4,839 matches
-
ca timp verbal. Când se manifestă ca timp absolut, prezentul situează acțiunea verbală în relație de simultaneitate cu momentul desfășurării procesului de comunicare. Simultaneitatea este relativă; depinde, pe de o parte, de caracteristicile relației timp-aspect, pe de alta, de conținutul lexical concret al verbului: „Cu perdelele lăsate / Șed la masa mea de brad, Focul pâlpâie în sobă, / Iară eu pe gânduri cad.” (M. Eminescu) Prezentând acțiunea verbală ca desfășurându-se în momentul vorbirii, prezentul absolut este în primul rând un timp
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sfârșitul ei: „Dar eu umblu lângă ape cântătoare și cu fața-ngropată în palme - mă apăr eu nu! Amin.” (L. Blaga) Simultaneitatea dintre prezentul verbal și prezentul vorbirii este relativă în două variante: 1. Când acțiunea verbului este momentană (datorită sensului lexical sau structurii sintactice) prezentul verbal se înscrie într-un punct al duratei prezentului procesului de comunicare: „Și pe-a degetelor vârfuri în ietacul tăinuit Intră - unde zidul negru într-un arc a-ncremenit.” (M. Eminescu) 2. Când acțiunea verbului este, fie
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pentru clasa întâi mă vor arăta cu degetul și vor râde de mine până se vor prăpădi.” (Z. Stancu) Imperfectul este timpul verbal cu planul semantic cel mai bogat și mai complex. Polivalența lui stă în legătură strânsă cu conținutul lexical al verbului, cu relațiile sale în ansamblul contextului sintactic, cu situarea lui în diferite alte corelații specifice categoriei gramaticale a timpului. Imperfectul poate fi: • timp absolut; mai cu seamă în limbajul basmelor: „Era odată, la marginea unui drum, o fântână
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-ne-mpreună.” (M. Eminescu) • fie, concomitent, din amândouă perspectivele: „A noastre inimi își jurau / Credință pe toți vecii, Când pe cărări se scuturau / De floare liliecii.” (M. Eminescu) Predominarea uneia sau alteia dintre valorile aspectuale este adeseori condiționată de conținutul lexical al verbului sau de structura sintactică a contextului în care verbul la imperfect se cuprinde ca predicat. Imperfectul mergea, de exemplu, poate fi deopotrivă durativ sau iterativ, în funcție de context. Astfel, în corelație sintactică cu circumstanțialul pe seară, trece în prim
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ân acest sens, o relație de influențare reciprocă. Același verb a merge, însoțit de adverbul mereu, își întărește și absolutizează, la imperfect, caracterul durativ: „Numai Făt Frumos mergea mereu, urmărind cu cântecul dorul inimii lui.” (M.Eminescu) Nu numai conținutul lexical concret al verbului condiționează dezvoltarea unor valori aspectuale ale imperfectului, dar și conținutul său semantic (în sens larg). Verbele momentane, prin însăși natura planului lor semantic, nu pot prezenta caracter durativ la nici o formă temporală. Valoarea aspectuală este, de aceea
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
soare ce se oglindea în luciul părului ei, și-i veni s-o mângâie pe cap, cu un sentiment aproape părintesc - atâta sfială era în ținuta ei.” (Duiliu Zamfirescu) Datorită caracterului momentan al perfectului simplu, verbele durative prin conținutul lor lexical se întrebuințează mai rar la această formă de perfect; perfectului simplu i se preferă atunci perfectul compus: a dura, a se afla, a dormi, a plânge, a trăi etc. Fiind un timp cu caracter momentan, în opoziția iterativ-noniterativ, perfectul simplu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
proproziții regente sau subordonate, aflată într-un raport circumstanțial temporal de simultaneitate: „Are să fie tare mulțumit când are să știe că are aici un om de încredere...” (Cezar Petrescu) Cele două valori, adesea ușor confundabile, se diferențiază, fie din perspectiva înțelesului lexical al verbelor, fie prin elementele conjuncționale cu care se realizează raportul de subordonare. Adverbul când poate preceda la fel de bine o propoziție în care viitorul verbului-predicat exprimă anterioritatea sau simultaneitatea. Locuțiunea conjuncțională după ce, precede numai subordonate de anterioritate; viitorul verbului-predicat se
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cotoi sălbatic.” (I.L. Caragiale) c. șovăiala (într-un proces de deliberare); la prezent, totdeauna în aproximativ același tip de construcții sintactice: un raport de coordonare disjunctivă, în care se află în opoziție două conjunctive, în antiteză din punct de vedere lexical sau sintactic (afirmativ-negativ): „Să-l ieu, ori să-i dau drumul; mă tem că m-oi face de râs.” (I.L. Caragiale); „Însă cel mare se dă după ușă, și - să tragă, să nu tragă?” (I. Creangă); „Oare ce să fi
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-l ierte! că n-avu parte să se prețuiască...” (I. Creangă) sau în imprecații (unde, de cele mai multe ori, reia un potențial-optativ): „Fir-ați ai dracului, să fiți!... Fir-ar ai dracului, să fie!” (L. Rebreanu) În funcție de context și de conținutul lexical al verbului, conjunctivul poate exprima scepticismul vorbitorului, consecință a unei dezamăgiri: „Văzut-ai dumneata? Să mai pui temei altădată pe vorbele oamenilor!” (I. Creangă) Ca timp absolut, conjunctivul prezent este propriu (în limba literaturii artistice) exprimării unor realități inventate, închipuite
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
imperativ, subiectul sintactic rămâne neexprimat; este „realizat numai ca” subiect inclus (în dezinența verbului); „reprezentat” în text printr-un vocativ, interlocutorul aparține de regulă câmpului semantic uman. La indicativ, posibilitatea de selecție a subiectului gramatical este condiționată doar de înțelesul lexical al substantivului (mediat, al pronumelui): Vine Mihai., Vine autobuzul. etc., dar nu Vine insula. La imperativ, „subiectul” trimite totdeauna spre persoana a II-a a interlocutorului: Veniți ș,voi!ț, „Citește ș,tuț!, Pleacă ș,Ioaneț!etc. La indicativ, subiectul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
vol.I, pp.483-543) Neutre din punctul de vedere al atitudinii subiectului vorbitor față de acțiunea (starea etc.) exprimată verbal, infinitivul, gerunziul, participiul și supinul reprezintă, în dinamica funcționării limbii ca sistem de sisteme, un spațiu special al raportului dintre sistemul lexical și sistemul gramatical. Opoziția adjectiv vs adverb, de exemplu, se desfășoară în perspectiva categoriilor gramaticale de nivel (grad) I în care se înscriu ca unități lexicale. El duce o viață călugărească./ El trăiește călugărește. Identitatea lexico-gramaticală (de nivel I) de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
dinamica funcționării limbii ca sistem de sisteme, un spațiu special al raportului dintre sistemul lexical și sistemul gramatical. Opoziția adjectiv vs adverb, de exemplu, se desfășoară în perspectiva categoriilor gramaticale de nivel (grad) I în care se înscriu ca unități lexicale. El duce o viață călugărească./ El trăiește călugărește. Identitatea lexico-gramaticală (de nivel I) de verb, substantiv, adjectiv, adverb etc. este fixată, în ambele planuri, prin modul specific în care se interferează dimensiunile semantică, sintactică, morfologică, deictică. Formele absolute infinitiv, gerunziu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
nivel, neutralizarea opozițiilor categoriale se manifestă ca potențialitate absolută (infinitivul) sau ca absolutizare a semanticii unui termen al opoziției (gerunziu, participiu, supin). INFINITIVULTC "INFINITIVUL" Principala funcție lingvistică a infinitivului este funcția denominativă. Infinitivul denumește acțiunea (starea etc.) verbului în interiorul sistemului lexical al limbii, așa cum forma absolută a substantivului, acauzală, denumește „obiectual” substanțe - „obiecte” interpretate lingvistic: a călători - corabie Infinitivul poate fi, în acest sens, și chiar este în mod frecvent în limba română, o variantă verbală (deci, dinamică, purtând marca „procesualitate
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
așa cum forma absolută a substantivului, acauzală, denumește „obiectual” substanțe - „obiecte” interpretate lingvistic: a călători - corabie Infinitivul poate fi, în acest sens, și chiar este în mod frecvent în limba română, o variantă verbală (deci, dinamică, purtând marca „procesualitate”), în sistemul lexical al limbii, paralelă, alternativă la primul nivel de interferență cu sistemul gramatical - nivelul categoriilor (claselor) lexico-gramaticale -, la varianta substantiv/statică (purtând marca „substanțialității”), cu care intră în raport de sinonimie lexicală și de opoziție lexico-gramaticală: a călători - călătorie Îi place
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
variantă verbală (deci, dinamică, purtând marca „procesualitate”), în sistemul lexical al limbii, paralelă, alternativă la primul nivel de interferență cu sistemul gramatical - nivelul categoriilor (claselor) lexico-gramaticale -, la varianta substantiv/statică (purtând marca „substanțialității”), cu care intră în raport de sinonimie lexicală și de opoziție lexico-gramaticală: a călători - călătorie Îi place a călători/călătoria. a visa - vis Dreptul de a visa/la vis nu mi-l poate lua nimeni. a dormi - somn Nu mai poate dormi./ Nu mai are somn. Raportul de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de opoziție lexico-gramaticală: a călători - călătorie Îi place a călători/călătoria. a visa - vis Dreptul de a visa/la vis nu mi-l poate lua nimeni. a dormi - somn Nu mai poate dormi./ Nu mai are somn. Raportul de sinonimie lexicală s-a reorganizat prin substantivizarea infinitivului lung: amintire, cântare, visare etc. a(-și) aminti - amintirea (singularia tantum) - amintire/amintiri a cânta - cântarea (singularia tantum) - cântare/cântări (cântec/cântece) Devenit substantiv, infinitivul lung păstrează în planul său semantic legătura cu verbul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
care cere verbul originar: Amintirea acelei ierni îl urmărește fără încetare. Această variantă intră în opoziție, cu consecințe și de natură sintactică, cu substantivul concret de aceeași origine: amintire/amintiri: „Omul acela nu are amintiri.” Reprezentant al verbului în sistemul lexical al limbii, infinitivul scurt, pe de o parte, conține în sine, ca potențialitate, toate opozițiile specifice înscrierii verbului în sistemul gramatical al limbii, pe de alta, prezintă caracteristici reflectând situarea lui specifică la primul nivel al identității claselor lexico-gramaticale: infinitivul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
prin casă.” (I. Creangă) • personal sau impersonal: Plouând prea tare n-am mai plecat. Caracterul personal devine manifest în construcții absolute: Fiind eu bolnav, a trebuit să plece el în locul meu. sau când este însoțit de un pronume reflexiv (morfem lexical sau morfem de diateză): Uitându-mă mai atent, am observat o urmă. Cunoaște opoziții categoriale verbale - de diateză: Spălându-l tu în fiecare dimineață, l-ai învățat un leneș. / Spălându-te cu apă rece, ai să vezi că te încălzești
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
verbală absolută în al cărei plan semantic verbul se întâlnește cu adjectivul. Observații: Când acțiunea verbală este convertită în însușire, participiul se poate transforma din verb în adjectiv: „Pajul Cupidon, vicleanul / Mult e rău și alintat.” (M. Eminescu) În funcție de conținutul lexical al verbului, de planul lui semantic, în general, sau de alți factori, predomină uneori valoarea verbală, alteori, valoarea sa adjectivală. Când predomină caracterul dinamic, acțiunea verbului fiind privită sub aspectul unui proces încheiat, trece în prim plan valoarea verbală a
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-a se desface.” (M. Eminescu) „Femeile, copiii și toți ai lor veniră Cu țipăt, să cunoască legații cum se-nșiră.” (T. Arghezi) Participiul nu manifestă opoziții categoriale verbale: timp, diateză. Caracteristici verbaletc "Caracteristici verbale" În planul semantic al participiului conținutul lexical intră în complementaritate cu sensuri gramaticale absolutizate: • de timp-aspect; este un timp perfect, de aspect perfectiv: „Sonata lunii de Beethoven / e însăși luna coborâtă pe pământ.” (L. Blaga) • de diateză; participiul cu originea în verbe intranzitive are sens activ: „Și
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
între celelalte categorii lexico-gramaticale (părți de vorbire) se întemeiază pe complementaritatea celor trei dimensiuni: • semantică - procesualitate/dinamism • deictică - temporalitate • sintactică - asumarea predicației Această complementaritate își are originea în modul specific în care se întrepătrund în planul semantic al verbului sistemul lexical și sistemul gramatical al limbii și determină gradul maxim de solidaritate (consubstanțialitate) morfologie-sintaxă, ceea ce face din verb „purtătorul de viață al discursului, element esențial al construcției frazei.” (Otto Jespersen) Apartenența verbelor limbii române la diferite clase semantico-sintactice determină structura specifică
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
structura specifică a enunțului lingvistic pe care acestea le condiționează, prin: I. funcția sintactică pe care o realizează; II. construcțiile sintactice pe care le generează și guvernează ca termen regent. VERBUL ȘI PREDICAȚIATC "VERBUL {I PREDICA}IA" În dinamica sistem lexical - sistem gramatical, verbul dezvoltă în sintaxa textului două variante, din perspectiva asumării predicației: • o variantă absolută, rămasă în afara opozițiilor categoriale determinate de desfășurarea actului de comunicare lingvistică: infinitivul; • o variantă relativă, dezvoltând diferite sensuri gramaticale specifice (diateză, timp-mod, persoană-număr), în raport cu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
determină generarea funcției sintactice de subiect: „Viața noastră e o ironie / Minciuna-i rădăcina ei.” (M. Eminescu) „Ne pierdem ca să ne-mplinim.” (L. Blaga) Caracterul consubstanțial al celor două dimensiuni definitorii ale planului semantic al verbului: procesualitatea/dinamismul - trăsătură semantică lexicală - și temporalitatea, trăsătură semantică gramaticală, impun ca imanentă verbului funcția de predicat. Verbe predicative - verbe nepredicativetc "Verbe predicative - verbe nepredicative" Realizarea funcției de predicat este dependentă de conținutul lexical concret al verbului. Capacitatea acestuia de a realiza întreg conținutul predicației
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
dimensiuni definitorii ale planului semantic al verbului: procesualitatea/dinamismul - trăsătură semantică lexicală - și temporalitatea, trăsătură semantică gramaticală, impun ca imanentă verbului funcția de predicat. Verbe predicative - verbe nepredicativetc "Verbe predicative - verbe nepredicative" Realizarea funcției de predicat este dependentă de conținutul lexical concret al verbului. Capacitatea acestuia de a realiza întreg conținutul predicației (care implică două componente semantice: una de esență lexicală, alta de esență gramaticală) în procesul de actualizare a planului semantic al termenilor inerenți comunicării lingvistice depinde de apartenența lui
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
verbului funcția de predicat. Verbe predicative - verbe nepredicativetc "Verbe predicative - verbe nepredicative" Realizarea funcției de predicat este dependentă de conținutul lexical concret al verbului. Capacitatea acestuia de a realiza întreg conținutul predicației (care implică două componente semantice: una de esență lexicală, alta de esență gramaticală) în procesul de actualizare a planului semantic al termenilor inerenți comunicării lingvistice depinde de apartenența lui la clasa verbelor predicative. În desfășurarea predicației, verbele predicative actualizează concomitent planul lor semantic, reprezentat de morfemul rădăcină (sau temă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]