3,980 matches
-
de animație despre un șobolan care ajunge cel mai mare bucătar din Franța. Spre deosebire de frații săi, care în materie de hrană se mulțumesc cu orice gunoi, el are gust și încearcă din răsputeri să și-l rafineze, umblînd pe două labe și păstrîndu-le pe celelalte două numai pentru manipularea mîncării, citind cărți și uitîndu-se la emisiunea marelui bucătar Gusteau. Mîncarea e doar un carburant, îi spune tatăl său. Dacă devii pretențios, ți se oprește motorul. Nu știu cînd am mai văzut
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
fruntea îngustă și turtită, occiputul tare dezvoltat ; chipul lui de o caracteristică asprime și bestialitate, bătătoare la ochii deprinși ; e un rudiment de om : e, cum am zice, fiara, care de-abia de curând a reușit să stea numai pe labele dinapoi și să-și ridice capul în sus, spre cer, cătră lumină !” Comentariul ironic al nara- torului stabilește un ecart semnificativ față de vehicularea vulgatei lombrosiene și putem identifica aici o atitudine ambiguă a naratorului față de verdictul științei moderne. Însă ceea ce
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
generalul-locotenent Să’ad Shazli, pe atunci șeful Marelui Stat-Major egiptean, spune: „Copiii mei, ofițeri și soldați! Evreii au dep)sit limitele nedrept)ții și ale Îngâmf)rii. Iar noi, fiii Egiptului, suntem hoț)râți s)-i punem cu botul pe labe și s) le descoperim pozițiile, s)-i ucidem și s)-i distrugem, pentru a sp)la rușinea Înfrângerii din 1967 și a ne rec)p)ta onoarea și mândria. Omorâți-i oriunde Îi g)siți și aveți grij) s) nu
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
În beznă, unde mai Întârziam un pic ca să ascult muzica din urechile mele - acea vibrație singulară atât de familiară băiețașilor ascunși În cotloane pline de praf - și după aceea, cuprins de o delicioasă panică, o zbugheam rapid, tropăind În patru labe, spre capătul Îndepărtat al tunelului, dădeam pernele la o parte și eram Întâmpinat de rețeaua de raze de soare de pe parchet, sub Împletitura de trestie a unui scaun vienez, și de două muște jucăușe care se așezau pe el cu
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
gât) și obiectele pasiunii lui principale, rațele folosite ca momeală la vânătoare și capetele de elan. În vestibulul cu gratii de fier al casei noastre de la țară erau expuși doi urși extrem de mari, Împușcați de el, stând În picioare cu labele din față ridicate amenințător. În fiecare vară Îmi măsuram Înălțimea, Încercând să ajung la ghearele lor fascinante - Întâi am ajuns la laba de jos, apoi la cea de sus. Am fost dezamăgit să constat cât de tari erau burțile lor
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
al casei noastre de la țară erau expuși doi urși extrem de mari, Împușcați de el, stând În picioare cu labele din față ridicate amenințător. În fiecare vară Îmi măsuram Înălțimea, Încercând să ajung la ghearele lor fascinante - Întâi am ajuns la laba de jos, apoi la cea de sus. Am fost dezamăgit să constat cât de tari erau burțile lor, când Îngropam degetele (obișnuite să palpeze câinii vii sau animale de pluș) În blana lor maronie și aspră. Din când În când
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
mirosea a clei. Miss Clayton mirosea a Miss Clayton. Alcoolul sângeriu din termometrul exterior se ridicase În mod miraculos, victorios, până la 24o Réaumur (86o Fahrenheit) la umbră. Privind pe fereastră, vedeai tinere țărănci cu broboade pe cap curățând În patru labe bălăriile de pe o cărare din grădină sau greblând ușor nisipul pătat de soare. (Nu apăruseră Încă la orizont acele zile fericite când vor curăța străzile și vor săpa canale.) Granguri aurii emiteau din frunziș cele patru note sclipitoare ale lor
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
comanda de obicei un limerick și acesta era oferit, poanta demersului fiind că În el era inclus cuvântul „țipa“, care urma să fie interpretat involuntar de unul dintre noi, ori de câte ori Mr. Burness strângea Îngrozitor mâna pe care o ținea În laba lui musculoasă În timp ce recita versurile: Era odată o tânără În Rusia Care (strânge) când o striveai. Și ea (strânge) și iar (strânge)... și În acel punct durerea devenea insuportabilă și n-ajungeam niciodată mai departe. 5 Gentlemanul liniștit și cu
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
s-a dat Începând de pe vremea tatei, pentru a Împiedica parcul să se sălbăticească, n-a reușit niciodată să fie Încununată total de succes. Nici un grădinar nu putea ține piept movilelor de pământ negru ondulat pe care le Înălțau mereu labele roz al cârtițelor pe nisipul Îngrijit de pe aleea principală. Buruienile, ciupercile și rădăcinile de copaci ieșite la suprafață traversau și retraversau potecile scăldate În soare. Urșii fuseseră lichidați În anii optzeci, dar din când În când mai vizita domeniul câte
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Pentru numele lui Dumnezeu!! E zadarnic!!... Calcă peste mâna unui mort, se împiedică, în cădere îl trage și pe Ștefan... Lasă-mă!! Ștefan se luptă să scape din brațele lui, îl lovește: ...Ai înnebunit Mihaile?!?! Lasă-mă!! Ștefan în patru labe se târăște prin mocirlă, prin bălți de sânge, peste cadavre, se zbate, strigă, răcnește: Lăsați-mă!! Sunt domnul Moldovei!! Sunt domnul Moldovei!! Nu pot să fug!!... E înnămolit până-n albul ochilor. Se repede la ei, îi apucă de piept, îi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
prea mare de stat, cu tunica udă, cu capul gol, peste frunte, peste pletele blonde e legat cu o fașă murdară, pătrunsă de sânge, bărbos, cu ochi sticloși, arși, mijiți de nesomn și oboseală... Străinul pășește încet, șchiopătând, târșind ușor laba piciorului stâng înfășurată în cârpe legate cu sfoară; la cingătoare atârnă o spadă mare cu garda în cruce. Se oprește la mijloc, cu picioarele depărtate... Îi... îi fi oștean... îngână bătrânul. Străinul tace. Își șterge cu palmele fața udă. În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ticăloasei sale sorți?! Un trăsnet despică cerul și-apoi tunetul bubuie pierzându-se printre nouri. Doamne, șoptește Daniil înfiorat... Sau îl vezi pe Ștefan Voievod "Sabia lui Hristos", "Izbăvitorul Creștinătății!" continuă Ștefan înfierbântat, ironic, hohotind sarcastic, îl vezi în patru labe, lingând papucii Slăvitului Padișah, cerșind îndurare, vânzându-și țara în schimbul tronului pierdut?! Mă prind pe barba Profetului că Mahomed numai capul "spurcatului ghiaur al Moldovei" visează, bineînțeles, dat la sare să nu se împută, umplut cu paie și înfipt în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Allah"... Un bucium buciumă răgușit, se pierde undeva, departe, moare: "Fugi!! Fugi!!"... Gândul îl chinuiește: "Și eu, Măritul Domn și Voievod a toată Țara Moldovei, Sabia Creștinătății, Athletul lui Hristos, fugeam! Da! Fugeam! Cădeam! Cădeam și mă târam în patru labe prin mocirlă! Fugeam! Mă agățam de arbori! Îi îmbrățișam! Și plângeam! Plângeam și vărsam! Numai fiere vărsam! Mă sufocam și plângeam!" Apoi, cuvinte de dojană îi încolțiră în minte: "Răilor! M-ați alungat! Vouă... vouă ce vă pasă?! Ați stat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cu Ștefan, un tânăr pârcălab, iscusit sol și cavaler de nădejde al Măriei sale. Ce vorbești, vere? zâmbește Ștefan înveselit. "Ghiaur"?... Ai?! "Afurisit"?... Ai?! Așa vorbești tu de Domnul și Stăpânul tău?... Un fleșculeț de țărișoară, a pus cu botu' pe labe "a mai mare, a mai tare împărăție de pe fața pământului", adaugă pârcălabul Luca Arbure, un bărbat trecut de prima tinerețe, uscat dar vânos, colțuros, cioplit parcă cu barda dintr-un trunchi de stejar cioturos. Ce palmă! Am plesnit-o! spune
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
veșmintele pătrunse de apă, dârdâind, aplecat peste grumazul calului, îndemna în galop spre Suceava: "Acasă, unde-i mai bine..." "Acasă... Unde-i mai bine ca acasă?" Ștefan își ascultă gândul, lăsând piciorul stâng ce zvâcnea să atârne liber pe lângă șa; laba i se umflase de nici nu mai încăpea în scară. Trecură prin vad Suceava ce se umflase de venea tulbure, mânioasă, până la burta calului. Un fulger scăpără despicând cerul, trăsnind undeva pe culmea dealului, iar la lumina lui, o clipă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Alexandru Aron, fiul răposatului Aron Petru Vodă. Să te audă Dumnezeu... În sfârșit! continuă Isaia. A dat Domnul să zărim și noi o luminiță la capătul tunelului, că ajunsesem batjocura Moldovei! Noroc de turci! Și... crezi că dacă pun turcii laba pe noi, o să fie mai bine? se întreabă Alexa ros de o îndoială. Cu cât mai rău, cu atât mai bine!îi spulberă Isaia îndoiala, cu brutalitate. Vorba e să ne recâștigăm drepturile, averile, puterea furată! Mai rău ca acum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Multe capete de boieri, mari și mici, au căzut atunci... Și capul moșului meu a căzut atunci, lăcrimează Alexa. A fost cumplit... Țin minte, ca azi... Isaia scuipă un alt mormânt, cu ură: Ușor-ușor, ne-a pus cu botu' pe labe, de nu mai sufla nimeni. Dac-am văzut și-am văzut că nu-i lucru de șagă cu "Domnul ista de fier", ne-am pus cenușă în cap, am luat blana de oaie în spinare, am îngenuncheat dinaintea tronului și-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
răgușit. "Fugi!! Fugi Măria ta!! Fugi", aude el răsunându-i ca un ecou, gândul... "Și eu , Măritul Domn și Voievod a toată Țara Moldovei! Sabia Creștinătății! Athletul lui Hristos! Am fugit! Da! Fugeam! Cădeam! Cădeam și mă târam în patru labe prin mocirlă! Fugeam! Mă agățam de arbori! Îi îmbrățișam! Și plângeam! Plângeam și vărsam! Numai fiere vărsam! Mă sufocam și plângeam!... Răilor! M-ați alungat! Vouă... vouă ce vă pasă?! Ați stat cu sabia! Ne-ați apărat! Și ați căzut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
venea drept peste el și care, nemaidispunând nici măcar de minimul interval de timp cât să se ridice în picioare și să sară în lături, cu un efort suprem, a reușit totuși să scape de moarte adoptând instantaneu mersul în patru labe, cu o agilitate uimitoare, de patruped. Uimitoare și teribil de umilitoare totodată. Mă bucur, firește, că omul acela s-a salvat, dar modul, postura în care a făcut-o îmi trezește, în paralel, un irepresibil, deși absurd, sentiment de dispreț
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
de tot, mai păstrând rezerve din marea energie termică acumulată în timpul verii. I-am mai văzut și altădată, pe ei sau pe alți semeni de-ai lor, sunt o întreagă haită pașnică, statornicită în jurul marilor clădiri. Cuminți, stau culcați pe labe suverane, cu boturile lor inteligente, exprimând un fel de înțeleaptă cumsecădenie, urmărind cu privirea rarii trecători. În ziua aceea însă, nu știu cum, față în față cu imensa „Casa Scânteii” adăpostind mii și mii de oameni - uriaș stup uman zumzăitor -, vechile mele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
mă culc pe o parte, cel mic mi se urcă pe cealaltă: îl accept, de mult și-a câștigat acest drept. Fiecare din ei are o poziție specifică: de „broască țestoasă”, cel mare, întins pe coapsa piciorului strâns îmbrățișat de labele din față, folosind la nevoie, pentru a-și păstra echilibrul, chiar ghearele, cu botul întors decent spre genunchi (și deci arătându-ne fundul). Mai naiv, mai încrezător și mai repezit, Gălbenuș ni se urcă și ni se așază decis pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
câine credincios, așteptând cu răbdare să iasă, sau miaună cerând să fie lăsat și el înăuntru. * A devenit, s-ar zice, conștient de poziția lui în casă: e autoritar, poruncitor, ne domină. * De-a dreptul maiestuos este când stă cu labele lui motănești, cele din față, mult întinse înainte, leonin, cu o regească solemnitate. * Gălbenuș (mai puțin carnivor) ar mânca tot timpul. De câte ori o aude pe Doina (sau, mai rar, pe altcineva) trebăluind în bucătărie, înalță capul (trezindu-se dacă dormea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
Și așa au trăit toți trei în bună înțelegere multă vreme. Vedeți lucrarea lui Dumnezeu și credința omului? Se spune că în această peșteră au trăit și alți nevoitori. Iar la moartea Sf. Gherasim leul i-a săpat groapă cu labele și deasupra mormântului a fost găsit și leul mort. Atât de mult a respectat pe stăpân. Minune. La vreo 3 km de Mănăstirea Sf. Gherasim se află mănăstirea cu dudul lui Zaheu. Lângă șoseaua frumos asfaltata este o frumoasă mănăstire
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
bocanci pe care mi i-a cumpărat tata, când eram de vreo cinci ani. Bocancii stăteau în prăvălie agățați într- un cui la o grindă, legați de șireturi. Aveau „ținte” pe talpă și potcoave la tocuri. Erau mai mari decât laba piciorului meu cînd i-am probat de mi-i-a cumpărat, dar tata tot mi i-a cumpărat, motivând că „piciorul copilului mai crește” și o să-i poarte mai multe ierni cu ciorap gros de lână”. Localnicii aveau puțin pământ
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
pustiu aici, în 117 casa asta. Dacă vă aduceți băiatul se poate juca cu fiul meu. Cred că au cam aceeași vârstă. Pe cățel l-am botezat Miki și l-am îndrăgit din prima clipă. Era mic, dar avea niște labe mari, semn că va fi un câine vânjos când va crește. Peste puțin timp a venit o altă vecină, care mi-a adus un pisic jucăuș abia înțărcat. La țară sunt șoareci mulți! V-am adus un pisic să-l
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]