4,059 matches
-
o forță autodestructivă ce abrutizează ființa printr-o exacerbare senzorială susținută în primul rând de maladivul sexual. Obsesia morții, ca topos predominant în ambele romane, apare în Bagaj... ca reprezentare directă a cruzimii și a violenței, aducând cu sine un infern organic coagulat din esențele tari ale unor personaje insolite, apropiat de bolgiile estetizate ale Crailor de Curtea Veche. Memoria copilăriei și a adolescenței este strâns legată de prezența unor personaje teribile, ale căror gesturi șocante îi imprimă lui Ramses o
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
teoriilor explicative ale acestui eșec. 3 - Încercarea, printr-o nouă metodă, de a scăpa de confuziile comunicării de astăzi. Gestionarea tradițională a comunicării constă în alternarea comunicării reprezentative cu comunicarea expresivă, formînd ceea ce autorul numește politică simbolică, concept dezvoltat în Infernul și paradisul. La nivelul simbolului, cele două tipuri de comunicare au ca pandant două regimuri de funcționare sau doi poli ai simbolisticii politice: unul al imaginilor, care divizează, și unul al operațiunilor/ acțiunilor, care fuzionează teoria este expusă pe larg
Comunicarea by Lucien Sfez () [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
din Estul comunist În Vestul bogat și „arogant” și, mai ales, din Estul românesc unde comunismul, cu spolierea și umilirea cetățeanului, luase forme de coșmar! -, pentru a glumi În continuare, noi, cei care am traversat acești cincizeci de ani de infern, putem să ne Întrebăm dacă „pentru noi”, pentru psihologia noastră, mai „e nevoie” de teatrul și literatura absurdului! Noi am trăit din plin toate fețele oribilului și ale absurdului, prinși Într-o „mașină a istoriei” necunoscută istoriei ultimului mileniu european
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
ele. Dar nici această perioadă, labirint al tinereții mele, nu cred, azi, când o contemplu de la „Înălțimea” relativ calmă a senectuții, să fi fost „reala naștere” a originalității mele și a scrisului meu. A fost mai degrabă o față a „infernului personal”, dacă e adevărat că cele două „teritorii biblice” le trăim de fapt aici - semn, nu-i așa, al bogăției și marii truculențe a acestei existențe hic et nunc. De parcă cei care-mi sunt zei tutelari ar fi voit să
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
era anonimatul din care nu putem ieși mai bine de un deceniu, Între 18 și 30, deceniul uman, social, cel mai lung, cel mai chinuitor pentru cel nemulțumit cu un destin de duzină, decât inexistența? Inexistența ca o formă a infernului sau, pe dos, infernul sub forma inexistenței. Deoarece, deși „slab”, am fost, paradoxal, mereu un „vitalist” - atracția mea spre „dezechilibratul” Nietzsche Încă din tinerețe se explică și astfel! - și „a fi” era pentru cel care sunt primul comandament al vizibilului
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
nu putem ieși mai bine de un deceniu, Între 18 și 30, deceniul uman, social, cel mai lung, cel mai chinuitor pentru cel nemulțumit cu un destin de duzină, decât inexistența? Inexistența ca o formă a infernului sau, pe dos, infernul sub forma inexistenței. Deoarece, deși „slab”, am fost, paradoxal, mereu un „vitalist” - atracția mea spre „dezechilibratul” Nietzsche Încă din tinerețe se explică și astfel! - și „a fi” era pentru cel care sunt primul comandament al vizibilului. De aceea, n-am
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
al artei de avangardă, un spirit tragic, un ucenic de-o extremă originalitate al marelui Dostoievski, dar... nu o călăuză a umanismului! Deoarece, În timp ce conștiințele ample, tragice, ale literaturii universale, Începând cu Dante - care, primul, ne propune un excurs În infernul simbolic și uman! -, dar continuând cu alții, de aceeași mărime, Shakespeare, Goethe, Tolstoi, Dostoievski și alți câțiva, puțini la această altitudine, după ce ne „fac cunoștință” cu infernul și absurdul social și uman, au puterea, geniul și umanitatea de a ne
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
ale literaturii universale, Începând cu Dante - care, primul, ne propune un excurs În infernul simbolic și uman! -, dar continuând cu alții, de aceeași mărime, Shakespeare, Goethe, Tolstoi, Dostoievski și alți câțiva, puțini la această altitudine, după ce ne „fac cunoștință” cu infernul și absurdul social și uman, au puterea, geniul și umanitatea de a ne arăta o cale de ieșire, o cale a speranței, fără de care nici o clădire umană, nici o construcție fizică, morală sau ideatică nu ar mai fi posibilă. (Ca moto
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
clădire umană, nici o construcție fizică, morală sau ideatică nu ar mai fi posibilă. (Ca moto al amplului meu poem epic Drumul la zid, o traversare greoaie și insistentă a „absurdului individual și ideatic”, am așezat, nu Întâmplător, ultimul vers al Infernului dantesc: Quindi uscimo a rivedere le stelle! Și aceasta a fost pentru mine, de-a lungul Întregii mele perioade formative, puberale, adolescentine și postadolescentine - vreo două decenii, cele mai lungi și mai turmentate ale carierei mele! - Învățătura și pilda Înaltă
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
Putem astăzi afirma fără greș că Eminescu este creatorul primului model cosmologic modern, locul lui în istoria stilurilor fiind comparabil cu al lui Dante care făcea joncțiunea între modelul cosmologic platonician și cel kantian, prefigurându-l prin zguduitoarea priveliște a Infernului". Evident, o formulare așa de categorică pune pe gânduri. Autorul invocă însă pe Boltzmann, pe Heisenberg, pe Georgescu-Roegen, pe Schrödinger și pe mulți alții spre a ne convinge că dreptatea e de partea sa, ba nu se sfiește să declare
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
astfel, în consecința "structurilor liricii moderne", post-baudelairiene adică, prin prisma "romantismului deromantizat". Demonstrația va urma un demers sinuos, ideile originare traversând nouă "cercuri dialectice": "poetul român pleacă deja din paradis, din magia verbului, din romantism adică, și va ajunge în infernul zădărniciei universale. Destin ingrat. Dar nu mai puțin vrednic de măreția lui Dante. Fiindcă înălțare și cădere se adună într-un tot. Acum e posibil ca ascensiunea să fie cădere și prăbușirea, înălțare". Înainte de a rezuma aceste substructuri concentrice, să
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
cum am văzut, de certă referință. Nu vrea să o recunoască, dar între aceste modele se simte în largul său. Câteva cuvinte acum despre planul general al lucrării sale. Sunt dezvoltate nouă "cercuri dialectice" străbătute de poetul român nu de la infern spre paradis, ca în Divina comedie, ci invers susține Th. Codreanu dinspre paradis, "din magia verbului, din romantism adică și ajunge în infernul zădărniciei universale" (subl. aut.). "Destin ingrat se adaugă. Dar nu mai puțin vrednic de măreția lui Dante
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
despre planul general al lucrării sale. Sunt dezvoltate nouă "cercuri dialectice" străbătute de poetul român nu de la infern spre paradis, ca în Divina comedie, ci invers susține Th. Codreanu dinspre paradis, "din magia verbului, din romantism adică și ajunge în infernul zădărniciei universale" (subl. aut.). "Destin ingrat se adaugă. Dar nu mai puțin vrednic de măreția lui Dante". Totul ar fi în regulă, dacă planul construcției imaginate de autor n-ar fi pur arbitrar. De ce, de pildă, al patrulea cerc este
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
care a condus la altă enormitate, tratamentul inadecvat. De-ar fi fost așa, boala ar fi trebuit să survină mult mai devreme și într-o formă ireversibilă, fapt contrazis de manifestările intelectuale arătate de poet în cei șase ani de infern. De altfel, medicii de la institutul lui Leidesdorf nu vor împărtăși nici ei diagnosticul celor de la București. Dar din jurnalul de observații medicale de la institutul vienez lipsesc multe file, care nu știm ce conțineau, iar o presupusă a doua ladă cu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
intrând în oglinda neagră, asemenea lui Alice, dar nu în "țara minunilor", stimulat, de o băutură cu efecte magice, în ținuturile subpământene, iar călătoria lor, cu miză epistemică, nu picarescă, amintește de cea a lui Dante, însoțit de Virgiliu, prin Infern, Purgatoriu. Universul adâncurilor, în relatarea profesorului, e redat printr-un imaginar dens, compus din motive-clișeu, atribute imanente ale acestui spațiu, în mitologia biblică sau în folclor, printre care șobolanii, liliecii, făpturile demonice, în general, care alcătuiesc fauna trăind în preajma focului
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
de vârf (Freud, Jung, Hegel, Kant, Blaga, Bergson ș.a.) ori intruziuni în lumea imaginată de mari literați (Proust, Dostoievski, Sadoveanu, Eminescu, Borges, Rimbaud). Referindu-se la Dostoievski, de pildă, și la boala sa cumplită, Th. Codreanu scrie: "Epilepsia a fost infernul interior al lui Dostoievski. Într-un fel, stă la baza lumii sale alături de mila creștină". Și adaugă: Numai un geniu de talia lui și-a putut permite să transfigureze grozăvia unei maladii obișnuite în principiu de univers stilistic. Opera sa
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
intră apoi, în universul liric că atare structurat axial pe copilărie (măsura tuturor lucrurilor, izvorul ființei, focarul energiilor primare, al paideumei universale), maternitate cu valoarea ei arhetipală (mama e "trimisa divinității pe pământ"), aici intervine iarăși o comparație cu Bacovia: "Infernul bacovian este individual, vertical, cel vierean a fost unul colectiv, pe orizontală. Bacovia transmută paradisul în infern, pe când Vieru infernul în paradis, casa ca cronotop central al universului vierean, feminitatea ("orice femeie este o repetiție cu diferență a mamei primordiale
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
energiilor primare, al paideumei universale), maternitate cu valoarea ei arhetipală (mama e "trimisa divinității pe pământ"), aici intervine iarăși o comparație cu Bacovia: "Infernul bacovian este individual, vertical, cel vierean a fost unul colectiv, pe orizontală. Bacovia transmută paradisul în infern, pe când Vieru infernul în paradis, casa ca cronotop central al universului vierean, feminitatea ("orice femeie este o repetiție cu diferență a mamei primordiale"), vegetalismul (poetul ca un copil al naturii), complexitatea senzorială (poetică elementelor, narcisismul, orfismul, sau muzicalitatea, polifonismul) sacralitatea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
paideumei universale), maternitate cu valoarea ei arhetipală (mama e "trimisa divinității pe pământ"), aici intervine iarăși o comparație cu Bacovia: "Infernul bacovian este individual, vertical, cel vierean a fost unul colectiv, pe orizontală. Bacovia transmută paradisul în infern, pe când Vieru infernul în paradis, casa ca cronotop central al universului vierean, feminitatea ("orice femeie este o repetiție cu diferență a mamei primordiale"), vegetalismul (poetul ca un copil al naturii), complexitatea senzorială (poetică elementelor, narcisismul, orfismul, sau muzicalitatea, polifonismul) sacralitatea și religiozitatea, thanaticul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
de un straniu narcisism orfic, într-un suprem gest de libertate, căci aceasta nu-i decât reușita de a scăpa de propriile limite" (p. 310). "Limba română este Euridice a Basarabiei și pentru ea a coborât sau a rămas în Infern Grigore Vieru" (p. 313); "moartea este condamnată singurătății veșnice" (p. 331); "Grigore Vieru pare să fie cel mai important celebrator al dimineții din literatura română" (p. 343). Cheia personalității poetului este concentrată în enunțul care consfințește "puterea de a tăcea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
nu orice reacție critică echivalează cu o denigrare. Hagiografia stă față în față cu blasfemia și mitul se află dincolo de ele. Unii defăimători nici măcar nu o fac din spirit, de frondă, ci, pur și simplu, din abjecție. Cabala intră în infernul turpitudinii, care a culminat în anii comunismului (când Neculuță era mai prețuit decât Eminescu) și s-a prelungit până în vremea postdecembristă. Cum s-ar zice, represalii antume și postume, parcă mai abitir decât în orice alt caz, potrivit cu obiceiul ca
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
că ar fi "un om sacrificat" (zicea Petre Th. Missir). Iar Maiorescu, un "om criptic" (lucr. cit., p. 326), greu de descifrat își va face jocul duplicitar. Fără a ignora ori minimaliza condiția sa de binefăcător, Maiorescu vădește lașitate, traversând "infernul sacrificial"; îl vom găsi alături de "amicii sacrificatori" și, pe altă parte, are grijă protectoare, împinsă de unii comentatori chiar în ireproșabilitate. "Cald și frig scria lorga, la moartea marelui critic nu i-a fost nimănui lângă dânsul". Nu e vorba
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
unei "uri iubitoare" pentru o țară fără destin, cerea, pe vremea când era "tânăr, orgolios și nebun", chiar lichidarea trecutului ei. Dar războiul cu strămoșii, profanând "liniștea morților", exprima nu doar furia unei negații, blamând printr-un exces generalizat un "infern inepuizabil" și retezând, astfel, izvorul suferinței. A face istorie era cuvântul de ordine, învinovățind trecutul și născocind un viitor în care nu credea. Oripilat de acel trecut obscur, "îmbătat de furie", el visa la o Românie fanatizată, regândită, convertită, replămădită
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
rându-le, mutila majorități. Comunismul a fost o ilustrare a acestui tip de antiteză monstruoasă. O istorie normală înseamnă întotdeauna echilibrul antitezelor, iar orice mutilare a uneia dintre ele înseamnă oprimarea vieții. Supremația principalului înseamnă imperialism, iar supremația secundarului dictatură. Infernul nu e majoritatea, cum crede Virgil Nemoianu, fiindcă minoritatea poate fi infernul și invers". Ca autor al unei cărți despre transmodernism, Theodor Codreanu propune și o soluție metodologică în spiritul acestui concept: " Dacă admitem că modernismul a adus supremația majorităților
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
de antiteză monstruoasă. O istorie normală înseamnă întotdeauna echilibrul antitezelor, iar orice mutilare a uneia dintre ele înseamnă oprimarea vieții. Supremația principalului înseamnă imperialism, iar supremația secundarului dictatură. Infernul nu e majoritatea, cum crede Virgil Nemoianu, fiindcă minoritatea poate fi infernul și invers". Ca autor al unei cărți despre transmodernism, Theodor Codreanu propune și o soluție metodologică în spiritul acestui concept: " Dacă admitem că modernismul a adus supremația majorităților (care e și cutuma democrației), iar postmodernismul pe cea a minorităților, depășirea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]