3,194 matches
-
moarte văduvit,/ De fericire jefuit,/ Suflet stingher, surpat, urând/ Zilele, nopțile la rând!/ Viața-mi urăsc, și orice desfături,/ Zvârl tot ce-i bucurie-n lături. Credea-va cine m-a zărit/ Că jalea însăși a ntâlnit,/ Căci eu sunt jalea, jalea-s eu.” 642), prilej pentru poet de a-l interoga în legătură cu pierderea suferită și de a-l provoca la confesiune. Mărturisirea devine o adevărată terapie, naratorul știa că doamna murise, dar îi oferă cavalerului șansa de a se destăinui
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
văduvit,/ De fericire jefuit,/ Suflet stingher, surpat, urând/ Zilele, nopțile la rând!/ Viața-mi urăsc, și orice desfături,/ Zvârl tot ce-i bucurie-n lături. Credea-va cine m-a zărit/ Că jalea însăși a ntâlnit,/ Căci eu sunt jalea, jalea-s eu.” 642), prilej pentru poet de a-l interoga în legătură cu pierderea suferită și de a-l provoca la confesiune. Mărturisirea devine o adevărată terapie, naratorul știa că doamna murise, dar îi oferă cavalerului șansa de a se destăinui, este
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
a ceea ce nu ar trebui să fie un menaj, ci și propriile confesiuni ale pelerinului narator, neguțătorul, un nefericit care își plânge soarta de a se fi ales cu o consoartă insuportabilă, sunt o dovadă concludentă în acest sens: „Aht, jale, plâns, belea și neajuns/ Cunoscu-le de ajuns și prea de-ajuns -/ Grăi Neguțătorul - și la fel/ știu că le știe orice-nsurățel;/ La mine barem asta-i boală veche/ Căci am nevastă rea fără pereche;/ De s ar lua la
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
fie zdravăn, harnic/ La minte, cu parale multe, darnic,/ Focos în pat și soaței preasupus.”941 Dar pentru obținerea unei sume dorite femeia este gată să execute orice serviciu: „Așa că m-aș ruga sfinției-tale/ Să mă mprumuți c-altminteri e jale.../ De faci precum te rog, să știi că, zău,/ Te-oi mulțămi de n-o să-ți pară rău/ Că m-ai îndatorat cu suta, și/ În ziua când vei cere ți-oi plăti,/ și orișicare chef mă leg să-ți
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
Floricică (floare-albastră), Foiță (verde de nuc) ș.a. Cum avea să se abată tocmai Eminescu de la această formulare? La singular apar, în situații asemănătoare, și diversele „instrumente” muzicale, de care se servesc cîntăreții: fluier, ceteruică (cînd te-aud); Buciumul (sună cu jale); Din cobuz de os... și atîtea altele. Alte lecturi semnalate de autorul cărții pot constitui motive de discuție și de controversă. Pe temeiul acestora s-ar putea scrie o nouă carte. De acum înainte, nici un editor al poeziei lui Eminescu
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
singularizează destinul, suferința rămânând neîmpărtășită: "Pădure, verde pădure, / Frumos cântă cucu-n tine,, / Da nu cântă pentru mine. Pentru mine de-ar cânta, / Ți s-ar scutura frunza, / Ț-ar îmbătrâni fața / Cum o-mbătrânit a mea / De dor și de jale grea..."121 Pentru a îmblânzi povara vieții, comparația cu trăinicia codrului ilustrează, prin intermediul imaginilor binare contrastante, dualitatea trecere / permanență: "De-aș trăi ca plopu-n vale, / Nu m-ar mânca-atâta jale; / De-aș trăi ca plopu-n munte, / N-aș avea
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
fața / Cum o-mbătrânit a mea / De dor și de jale grea..."121 Pentru a îmblânzi povara vieții, comparația cu trăinicia codrului ilustrează, prin intermediul imaginilor binare contrastante, dualitatea trecere / permanență: "De-aș trăi ca plopu-n vale, / Nu m-ar mânca-atâta jale; / De-aș trăi ca plopu-n munte, / N-aș avea doruri prea multe; / Da trăiesc ca plopu-n coastă, / Mi-i dor de dragostea noastră."122 Înstrăinarea manifestă a codrului nu anulează grija față de ființa umană. Martor la făurirea destinului, codrul se
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
sub semnul posibilului (propoziții condiționale, verbe la condițional optativ), prezentificarea acestuia /verbe la indicativ prezent trăiesc, mi-e dor) anulând puterea comparațiilor de a realiza complementaritatea inițială om univers: "De-aș trăi ca plopu-n vale, / Nu m-ar mânca atâta jale; / De-aș trăi ca plopu-n munte, / N-aș avea doruri prea multe; / Da trăiesc ca plopu-n coastă, / Mi-i dor de dragostea noastră."172 Microtextul narativ pune în valoare, de cele mai multe ori, relația om cosmos, elementul arhetipal fiind integrat în
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
uitării, înstrăinării sau al destrămării lăuntrice: "Acolo-n vale, la pârâu, / Spală mândra dorul meu; / Tot îl spală și-l albește / Și-n izvor îl limpezește, / Tot pe mine mă iubește. "173; Auzi cum răsună valea / Și mândra cântându-și jalea; Auzi cum sună izvoru / Și mândruța-și cântă doru: / Turturică de pe baltă, / Vină, puică, și te scaldă, / Că apele s-o-ncălzit, / Dorurile s-o-nvăluit. / Leagă doru-ntr-o năframă / Și-i dă drumul pe Suceavă, / Și-i dă drumul să se ducă, / Pe bădița
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
apele s-o-ncălzit, / Dorurile s-o-nvăluit. / Leagă doru-ntr-o năframă / Și-i dă drumul pe Suceavă, / Și-i dă drumul să se ducă, / Pe bădița să-l ajungă. Să te-ajungă dorul meu, / Und` ț-a fi drumu mai greu; Să te-ajungă jalea mea, / Und` ț-a fi calea mai grea."174 Inserțiile dialogice ilustrează paroxismul trăirilor, transformând planurile antitetice în completitudine semantică: " Eu am plâns sara pe lună / Până s-o făcut fântână, / Vin`, puică, la apă bună.../ Apă bună nu pot
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Decât pânză și toiag."205 Pentru omul tradițional, soarta se plămădește în taina creației, "cântul" devenind dalta cu care se șlefuiește destinul uman: "Eu nu cânt că știu cânta, / Da mă doare inima. / Eu nu cânt de bucurie, / Cânt a jale și-a pustie. Eu nu cânt că știu să cânt, / Dorul inimii îl stâng, / Că dorul din pieptul meu / Îi ca pământul de greu. Când măicuța m-a făcut / A plouat ș-a bătut vânt, / Cum a fost vremea de
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
liric care transformă actul poetic în procesualitate semantică, determinând metamorfoza sensurilor și realizat de paralelismul sinonimic: " Cine fluieră și cântă / Nu i-ar fi lumea urâtă / Și fața posomorâtă; Cu amar de-l bate vântul, / El mai uită cu cuvântu; / Jalea drumu de i-l trece, / El o fluieră și-i trece. Cât de mare jale-ar crește, / Cântecu o potolește, / Fluieratu-o domolește, / Omu uită și trăiește."217 Utilizarea planurilor contrastante, complementare înlănțuirilor semantice explicative, reliefează "făcutul" și "desfăcutul" sortirii
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
sinonimic: " Cine fluieră și cântă / Nu i-ar fi lumea urâtă / Și fața posomorâtă; Cu amar de-l bate vântul, / El mai uită cu cuvântu; / Jalea drumu de i-l trece, / El o fluieră și-i trece. Cât de mare jale-ar crește, / Cântecu o potolește, / Fluieratu-o domolește, / Omu uită și trăiește."217 Utilizarea planurilor contrastante, complementare înlănțuirilor semantice explicative, reliefează "făcutul" și "desfăcutul" sortirii, ca metaforă a "cântului" și "descântec" al ursitei: Când eram în vremea mea, / Nici scripcă
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
crește-n codru frunza."223 Personificarea momentelor esențiale ale vieții constituie o modalitate de sublimare a destinului tragic: "Cu dor m-oi duce-n mormânt, / C-a mei feciori nu mai sunt. / Cui nu i-o murit fecior, / N-are jale, n-are dor, / Da mie doi mi-o murit, / Cu dor mă duc în mormânt / Că mi-i arsă inima, / Nici în lut nu i-oi uita / Și moartea oi blestema, / Moartea și războaieli, / Că mi-o luat feciorii. C
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
subțiri i-aș toarce / Și l-aș purta cum îmi place. / De-ar fi cucul un viteaz, / El mi-ar trece de necaz; / Dar e cucul păsărea, / El cântă pe rămurea / Și zboară pe unde vrea, / Nu-i pasă de jalea mea!"287 Dorința umană, de înstăpânire a timpului, transformă spațiul liric într-o imprecație, negată de tonul elegiac care redefinește cucul ca pasăre a norocului: " Frunză verde de pelin, / Ce-mi ești, cucule, hain, / De cânți vara-n jumătate / Ș-
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Cuculeț cu pene sure, / Ce lași lenea să te fure, / Ce nu cânți colea pe cracă / De urât ca să-ți mai treacă. / Ai vreun dor, ai vreo durere, / N-ai ce inima îți cere? N-ai destulă pană-aleasă / Ori vreo jale te apasă? / N-m nici dor și nici durere, / Am ce inima îmi cere, / Dar pe-o creangă de răchită / Văd o frunză-ngălbenită, / Și sunt trist că vremea trece, / După cald iar vine rece, / Și sunt trist că vremea vine
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
303 În satul patriarhal, cucul prevestea nu numai destinul individual, al fiecăruia în parte, ci și destinul întregii comunități: "Cucule cu pană sură, / Cântata-ai la noi pe șură / A amar, nu-a voie bună; Ai cântat as`-primăvară / A jale ș-a rău în țară; / Ai cântat pe-un mușuroi, / Tot a jale și-a război. / S-o dus oamenii din sate / Tot în vagoane-ncărcate / În neagra străinătate."304 Doina Arcanului invocă același cântec prevestitor al cucului care cerne
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
parte, ci și destinul întregii comunități: "Cucule cu pană sură, / Cântata-ai la noi pe șură / A amar, nu-a voie bună; Ai cântat as`-primăvară / A jale ș-a rău în țară; / Ai cântat pe-un mușuroi, / Tot a jale și-a război. / S-o dus oamenii din sate / Tot în vagoane-ncărcate / În neagra străinătate."304 Doina Arcanului invocă același cântec prevestitor al cucului care cerne destinul prin sita chemărilor, înstrăinărilor și despărțirilor, refrenul tematic, pe un ton optimist
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
să dezlege, să ierte și să țină păcatele oamenilor pe pământ. Rugăciunile Bisericii pentru cei adormiți au temei biblic, dogmatic, moral și tradițional. Astfel, în privința celor nedrepți, în Vechiul Testament Dumnezeu poruncește proorocului Ieremia: „nu se frânge pentru ei pâine de jale ca mângâiere pentru cei morți, și nu li se va da cupa mângâierii ca să bea după tatăl și după mama lor. Bătrânul Tobie, cel milostiv, aflat în robia asiriană, își sfătuiește fiul să facă pomană cu pâine și vin la
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]
-
volumul Poezii, însoțit de o prezentare elogioasă a lui Perpessicius. Traduce și alcătuiește antologii din poezia americană modernă și contemporană și din lirica irlandeză veche ori din cea polonă. Transpune, în colaborare cu Petru Comarnescu, trilogia lui O’ Neill Din jale se întrupează Electra (1943, ediția a doua, din 1945, fiind de referință), pentru care realizează, în tempera, și schițe de decor și costum. Piesa va fi reprezentată la Teatrul Național din București în 1944 (director: Liviu Rebreanu), dar numele traducătoarei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289925_a_291254]
-
trilingvă, tr. și cu ilustrațiile autoarei, Cluj-Napoca, 1984; Ecran, București, 1985; Viața prin hublou, Cluj-Napoca, 1986; Poezii (1945-1986), pref. Eugen Simion, București, 1988. Traduceri: Poezia poloneză contemporană, îngr. trad., București, 1934 (în colaborare cu Dusza Czara); Eugene O’Neill, Din jale se întrupează Electra, București, 1943 (în colaborare cu Petru Comarnescu); Walt Whitman, Poeme, București, 1945; Antologie a poeziei americane moderne (De la Walt Whitman la contemporani), îngr. trad., pref. Petru Comarnescu, București, 1947; ed. (Aud cântând America), Cluj, 1973; William Faulkner
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289925_a_291254]
-
integrat 382. Din acest motiv, dorul nu poate lipsi (fiind "organic") din caracterizarea "spațiului mioritic", generator al categoriilor abisale ce marchează construcția culturală a românului, devenind unul dintre elementele de nuanțare într-un spațiu semantic acoperit de noțiunile afine "dorul", "jalea", "urîtul"383. După Blaga, niciunul dintre cuvintele care desemnează aceste noțiuni nu este traductibil în altă limbă, ele reprezentînd, prin frecvența mare în poezia populară, embleme incontestabile ale sufletului național. Readus în discuție, germanul Sehnsucht este considerat ca fiind neputincios
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
atăt de răi să merite Iadul. Gavriel era un supraviețuitor și o slugă căt și o portocală! Aici jos: Era o noapte de iarnă în care ningea abundent cu fulgi lăptoși ce dansau pe umerii văntului. Strigatele puternice și de jale ale naturii nu-l impresionară pe Ștefan, ce străpungea cu privirea sticla ferestrei contemplănd masacrul smolatic. Se plictisi, își întoarse privirea lent asupra cotoarelor cărților, păși spre rafturi, spre chemarea tăcuta a lor, își trecu degetele încet vibrănd și suspinănd
Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Ionela-Roxana Alexandrescu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2296]
-
de la Viena, din 30 august 1940), volumul Cetini mohorâte îl situează pe B. în familia poeților (ardeleni) răzvrătiți și profetici, precum Octavian Goga (căruia îi închină o elegie îndoliată, în 1938), Aron Cotruș, Mihai Beniuc (din etapa debutului). Generate de „jalea Transilvaniei sfâșiate”, cântecele, baladele și elegiile din această carte reiau „cântarea pătimirii noastre”, într-o formulă căreia nu-i lipsesc notele individualizante. Versurile vorbesc de „drumuri oprite să treacă Feleacu...”, de o „jale mare, fără leac,/ de când e hatul la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285899_a_287228]
-
Mihai Beniuc (din etapa debutului). Generate de „jalea Transilvaniei sfâșiate”, cântecele, baladele și elegiile din această carte reiau „cântarea pătimirii noastre”, într-o formulă căreia nu-i lipsesc notele individualizante. Versurile vorbesc de „drumuri oprite să treacă Feleacu...”, de o „jale mare, fără leac,/ de când e hatul la Feleac”, de inima care „bate a-nceput de furtună...” Imaginea Ardealului sfâșiat de consecințele unui act politic arbitrar revine cu insistență în poeme a căror atmosferă dominantă este aceea de „jale istorică inconsolabilă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285899_a_287228]