5,094 matches
-
viața unui om: libertatea. Eram în imposibilitatea de a reacționa în vreun fel. Doar instinctul de conservare încerca să se manifeste. Într-o încordare extremă, toate simțurile erau trezite la maximum, gata de a profita de o eventuală scăpare din partea "gardienilor" mei. N-aveam nici o idee de ce aveau de gând să facă. Din vorbele pe care le schimbau, nu înțelegeam absolut nimic. Imediat mi-am dat seama că aceasta se datora nu numai faptului că vorbeau foarte repede, dar foloseau un
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
Cunoșteam Viena dar nu în măsura în care să știu unde mă aflam. Presupuneam totuși că suntem într-un cartier central. După aproape 20 minute de la plecarea de la aerodrom ne oprim în fața unui imobil. Căpitanul englez coboară din jeep și după ordine adresate gardienilor mei, în același limbaj initeligibil, intrând pe poarta din mijloc a clădirii (probabil, un comandament englez din Viena), dispare din raza mea vizuală. Trebuie să menționez că, în acel moment, l-am văzut pentru ultima oară. Am rămas doar cu
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
Dumnezeu, precum de nenumărate ori, în încercări disperate, grele, fără ieșire, când adevărate miracole s-au produs, spre uimirea multora, iar în mine accentuându-se căldura binefăcătoare a credinței. Și timpul continua să se scurgă, aproape o oră de când staționam. Gardienii mei coborau pe rând, făcând câțiva pași, dezmorțindu-se, fumând și schimbând între ei câteva cuvinte, bineînțeles, supraveghindu-mă permanent (ca nu cumva să le scape "periculoasa pradă"). Din când în când, îmi atrăgeau atenția oameni în vârstă, chiar de
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
poarta clădirii în fața căreia ne aflam, căutau și strângeau resturi de alimente aruncate la gunoi de către militarii englezi, ce-și aveau, probabil, acolo bucătăria popotei... În sfârșit, doi militari ies de sub arcada clădirii și se îndreaptă către mașină. Se adresează gardienilor mei cărora le înmânează și un plic. După câteva cuvinte, mașina se pune în mișcare. Plecăm. Nu știam și nu bănuiam nimic. După vreo 10 minute ne oprim în fața unei clădiri sumbre. Unul din gardieni, cu plicul primit, iese din
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
îndreaptă către mașină. Se adresează gardienilor mei cărora le înmânează și un plic. După câteva cuvinte, mașina se pune în mișcare. Plecăm. Nu știam și nu bănuiam nimic. După vreo 10 minute ne oprim în fața unei clădiri sumbre. Unul din gardieni, cu plicul primit, iese din jeep și dispare înăuntru. După alte câteva minute poarta mare a clădirii se deschide și intrăm cu mașina în curte. Imediat îmi dau seama că suntem într-o închisoare a orașului. Sunt dat jos din
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
iese din jeep și dispare înăuntru. După alte câteva minute poarta mare a clădirii se deschide și intrăm cu mașina în curte. Imediat îmi dau seama că suntem într-o închisoare a orașului. Sunt dat jos din mașină și un gardian bătrânel mă ia în primire și-mi face semn să-l urmez. Mașina pleacă. Intrăm în clădire. Străbatem niște coridoare, gardianul scoate o trusă de chei, ne oprim în fața unei uși, deschide și cu un zâmbet nedumerit îmi face semn
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
curte. Imediat îmi dau seama că suntem într-o închisoare a orașului. Sunt dat jos din mașină și un gardian bătrânel mă ia în primire și-mi face semn să-l urmez. Mașina pleacă. Intrăm în clădire. Străbatem niște coridoare, gardianul scoate o trusă de chei, ne oprim în fața unei uși, deschide și cu un zâmbet nedumerit îmi face semn să intru. O celulă cu un singur pat de fier și cu o cuvertură pe el. Mă întreabă dacă știu nemțește
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
clar, Dnei Alice Văitoianu, unde trebuia să fiu deja cu o zi înainte și unde aveam întâlnire cu ceilalți din delegație, sigur veniți deja cu mașina sanitară. Iată că pași se apropie de celula mea. Ușa se deschide și alături de gardianul penitenciarului, ce avea o privire disperată, un militar englez, impertinent, care îmi face semn să-l urmez. Într-o clipă, speranța mea de a lua legătura cu exteriorul se spulberase. Ce va urma acum? Până unde va merge răzbunarea acestor
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
obraznică. Simțeam o furie nebună. Trebuia însă să mă stăpânesc cu toată demnitatea, strângând din dinți și apăsând ușor iconița atașată lănțișorului de la ceas. L-am urmat până la jeepul care ne aștepta în curte. Am schițat un gest de salut gardianului penitenciarului care ne însoțise cu aceeași expresie disperată și am urcat în mașina care se puse imediat în mișcare. În primele momente îmi trece prin minte un gând: și dacă totuși englezii, examinând cele întâmplate cu o zi înainte, și-
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
Probabil, starea de ebrietate a căpitanului englez n-a putut trece neobservată și astfel au hotărât să închidă incidentul, considerându-l fără importanță. Necunoscând orașul nu puteam ști direcția luată. Imediat însă mi-a apărut figura cel puțin contrariată a gardianului, care trăda o sigură îngrijorare. Gândurile mele n-au avut timp să meargă mai departe, deoarece jeepul se oprise în fața porții unei clădiri ce o cunoscusem deja. Poarta se deschise și intrând în curtea interioară a imobilului, se oprește în fața
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
la închisoarea indicată, având grijă să mă mute în altă parte, pentru ca astfel să mi se piardă urma. Încă o dovadă a caracterului acestui popor. Furia mea se accentuase și nu era zi să nu găsesc ocazia de a striga gardienilor englezi că deținerea mea este nejustificată, abuzivă și să le exprim voința mea expresă de a sta de vorbă cu un ofițer, în sfârșit, un anchetator, ca să se clarifice situația mea. Încă pentru câteva zile cererea mea a fost neauzită
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
E o pușcărie! Îmi lipsește libertatea! Nu este ceea ce vreau să fac, dar n-am încotro, nu mă aflu acolo unde mi-aș dori, dar n-am încotro. Conceptul de puș cărie nu are legătură cu zidurile și cu prezența gardienilor. Înainte, acum câteva luni, după o plimbare prin Perugia, printre clădiri vechi, pe străduțe înguste de doi metri, cu pizzerii la tot pasul și spectacole în aer liber, mă simțeam bine. Ieșisem din pușcăria casei. Da, dar intrasem în cealaltă
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
unde am lăsat geanta, ceasul și un lănțișor pe care-l purtam la gât. Nu luasem nimic altceva cu mine, căci ofițerul mă asigurase că până-n seară aveam să fiu acasă. Am semnat inventarul obiectelor, apoi am fost încredințată unui gardian în uniformă de milițian care m-a dus la ultimul etaj pe un culoar unde se aflau o mulțime de uși și a deschis una dintre ele. Era o cămăruță minusculă, de vreo doi metri pe trei, complet goală, cu
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
ele. Era o cămăruță minusculă, de vreo doi metri pe trei, complet goală, cu scânduri pe jos și cu o mică fereastră cu gratii. Fereastra dădea spre o curte interioară dreptunghiulară - fosta curte a imobilului - înconjurată de ferestrele tuturor etajelor. Gardianul mi-a spus: „E interzis să privești pe fereastră“, apoi a plecat încuind ușa. După-amiaza a trecut, afară era frumos, nimeni nu venea să mă caute. Am sfârșit prin a mă așeza pe jos, cu urechile ciulite. Aveam dreptul să
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
pe jos, cu urechile ciulite. Aveam dreptul să bat la ușă ca să cer să mă duc la toaletă. Cred că mi-am petrecut prima seară tot cerând să ies la fiecare oră până la capătul celălalt al culoarului, cu speranța că gardianul o să-mi spună ceva. Îmi amintesc că am sfârșit prin a mă culca pe jos și că mi-am folosit chiloții drept pernă. În miez de noapte, m-au trezit niște urlete, căci somnul sfârșise prin a-mi învinge așteptarea
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
În miez de noapte, m-au trezit niște urlete, căci somnul sfârșise prin a-mi învinge așteptarea. M-am sculat și am bătut îngrijorată la ușa care s-a deschis îndată. „Ce se-ntâmplă?“ am întrebat. Nu mai era același gardian, ci un om mai în vârstă cu un surâs părintesc care inspira încredere. M-a privit o clipă și mi-a zis: „Nu-i nimic, sunt răufăcătorii, hoți de cai, știți... cărora li se aplică o mică corecție.“ Pot să
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
când binevoiau să-i dea drumul. În partea de sus a ușii grele de stejar se deschidea un gemuleț ce dădea spre coridor. Când închideau ușa, nu mai aveam nici un pic de aer. Ferestruica se deschidea, uneori, doar pe jumătate. Gardianul circula pe culoar încălțat cu un fel de papuci, iar pe jos se afla un covor, așa că nu puteam auzi nimic dinăuntrul celulei. Era o tăcere desăvârșită. Rar se putea auzi ceva, dar odată am auzit un urlet de femeie
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
cu un fel de papuci, iar pe jos se afla un covor, așa că nu puteam auzi nimic dinăuntrul celulei. Era o tăcere desăvârșită. Rar se putea auzi ceva, dar odată am auzit un urlet de femeie. Erau trei ture de gardieni, unul la fiecare opt ore. Era și unul mai de treabă, care mă lăsa uneori să fac duș. Am aflat mai târziu că mă aflam la Malmaison. După o scurtă perioadă de destindere, făcusem parte dintre primii arestați. Mircea Slăvescu
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
uneori să fac duș. Am aflat mai târziu că mă aflam la Malmaison. După o scurtă perioadă de destindere, făcusem parte dintre primii arestați. Mircea Slăvescu mi-o luase înainte. În celulă, se afla și o sonerie. Puteai suna și gardianul deschidea ușor vizorul ca să te întrebe în șoaptă ce vrei. Nu era voie să vorbești cu voce tare. Pe seară, un individ mi-a adus un castron cu un fel de supă, după care am primit permisiunea să mă culc
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
îmbrac și să stau așezat. Mi s-a adus un fel de zeamă de înlocuitor de cafea și vreo 80 grame de pâine neagră. Dimineața trecu și la prânz am primit iar ceva de mâncare. De îndată după masă, un gardian roșcovan m-a dus la anchetă. Același sistem: ușa se deschidea pe tăcute, subofițerii de Securitate îți dădeau ordin să-ți pui ochelarii. Așa că i-am pus, m au luat de brațe și am pornit într-o călătorie care mi
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
amenințe că-ți arestează nevasta, dar n-or s-o facă. țin’te bine, chiar dacă va trebui să reziști la unele torturi fizice. Îmi dădea întotdeauna drept exemplu pe Zwiebel, un tânăr sionist care fusese adus în celulă de patru gardieni, aruncat pe jos ca o cârpă, atât de tare îl bătuseră, cu lanțuri și răngi de fier. Când ușa se închisese, Orezeanu îl ridicase de jos și îl pusese pe pat. Spunea că tânărul israelit din Arad fusese foarte curajos
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
picioare până ce acestea se umflau cumplit. Numeau asta la manej. În timpul acela, s-a sinucis lângă celula mea Mihai Rădulescu,diplomatul. Așa se face că s-a introdus o altă regulă: nu aveam voie să dormim decât cu fața la vizor, purtarea gardienilor a devenit mai brutală și supravegherea permanentă. Printre subofițerii de Securitate care ne torturau, precum și printre gardieni și paznici, erau mulți țigani, iar dintre cei care nu erau, unii păreau străini. Cam o treime dintre plutonieri dădeau impresia de a
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
mea Mihai Rădulescu,diplomatul. Așa se face că s-a introdus o altă regulă: nu aveam voie să dormim decât cu fața la vizor, purtarea gardienilor a devenit mai brutală și supravegherea permanentă. Printre subofițerii de Securitate care ne torturau, precum și printre gardieni și paznici, erau mulți țigani, iar dintre cei care nu erau, unii păreau străini. Cam o treime dintre plutonieri dădeau impresia de a fi țărani români. Anchetatorul meu principal era un căpitan, dar fusesem anchetat de vreo două ori de
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
stare de amețeală continuă și foarte slăbit. Am văzut și oameni uciși din nimica. Era un dentist militar arestat pentru nu știu ce fleac. Nu știu cum s-a făcut că acest om, tare liniștit de felul lui, a avut o discuție cu un gardian. Din cauza asta, a fost băgat o săptămână la neagra. L-au luat, l-au dezbrăcat și l-au închis într-o celulă neîncălzită, închisă ca un sicriu, fără nici o aerisire, cu un strat gros de murdărie pe jos, căci nu
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
era o mare dușmănie și celula se împărțise în două tabere. Nu mai știu ce au avut de împărțit, într-o zi, că unul i-a dat un pumn altuia. Șeful camerei a bătut atunci în ușă și a chemat gardianul, urlând că sunt unii care vor să-l omoare. Ofițerul politic - un fost învățător numit Farcaș - a întrebat cine este instigatorul (veșnic căutau instigatori). S-au declarat trei inși, printre care fostul subofițer, și i-au ridicat din celulă. Peste
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]