3,057 matches
-
1620, Constantinopol) a fost soția lui Ieremia Movilă, domn al Moldovei în perioadele 1595-1600 și 1600-1606. A fost și regenta fiilor ei Constantin și Alexandru, în perioadele în care aceștia au ocupat tronul Moldovei. Soția lui Ieremia Movilă, cunoscută în istoriografia românească și ca Elisafta, a fost una dintre figurile cele mai marcante în galeria doamnelor române. A fost o femeie mândră, ambițioasă, iar alături de Anastasia Duca este considerată cea mai frumoasă doamnă pe care a avut-o Moldova. Ambiția ei
Elisabeta Movilă () [Corola-website/Science/335667_a_336996]
-
fi ordonat "încă din tren" suprimarea Căpitanului. Autorii citeză în sprijinul acestei afirmații o lucrare nepublicată, aflată pe atunci în arhivele Securității, memoriile lui Ioan Mocsony-Stârcea. Lucrarea nu a fost publicată nici până în ziua de azi. Susținută cu îndârjire de istoriografia comunistă, această idee falsă este reluată și de alți istorici, precum Constantin C. Giurescu. Istoricii actuali sunt de cu totul altă părere în ceea ce privește motivația ordinului de suprimare a lui Corneliu Zelea Codreanu, a Nicadorilor și Decemvirilor. Iată ce afirmă prof.
Asasinatele din 29/30 noiembrie 1938 () [Corola-website/Science/332551_a_333880]
-
1856-1923) s-a născut în Bucovina și a studiat la Cernăuți, Viena și Berlin. Ajunge la București (1895) unde primește catedra de Istoria Românilor. A fost profesor și istoric, membru titular și președinte al Academiei Române. A întemeiat școala critică în istoriografia românească. Între anii 1900-1923 a fost director la Arhivele statului. Bustul nu este înscris în Lista monumentelor istorice 2010 - Municipiul București. Bustul este amplasat în sectorul 5, pe Bulevardul Regina Elisabeta nr. 49, București. Dimitrie Onciul
Bustul lui Dimitrie Onciul () [Corola-website/Science/332640_a_333969]
-
acerbă între generația veche, reprezentată de figuri precum B.P. Hasdeu, Gr. Tocilescu, V.A. Urechia, și o pleiadă de noi istorici, printre care N. Iorga și Dimitrie Onciul, care le imputa predecesorilor lor conservatorismul și metodele învechite. În perioada interbelică, istoriografia română a încorporat o sumă de curente occidentale, însă acest pluralism a fost curmat după jumătatea anilor '40, când regimul comunist și-a impus propria viziune asupra istoriei. După cum remarca istoricul Keith Hitchins, dacă, înainte de al Doilea Război Mondial, istoria
Istoriografia română () [Corola-website/Science/332659_a_333988]
-
fost rescrisă conform preceptelor istorice ale marxismului. Rolul pe care Partidului Comunist din România l-a jucat în perioada interbelică a fost exagerat, când nu falsificat pe de-a-ntregul. Perioada regimului comunist s-a împărțit din punct de vedere al istoriografiei în trei perioade mai mari. Prima a durat până cca. în 1960. În această primă fază s-a acordat o atenție disproporționată componentei slavice a poporului român și relațiilor cu Rusia, ocultându-se originea latină a poporului român. În ce privește formarea națiunii
Istoriografia română () [Corola-website/Science/332659_a_333988]
-
oficiali s-a liberalizat încet, astfel că au început să apară studii critice despre regimul comunist. Anterior, perioada comunistă fusese analizată obiectiv doar în universitățile din Statele Unite ale Americii și Europa de Vest. După 1989 a dispărut controlul politic al regimului asupra istoriografiei și deși diferite forțe politice au încercat să influențeze, în continuare, studiul istoriei, ele au fost private de pârghii eficiente asupra instituțiilor care produc și diseminează cunoștințele istorice. O altă schimbare a fost terminarea perioadei de izolare din anii 1980
Istoriografia română () [Corola-website/Science/332659_a_333988]
-
răscruce, constituind momentul recunoașterii de către România a participării la Holocaust. Anii 1990 au fost marcați, de asemenea, de tentative de demitologizare a istoriei, un ecou larg găsind studiile lui Lucian Boia. Una dintre cele mai importante teme care au preocupat istoriografia română de-a lungul timpului au fost originea poporului român. În secolul XIX, a avut loc o dezbatere între școala latinistă și cea autohtonistă, prima susținând eradicarea completă a dacilor de către romani și formarea poporului român doar pe substratul latin
Istoriografia română () [Corola-website/Science/332659_a_333988]
-
cu Traian. Ideea principală a "Hronicului", în tomul I, este romanitatea poporului român. Autorul îi consideră pe români ca urmași ai romanilor și numai ai romanilor, iar dacii și populația băștinașă ar fi fost exterminați. Rezultatele la care a ajuns istoriografia de după Cantemir nu confirmă această teorie, se știe astăzi că dacii au rămas și au fost romanizați. Romanizarea este un fapt de cultură, aceasta a însemnat adoptarea limbii și culturii latine de către băștinași. Înainte de Cartea I a Hronicului sunt prezentate
Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor () [Corola-website/Science/332920_a_334249]
-
se menționează nicăieri plecarea lor, înseamnă că ei tot acolo au rămas. În "Hronicul."..Dimitrie Cantemir a folosit unele informații din izvoare medievale și anume din cronici medievale privitoare la românii din evul mediu, dintre care unele au rămas necunoscute istoriografiei române moderne. Astfel sunt două știri extrase de Cantemir din cronica Poloniei a lui Jan Dlugosz în 12 volume. Prima informație extrasă de Cantemir din cronica lui Dlugosz, sub anul 1070, privește pe Vișeslau, cneaz de Polock, care în lupta
Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor () [Corola-website/Science/332920_a_334249]
-
locală a Bisericii Catolice, proiect căreia i-a pus bazele la mijlocul secolului XX. Acesta a fost unul amplu - 10 volume, dar nu a reușit să publice decât volumul al treilea - în două părți (1960 și 1965). Completări de referință privind istoriografia catolică românească au venit din partea sa și sub forma unor articolele publicate revista „Buna-Vestire”. Materialul său arhivistic și biografic recoltat este însă imens, fiind subiectul unui alt proiect de cercetare desfășurat sub patronajul Institutului Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman. Numele
Petru Tocănel () [Corola-website/Science/333674_a_335003]
-
asupra lumii secular-științifică. În acest sens, mulți teologi liberali creștini au fost confundați cu cercetarea critică a Bibliei, care a apărut în Germania spre sfârșitul secolului al XVIII-lea prin cercetători cum ar fi J.G. Eichorn din Goettingen. Însă tradiția istoriografiei critice germane în mare nu era liberală, mulți din susținătorii ei fiind monarhiști (cum ar fi Julius Wellhausen și profesorul său Heinrich Ewald, ambii din Goettingen.) Aserțiunea liberală de a urma cercetarea critico-istorică s-a redus treptat, deoarece liberalii identificau
Creștinism liberal () [Corola-website/Science/333306_a_334635]
-
o soră a Margravului Diepold al III-lea de Vohburg. Potrivit unor surse, bunica sa paternă a fost Prințesa Sofia, unica fiică a Regelui Solomon al Ungariei cu soția sa Judith de Suabia, dar această ipoteză a fost respinsă de istoriografia modernă. Căsătoria surorii Salomeei, Richeza, cu Ducele Vladislav I de Bohemia în 1110 a modificat statutul social al relativ obscurului Conte Henry de la Castelul Berg precum și influența sa în treburile politice ale vremii. O altă soră a Salomeei, Sophia, a
Salomea din Berg () [Corola-website/Science/333354_a_334683]
-
nouă”, care a apărut ca o reacție la generația veche, reprezentată în special de N. Iorga. Reprezentanții școlii noi criticau școala veche din punct de vedere metodologic și întăreau necesitatea tratării aspectelor sociale, economice și culturale în studiul istoriei. Enciclopedia istoriografiei române, apărută în 1978, aprecia că "Revista istorică română" „nu a urmat însă programul stabilit și s-a cufundat tot mai mult într-o istorie evenimențială, lipsită de semnificație”, apreciind însă buletinul bibliografic ținut de revistă, care a înregistrat producția
Revista istorică română () [Corola-website/Science/334644_a_335973]
-
pe noua listă a monumentelor istorice sub codul LMI: . Ponor, fostă reședință cnezială a familiei românești Ponori, adăpostește un modest, dar frumos edificiu din secolul al XVIII-lea, anume biserica „Pogorârea Duhului Sfânt”, încadrată pe lista monumentelor istorice (HD-II-m-B-03416). Potrivit istoriografiei unite, familia nobiliară reformată Török, cu descendenți maghiarizați ai unei ramuri a Ponorenilor, voind să construiască un nou lăcaș de cult calvin, pe locul fostei biserici ortodoxe, a cedat obștii sătești un teren situat în afara localității, pe care s-a
Biserica Pogorârea Sfântului Duh din Ponor () [Corola-website/Science/334657_a_335986]
-
Mazarin de necesitatea de a reduce cheltuielile de stat și în același timp lucrează la un plan de redresare financiară pe bază largă privind îmbunătățirea colectării impozitelor indirecte, relaxarea fiscalității, salubritatea finanțelor municipale și mbunătățirea relațiilor cu mânuitorii de bani. Istoriografia clasică îl acuză pe Fouquet de lipsa de principii economice clare, timiditatea lui pentru a reduce "cazurile excepționale" și să stingă împrumuturile regale, dar mai ales complicitate cu mediul mânuitorilor de bani și îmbogățirea personală. După decesul lui Mazarin în
Nicolas Fouquet () [Corola-website/Science/334833_a_336162]
-
monument al rezistenței anticomuniste, dar la Berlin nu există", a mai spus Preda. În opinia președintelui executiv al IICCMER, "un astfel de muzeu ar trebui să cuprindă diverse aspecte, atât pe criterii cronologice, cât și tematice, o combinație echilibrată între istoriografie propriu-zisă, istorii mari, dar și istorii mici la nivel de biografii. Avem nevoie atât de o încadrare atât ideologică — ce a însemnat ideea comunistă, dar și pragmatică — cotidianul comunist, o plasare a României într-un context internațional, a vecinilor, ce
IICCMER. Muzeul comunismului, obligație esențială by Tudor Curtifan () [Corola-website/Journalistic/102791_a_104083]
-
(numită in istoriografia comunistă și "Proclamarea Republicii Populare Române", "Ziua Republicii" sau "abdicarea Regelui") reprezintă acțiunea ilegală, de forță, petrecută în perioada 30 decembrie 1947 - 3 ianuarie 1948 prin care comuniștii români, sprijiniți de ocupanții militari sovietici, au impus Regelui Mihai, prin șantaj
Lovitura de stat de la 30 decembrie 1947 () [Corola-website/Science/337601_a_338930]
-
Vadim Andreev de teamă că dezvăluirea opiniilor tatălui său despre bolșevism ar determina interzicerea permanentă a operei sale. Potrivit lui Aucouturier, Slonim iese în evidență ca fiind „unul dintre primii critici independenți ai operelor literare din URSS [și] un pionier al istoriografiei literare sovietice în Occident”. Scriitorul italian Italo Calvino, care a vizitat Colegiul Sarah Lawrence în 1959, l-a numit pe Slonim „cel mai faimos expert în literatura rusă din America”. Filologul Melissa Frazier îl vede ca pe o „fugură incredibil
Mark Slonim () [Corola-website/Science/337619_a_338948]
-
fost primit la negocieri. În urma negocierilor de la Berlin, în celebrul său discurs patriotic “The Paper Ladle”, Mkrtich Khrimian i-a sfătuit pe armeni să ia Renaștere națională a bulgarilor (Eliberarea Bulgariei) ca un model pentru speranțele lor de auto-determinare. În istoriografia bulgară, Eliberarea Bulgariei se referă la evenimentele din Războiul Ruso-Turc din 1877-1878 , care a condus la restabilirea statului suverna bulgar prin Tratatul de la San Stefano. În 1880, armenii, încurajați mai ales de primul ministru Gladstone, au abordat problema armenească cu
Chestiunea armeană () [Corola-website/Science/336062_a_337391]
-
pe reliefarea unității politice și de luptă a voluntarilor pentru înfăptuirea statului național unitar român. După căderea regimului comunist deși lucrări importante pe marginea subiectului - inclusiv cu caracter colectiv, au fost publicate, acesta este încă incomplet și fragmentar tratat în istoriografie. Cu toate acestea el s-a impus deja în istoria României, cu semnificațiile sale politice, militare și morale. Cercetarea actuală este îngreunată de lipsa concentrării materialului arhivistic într-un singur fond, aparținător structurilor de voluntari care l-au creat, categorii
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
și se specializează ca cercetător de istorie recentă și consilier la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității. După 2005 râmâne în cercetare în Arhivele Securității și părăsește Radio România. Activitate prodigioasă în domeniul istoriei recente cu noutăți de interes pentru istoriografia literară românească, pentru istoria României în general, atât în presa literară cât și în volume. a debutat în revista “Contemporanul” în anul 1966 cu șase poezii prezentate de poetul Geo Dumitrescu. Revistele literare încep să-i publice grupaje de versuri
Ioana Diaconescu () [Corola-website/Science/336353_a_337682]
-
marginea locului Holocaustului în memoria națională lituaniană; de-a lungul istoriei, lituanienii au negat participarea la Holocaust sau i-au etichetat pe lituanienii participanții la genocid ca elemente extremiste izolate. Amintirile din acea vreme și la discutarea acestor evenimente în istoriografiile evreiască și lituaniană sunt destul de diferite, deși istoriografia lituaniană în ultimele două decenii s-a îmbunătățit, în comparație cu , cu lucrări de cercetători, cum ar fi , Valentinas Brandišauskas și , printre alții, și a fost revizuită pozitiv de istorici occidentali. Problema rămâne controversată
Holocaustul în Lituania () [Corola-website/Science/336669_a_337998]
-
a lungul istoriei, lituanienii au negat participarea la Holocaust sau i-au etichetat pe lituanienii participanții la genocid ca elemente extremiste izolate. Amintirile din acea vreme și la discutarea acestor evenimente în istoriografiile evreiască și lituaniană sunt destul de diferite, deși istoriografia lituaniană în ultimele două decenii s-a îmbunătățit, în comparație cu , cu lucrări de cercetători, cum ar fi , Valentinas Brandišauskas și , printre alții, și a fost revizuită pozitiv de istorici occidentali. Problema rămâne controversată și astăzi. Conform istoricilor lituanieni, chestiunile în discuție
Holocaustul în Lituania () [Corola-website/Science/336669_a_337998]
-
lituanienii au acceptat parțial cererile polonilor și au convenit asupra Unirii de la Lublin, prin care s-a format Uniunea Polono-Lituaniană. În faza următoare a conflictului, în 1577, Ivan al IV-lea a profitat de luptele interne din Uniune (denumite în istoriografia poloneză Războiul Danzigului) și, în timpul domniei lui Ștefan Báthory în Uniunea Polono-Lituaniană, a invadat Livonia, cucerind rapid întregul teritoriu cu excepția Rigăi și Revalului (astăzi, Tallinn). Acel război avea să dureze din 1577 până în 1582. Ștefan Báthory a răspuns cu un
Războaiele Ruso-Lituaniene () [Corola-website/Science/335842_a_337171]
-
Olomouc); dar și-a pierdut postul în 1790 prin desființarea seminariilor de pe teritoriul Imperiului Habsburgic și s-a întors ca oaspete în casa contelui. În acest timp, el a scris unele dintre cele mai importante lucrări de studii slave, de istoriografie și filologie cehă. În 1792 Academia de Științe a Boemiei i-a încredințat misiunea de a vizita orașele Stockholm, Turku, Sankt Petersburg și Moscova în căutarea manuscriselor care fuseseră împrăștiate în cursul Războiului de Treizeci de Ani, iar la întoarcere
Josef Dobrovský () [Corola-website/Science/336013_a_337342]