atunci un aparat adus din Extremul Orient (unde, lucrând în cadrul Ministerului Comerțului Exterior, călătorea des, în Singapore mai ales), faimosul Polaroid cu care ne-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
sicriul a fost coborât în mormânt. * Pentru mine nu acesta a fost momentul cel mai greu - cum a fost, cred, pentru tata, pe care în acele clipe - nu stăteam lângă el, cum ar fi trebuit, ci lângă unchiu’ - l-am „fotografiat”, plângând un plâns, i-aș spune, al nedumeririi: „cum se poate așa ceva? Iată că chiar o bagă în pământ!” Citisem înfiorat de atâtea ori despre ceremonia înhumării și văzusem, cu un nod în gât, atâtea secvențe cinematografice înfățișând-o „pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
domneau stupefacția și revolta. Țin minte că, exasperat, i-a spus domnului Valentin Silvestru pe care, după cum mi-a mărturisit mai târziu, expresia feței mele îl șocase: „Credeți că e normal ca în locul lui Eminescu să apară în acest număr fotografia cutăruia...”. Nu, nu socotea normal un asemenea lucru, firește. A rămas, la rându-i, consternat. Nu știa. Cu toții eram indignați. Desigur, presiunea redacției spontan și compact solidarizate a jucat un rol important în bătălia pentru pagina întâi care s-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
înseamnă în flamandă: cocoș pe munte. După câteva luni de la plecarea editorului, a fost trimis la București celebrul fotograf Lütfi Özkök, pentru a face portrete de scriitori pentru arhiva Bibliotecii Nobel. Lütfi a venit la redacția Luceafărului și m-a fotografiat și pe mine, la biroul redacției unde lucram. Anul următor, 1974, exact pe 31 martie, ziua de naștere a lui Nichita, René a venit la București; m-a sunat să-mi arate fotografiile lui Lütfi. Acea zi de neuitat a
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
atmosfera uneori otrăvită adusă din viețile lor. Singurul moment de armonie (în afara „studiilor” pe care Lionel mi le-a dat mie personal, cu lecturi de neuitat din Biblia luterană) a fost vizita la mormântul lui René, când Ralf ne-a fotografiat, pe mine și pe Lionel, lângă piatra funerară, fotografie dezvăluind magic adâncul contemplativ de pe fețele noastre. Fără contemplare, fără vis, mie mi-ar fi imposibil să-mi duc crucea într-o lume în care chiar limba și imaginile s-au
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
l-am văzut ultima oară în mijlocul ei pe René, într-un sicriu acoperit de flori. Biserica în care se cântă mereu imnuri Domnului, și clopotele le aud din casa mea, având impresia că vor să-mi spună ceva. Am fost fotografiată în curtea bisericii, care e veche, ca și biserica, aparținând timpului când Suedia era o mare putere monarhică europeană. Din nou cu Andrei (Bart), pe care l-am invitat la masă, la restaurantul parlamentului suedez, unde au acces și jurnaliștii
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
citit cu forță poemul despre Franciscus, poem ce a făcut o impresie puternică publicului, după cum au scris ziarele din Scania. Werner a fost foarte amabil cu mine, îmi citise poemele mai vechi, mi-a dăruit cartea lui și s-a fotografiat cu mine pentru ziarul local. Seara i-am tradus două poeme din cartea dăruită, citindu-i-le pentru a auzi cum sună în românește, poeme amintind prin tonuri subterane ceva din durerea după scufundarea vasului Estonia: Calul de lemn M-
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
a entuziasmat de fotografiile (și experiențele) lui Strindberg, care s-au vândut la Paris ca opere originale ale unui spirit extrem de inventiv. Prima cameră de luat vederi a fost cumpărată în 1886, și ultima în 1908, posedând șapte aparate de fotografiat pe care le-a folosit în mod original. Dintr-un document nepublicat până acum și care va fi expus la o apropiată expoziție luăm cunoștință despre felul în care fotografia Strindberg: „În timpul unei nopți clare, fără lună, fără nici o lumină
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
placa în soluția de developare și am obținut un rezultat direct, o suprafață sumbră cu puncte luminoase, de diferite mărimi, fără să realizez vreun trapez al Orionului, lucru la care, de altfel, nici nu m-am așteptat”. Strindberg obișnuia să fotografieze luna și stelele, precum și formațiunile de nori. Scria texte remarcabile: Noi forme ale artei, Hazardul în creația artistică, treizeci de ani înaintea Manifestului suprarealist. Celestografiile sale prezintă o lume surprinsă de hazard: forme de cristale, flori de gheață, dând chiar
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
și mi-i deajuns. De la est la est Revelionul din 1931 l-am făcut la cârciuma lui Tudose din Cișmele. Au fost fete și băieți, masă mare și mâncare, chef de dans, de muzică și...chef. În zori ne-am fotografiat. Nu-i așa că arătam bine? Iată-ne: în picioare, de la stânga la dreapta Grigore Boiangiu de la Gorj, grefier ajutor, Fedea Nadolenco, fotograf, Vanea Timoșenco, învățător, Vanea Velicov, învățător, Mișa Vladâcenco, absolvent al școlii superioare de arte și meserii din Iași
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
că sunt prietenii noștri, așa cum sunteți și dumneavoastră. Mașina albă, lungă, cu roțile puternice și cu interiorul elegant, era parcată pe iarba din curte. Haideți, să vă facem poze, a spus neamțul, care avea în mână un aparat modern de fotografiat. Din aparat ieșeau pozele imediat ce le făcea. Uimită am privit pozele color primite, foarte reușite, pe care le-am pus în mapa de primar. Nu vă grăbiți, că vă ducem cu mașina, iar șareta o aduce tata mâine dimineață la
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
meniuri tradiționale și vorbesc pitoresc ca În Ardeal, moale ca În Moldova, precipitat ca oltenii după caz. În anumite zile ale anului se Întâlnesc la biserică sau În campusuri, la picnic unde ascultă cântece, se prind la joc și se fotografiază. Aici cei mai mari meșteri sunt bănățenii din Iugoslavia - Uzdin, Vlalimirovaț, Vârșeț. Amintirea patriei nu-i părăsește. Jean Boghici (Brazilia) zice:... să spun sincer, cu cât trece timpul cu atât mai mult Îmi amintesc de țara unde m-am născut
ALBUM CONSEMNÃRI REPORTAJE 1989 - 2002 by Dr. Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/817_a_1725]
-
suita", între care Oprea și Ștefan Andrei. Ceaușescu era în salopetă, cu cizme de cauciuc și binecunoscuta-i șapcă. Imediat după coborâre a și fost înconjurat de "ai mei", dotați cu camere de luat vederi, prăjini cu microfoane, aparate de fotografiat, reportofoane, care l-au asaltat în engleză, franceză, germană, spaniolă, cu tot soiul de întrebări. Nu fusese informat că o să fie prezentă și "presa străină" și în primele momente a fost descumpănit. S-a întors în spate și a întrebat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
tovarășe. Volumele cartonate "în roșu" ale titularilor "cabinetului 1 și 2" le-am scos seara, pe furiș, cu mașina din ambasadă, le-am dus într-o zonă pustie și le-am dat foc. Mă gândesc acum că dacă aș fi fotografiat scena cu mine oficiind un autodafé în anul de grație 1979, dând pe cei doi pradă "flăcărilor iadului", poate aș fi obținut și eu râvnitul statut de "dizident", care astăzi aduce atâtea beneficii celor care "și dă-i și luptă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
latifundiari patagonezi și indieni răposați după epidemia de gripă. În final la "documentarea" noastră am făcut o descindere la "Zona franca", ce oferea la prețuri mult reduse toate minunile comerciale ale lumii electrocasnice, băuturi, țigări, îmbrăcăminte, încălțăminte, ceasuri, aparate de fotografiat... Am cumpărat câte ceva, având în vedere prețurile și apropierea Crăciunului. Întrucât zonele de maxim interes ale regiunii Puerto Natale, situat pe malul golfului "Ultima Esperanza" și "Parque Nacional Torres del Paine" (declarat de UNESCO "rezervă a biosferei") se aflau la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
soției lui Săvescu Alin.( NB: Explicam mai sus "făcătura" ziua soției este pe 22 August și nu pe 21 August și pe 22 August mi-am serbat "jumătatea" în afara Ambasadei, la restaurantul "Don Augusto"!) în mai multe rânduri, Nicolas a fotografiat, cu aprobarea lui Săvescu Alin, întreg exteriorul și saloanele Ambasadei, unde sunt instalații de asigurare a pazei și securității exterioare a clădirii. (NB: Cum arătam, la data sosirii mele la Santiago, la 6 ani de la lovitura de stat militară, Ambasada
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
în plină vară. În condiții normale primăvara mai avea dreptul la multe zile nuanțate de tonuri de culoare, sonorități și arome pe care, în ultimii ani, cred că începem să le uităm. În copilărie voiam să inventez un aparat de fotografiat trecutul; cu astfel de fotografii aș putea să răsfoiesc astăzi imagini delicate, liliacul încovoiat sub greutatea florilor, lalelele și crinii la timpul lor, personajele cu pardessus care au devenit inutile. Au devenit inutile, prin demodare, și comportamentele legate de o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
Dar mi-a amintit de toamnă. Mai demult, pe această bancă stătea ore întregi o pereche, amândoi tineri, au plecat undeva, nu-i mai văd, în alți ani pe bancă jucau șah doi bătrâni. Dacă aș fi inventat aparatul de fotografiat trecutul, cum visam în copilărie, aș descoperi o mulțime de povești dispărute pentru totdeauna. Aș putea să mă gândesc la un aparat de fotografiat viitorul, aș avea imaginea băncii cum va fi, la iarnă, acoperită cu dungi albe de zăpadă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
văd, în alți ani pe bancă jucau șah doi bătrâni. Dacă aș fi inventat aparatul de fotografiat trecutul, cum visam în copilărie, aș descoperi o mulțime de povești dispărute pentru totdeauna. Aș putea să mă gândesc la un aparat de fotografiat viitorul, aș avea imaginea băncii cum va fi, la iarnă, acoperită cu dungi albe de zăpadă. Dar e prea cald, vara se întâmplă revoluții sau se pornesc războaie (ca ultimele două războaie mondiale); dar vara nu se inventează aparate fantasmagorice
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
unde nu mă așteptam, în centrul unui târg de munte, frecventat de numeroși "întreprinzători comerciali" contemporani. Era acolo, pe vremea lui Ceaușescu, o marochinărie care avea o firmă cu adevărat extraordinară: "Atelier la comandă, confecționăm genți diplomat din conlocuitori". (Am fotografiat odată aceasta cumplită firmă.) După câți conlocuitori mișună acum prin acel târg de munte, se vede că majoritatea nu a fost transformată în genți diplomat. Atelierul de marochinărie și-a dat duhul printr-un faliment obișnuit și în atelier au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
toate lipsurile acestor oameni: lemne, alimente, îmbrăcăminte, cărți de școală, bani. Sediile de la școli gemeau de tot felul de obiecte și pentru sfârșitul lunii Ianuarie se hotărâse începerea operei de ajutorare. De la aceste sedii le-au luat și le-au fotografiat după „rebeliune” agenții lui Antonescu, declarându le obiecte provenite din jafurile legionarilor, spre a arunca astfel cu noroi asupra Legiunii. Toate întâmplările de după 21 Ianuarie au fost deosebit de dureroase pentru noi, în special prin nedreptatea acuzațiilor aduse. Dar comunicatele și
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]