5,324 matches
-
însoțită de sentimentul respectiv de adeziune a conștiinței individuale” (V. Pavelcu). Altfel spus, nivelul biologic de agresiune este depășit la om prin conduita de revendicare, care se încadrează într-un anumit sistem de norme morale și juridice răspunsul agresiv la frustrare se menține doar la acele structuri de personalitate instabile și impulsive, care nu s-au supus unui proces de autoeducație, de autocontrol, care asigură, reflectarea conștientă a răspunderii față, de propria persoană și față de relațiile ei sociale 5. Conținutul psihologic
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
conflictualității”, cât și pe cel al „frustrției” și „stresului”. Blocării realizate de obstacol îi corespunde, mai precis, conflictul între tendințe (dorințe, trebuințe etc.), sau între individ și ambianță. „Conflictul”, la rândul său, implică în mod necesar - așa cum am văzut - actul frustrării, deoarece „satisfacerea unei tendințe se face în detrimentul alteia, prin privațiunea alteia”, dar nu în mod necesar și conștiința de a fi frustrat. „Conflictul” reprezintă prin urmare, doar condiția generala, care poate duce la instalarea stării de frustrație. Pentru a se
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
unei profesiuni o exclude pe cealaltă: fiecare alegere reprezintă un exemplu de conflict de „apropiere-evitare”. R.S. Lazarus arată, însă, că a analiza frustrația numai pe baza celor trei moduri majore de conflict, descrise de K. Lewin, înseamnă a reduce situațiile frustrării la cele mai simple elemente. În viața de toate zilele, mai rar se întâlnesc aceste situații tipice de conflict și mult mai des combinații complexe ale lor. O astfel de combinație ar fi, după R.S. Lazarus, dublul conflict de „apropiere-evitare
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
de orientare în viitor” și implică aceptarea de către subiect a unor acțiuni preventive (ex. când un elev sau student este amenințat să eșueze la un examen important, el face eforturi de a preveni eșecul, elaborând un plan de studiu etc.). Frustrare în schimb, desemnează o „orientare prezentă sau în trecut” (examenul este deja pierdut sau pe cale de a fi pierdut inevitabil); „răul” ne mai putând fi prevenit, se cer acțiuni corective de tolerare sau înlăturare a acestuia. Posibilitatea de a face
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
realități psihologice noi considerăm că, exită, totuși, raporturi de intercondiționare, de influențare reciprocă: fenomenul frustrației, ca fenomen care angajează aproape întreaga personalitate, se desfășoară întotdeauna pe fondul unei anumite „disponibilități” sau „stări de pregătire” și presupune posibilitatea anticipării, pe parcursul desfășurării frustrării, a consecințelor viitoare nefavorabile (pe care „răul”, deja produs, le poate cuprinde). Psihiatri D.A. Hamburg, Beatrix Hamburg și S. Goza au ilustrat, deja, într-un mod convingător acest punct de vedere. Studiind diferențele individuale în reacțiile unor indivizi internați pentru
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
ce condiții va aprecia, de exemplu, o persoană situația ca fiind amenințătoare?; în ce condiții va utiliza ea o anumită „strategie” de angajare în soluții defensive?; altfel spus, în ce condiții va resimți tulburările afective ale „stresului” sau a-le „frustrării” ca „nelinște”, în loc de „frică” sau „supărare”, ca „rușine” sau „vinovăție”, în loc de „depresie”?. Ceea ce face sau simte persoana, stresată sau frustrată depinde, atât de condițiile pericolului evaluat de ea, cât și de variabilele individuale ale personalității, de experiența în astfel de
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
de sentimentul rușinii în fața camarazilor și a superiorilor săi cât și de cel al culpabilității, izvorât din conștiința unei acțiuni lașe și egoiste, în comparație cu curajul și riscul asumat de ceilalți; îndeplinirea unei dorințe sau tendințe nu se poate realiza, fără frustrarea celeilalte. „Conflictul” este considerat intern de către acești cercetători, pentru că toate dorințele menționate includ forțe ale personalității (ex. dorința de a fi stimat de semeni, tendința de a menține o conduită socială, standard etc.). Grinker și Spiegel arată că singura soluție
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
conflicte reale și obiectivă cu semenii. 2) Fenomenele de „frustrație”, „conflict” și „stres” sunt în raporturi de interdependență, fiecare din ele putând fi consecința celuilalt: frustrația se dezvoltă din conflict (gratificarea uneia din cele două tendințe intrate în competiție implică frustrarea celeilalte), generându-l la rându-i (mai ales atunci când starea, de frustrație este rezultatul unui act de atribuire subiectivă, nejustificată, a intenției răuvoitoare). Situația contrariantă trebuie să dobândească, prin semnificația pe care i-o acordăm, un caracter amenințător (stresant) suficient
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
răuvoitoare). Situația contrariantă trebuie să dobândească, prin semnificația pe care i-o acordăm, un caracter amenințător (stresant) suficient de puternic pentru a fi considerată, ca frustrantă; la fel, persistența pentru o perioadă mai lungă, de timp a situației obiective de frustrare, sau creșterea intensității ei, dă naștere stării de stres. Toate aceste trei fenomene constituie trepte diferite ale unei scări de rezistență psihofiziologică, individuală la „amenințare și implică o coloratură afectivă, specifică: a) situației neașteptate exterioare, care exprimă, conflictul dintre aspirațiile
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
conflictul dintre aspirațiile individuale si cerințele exterioare,îi corespunde treapta de „instigatie”, care dă naștere unei activități de explorare/investigare; b) persistența, sub forma unui obstacol, sau a unui pericol, a situației provocatoare dă, naștere pragului de „amenințare” sau de „frustrare”, care se traduce prin sentimentul de alarmă, de teamă, legat de integritatea eului; la acest prag se produce o intensificare a motivației și a tensiunii emoționale, care poate determina o schimbare în orientarea, comportamentului: de la rezolvarea problemei (a sarcinii), către
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
de la om la om sub raportul conținutului și al intensității, modul personal de evaluare și de interpretare a situației frustrante (dependent de anumite resurse intelectuale), deosebirile în planul sensibilității, al voinței și caracterului (care vor decide gradul de sensibilitate la frustrare), măsura vulnerabilității a toleranței individuale și a atitudinii încrezătoare sau pesimiste în situația respectivă de frustrare etc., iată numai câteva din componentele psihologice de „bază ale personalității care vor determina atât marea diversitate a modurilor individuale de trăire a frustrației
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
interpretare a situației frustrante (dependent de anumite resurse intelectuale), deosebirile în planul sensibilității, al voinței și caracterului (care vor decide gradul de sensibilitate la frustrare), măsura vulnerabilității a toleranței individuale și a atitudinii încrezătoare sau pesimiste în situația respectivă de frustrare etc., iată numai câteva din componentele psihologice de „bază ale personalității care vor determina atât marea diversitate a modurilor individuale de trăire a frustrației, cât și variabilitatea, reacțiilor comportamentale la situațiile de frustrare. Capitolul III Concepții si interpretări și fenomenului
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
încrezătoare sau pesimiste în situația respectivă de frustrare etc., iată numai câteva din componentele psihologice de „bază ale personalității care vor determina atât marea diversitate a modurilor individuale de trăire a frustrației, cât și variabilitatea, reacțiilor comportamentale la situațiile de frustrare. Capitolul III Concepții si interpretări și fenomenului de frustrație Dezvoltarea, de-a lungul timpului, a unor concepții, interprete chiar teorii asupra fenomenului de frustrație, relevă caracterul polivalent al acestui fenomen: „Fenomenul frustrației, generalizat, a constituit punctul de plecare în elaborarea
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
care leagă stimulentul cu reacția de răsnuns”. Sub influența concepției behevioriste, unii cercetători ai frustrației (cum ar fi, de exemplu, J. Dollard, L. Doob, O.H. Mowrer, R.R. Sears etc.) au exagerat rolul „situației frustrante” și al „răspunsurilor comportamentale” la frustrare, susținând existența unei laturi mecanice directe intre agentul frustrant și reacția de răspuns a subiectului frustraț: cunoașterea stimului trebuie să ducă la prevederea reacției care-i va urma, sau dacă reacția este cunoscută, trebuie în mod implicit identificat stimulul (conform
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
frustrant, a „nivelului” activității, până la blocarea acesteia și reapariția unei deprinderi anterioare părăsite (adică reîntoarcerea la unele forme de conduită primitive, infantile). Fără a exclude posibilitatea ca „fixația” și „regresiunea” să constituie, în anumite împrejurări, forme specifice de reacție la frustrare, N.D. Levitov arată că, în lumea umană, aceste două modalități de reacție capătă noi sensuri și semnificații, fiind condiționate de factori mult mai complecși și mai diverși. Astfel, în legătură, cu teoria „regresiunii” în frustrație N.D. Levitov observă: „Primitivismul în
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
în frustrație N.D. Levitov observă: „Primitivismul în regresie se referă nu numai la reacțiile manifeste, ci și la trăiri, de pildă la necesitatea de a mângâia pe cineva. În mod analog cu agresiunea, regresia nu constituie, în mod necesar, rezultatul frustrării, ea poate să apară și din alte motive: în virtutea imitației sau ca o ieșire premeditată, cu scopul de a trezi mila, compasiunea și a obține, în felul acesta, ceva”. (op. cit., p. 127). Considerarea „frustratiei” numai ca o conduită neorientată spre
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
internă de „conștiintă” deosebit de complexă, exprimată printr-o mare varietate de forme și nuanțe ale proceselor afective (printre ele predominând sentimentele complexe, care includ elemente de ordin intelectual și voluntar). În sfârșit, dacă în lumea animală „gama reacțiilor” comportamentle la frustrare este săracă (desemnând mai mult „atacul” și „fuga”), în lumea umană se înregistrează o mare diversitate de reacții: de la acțiuni inadecvate, preponderent emoționale, care exprimă, mai mult sau mai puțin, trăsături de „distructivism”, „rigiditate” și „imaturitate” la reacțiile cele mai
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
aici frustrație? Iar atunci când observă interferența cu obiceurile individului sau ale grupului, trebuie să se întrebe: nu e aici printre toate celelalte, și agresiune?” („The Frustration Aggresions Psycthesis”, în Psych. Rev., vol. 48, 1941). Ipoteza că „agresiunea” este consecința unei frustrări este destul de veche, prima formulare mai sistematică realizând-o S. Freud. Deoarece explicația dată de S. Freud nu a găsit o confirmare experimetală corespunzătoare, acei psihologi care au acceptat ipoteza „frustrție-agresiune” - printre ei numărându-se și grupul menționat mai sus
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
s-o explice la interpretarea numeroaselor comportamente sociale. În formularea ei modernă, care atenuează, în parte, tonul categoric al afirmațiilor inițiale, teoria „frustrație-agresiune” poate fi redusă la următoarele puncte esențiale: a) Frustrația tinde să provoace o agresiune directă contra sursei frustrării. Forța incitației la agresiune variază în raport direct cu importanța frustrației, aceasta din urmă fiind sub dependența a trei factori: a’) forța motivației blocate, adică a impulsului sau a deprinderii fruatrate, b’) gradul de interferență (contrariere) pe drumul ce conduce
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
direct cu importanța frustrației, aceasta din urmă fiind sub dependența a trei factori: a’) forța motivației blocate, adică a impulsului sau a deprinderii fruatrate, b’) gradul de interferență (contrariere) pe drumul ce conduce spre scop, c’) gradul de toleranță la frustrare. b) Actul agresiv direct poate fi inhibat. Inhibiția variază în intensitate, în raport direct cu forța pedepsei așteptate (în cazul în care subiectul ar îndeplini actul). Atunci când agresiunea directă contra agentului frustrant este inhibată, se produce o frustrare secundară care
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
toleranță la frustrare. b) Actul agresiv direct poate fi inhibat. Inhibiția variază în intensitate, în raport direct cu forța pedepsei așteptate (în cazul în care subiectul ar îndeplini actul). Atunci când agresiunea directă contra agentului frustrant este inhibată, se produce o frustrare secundară care modifică comportamentul reacțional în două maniere: a') modificarea obiectului agresiunii („deplasarea”): cu cât inhibiția agresiunii directe este mai mare, cu atât tendința „deplasării” acesteia este mai intensă; direcții deplasării agresiunii este determinată, de habitudinile reacționale ale subiectului și
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
grad, un „catharsis”, care coresnunde unei descărcări a tensiunii afective. În perioada imediat următoare descărcării unei stări de mânie, de exemplu individul se simte mai relaxat, mai degajat; el realizează un echilibru efectiv, care-l face mai puțin sensibil la frustrările următoare. La copii, „lichidarea” agresivității poate fi făcută în timpul jocului activităților simbolice, exercițiilor fizice intense, expresiilor grafice sau verbale etc. Adultul întâmpină dificultăți mai mari în a găsi căile de lichidare a agresivității, acestora fiind, în general, indirecte: sport, muncă
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
orânduiri nedrepte. Nu putem fi de acord nici cu ideea că rezistența împotriva subordonării, resemnării, este agresiune întrucât acestea reprezintă, dimpotrivă, prin sine, o rezistență la agresiune. Schematismul lui Anderson este unul din exemplele care demonstrează la ce duce teoria frustrării și agresiunii, în expresia ei pregnantă, atunci când o interpretăm pe baza unei scheme sociologice eronate, total rupte de fenomenele sociale concrete, istoricește constituite”. (op. cit., p. 125). Considerăm și noi ca evident simplismul ipotezei „frustrație-agresiune”. Agresiunea nu poate constitui decât una
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
op. cit., p. 125). Considerăm și noi ca evident simplismul ipotezei „frustrație-agresiune”. Agresiunea nu poate constitui decât una din manifestările stenice (cele mai expresive) ale frustrației, dar nu putem să reducem aceste manifestări numai la agresiune. Este de la sine înțeles că „frustrarea” nu determină actele de agresiune în mod automat. Ce determină, atunci, ca frustrarea să conducă, sau nu, la agresiune? Chiar și în lumea animală - unde reacția agresivă în fața unei piedici este un fenomen din cele mai frecvente - putem constata, pe
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
poate constitui decât una din manifestările stenice (cele mai expresive) ale frustrației, dar nu putem să reducem aceste manifestări numai la agresiune. Este de la sine înțeles că „frustrarea” nu determină actele de agresiune în mod automat. Ce determină, atunci, ca frustrarea să conducă, sau nu, la agresiune? Chiar și în lumea animală - unde reacția agresivă în fața unei piedici este un fenomen din cele mai frecvente - putem constata, pe de o parte un fenomen de inhibare a reacției agresive, și unul de
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]