4,393 matches
-
este identificat drept un element incert, dar posibil, care apare permanent În procesul activităților socioumane, ale cărui efecte sunt păgubitoare și ireversibile. Pentru o anumită entitate riscul reprezintă expunerea la posibilitatea pierderii sau pagubei, iar pentru societățile de asigurări semnifică hazardul sau posibilitatea de a pierde. Din punctul de vedere al teoriilor statistice avansate, riscul reflectă variațiile distribuirii rezultatelor posibile, probabilitatea și valorile lor subiective. Referitor la cuantificarea acestor riscuri se consideră că măsurarea riscului se realizează prin analiza nonliniarităților utilității
Managementul proprietăţii imobiliare by ANICA-POPA, ADRIAN () [Corola-publishinghouse/Science/186_a_188]
-
de interferență între vis și realitate, într-o suprarealitate ce poate fi citită în spusele poetului, chiar dacă nu e numită astfel în mod expres. Asocierea poemului cu „semitrezia” e un indiciu însemnat, ca și numeroasele apeluri, în definiția imaginii, la „hazard”, „neprevăzut”, „aventură totală”, „nedefinit”, „miracol”, „impalpabil”, „magie” etc. „Desenul naiv, dezorganizat, suprarealist, nu putea lupta cu desenul construit masiv și viril, constructivist” - scria autorul eseului Suprarealism și integralism, optând pentru „ordinea abstractă, cu armonie de legi și linii echilibrate” a
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
la cartea lui Stephan Roll, iar în altă parte: „Poemul trebuie să fie o izbucnire temerară, o trecere din odaie în oglindă, din grădină în anotimp” - și: „Un risc, o aventură totală”. Intră, însă, acum în joc „partea revelatoare a hazardului”, „acele armonii deșteptate de întâmplare” (în A doua lumină poemul e definit chiar ca „o succesiune de hazarduri”), neprevăzutul („Poemul se bucură de izbucnirea în argint a neprevăzutului”, de „scăpărarea neașteptatului” - se afirmă în Între mine și mine), iar cuvântul
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
din odaie în oglindă, din grădină în anotimp” - și: „Un risc, o aventură totală”. Intră, însă, acum în joc „partea revelatoare a hazardului”, „acele armonii deșteptate de întâmplare” (în A doua lumină poemul e definit chiar ca „o succesiune de hazarduri”), neprevăzutul („Poemul se bucură de izbucnirea în argint a neprevăzutului”, de „scăpărarea neașteptatului” - se afirmă în Între mine și mine), iar cuvântul devine „presimțire, umbră a unui obiect”, aproximând în contururi fragile „substanța impalpabilă” a unei stări de spirit exacerbate
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
care e locul genezic al poeziei, spațiu de așteptare tensionată a inepuizabilelor întâlniri „revelatoare”. Se înțelege atunci de ce poemul poate fi identificat cu existența însăși, în expresia ei cea mai dinamică - pentru că aflată mereu în stare de alertă, predată neprevăzutului, hazardului, într-un spațiu deschis liberei mișcări a cuvintelor, jocului asociațiilor, frumoase tocmai prin insolitul lor, prin puterea lor de dizlocare-neliniștire a lumii și a subiectului liric. Discursul poetic, încetând să se modeleze conform „gramaticii” și „logicii” moștenite, se va transforma
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
în jurul său nenumărate alte fragmente de real/imaginar, orice cuvânt poate avea această putere coagulantă sau, dimpotrivă, dezintegratoare. Poemul este - cum îl va defini Voronca nu peste multă vreme - o „alunecare într-o cale lactee de imagini”, „o succesiune de hazarduri”, „aventură totală”, „perpetuă mișcare”. Până și rima, element tradițional constrângător al discursului, se transformă într-un factor de dinamizare, alături de celelalte elemente ale prozodiei clasice (Colomba e scris în întregime în vers perfect ritmat și organizat strofic în catrene), căci
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
ne aflăm în spațiul limbajului poetic, cu legile-i specifice. Și nu se poate trece nici peste sugestiile reținute din suprarealism, cu al său dicteu automatic, prezent aici în forme oarecum mai moderate. E de notat, totuși, abandonul în voia hazardului asociativ, o anume estompare a contururilor obiectelor, fluența și transparența materiei, ușoară atmosferă onirică. Colomba, spuneam, e o suită imnică de variațiuni pe o unică „temă”, - a iubirii, a ființei iubite, - în căutarea unei foarte libere „definiții” lirice. De un
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
în fond, aceea de a asigura discursului o stare de productivitate practic inepuizabilă, în tumultul căreia absoluta disponibilitate a spiritului să se poată exprima ca degajare de normă și „formulă”, abandon în voia „armoniilor deșteptate de întâmplare”, în „succesiunea de hazarduri” a poemului. „Aventură spirituală”, deci, dar și aventură a limbajului, - cum se poate ușor observa din felul în care se construiește textul. În linii mari, tehnica simultaneistă remarcată și în Ulise se păstrează, cu amintita succesiune a perspectivelor asupra unor
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
în trepte cât duioasă eleganța focilor pielea lor lucioasă ca o noapte în docurile brăilei au mustăți cum e nervura frunzelor... În majoritatea cazurilor - la fel ca în Invitație la bal - notele spectaculare apar răzlețe în text, chemate la voia hazardului asociativ. Se poate observa însă că ele asigură, în genere, în poezia lui Voronca, un decor feeric și o atmosferă specifică sărbătorii: „luna pune o fundă în laboratorul urechii”, „nervii atleți negri serpentine afișe”, „lăcustele fac reverențe” (Ulise); „ca serpentine
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
agenții companiilor / de afișaj / primenesc rufăria zidurilor” (Ulise, 1) - alternează cu (sau se structurează treptat în) imnurile ce punctează din loc în loc suita poemelor, concentrându-și „calea lactee de imagini” în jurul câte unui singur element tematic, apărut în discurs prin hazardul asocierilor, dar declanșând imediat o întreagă serie metaforică ce plasează obiectul în relații extrem de ramificate. Așa sunt „imnurile” închinate ceaiului, cartofului, oglinzilor. În partea a cincea a poemului („Te oprești la vânzătoarea de legume...”) abundent enumerativă, momentului numirii (metaforice) a
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
avangardistul român propune o definiție a imaginii suficient de laxă pentru a fi umplută, în momente diferite, cu conținuturi variind între „plăsmuirea abstractă” constructivistă și „scânteierea în argint a neprevăzutului”, de ecou suprarealist. E loc aici și pentru ceva din hazardul dadaist și pentru libertatea cuvintelor din futurism. Și ni se pare că în multe pagini ale lui Voronca, luxuriant acoperite de „ecuatoriala floră” a imaginilor, putem descoperi urma fertilă a spuselor unui Louis Aragon din Le paysan de Paris despre
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
încât teologia dialectică a lui Karl Barth și a școlii sale a putut vorbi de un deus absconditus, mulat pe spiritul schizoid european, introdus de filosofia lui Kant. Înlocuitorii cosmosului cu haosmosul pleacă de la constatarea că lumea e "dirijată" de hazard, iar nu teleologic. "Lucrările" în lume n-ar mai avea nici o legătură cu un Creator, și așa ascuns și inaccesibil, o himeră, cel mult, a conștiinței umane. În pofida aparențelor, atrage atenția Părintele Stăniloae, "În fiecare din aceste lucrări sau energii
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
astfel, cât de fecundă e calea deschisă de autorul Devenirii întru ființă, cale, altminteri, intuită, la noi, încă de Eminescu, iar în filosofia europeană de Heidegger. Mișcarea în lume nu dovedește că lumea e în sine, cum ne asigură filosofii hazardului, făcând casă bună cu materialismul, ci că lumea e în continuă prefacere, căci creația e încheiată doar în plan divin, nu și-n ființa lumii. Faptul fusese confirmat încă de ontologia arheității eminesciene, vecină, din acest punct de vedere, și
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
fusese confirmat încă de ontologia arheității eminesciene, vecină, din acest punct de vedere, și cu arheologia lui Michel Foucault, fără, însă, echivocul sofistic al acesteia. Creația divină înseamnă arheitate, adică seminare, care li se arată postmodernilor ca di-seminare, lucrătoare ca hazard. Or, în "hazard" se ascund energiile divine. Între cele cinci argumente împotriva materialismului, Părintele Stăniloae îl utilizează și pe cel antropologic, cu punct de plecare în Sf. Maxim Mărturisitorul. El este legat tocmai de mișcare. Unde e mișcare e și
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
de ontologia arheității eminesciene, vecină, din acest punct de vedere, și cu arheologia lui Michel Foucault, fără, însă, echivocul sofistic al acesteia. Creația divină înseamnă arheitate, adică seminare, care li se arată postmodernilor ca di-seminare, lucrătoare ca hazard. Or, în "hazard" se ascund energiile divine. Între cele cinci argumente împotriva materialismului, Părintele Stăniloae îl utilizează și pe cel antropologic, cu punct de plecare în Sf. Maxim Mărturisitorul. El este legat tocmai de mișcare. Unde e mișcare e și scop. Asta înseamnă
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
și depline între oameni"28. Dacă ne gândim bine, este comportamentul "omului concret" sau al "omului recent", cum l-a numit Patapievici, produsul mentalității postmoderne. Sfâșierea, atrage atenția Părintele Stăniloae, duce la o falsă complexitate a lumii (percepută sub semnul hazardului, ca haosmos), devastatoare, în esență, care se manifestă, tot după intuiția lui Bacovia, ca monotonie, ceva de felul entropiei, ca locaș al diavolului: "Este infernul care se închide în compoziție monotonă și o adâncește într-o sfâșiere și într-o
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
unite în ființa cea unică a Celor trei Ipostase". Metafizicienii au căutat pe Dumnezeu în element, or, Dumnezeu nu e din această lume. Postmodernii comit, în schimb, eroarea inversă: negăsind unitatea în această lume, au renunțat la ea, proclamând domnia hazardului. Într-adevăr, lumea golită de lumen e haosmos, ca ultimă oglindă a materialismului ateu. Filosofii diferenței trăiesc cu iluzia că poate exista operă fără autor. Lumea întoarsă din drumul ei către lumen ajunge de unde a purces: la nimic. Numai din
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
la un moment dat, spre a-și găsi sprijin în doctrina facerii neîntrerupte a omului ca uitare a originii. Ca uitare a nimicului, da, dar nu ca uitare a lui Dumnezeu. Postmodernii privesc autocreația umană prin teoria simulacrelor, sub semnul hazardului. În realitate, hazardul este fața complementară a libertății umane. În spațiul lor, omul se-ncearcă, iar încercarea este creație, ca rezultat al muncii minții și al brațului. Libertatea devine responsabilitate, privită de Părintele Stăniloae ca un nou "ascetism", "generalizat și
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
dat, spre a-și găsi sprijin în doctrina facerii neîntrerupte a omului ca uitare a originii. Ca uitare a nimicului, da, dar nu ca uitare a lui Dumnezeu. Postmodernii privesc autocreația umană prin teoria simulacrelor, sub semnul hazardului. În realitate, hazardul este fața complementară a libertății umane. În spațiul lor, omul se-ncearcă, iar încercarea este creație, ca rezultat al muncii minții și al brațului. Libertatea devine responsabilitate, privită de Părintele Stăniloae ca un nou "ascetism", "generalizat și obligatoriu", cam într-
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
echivoc, dacă nu confuzie. Într-adevăr, creștinismul admite "progresul" în om și în lume, căci acesta este potențial, arheal, prin energiile divine, ca pădurea în ghindă, fără a ști cum va arăta vreodată pădurea, căci Dumnezeu a lăsat în lume hazardul, care, la om, se manifestă ca libertate. Creația, ca prim act kenotic al lui Dumnezeu, este deschisă, în sensul că "proiectele" arheice ale celor șase zile divine se realizează în timp, adăugându-se și rolul creator secund al omului, ca
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
textual. Și: armonia divină, zice Lyotard, e "singura în stare să reprezinte totul", pe când omul-monadă nu are decât o perspectivă, o Weltanschauung, ca "diferență", fiindcă numai astfel se poate distinge și recunoaște de celelalte monade, cu care se articulează prin hazard, conform științei laice 132. În miliardele de ani care-i mai sunt hărăzite, singura șansă a omului, până la ora stingerii, e să conceapă o inteligență complexă ca Dumnezeu, care să poată ființa fără corp, marele obstacol în proiectata evadare de pe
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Și atunci ne reîntoarcem la tentația "umilirii" spațiului în favoarea timpului, cum o face un gânditor venit de pe tărâmurile științei ca Ilya Prigogine, care considera că marele merit al modernilor e de a fi descoperit timpul 254. Ireversibilitatea timpului, coroborată cu hazardul, i se pare lui Prigogine singurul aliat bun al omului, deoarece ireversibilitatea asigură științei autentice devenirea, progresul. Nu știm chiar până unde poate merge această bună alianță dintre ireversibilitatea timpului și hazard, fiindcă alți savanți au demonstrat că ea nu
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
fi descoperit timpul 254. Ireversibilitatea timpului, coroborată cu hazardul, i se pare lui Prigogine singurul aliat bun al omului, deoarece ireversibilitatea asigură științei autentice devenirea, progresul. Nu știm chiar până unde poate merge această bună alianță dintre ireversibilitatea timpului și hazard, fiindcă alți savanți au demonstrat că ea nu e deloc favorabilă nici apariției vieții și nici apariției omului pe stricta cale "naturală" indicată de evoluționismul lui Darwin, să zicem. Ilie Bădescu aducea în discuție "numerele noologice" și "informația complexă specificată
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
și nici apariției omului pe stricta cale "naturală" indicată de evoluționismul lui Darwin, să zicem. Ilie Bădescu aducea în discuție "numerele noologice" și "informația complexă specificată". După Fr. Grick și Carl Sagan, șansa apariției vieții și a omului prin jocul hazardului cauzelor naturale este de 1 x 10 la puterea 2.000.000, în caz că imaginăm universul un gigantic computer. Dar resursele computaționale ale universului sunt doar de 10 la puterea 150, ceea ce înseamnă că primul număr probabilistic este unul "noologic", de
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Dar resursele computaționale ale universului sunt doar de 10 la puterea 150, ceea ce înseamnă că primul număr probabilistic este unul "noologic", de ordinul divinului, iar nu al naturalului.255 Nici teoria automatelor lui von Newman nu confirmă posibilitățile computaționale ale hazardului în natură. Omul e un automat capabil de autoreproducere. Dar e un automat atât de complex, "încât viteza cu care s-ar strica ar fi cu mult prea mare spre a mai putea fi reparat dacă i-ar lipsi capacitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]