5,860 matches
-
Trebuie totuși ca cineva să aibă ultimul cuvânt. Altminteri, oricărui argument i se poate opune un altul și discuția nu s-ar mai termina niciodată. Puterea, dimpotrivă, le rezolvă pe toate. Ne-a trebuit multă vreme, dar până la urmă am izbutit să înțelegem atâta lucru. Cred că ați observat, de pildă, că bătrâna noastră Europă a început, în sfârșit, să filosofeze așa cum se cuvine. Nu mai spunem, ca în străvechile timpuri naive: "Gândesc așa. Ce obiecții îmi aduceți?" Am devenit lucizi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
aceleași canale. Lucrul pe care vreau să vi-l povestesc e ceva mai delicat. E vorba de o femeie. Trebuie, mai întâi, să știți că am avut întotdeauna, și fără prea mare osteneală, succes la femei. Nu spun că am izbutit să le fac fericite și nici măcar că prin ele am izbutit să fiu fericit. Nu, am avut succes, pur si simplu. Îmi atingeam scopul atunci când voiam eu. Închipuiți-vă, găseau că am farmec! Știți ce înseamnă să ai farmec: vezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
ceva mai delicat. E vorba de o femeie. Trebuie, mai întâi, să știți că am avut întotdeauna, și fără prea mare osteneală, succes la femei. Nu spun că am izbutit să le fac fericite și nici măcar că prin ele am izbutit să fiu fericit. Nu, am avut succes, pur si simplu. Îmi atingeam scopul atunci când voiam eu. Închipuiți-vă, găseau că am farmec! Știți ce înseamnă să ai farmec: vezi limpede că ți se răspunde da, fără ca tu să fi pus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
des. I-aș fi văzut cu ochii sufletului, e adevărat, dar numai dacă există un suflet și dacă acest suflet are ochi. De asta însă nu suntem siguri, nu suntem niciodată siguri de nimic! Altminteri, ar exista o ieșire, am izbuti să fim luați în serios. Numai propria-ți moarte îi convinge pe oameni de temeinicia motivelor tale, de sinceritatea ta, de adâncimea suferinței tale. Atâta vreme cât trăiești, cazul tău e îndoielnic, n-ai dreptul decât la scepticismul lor. De aceea, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
arătându-mi că nu era atât de simplu pe cât crezusem. De ce zâmbiți? Adevărul acesta nu-i chiar atât de elementar pe cât pare. Atât doar că numim adevăruri elementare adevărurile pe care le descoperim în urma tuturor celorlalte. Analizându-mă îndelung, am izbutit să văd duplicitatea profundă a făpturii omenești. Am înțeles atunci, tot căutând prin amintiri, că modestia mă ajută sa strălucesc, umilința să înving și virtutea să asupresc. Făceam războiul cu mijloace pașnice și căpătam, prin mijloace aparent dezinteresate, tot ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
cunoscute mie, pândeam, atent să nu-mi scape nimic din ceea ce ar fi putut deștepta atenția sau memoria celor care nădăjduiam că mă vor uita (într-un an, am fost chiar pe punctul de a truca un calendar de birou). Izbutind să-mi demonstrez astfel singurătatea, puteam să mă las în voia farmecului unei tristeți virile. Astfel, fața tuturor virtuților mele își avea reversul ei, mai puțin impunător. E drept că defectele mele sfârșeau întotdeauna prin a mă sluji, silit fiind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
pentru bani, pe care pierderea unei situații le face nefericite sau care se sacrifică, dându-și importanță, pentru prosperitatea familiei. În schimb, îl înțelegeam mai bine pe acel prieten care-și pusese în gând să nu mai fumeze și care izbutise până la urmă să se lase de fumat. Într-o dimineață, deschizând ziarul și citind despre explozia primei bombe H și despre admirabilele ei efecte, a intrat fără să mai stea pe gânduri într-o tutungerie. Uneori, fără îndoială mă prefăceam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
îmi păreau uneori pătrunși cu adevărat de rolul pe care-l jucau. În schimb, mi se părea că replicile clienților mei săraci se desfășoară întotdeauna după unul și același tipic. Astfel, trăind între oameni fără a le împărtăși interesele, nu izbuteam să cred în ceea ce făgăduiam. Eram destul de politicos și destul de indolent pentru a face ceea ce așteptau de la mine în meserie, în familie sau în viața mea de cetățean, dar procedam de fiecare dată într-un anume fel distrat, care strica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
liniștea când am ajuns la concluzii, în care invocam, într-un chip cât se poate de elocvent, persoana umană și presupusele sale drepturi. În acea zi, până la urmă a învins totuși obișnuința. Am repetat aceste plăcute extravaganțe, dar n-am izbutit decât să dezorientez puțin opinia publică. Nu să o dezarmez, și nici, mai cu seamă, să mă dezarmez. Uimirea pe care o întâlneam, în general, la cei ce mă ascultau, stinghereala lor oarecum reticentă, foarte apropiată de cea pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
liniștea. Căci, vedeți dumneavoastră, nu-i de ajuns să te învinuiești pentru a-ți șterge vina; dacă ar fi așa, aș fi acum neprihănit ca un mielușel. Trebuie să știi să te învinuiești după o anume metodă, pe care am izbutit s-o pun la punct abia mult mai târziu și pe care n-am putut-o descoperi înainte de a mă fi aflat în cea mai deplină părăsire. Până atunci, râsul a plutit mai departe în preajma mea și toate strădaniile mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
la punct abia mult mai târziu și pe care n-am putut-o descoperi înainte de a mă fi aflat în cea mai deplină părăsire. Până atunci, râsul a plutit mai departe în preajma mea și toate strădaniile mele nesăbuite n-au izbutit să stârpească din el o anume mlădiere binevoitoare, aproape drăgăstoasă, care-mi făcea rău. Dar mi se pare că marea a început să se umfle. În curând va pleca și vaporul nostru, căci se apropie seara. Priviți cum se adună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
prietenă ce nu știa că-mi sărbătoresc astfel vindecarea, am zărit deodată un punct negru în largul oceanului de culoarea fierului. Mi-am întors repede privirea și inima a început să-mi bată cu putere. Când, cu mare greutate, am izbutit să mă uit iar într-acolo, punctul acela negru dispăruse. Tocmai voiam să strig, să chem prostește într-ajutor, când l-am văzut din nou. Era unul din acele resturi pe care le lasă vapoarele în urma lor. Totuși, nu putusem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
ambiguă. Nu se poate însă tăgădui că acela pe care l-au cenzurat n-a mai putut continua și, dragul meu, când spun asta, știu despre ce vorbesc. A fost o vreme când mă întrebam în fiecare clipă cum voi izbuti să ajung clipa următoare. Da, în lumea asta poți să faci războiul, să maimuțărești dragostea, să-ți chinuiești semenul, să faci paradă prin ziare de propria-ți persoană sau numai să-ți vorbești de rău vecinul în timp ce împletești la ciorap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
oare toți unii cu alții, vorbind întruna fără a ne adresa nimănui, punându-ne mereu aceleași întrebări, deși cunoaștem dinainte răspunsul? Atunci, povestiți-mi, vă rog, ce vi s-a întâmplat într-o seară pe cheiurile Senei și cum ați izbutit să nu vă riscați niciodată viața. Rostiți cuvintele care, de ani de zile, răsună neîncetat în nopțile mele, și pe care le voi spune, în sfârșit, prin gura dumneavoastră: "O, tânără fată, aruncă-te încă o dată în apă ca să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
el, n-a fost nici unul ca el. 6. El s-a alipit de Domnul, nu s-a abătut de la El și a păzit poruncile pe care le dăduse lui Moise Domnul. 7. Și Domnul a fost cu Ezechia, care a izbutit în tot ce a făcut. El s-a răsculat împotriva împăratului Asiriei, și nu i-a mai fost supus. 8. A bătut pe Filisteni pînă la Gaza și le-a pustiit ținutul, de la toate turnurile de pază pînă la cetățile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85047_a_85834]
-
dintre marii regi ai Spaniei, anume Carol Quintul, s-a retras la bătrânețe într-o parte rezervată a castelului unde doar câțiva servitori aveau voie să pătrundă, pentru a se război cu treizeci de pendule; armată pe care n-a izbutit s-o învingă. După aceea a schimbat vorba și s-a întors la răutățile debitate pe seama sa: "Nelly și prietenele ei își închipuie că mă mână viciul prin taverne. Dar ce să le spun? Cel mult, că nimic nu e
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
cu adevărat, de moarte și mă văd silit să constat cât de puțin valorez. Încerc să mă împotrivesc, să nu las răul din mine să avanseze, numai că între "a vrea" și "a putea" e, acum, o prăpastie. Tot ce izbutesc e să consimt că n-are rost să mă lamentez. Viața îmi prezintă nota de plată. Și trebuie s-o achit fără să crâcnesc. Ziua se întunecă încet. Ciorile au dispărut. Până anul acesta, n-am avut decât dispreț pentru
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
întunecat, noaptea, ca Lisa. Mă uitam cum căra șoferul valizele și așteptam încordat, lângă cufărul de lemn cu care tata a traversat primul război mondial, să mi se comande ce trebuia să fac. 45. În puținele ceasuri în care am izbutit să dorm, azi-noapte, m-am visat într-o vale îngustă, prin mijlocul căreia curgea un râu nu prea mare, dar zgomotos. Duceam un plic galben, ceruit, cu peceți roșii pe care nu se afla nici un nume. Deși cerul era limpede
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
dezastruoase asupra psihologiei mele. Îi invidiam pe colegii mei că erau bine îmbrăcați, că știau să se poarte și că nu aveau nici un fel de complexe. Pe lângă ei, eu eram un necioplit. Prăpastia care ne separa se vedea ușor. Nu izbuteam deloc să fiu natural, dezinvolt, mă mișcam fără grație, trădând la fiecare pas o stinghereală care arăta că nu mă simțeam în apele mele. Și, în loc ca mediul select în care nimerisem să mă ambiționeze într-un sens bun, să
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
cu toții să-i primească; Vilma și Nilda Încă plîngînd cu sughițuri și cu uniformele sfîșiate; Celso și Daniel aranjîndu-și părul și cu fețele strălucind de mulțumire. Ceasul rău trecuse și acum Îl primeau ca pe fiul risipitor, iar el nu izbutea să Înțeleagă ce naiba se Întîmplase În lipsa lui. Femeile nu-l lăsau să reflecteze, Îl sărutau tot timpul Întrebîndu-l unde fusese, de ce plecase, de ce nu le spusese nimic. Julius le privea zăpăcit și parcă așteptînd o explicație: oare cine le bătuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
atunci Își făcu apariția Miss Univers din anul acela, o suedeză incredibil de blondă și toți acei playboys Își aprinseră țigările de foi și se simțiră o dată mai mult chipeși și siguri de ei. La tribuna de la soare, marinarii care izbutiseră să intre fără să li se smulgă din mînă aparatele de fotografiat se pregăteau să privească aproape Întreaga corridă prin obiectiv. Cereau cu toții bere și chelnerii voiau să li se plătească pe loc și nu le dădeau niciodată restul, deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
pur și simplu și să ne retragem cînd totul e gata. Și pregăteau amîndoi clătitele, tăvălindu-le În Grand Marnier și lichior de portocale, transmițîndu-le gustul de portocală și de lămîie cu zahăr, băgînd mîna În foc doar doar or izbuti să stîrnească entuziasmul băiatului, dar degeaba. Băiatul căsca să i se rupă fălcile nu altceva. Acvariumul se Întuneca În jurul lui și i se ștergeau din minte Country Club, școala, clubul de golf și harta țării, dintr-odată Întunericul Începea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
luă pe bulevardul Tacna, ca să meargă apoi tot Înainte spre Arequipa, unde era Academia de muzică a nepoatei lui Beethoven. Nu putea să se abțină să nu rîdă văzîndu-l pe Julius cu o falcă Într-o stare de plîns și neizbutind să-și ascundă furia care-l stăpînea. Din fericire furia asta Începuse să treacă și, pe măsură ce se apropiau de școală, Julius Își dădea seama Încet-Încet că e stăpînit de o altă senzație, poate de frică, dar nu frică pentru că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
plecîndu-și ochii de parca aceste cuvinte atît de tăioase ar fi fost ca o mustrare severă pentru un școlar. Rămase cîteva secunde În poziția asta, apoi corpul lui Începu singur să se pregătească pentru o nouă unduire, fără ca el să poată izbuti s-o oprească. Se putea ghici după cum mișca brațul, mîna dreaptă parcă i se chircea Încet-Încet... Susan hotărî să intervină, se topea de dragul lui Juan Lucas și acum, cînd aveau un bucătar nou, putea să-i comande zilnic felurile lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
pusese stăpînire pe el și Julius nu putea să Înțeleagă ce spune... hi, hi, hi, da, da, hi, hi, hi, băiețaș, hi, hi, hi, nepoata, hi hi, hi, bunicului, hi, hi, hi, lui Beethoven, hi, hi, hi... În sfîrșit, Julius izbuti să prindă ceva cu claritate: „Cine ți-a spus?“ — Unchiul meu, Juan Lucas... E Însurat cu mămica mea. — Aha! Tatăl tău, da, da... Julius Își spuse că e un moment potrivit să continue dialogul. Bătrînelul Înțelept contenise cu rîsul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]