3,133 matches
-
Îmbătat de succese revoluționare, devenise mai catolic decât papa. Stalin n-a ajuns la toate aceste concluzii subit, cu toate că și-a manifestat frustrarea față de „neexperimentatul” Tito Încă din ianuarie 1945. Dincolo de sentimentul pregnant, la Moscova, că Tito exagera, transformând revoluția iugoslavă Într-un contramodel antisovietic, neînțelegerile dintre acesta și Stalin au fost iscate de aspecte practice ale politicii În zonă. Sub Tito, iugoslavii nutreau ambiția - inspirată de istoria mai veche a regiunii - de a include Albania, Bulgaria și părți din Grecia
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
1944 și, mai grav, trei ani mai târziu, când războiul civil grec a reizbucnit. Acest sprijin reflecta activismul Întrucâtva narcisist al lui Tito - Îi ajuta pe comuniștii greci să emuleze propriile lui succese - și era accentuat de un oarecare interes iugoslav pentru regiunile „slave” din Macedonia greacă. Dar Grecia aparținea sferei vestice de interes, așa cum Churchill și mai apoi Truman subliniaseră foarte clar. Stalin nu avea nici un interes să declanșeze un conflict cu Vestul din cauza Greciei: o chestiune, după el, secundară
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
niște aventurieri zănateci, luptând pentru o cauză pierdută și riscând să declanșeze o intervenție americană. Sprijinul provocator acordat de Tito rebelilor greci l-a enervat așadar pe Stalin (care socotea pe bună dreptate că, dacă n-ar fi fost ajutorul iugoslav, situația politică tulbure din Grecia s-ar fi rezolvat de mult pe cale pașnică 5), Îndepărtându-l și mai mult de acolitul din Balcani. Dar Tito nu Îl făcea de râs (stârnind În plus iritarea anglo-americană) numai În sudul Balcanilor. La
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fi rezolvat de mult pe cale pașnică 5), Îndepărtându-l și mai mult de acolitul din Balcani. Dar Tito nu Îl făcea de râs (stârnind În plus iritarea anglo-americană) numai În sudul Balcanilor. La Trieste și În peninsula Istria, ambițiile teritoriale iugoslave Îi Împiedicau pe Aliați să Încheie Tratatul de pace cu Italia: când acesta a fost În sfârșit semnat, În septembrie 1947, viitorul zonei Trieste era incert, trupele aliate păstrându-și pozițiile pentru a bloca o anexare iugoslavă. În Carintia Învecinată
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Istria, ambițiile teritoriale iugoslave Îi Împiedicau pe Aliați să Încheie Tratatul de pace cu Italia: când acesta a fost În sfârșit semnat, În septembrie 1947, viitorul zonei Trieste era incert, trupele aliate păstrându-și pozițiile pentru a bloca o anexare iugoslavă. În Carintia Învecinată, districtul cel mai sudic al Austriei, Tito pretindea o soluție teritorială În favoarea Iugoslaviei, În timp ce Stalin prefera să nu rezolve avantajosul statu-quo, ce permitea Uniunii Sovietice să mențină trupe În estul Austriei și, În felul acesta, și În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mai sudic al Austriei, Tito pretindea o soluție teritorială În favoarea Iugoslaviei, În timp ce Stalin prefera să nu rezolve avantajosul statu-quo, ce permitea Uniunii Sovietice să mențină trupe În estul Austriei și, În felul acesta, și În Ungaria. Amestecul titoist de iredentism iugoslav și fervoare revoluționară partizană era, prin urmare, o neplăcere crescândă pentru Stalin. Conform Official British History of the Second World War, În cercurile militare occidentale se impusese din mai 1945 ideea că, dacă un al treilea război mondial ar izbucni
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În vara anului 1947 Stalin era deja exasperat de Iugoslavia. Nu era prea Încântat, probabil, că În gara din Sofia afișele cu Tito erau alăturate celor cu Stalin și Dimitrov sau că În Ungaria comuniștii Își propuneau să emuleze modelul iugoslav de guvernare - până și Rákosi, de obicei loial până la servilism, s-a trezit lăudându-l pe Tito lui Stalin Într-o Întâlnire de la sfârșitul anului 1947. Tito nu deranja Uniunea Sovietică doar În relațiile diplomatice cu Aliații din Vest, ci
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
anii ’30 Moscova reușise să controleze destul de strict partidele din străinătate - prin ajutor financiar, intervenții personale și teroare. Controlul pierdut În timpul războiului - fapt simbolizat de sfârșitul Kominternului În 1943 - nu a fost recuperat integral nici În primii ani postbelici: partidul iugoslav era singurul din Europa ajuns la putere fără sprijin sovietic, dar și partidele comuniste din Franța și Italia, deși Își afirmau În continuare loialitatea față de Moscova, funcționau În viața de zi cu zi fără sfaturi sau instrucțiuni din străinătate. Liderii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
internaționale. Exact cum procedase cu Partidul Bolșevic douăzeci de ani mai devreme, Stalin a Început să penalizeze și să discrediteze devierea „de dreapta”. La Szklarska Porêba, reprezentanții francezi și italieni au trebuit să rabde predici avizate despre strategia revoluționară din partea iugoslavilor Eduard Kardeli și Milovan Djilas, al căror „stângism” exemplar era proslăvit de Jdanov și Malenkov, delegații sovietici. Comuniștii din Vest (precum și reprezentanții partidelor ceh și slovac, pe care critica Îi viza În egală măsură) au fost realmente luați prin surprindere
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
generale din aprilie 1948, când ambasada americană și Vaticanul au intervenit masiv de partea anticomuniștilor 6. Dar asta nu conta. În teoria jdanovistă a celor două tabere, comuniștii din Vest erau reduși la un rol secundar, de sacrificați. Stilul hiperrevoluționar iugoslav, până acum un impediment pentru diplomația stalinistă, ar fi putut să pară util În aceste condiții - și chiar fusese la Szklarska Porêba, unde Partidului Iugoslav i s-a dat partitura-cheie. Un lucru e sigur: francezii, italienii și ceilalți delegați nu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
două tabere, comuniștii din Vest erau reduși la un rol secundar, de sacrificați. Stilul hiperrevoluționar iugoslav, până acum un impediment pentru diplomația stalinistă, ar fi putut să pară util În aceste condiții - și chiar fusese la Szklarska Porêba, unde Partidului Iugoslav i s-a dat partitura-cheie. Un lucru e sigur: francezii, italienii și ceilalți delegați nu le-au iertat niciodată iugoslavilor aerul condescendent de intangibilitate de la Szklarska Porêba: după schisma sovieto-iugoslavă, comuniștii de pretutindeni au condamnat prompt „devierea titoistă” și nu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
tuturor comuniștilor că Moscova nu va tolera disensiunile. Desigur, Tito n-a căzut. Dar el și țara lui erau mai vulnerabili decât păreau și, fără ajutorul vestic susținut, Tito n-ar fi supraviețuit boicotului economic (În 1948, 46% din comerțul iugoslav se făcea cu blocul sovietic; un an mai târziu, cifra era redusă la 14%) și amenințărilor credibile cu o intervenție sovietică. Dacă privim În urmă, iugoslavii au plătit cu vârf și Îndesat pentru Înfumurarea lor. În următorii doi ani, atacurile
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
au plătit cu vârf și Îndesat pentru Înfumurarea lor. În următorii doi ani, atacurile Kominformului s-au amplificat constant. În lexiconul de injurii leniniste, Tito a devenit „Iuda Înconjurat de complici”, „noul țar al pan-sârbilor și al Întregii burghezii iugoslave”. Partizanii săi erau „jalnici trădătoriși slujbași ai imperialismului”, „vestitori funebri ai taberei războiului și a morții, iscoade perfide și adevărați moștenitori ai lui Hitler”. Partidul Comunist Iugoslav, „o bandă de spioni, agitatori și criminali”, era format din „câini În lesa
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Iuda Înconjurat de complici”, „noul țar al pan-sârbilor și al Întregii burghezii iugoslave”. Partizanii săi erau „jalnici trădătoriși slujbași ai imperialismului”, „vestitori funebri ai taberei războiului și a morții, iscoade perfide și adevărați moștenitori ai lui Hitler”. Partidul Comunist Iugoslav, „o bandă de spioni, agitatori și criminali”, era format din „câini În lesa americană, ce rod oase capitaliste și amușină capitalul străin”. E grăitor faptul că atacurile asupra lui Tito și a discipolilor săi au coincis cu apogeul cultului stalinist
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
regimuri comuniste. Kominformul bătea monedă, În ziarele și publicațiile sale, pe „ascuțirea luptei de clasă În tranziția de la capitalism la socialism” și pe „rolul conducător” al Partidului, dar risca astfel să le amintească oamenilor că exact acestea fuseseră principiile Partidului Iugoslav după 1945. De aici cealaltă temă omniprezentă, loialitatea față de Stalin și Uniunea Sovietică, respingerea tuturor căilor „particulare” sau „naționale” spre socialism și imperativul unei „vigilențe sporite”. Începea a doua eră glaciară a stalinismului. Stalin a făcut tot posibilul pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
era pe cale să bată până și Moscova. Serviciile de siguranță ale partizanilor din timpul războiului fuseseră transformate Într-o rețea polițistă completă, a cărei misiune, potrivit lui Tito, era „să semene groaza În inimile celor care nu iubesc această Iugoslavie”. Venitul iugoslav pe cap de locuitor În momentul despărțirii de Stalin era cel mai mic din Europa, cu excepția Albaniei; patru ani de ocupație și război civil aruncaseră o țară scăpătată În mizerie. Moștenirea amară a războiului era complicată și mai mult de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
iar În luna decembrie a aceluiași an a semnat un acord comercial cu Marea Britanie și a primit credite de 8 milioane de dolari. Amenințarea sovietică l-a forțat pe Tito să mărească cheltuielile pentru apărare (ca procent din anemicul buget iugoslav) de la 9,4% În 1948 la 16,7% În 1950; producția de muniție a țării a fost deplasată, pentru siguranță, În munți, În Bosnia (ceea ce a contat În războaiele din anii ’90). În 1950, convins de importanța Iugoslaviei În Războiul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
i-a mai oferit 50 de milioane prin Legea Ajutorului de Urgență pentru Iugoslavia, urmată În noiembrie 1951 de un acord care-i permitea să primească ajutor militar conform Acordului pentru Securitate Reciprocă. În 1953, ajutorul american acoperea integral deficitul iugoslav de cont curent; Între 1949 și 1955, Tito a obținut de la Occident ajutoare totale de 1,2 miliarde de dolari, dintre care numai 55 de milioane au fost returnate. Tensiunea provocată de Trieste, care Îngreuna din mai 1945 relațiile Iugoslaviei
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
printr-un Memorandum de Acord semnat (la 5 octombrie 1954) de Iugoslavia, Italia, Marea Britanie și SUA. Ajutorul occidental i-a permis Iugoslaviei să favorizeze În continuare industria grea și de apărare, cum făcuse după ruptura din 1948. Deși Liga Comuniștilor Iugoslavi guverna autoritar, ultrabolșevismul anilor de după război a fost abandonat. În primăvara anului 1951, numai transportul aerian și fluvial, căile ferate și poșta se aflau sub control federal. Celelalte servicii și unități economice erau, toate, În mâinile diverselor republici. Până În 1954
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
așa-zisele fapte „antinaționale”. În august 1947, la Sofia, În procesul vizibil aranjat al liderului țărănist Nicola Petcov și al „complicilor” săi, patru din cei cinci acuzați s-au declarat nevinovați, În ciuda torturii și a mărturiilor falsificate 7. După criza iugoslavă din 1948, atitudinea lui Stalin s-a schimbat. Pentru mulți, Belgradul era o alternativă atrăgătoare față de Moscova. Spre deosebire de Stalin, Tito nu avea ambiții imperiale ( În afară de zona balcanică). Eliberându-și țara și conducând-o spre comunism fără ajutor moscovit, liderul iugoslav
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
iugoslavă din 1948, atitudinea lui Stalin s-a schimbat. Pentru mulți, Belgradul era o alternativă atrăgătoare față de Moscova. Spre deosebire de Stalin, Tito nu avea ambiții imperiale ( În afară de zona balcanică). Eliberându-și țara și conducând-o spre comunism fără ajutor moscovit, liderul iugoslav dăduse un exemplu remarcabil pentru orice comunist din Est tentat să fundamenteze revoluția locală pe sentimente naționale. Paranoic, Stalin Își vedea monopolul puterii amenințat din toate direcțiile, ceea ce nu Înseamnă că se Înșela complet În privința pericolului „titoist”, care era autentic
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
dar nici nu reprezentau un pericol pentru puterea sovietică - nu Întâmplător ambele revolte, din Plzeò și Berlin, au avut loc după moartea lui Stalin. În timpul lui Stalin, amenințarea reală venea de la Însuși aparatul comunist. Aceasta era adevărata semnificație a schismei iugoslave, iar Stalin a revenit la vechile metode, actualizate și adaptate circumstanțelor, ca răspuns la „titoism”. Între 1948 și 1954, lumea comunistă a cunoscut un al doilea val de arestări și procese-spectacol cu semnificație politică. Precedentul istoric al epurărilor și proceselor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a rostit docil replicile, recunoscând că a activat ca agent anglo-american, urmărind căderea comunismului În Ungaria, a informat Curtea că numele său real era Reich (fiind, așadar, de origine germană, nu maghiară) și că fusese recrutat În 1946 de agenți iugoslavi care l-au amenințat că vor dezvălui colaborarea sa cu naziștii maghiari În timpul războiului „dacă nu le Îndeplinește toate dorințele”. Radio Budapesta a transmis În direct procedurile tribunalului care Îi judeca pe Rajk și pe tovarășii săi pentru conspirație, inclusiv
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
li se atribuiau semnificații noi (trei dintre ei au fost inculpați că au favorizat Israelul În acordurile comerciale, pe vremea când aceasta era chiar politica sovietică); procurorii l-au acuzat pe Clementis că s-a Întâlnit cu Tito („călăul poporului iugoslav” și „sluga imperialismului”) - pe vremea când Clementis era ministru adjunct de Externe, iar Tito se afla Încă În grațiile sovieticilor. Două caracteristici diferențiază procesul Slánský de cele precedente. Procurorii și martorii au subliniat În mod repetat apartenența etnică a majorității
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a democrației populare În Ungaria”, sentimentul era, fără Îndoială, sincer și profund 16. Chiar și Tito a recunoscut, În cele din urmă, că pierderea controlului de către partid În Ungaria și colapsul aparatului securității de stat dădeau un exemplu periculos. Liderul iugoslav considerase inițial schimbările din Ungaria drept o dovadă În plus a destalinizării. Dar evoluția evenimentelor din Budapesta de la sfârșitul lui octombrie l-a făcut să se răzgândească: Îl preocupau vecinătatea Ungariei cu Iugoslavia, prezența unei importante minorități maghiare În Voivodina
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]