13,725 matches
-
mele, când mă 184r uit în ochiul ei cel roș, când deschid câte - o carte bătrână plină de nerozii bătrâne, de credințele unei lumi cu capete îndealtfel ca și a noastre (lucru ce arată relativitatea adevărului), adeseori, zic, conversez cu lampa mea verde și veche și mă uit sub cojocirocul ei, când fâlfâie fantastic, ca și când i-ar fi dor de tavan. Când privesc vis-a-vis de mine, în păretele rău văruit, văd onorabila mea umbră, cu nasul cam lung și căciula peste
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de - a-mi petrece undeva singur, fericit, fără grijă, iar tu să petreci pe pământ în locul meu, cu simpla îndătorire de-a însemna în ziarul tău tot ce ți se va petrece - memorii pe care le voi citi și eu. Lampa ardea între el și mine, cartea sta deschisă, în care un pedant dedese curs cugetărilor sale asupra lumei, orologiul zbârnâia răgușit 12 oare, umbra mea se culcă pe patul de scândură acoperit c-un păier, iar eu îmi luai mantaua
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
pălăria-n cap. - Mă numesc Toma Nour... D-ta? Ii spusei numele meu. După aceea ieși, lăsând să-mi vâjie prin cap ideea de a-l [face] eroul unei nuvele. Întorcîndu-mă acasă, tocmai când aprind chibritul ca să dau foc la lampă, văd într-o lumină dubioasă cartea de nuvele cu cele 6 gravuri. Chibritul se stinse și rămăsei în întuneric. - Uite, zisei, oare nu voi găsi în acest om un Tasso, să-l studiu mai de-aproape? întunericul din jurul meu era
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
picioare, altul cu două la un capăt, iar la celălalt așezat pe pământ, astfel încît te culcai pe el pieziș, un scaun de paie în mijloc cu o gaură gigantică, niște sfeșnice de lut cu falnice lumânări de său, o lampă veche, cu genealogie directă de la lampele filozofilor greci, a căror studii puțeau a untdelemn, mormane de cărți risipite pe masă, pe sub paturi, pe fereastră și printre grinzile cele lungi și afumate a tavanului, ce erau de coloarea cea mohorîtă-roșie [a
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
trosneau pe zapada înghețată - și noi zburam alături pe stradele orașului: eu învelit și cu fața înfundată în manta, el, țiind fața în dreptul zapadei ce izbea ca acele, rece. Sufla un vânt cumplit. Din când în când treceam pe lângă o lampă... Când priveam în fața sa așa de albă ca [a] unui mort, îmi părea că merg alături cu o umbră, cu un om ce murise de mult, astfel încît îmi venea să mă mir cum eu, viu, puteam să însoțesc pe
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cu el până ce intrarăm în stradele orașului... astfel încît, amețit, orbit si dus cu sila, în apatia lui nu se mai uitase înapoi. Venirăm acasă. Ochii săi erau turburi, însă fața luase iar aparința de liniște ce-i era obicinuită. Lampa pe masă o lăsasem aprinsă și fumega pe stinse. - O, D-zeul meu, aș vrea să nu dorm și cu toate astea mi-e somn! mi-e somn! [zise Ioan]aruncîndu-se pe pat. Ca la toți degerații, îi era somn
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și mai divină. Ea ieși în curând din cabină. Mă văzu și surâse; eu încercai să invent un compliment cât se poate mai nestîngaci. - Ce te-a adus în atmosfera asta ce mirosă a colori de ulei si ulei de lampe? zise ea surâzând. M-am roșit și-mi plecasem ochii ca un băiat de școală surprins asupra găinelor de hîrt [i]e ce le face într-ascuns și pe sub bancă. Dar luîndu-mi inima-n dinți, pentru că, în fine, trebuia... - D-
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
din dos și, trecând prin grădină, sărind gardul, am trecut ca purtat de vânt peste câmpie, fericit și aprins... și intrând în chilia mea cea umilită, mă simțeam fericit ca un rege asupra acelor camerazi horăinzi. La lumina fumegândă a lampei am scris versuri, ce le-am găsit în urmă rătăcite printre hârtiile mele și pe cari ți le citez întocmai: Când sufletu-mi noaptea veghea în estaze Vedeam ca în vis pe-al meu înger de pază., Încins într-o
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
înăuntru - și-n camera ei. Era ca în ziua întîia a amorului meu. Pianul sta deschis și scaunul înaintea lui, înaintea gurei sobei stătea încă scaunul cu sprijoane a bătrânului. Patul ei alb și curat era lângă păretele stâng. Pusei lampa pe masă - și privirea dădu de-o epistolă sigilată cu ceară neagră. O luai. Era adresată mie și scrisă cu mâna cea fină. Am deschis - o cu repejune ți-am citit-o. Era scrisă tremurat și cerneala șirurilor era turburată
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
rămâne veștezită. Notele sfâșiase aerul și răsunetul lor adia încă prin aer. Eu mă sculasem trist și visător și-n aerul cel înserat al casei mi se părea o umbră albă, o umbră de înger. Cea din urmă flacără a lampei cu glob zbura pin sticlă și se făcu fum î [n] casă *, cu sufletul coprins de noapte îmi apropiai un scaun de cămin și priveam neconștiut în flacăra lor albăstruie. Sofia se sui pe un scaun să reaprindă prin întuneric
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și vom cânta împreună - ca acuma. - Dar fără scene tragice, se-nțelege, adaose ea surizînd. Ea se rupse cu vioiciune din brațele mele ce-o coprinsese și, cu talia răzem [ată ] de masă, se aplecă asupră-i spre a aprinde lampa. Degetele ei țineau apringioara asupra flacărei, și fața sa asupra lampei aprinse părea atât de palidă, dar atât de fericită, atât de senină. Eu mă sculasem și-o priveam. Brațele mele se întinsese asemenea unor aripi, ea o văzuse-n
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
-nțelege, adaose ea surizînd. Ea se rupse cu vioiciune din brațele mele ce-o coprinsese și, cu talia răzem [ată ] de masă, se aplecă asupră-i spre a aprinde lampa. Degetele ei țineau apringioara asupra flacărei, și fața sa asupra lampei aprinse părea atât de palidă, dar atât de fericită, atât de senină. Eu mă sculasem și-o priveam. Brațele mele se întinsese asemenea unor aripi, ea o văzuse-n oglindă, căci se întoarse și, aruncîndu-se de gâtul meu, buzele ei
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Nu-ți las banii, zise Ruben cu glas mai tare. Destul am stat ș-am plâns nopți întregi, mi-am întors picioarele la căp [ătîi *] pentru Hagar - ș-acum nu vrei să-mi dai prețul întreg? Bătrânul se uita ciudat. Lampa era pe stinse. - Lumina se stinge, zise Ruben, pîn-a nu se stinge lumina, numără-mi banii... Levy scoase un cuțit din sertar și juca cu ascuțișul lui în lumina lampei. Lumina pâlpâia mai tare. - Ți-o jur pe D-zeul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
vrei să-mi dai prețul întreg? Bătrânul se uita ciudat. Lampa era pe stinse. - Lumina se stinge, zise Ruben, pîn-a nu se stinge lumina, numără-mi banii... Levy scoase un cuțit din sertar și juca cu ascuțișul lui în lumina lampei. Lumina pâlpâia mai tare. - Ți-o jur pe D-zeul Sionului, noaptea aceasta nu va trece fără să am banii toți. Ești surd, bătrânule, n-auzi? - Lumina încă arde, zise Levy. - Am spus, lumina între tine și mine - iată, zise
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
spăimântătoare frumuseță... - O, Rodope, zise el îngenunchind la sicriu și plecîndu-și fața plină de lacrimi la pieptul [ei]. Cum te iubesc!... De ce-ai murit?... Nu ți-am spus să nu mori... nu te-am rugat... copilă? Vezi tu flacăra lampei urieșești... vezi tu grădina ce-ncunjură sicriul tău... vezi tu coroanele regilor atârnate de crengile acestor arbori?... O, de le-ai vedea... de-ai putea să deschizi ochii tăi cei mari, să mă privești până ce voi muri lângă tine... căci voi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
nu mai avură unde coborî... El ridică legătoarea de mătasă de pe ochii tânărului. Acesta se trezi într-o boltă a cărei muri erau ca de cărbuni unși cu untdelemn, adică negri ca cerneala și străluciți, și în mijlocul bolții lucea o lampă clară ca de diamant, care da o arătare și mai franjurată * și mai aspru zugrăvită colțuroșilor muri și nenetedelor bolte... - Unde suntem? zise Angelo. - În peștera demonului amorului, zise de Lys încet... Sună din acest clopoțel de metal și strigă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
lor de amor. Pe când Lilla și Angelo erau într-o stare dezordinată, unde hainele parte căzuse de pe ei, parte atârnau în toate părțile și ei pe jumătate goi dormeau strâns îmbrățișați pe sofă, gură-n gură, intră Cezara c-o lampă-n mâni în casă și se uită la ei... Ea era palidă, serioasă, tristă... Ținea în mâna ei un cerșaf alb și mirositor și-l aruncă peste mire și mireasă, apoi se puse-n fața focului și se uită multă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
pe acesta nu l-am văzut niciodată... hai să vedem cine-i? "... Iau pălăria din cui, cobor iute scările și la Corabie. Întru-nlăuntru... moșneagul - la masa mea. Corabia era o odaie mare, boltită și întunecoasă în care și ziua ardea lampă. Bătrânul era interesant. Părul capului era alb, ras cu totul la față, ochii suri, mari și pătrunzători, apoi mirosea de departe a tabac și mie mi-a plăcut totdeauna oamenii cari mirosă a tabac.. I-am dat bună sară și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ș-auzi opera urlîrdu-ți în cranul deșert, cu boschete, cu temnițe, cu actori, cu actrițe, cu tot. Cum va fi arătând capul unui om care are - o operă ori o dramă-n el, cu oamenii ei interesanți, cu lumina de lampe, cu {EminescuOpVII 281} pânzele zugrăvite, cu totului tot în capul lui... Un teatru întreg în care sufletul lui, ghemuit într-un colț al salei, e singurul spectator. - Bine. Dar de ce să nu credem că făptura normală a omului este cea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
s-așază-n cap ș-auzi opera urlîndu-ți în craniul deșert, cu boschete, cu temnițe, cu actori și actrițe, cu tot. Cum va fi arătând capul unui om care are o operă ori o dramă, cu oamenii ei costumați, cu lumina de lampe, cu pânzările zugrăvite, cu tot, în capul lui... Un teatru întreg la care sufletul lui, ghemuit într-un colț al salei, e singurul spectator. Nu știu dacă cineva s-a visat vodată elastic... că poate crește, se poate îmfla, se
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
orășenesc, în 1871 se deschide prima grădiniță, iar în 1885 se stabilește prima legătură telefonică din oraș. Orașul Timișoara este puternic influențat, în această perioadă, de inovațiile tehnologice ale secolului. Astfel, în 1855 se introduce telegraful, ulterior iluminatul public cu lămpi de gaz și tramvaiele trase de cai. Între 1870 și 1880, podurile de lemn sunt înlocuite cu cele de oțel. Timișoara devine în 1884 primul oraș european cu iluminat public electric, iar în 1899 se introduce tramvaiul electric. Tot din
Sistemul administrativ românesc – inspiraţie franceză şi adaptare autohtonă by Dragoş Valentin DINCĂ () [Corola-publishinghouse/Science/208_a_439]
-
în 1884 primul oraș european cu iluminat public electric, iar în 1899 se introduce tramvaiul electric. Tot din această perioadă a început acoperirea străzilor cu asfalt. La Brăila, din această perioadă datează înființarea stației telegrafice (1855), introducerea iluminatului public cu lămpi de petrol (1858), introducerea tramvaiului electric și a primelor becuri electrice. 2) Perioada interbelică - modernizarea administrației publice Formarea statului național unitar după Primul Război Mondial marchează intrarea României într-o nouă etapă a evoluției sale. În acest context, un rol
Sistemul administrativ românesc – inspiraţie franceză şi adaptare autohtonă by Dragoş Valentin DINCĂ () [Corola-publishinghouse/Science/208_a_439]
-
E o chitanță inima lui, două scrisori cifrate Pupilele; cînd ne leagă buzele un curcubeu Și viața te Înnoptează cu un naufragiu, cu un frate. Străzile duc spre suferința veche Vinele noastre sunt catarguri pînă unde exist În ecou tresare lampa ca o ureche Final ezită glasul tău ca un trapezist. Împreună cu acea mască a clovnului rîzÎnd „pentru reprezentația de sfîrșit”, astfel de versuri relevă cealaltă latură a lirismului lui Ilarie Voronca, În linia unei ambiguități moderne a atitudinii, asociind jubilația
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
se Întîmplă, de exemplu, În secvența a doua a poemului Almanah, ce Înscrie În cod spectacular elemente dintre cele mai diverse, situate sub semnul duminicii, al sărbătorii: Duminică duminică e o bomboană de mentă, E Dumnezeu În menagerie, amin glasul lămpilor, Trece cavalerul cu turnul Eiffel la butonieră, În flori de cupru inima, ca buruieni danțul ținutului, Cerul (gurii) biliard, Ce afișe sunt mările din sud. De cele mai multe ori, mărcile propriu-zis spectaculare se integrează cu drepturi egale de sugestie printre alte
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
viziuni: sărbătoarea: „și iată că trăsura somnului sărbătorească / intră pe potecile privirii” (Mai tîrziu); iar un poem precum Cocoșul sălbatec e doar o descriere a unei cosmice pregătiri pentru evenimentul festiv: „zăpezile dăruie brocarte / herghelia cuvintelor flutură coame / se aprind lămpile păsărilor În boschete / ferigile Își pun colierele de miresme”... Practic, nimic din recuzita scenei nu scapă fervorii combinatorii, iar aceasta dezvoltă, pe o direcție neobarocă și manieristă, gustul pentru rapidele schimbări de decor, pentru artificiul rafinat și o anume „galanterie
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]