KorAP: Find »[drukola/base=frescă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...121 122 123 ...129 >

3,203 matches

Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442

S-a Întors către pictorul de război ca și cum tocmai lui i se pusese o Întrebare și căuta răspunsul potrivit. Mașini de omorât? - După cum vezi, nu-i chiar așa de greu. Trebuie doar să fii puțin atent - Faulques a arătat spre frescă. Structura mea e compatibilă cu bunul-simț. Chipul lui Markovic s-a luminat. - Așa că asta-i tot. - Desigur. - Pictura dumitale e plină de ghicitori, de enigme, mi se pare. - Toate picturile bune sunt așa. Altfel, sunt doar zugrăveli pe pânză ori

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
o cunoști pe femeia de pe șalupă. Nu mai ai multă vreme. S-o cunoască pe femeia de pe șalupă. Aproape fără să-și dea seama, Faulques și-a crispat gura Într-un zâmbet. Nu mai rămăseseră femei de pictat pe marea frescă circulară din turn. Toate erau acolo: femeia violată, cu coapsele pline de sânge, cele strânse una Într-alta, ca o turmă speriată de puștile călăilor, cea cu trăsături africane, care se uita, muribundă, la privitor, cea care În planul cel

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
Era aproape la fel de Înaltă ca el. Faulques a arătat spre șalupă și spre coastă, În direcția golfului Arráez. După o clipă, zâmbetul ei s-a luminat. - Firește, a spus. Pictorul din turn. - Cunoscutul pictor care Își Împodobește interiorul cu o frescă mare. Voiam să-ți mulțumesc, mai ales pentru vorbele „cunoscut” și „Împodobește”. În orice caz, ai o voce plăcută. Femeia a izbucnit În râs. Mirosea ușor a sudoare, a observat Faulques. O sudoare curată, de mare și soare. Parte din

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
dintr-un cadavru, desenat În cărbune și nepictat Încă, era chiar În spatele capului său), a strâns din dinți și a așteptat, răbdător, pe când Înțepăturile atingeau apogeul, apoi se răreau, slăbeau, dispăreau. Și Între timp, cu privirea pironită pe partea de frescă din fața lui (Hector luându-și rămas-bun de la Andromaca Înainte de luptă, pictați Împreună În stânga ușii), și-a adus aminte de spusele lui Olvido, de la Roma: Taci e riposa: qui si spegne il canto. A mișcat Încetișor capul pe când Îi repeta spusele

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
dulci lucidități. Faulques s-a ridicat În picioare, tot cu ochii la Hector și Andromaca. A stat așa câteva clipe, apoi s-a apropiat de masă, a pregătit penelurile și vopselele și a Început să lucreze la acea parte a frescei. A mers de la Întunecos la luminos, accentuând lumina naturală care venea de la ușa deschisă - soarele intra acum pe ea, luminând interiorul turnului de la intensul dreptunghi auriu care se târa lent pe dușumea - pe lumina picturală, roșiatică, Îndepărtată, a vulcanului În

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
apoi, În toate cărțile pe care le putuse găsi, figurile a doi tineri situați de-o parte a Morții lui Adam, pictată de Piero della Francesca În partea superioară din dreapta a capelei principale. Ca și tablourile lui Paolo Uccello, acele fresce din secolul XV aveau mare legătură cu munca lui din turn, În special Visul lui Constantin (armele lui Hector erau vag inspirate din cele ale unei santinele), Bătălia lui Heracle și Victoria lui Constantin asupta lui Magențiu. Faulques luase de la

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
pe terasa barului. A mai văzut și că Își machiase discret ochii și gura. Gânditor, și-a Întors privirile spre păduricea de pini, Întrebându-se pe unde umbla Ivo Markovic. Apoi a condus-o pe Carmen Elsken În turn, În fața frescei, unde, orbită la Început de lumina de afară, a rămas nemișcată. Depășită. - Nu mă așteptam la așa ceva. Faulques n-a Întrebat-o la ce se aștepta. S-a mărginit să aștepte, răbdător. Femeia Își Încrucișase brațele, frecându-și-le ușor

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
atras atenția și orașul În flăcări, căci l-a privit mult timp Înainte de a se Întoarce spre Faulques. Părea deconcertată. - Așa le vezi dumneata? - La ce te referi? - Nu știu. La ce-o fi. La ce pictezi. - E numai o frescă. O construcție veche Împodobită cu povești. - Nu-i doar o scenă istorică, cred. E vechi și modern totodată. E... S-a oprit, căutând vorba potrivită. Faulques a așteptat, privind decolteul răscroit al femeii. Sâni mari, bronzați. Liberi. Pe umerii goi

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
de pictură. Ea a Întors câteva pagini și a ridicat privirea, uimită. - Sunt ale dumitale? - Da. Femeia a continuat să răsfoiască albumul. Apoi l-a Închis Încetișor și a rămas cu capul plecat, meditând. — Acum Înțeleg, a spus. A cuprins fresca Într-un singur gest și a rămas cu ochii la Faulques, Întrebătoare. - Pictez fotografia pe care n-am putut s-o fac, a spus acesta. Ea se dusese spre perete. Stătea lângă femeia care, În fața șirului de fugari, deschidea gura

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
puternică, sănătoasă. - Ți-am mai spus: Îți aud vocea În fiecare zi, la aceeași oră. În plus, ești o femeie frumoasă. Dacă Îmi permiți să ți-o spun. A urmat o tăcere, iar ea și-a Întors privirile. Privea iar fresca, dar de astă dată părea cu gândurile În altă parte. A privit nehotărât mâinile pictorului de război, parcă așteptând o vorbă ori un gest de-al lui; dar Faulques a tăcut, neclintit. Femeia s-a foit un pic. Părea stingherită

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
scenei, privind-o. Necurat, spusese Carmen Elsken cu extraordinară luciditate ori intuiție. Acela era cuvântul, iar acum Îi șerpuia prin fiecare circumvoluțiune a memoriei, când Faulques a pus mâna pe peneluri și a Început să lucreze În acea zonă a frescei, privind cu coada ochiului Răul Încarnat În privirile soldatului și copilului așezat În țărână, lângă mama lui. Chipul copilăros și Îngrijorător nu era rodul imaginației lui. Era localizat exact În spațiu și timp și avea și o constanță grafică: pagina

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
a oprit iar În fața lui Markovic. Croatul venise cu un sfert de oră mai Înainte, proaspăt ras, cu o cămașă albă și bine călcată. Bătuse la ușă, ceruse voie să intre În turn și, de cum intrase, aruncase o privire lungă frescei și alta nu mai puțin lungă lui Faulques. — Ai mai pictat câte ceva de ultima oară, a spus. Figurile de lângă ușă, spânzurații și celelalte. Ai lucrat cu adevărat mult. Și uite, perechea asta curioasă - Îi arăta pe Hector și Andromaca - Îmi

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
din viața mea, mi-am putut da seama ce rol jucăm fiecare În acest tablou. În realitate, Îți sunt recunoscător, chiar foarte. A tras de mai multe ori din țigară, gânditor, apoi s-a ridicat și s-a apropiat de frescă. — Și am mai Învățat și alte lucruri, a adăugat. De pildă că, odată făcut, un lucru nu mai poate fi schimbat, nici dres. Nu rămâne decât să plătești prețul. Căința. Sper că și dumneata ai Învățat asta. Și spune-mi

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
rău că n-am pușca. - Ai cuțitul. - Nu-i tot aia. Markovic a râs de-adevăratelea, Încântat. Un râs deschis, sincer. Și-a terminat țigara, a stins-o În borcanul de muștar și a râs iar. A mai privit o dată fresca, apoi a arătat spre The Eye of War, care era tot pe masă. — Ai două poze foarte cunoscute, a spus. Sunt În albumul ăsta. Din Africa. Un bărbat pe care mai mulți Îl băteau și pe care pe urmă l-

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
Pe când călătoreau Împreună la războaie, ea izbutise să stea departe, nu el. - Crezi că cele zece secunde cât ai stat În genunchi te mântuiesc? a insistat Markovic. Faulques a revenit alene În prezent: turnul și bărbatul de lângă el, care privea fresca. Fotografiile despre care vorbea croatul. După ce a meditat o clipă, a dat din umeri. - Alteori, aparatul meu a evitat unele lucruri. Markovic a plescăit din limbă, a Îndoială. Apoi a părut să mediteze și el și a făcut un gest

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
că asta era ceva necurat și teribil. - Vezi? Despre asta vorbesc. Deci nu ești un pictor atât de prost cum spui. În ciuda atâtor unghiuri și linii drepte și a atâtor umbre lungi. A ridicat brațele, cuprinzând În acel gest Întreaga frescă. Apoi și le-a lăsat să cadă de-o parte și de alta a trupului. - Circulară ca o capcană - s-a Încruntat. O capcană pentru soboli nebuni. După aceea, s-a uitat cu afecțiune la Faulques. O afecțiune pe care

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
avea să mai fie problema lui. Croatul s-a Îndreptat agale spre ușă. A făcut-o aproape fără nici un chef. Acolo s-a oprit și a ridicat mâinile, ca să aprindă altă țigară cu bricheta lui Faulques. Apoi a arătat spre frescă. - Nu te grăbi, domnule pictor. Poate că Încă mai poți... Nu știu. Sunt părți neterminate. S-a Întors să privească păduricea de pini de lângă faleză. Eu am să aștept afară. Dispui de toată noaptea. Crezi că-i bine? Până În zori

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
aidoma fulgerelor În roșu și ocru căzute pe povârnișurile vulcanului. S-a dat câțiva pași Înapoi (atingându-se cu mâna, și-a murdărit cu vopsea bărbia nerasă), a privit rezultatul și s-a uitat jur-Împrejur neliniștit, Îndreptându-se spre partea frescei rămasă În umbră. Trupurile care atârnau În copaci, una dintre cele două oști care se Înfruntau pe câmpie, câteva nave din dreapta ușii erau tot schițe În cărbune pe varul peretelui. Încercând să nu se gândească la lucrul acesta (o singură

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
oprit și a sorbit din cafeaua rece rămasă În ceașca de pe masă, sprijinită pe coperta albumului The Eye of War. A reflectat la vulcani și la drumuri. Nu mai avea timp și pentru altceva, și-a zis. Fiecare zonă de pe frescă fusese minuțios planificată Înainte de a fi transpusă pe perete, iar acea variantă insolită nu fusese prevăzută; dar a observat că Încăpea, ca și cum spațiul i-ar fi fost rezervat Încă de la Început. Pictorul de război a dat pe gât cafeaua, realizând

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
transpusă pe perete, iar acea variantă insolită nu fusese prevăzută; dar a observat că Încăpea, ca și cum spațiul i-ar fi fost rezervat Încă de la Început. Pictorul de război a dat pe gât cafeaua, realizând că mintea lui, ochii ce priveau fresca, mâinile pătate cu vopsele și pensula udă vădeau posibilități neprevăzute. Nuanțe ascunse, care poate că fuseseră Întotdeauna acolo. Paradoxal, noile linii ce Înaintau În zona nepictată - ori aceasta de capul ei - păreau să materializeze și să confirme cele pictate În

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
pătate cu vopsele și pensula udă vădeau posibilități neprevăzute. Nuanțe ascunse, care poate că fuseseră Întotdeauna acolo. Paradoxal, noile linii ce Înaintau În zona nepictată - ori aceasta de capul ei - păreau să materializeze și să confirme cele pictate În restul frescei, la fel cum pumnul de nisip ce se scurgea printre degete până dispărea reprezenta, poate, un concept plastic precis al vorbei „nisip”. Durerea s-a insinuat iar, croindu-și drum din adâncuri. Pictorul de război a stat nemișcat două secunde

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
pe perete, tușele minuțioase și liniile grosolane, cu vopseaua Încă proaspătă, aplicate cu degetele pe figurile deja pictate ori pe spațiile albe. Un drum lung. Exista o tramă subterană, o perspectivă fabuloasă și interminabilă, ca o buclă, care străbătea cercul frescei fără să se oprească, integrând fiecare element, legând Între ele navele care ridicau ancorele sub ploaie, orașul În flăcări de pe deal, fugarii, soldații, femeia violată și copilul călău, bărbatul pe moarte, pădurile cu spânzurați care atârnau ca fructele, bătălia din

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
Început să aplice vopsea În straturi groase, mai Întâi tușe curbe, apoi drepte și libere, umed peste umed, folosindu-și degetele ca pe niște spatule, până când fotografia lui Ivo Markovic a ajuns una cu ansamblul, una cu peretele și restul frescei, printr-o țesătură poliedrică alcătuită din nuanțe de ocru, galben și roșu, pe care le-a definitivat cu o linie Închisă la culoare, lungă și fantomatică asemenea unei umbre, menită să rămână acolo și când deteriorarea frescei ar fi făcut

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
peretele și restul frescei, printr-o țesătură poliedrică alcătuită din nuanțe de ocru, galben și roșu, pe care le-a definitivat cu o linie Închisă la culoare, lungă și fantomatică asemenea unei umbre, menită să rămână acolo și când deteriorarea frescei ar fi făcut să dispară pagina lipită. Pictorul de război a pus jos tuburile cu vopsele și s-a spălat pe mâini În lighean. Se simțea ciudat de liniștit. Pustiu ca o coajă de nucă, a gândit brusc. S-a

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
s-a spălat pe mâini În lighean. Se simțea ciudat de liniștit. Pustiu ca o coajă de nucă, a gândit brusc. S-a șters pe Îndelete, gândindu-se la ceea ce tocmai făcuse. Era bizar să se vadă parcă pictat pe frescă, aproape de capătul drumului. La sfârșit, a pus cârpa pe masă, a dibuit cutia cu pastile, a băgat două În gură și le-a Înghițit cu Încă o dușcă de coniac. Așa avea să prevină Întoarcerea durerii Într-un moment nepotrivit

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]