3,374 matches
-
critica literară, nu una, avem mai multe locuri de unde se propagă valorile literare, "România literară'', "Observator cultural'', "Cultura'', simplific, uneori gusturile celor trei instanțe coincid, opiniile lor la fel, verdictele lor idem, etc. alteori sunt divergente. Postmodernismul e un relativism ludic sau semi-ludic, niciodată un bloc axiologic monolitic. Dar, nu putem, pe de altă parte, inversa o specifică scară de valori, fundamentată pe criteriul estetic, cu una sociologic-politică...O putem nuanța doar... Textul nu trebuie subordonat contextului. A.B.Este cunoscută
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
generația postmodernă; de unde: "conștiința parodică a textului, conștiința ironică a realului, asumarea corporalității umane, asumarea culturală a civilizațiilor postindustriale, însușirea formelor panligvistice și transliterare ale neoavangardismului Europei anilor '60-'70, luciditatea elaborării textuale, enciclopedismul, eclesionismul, conștiința critică, antimimesisul, democratizarea discursului, ludicul, textul (cu toate derivațiile posibile, de la "pretext", "context", "intertextualism", la "text în text"), la "antropocentrismul nemărginit", retorica beat, psihismul etc." Rămâne de văzut ce va deveni, în materie de creativitate, globalizarea... Sigur e însă că personalitățile puternice nu se afiliază
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
stări de urgență, întâi se taie... E adevărat, zilieri și flotanți sunt mulți pe acest domeniu. Numai că unii chiar au descoperit acel Eldorado al literaturii pentru copii, cu filoanele sale de neînlocuit, cu neputință de plastografiat: humorul, gingășia, fantasticul, ludicul, eroul memorabil, peripeția... Iar câțiva dintre ei chiar s-au "clasicizat": un Gianni Rodari, Octav Pancu-Iași, Astrid Lindgren. A.B.În ceea ce mă privește, Recreația mare crestomație a întregii mele opere face încă înconjurul lumii infantile. Și, la orizont, ridică
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
unduiau prin copaci, iar dovlecii complicat sculptați și viu iluminați punctau poteca pietruită ce ducea spre casă. Și cu toate că era vorba de o petrecere absolut pentru adulți, nu se petrecea absolut nimic înfricoșător la 307 Elsinore Lane - doar un aranjament ludic și inocent menit să-i amuze pe invitați. Ca măsură de precauție împotriva unor musafiri nepoftiți am angajat doi bodygarzi (unul machiat ca Frankenstein, celălalt purtând o mască reprezentându-l pe Dick Cheney) și i-am plasat în fața ușii de la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
iar acestea constituiau grosul claselor de curs. Arhitectura era atât de minimalistă, încât avea un farmec aparte. Totul se baza pe control, însă nu genera claustrofobie, în pofida tuturor platanilor și tufișurilor care înconjurau inima școlii. Era un spațiu reconfortant, aproape ludic. Era incontestabil o mică școală foarte șic. Sala de gimnastică dispunea de un spațiu înălțător unde am luat loc pe gradenele de beton și l-am ascultat pe director ținând o cuvântare compactă dar cam forțată despre eficiență și organizare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
o atitudine în câmpul culturii: absorbție a influențelor din exterior și voința de a ieși din izolare. Dar cred că argumentele mele nu au sunat prea convingător. „Postmodernismul” e perceput în Franța mai ales funcțional, prin prismă strict literară - ironicul, ludicul, parodicul, relativizarea adevărurilor metafizice ș.cl. „Cade” pe un teren mult prea suprasaturat de -isme pentru a fi îmbrățișat fără rezerve. Mai ales cu ascendența sa americană... Am aflat mai târziu, de la alți colegi, după întâlnirea de la librăria Mollat, că Inga
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
pe Maria”, noi ar trebui s-o ascundem „pe Maria”, cam ăsta ar fi subiectul, dacă noi, scriitorii, am mai avea destule resurse pentru entuziasm și joc, după atâtea ore de mers cu trenul. Puțini se prind în această convenție ludică. E nevoie de improvizație, umor și destulă energie. Attendent-ul polonez, Jacek Pacocha, regizor de meserie, ne îndeamnă să „participăm” la spectacol. Eu încep să vorbesc românește cu o actriță care seamănă mult cu Irina Nechit. Gesticulez, îi spun că nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
fost identificat și în cazul spectacolului ca ipostază a jocului: „odată cu sfârșitul jocului, efectul lui nu a încetat, ci radiază asupra lumii obișnuite din afară și produce siguranță, ordine, bunăstare”. Îmbrățișând viziunea lui Johan Huizinga asupra manifestărilor spirituale ca atitudine ludică serioasă, Jean-Jacques Wunenburger definește inițierea ca „joc ritualic ce servește drept ceremonie de trecere (...). Scenariul ritului inițiatic simbolizează moartea omului vechi și renașterea unei personalități noi, înzestrată cu o cunoaștere a miturilor sau cu o înțelepciune superioară”. Pus în scenă
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
specifică omului modern rătăcit de sentimentul sacrului. Pentru homo religiosus, care nu poate concepe viața în afara tiparelor moștenite, ceremonia este cel mai sfânt moment existențial. Jocul caprei, jocul dansurilor tradiționale sunt acceptate în mentalul arhaic și ca gesturi cu încărcătură ludică, dar textele populare care însoțesc practicile ceremoniale, chiar și îmbogățite de o mimică a performerului foarte talentat, nu vor fi percepute ca joc, ci, pregnant, ca rânduială. Puterea evocatoare a cuvântului se absolutizează prin acțiunea care instaurează o lume în mijlocul
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
prin invocarea gesturilor arhetipale se întâlnește în baladele fantastice și în basme, unde eroii parcurg sensul invers al istoriei și se confruntă cu însuși dușmanul creației. „Sacrul nu se limitează doar la conduita povestirii, ci este trăit pe un plan ludic, încarnat în manieră sensibilă și figurativă, pus în scenă și teatralizat altfel spus”. Desfășurarea recuzitei din cadrul obiceiurilor de iarnă, a gesturilor fixe și incantarea structurilor lexicale moștenite transportă întreg auditoriul, dar mai ales pe destinatarul precis al colindei, în chiar
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
prezență este cu toate acestea făcută sensibilă prin efecte existențiale multiple”. Și fiindcă „e o categorie a sensibilității”, sacrul se instituie prin intermediul transmisiei orale a folclorului, dar „nu se limitează doar la conduita povestirii, ci este trăit pe un plan ludic, încarnat în manieră sensibilă și figurativă, pus în scenă și teatralizat altfel spus”. Maniera dramatică prin care instanța povestitoare creează o nouă realitate, cea trainică din punct de vedere magic, este emanația directă a acțiunii relatate, căci „manifestarea sacrului întemeiază
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
a lumii, secătuită de vitalitate. În plus față de conotațiile deja discutate ale splinei, absentă din corpul transfigurat totemic sau păstrată ca dovadă a vânătorii, trebuie precizat că acest organ reprezintă „un simbol de versatilitate, precum dispozițiile schimbării”, ceea ce justifică atitudinea ludică a fetei. Că ciuta și fecioara sunt una este sugerat și mai clar de acele colinde în care tânărul nu mai are „replică” la acuzația adusă. Credința totemică atestă faptul că în anumite împrejurări, „în special în caz de pericol
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
Nu mi-a părut rău de alegere, căci, împrietenindu-mă cu regizorul Alexandru Dabija, care tocmai monta un spectacol cu D'ale carnavalului de Caragiale, îmi petreceam timpul liber la spectacole și chiar la repetiții. După experiența inegalabilă a "școlii ludice" de la revista studențească Echinox din Cluj, Teatrul Tineretului a avut darul de a amortiza plăcut șocul realității. Mai frecventam în primul meu an de învățământ un cenaclu al cadrelor didactice, destul de provincial, unde i-am cunoscut însă pe Lucian Strochi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
de aur (sau Goldmund, cum suna în ediția de la BPT din anii '70) în care cei doi eroi ne oferă soluții diferite de existență. Unul mizează pe o etică a austerității, curățirii de sine, angajării radicale, celălalt pe voluptate, histrionism, ludic... Unde e adevărul? Prejudecățile noastre se dărâmă, căci adevărul nu e numai într-o ipostază. În ambele, Dumnezeu a pus un sens care îl cuprinde. Or, dincolo de datele de istorie literară, dincolo de conjuncturile politice, cartea ta pune în față conștiința
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
noroc: nu ne-a văzut sau s-a făcut că nu ne vede nimeni... După o iarnă grea, abia așteptam să evadăm din bârlogurile friguroase din anexa de la Casa "Pogor" și să cântăm, liberi, în parc și pe străzi, refrenul ludic: "E primăvară, iar e primăvară/ Își scot strămoșii degetele-afară...". După două culegeri de versuri, publicate la editurile "Junimea" și "Albatros", înaintasem un mic roman pentru aceeași editură "Junimea" (unică în Moldova de dincoace de Prut). Manuscrisul purta titlul "Mona-Ramona-Simona" și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
nesociabilă“, și alta „radioasă“, „prietenoasă“, dacă e să simplificăm, una marcată de viziuni sumbre, de grimase, de proiecțiile „nevrozei“ („noi am scris cu nevroză pe ziduri“ e un vers memorabil al lui Caraion), iar alta deschisă candorilor, gingășiei, grațiosului și ludicului, trăsături per ceptibile, acestea din urmă, nu numai în poeziile sale pentru copii (care de altfel nu sunt niciodată numai pentru copii). O dată sau de două ori pe an mergeam „în vizită“ la familia Caraion, în micul apartament din Colentina
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
al poetului tânăr, prezent și la el, și la Geo Dumitrescu. După aceștia doi, pe Geo Dumitrescu îl aflăm răspândit în mai toată poezia generației optzeciste și nouăzeciste (nepoții și strănepoții!), la rândul ei, această poezie, devoratoare de „cotidian“, sarcastică, ludică, destructurantă și destabilizatoare. Nu e vorba, o spun încă o dată, de indicarea unor dependențe epigonice, ci de înscrierea pe o linie spirituală. Mica liberalizare ideologică de la mijlocul anilor ’70 a generat și unele schimbări ale raportului de forțe în lumea
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
zvonisticii cancaniere, colportate telefonic pentru că era sedentar de nevoie, Paul Georgescu a putut să treacă în ochii unora drept un neobosit urzitor de intrigi și un pervertitor de suflete. Dan C. Mihăilescu, de pildă, îl numea recent, plastic, de altfel, „ludicul feroce“, „halucina toriu în malignitatea sa“. Este cel puțin exagerată această percepție, neîntemeiată pe cunoașterea directă a personajului, contrazisă, iată, și de recent publicatele scrisori către Ion Simuț, de care aminteam la început. Acestea prezintă, între altele, fața umanizată a
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
și a-l încuraja, supunându-l unei salutare „pedagogii a speranței“, cum Simuț însuși o numește. Ceea ce surprinde, la urma urmei, în acest epistolar este chiar faptul împrietenirii celor doi, naturi atât de diferite: tânărul ardelean grav, auster, și balcanicul ludic cu limbă ascuțită. În 1958, redactorului-șef al Gazetei literare i se încredințează la Facultatea de Filologie ținerea unui curs și a unui seminar special Tudor Arghezi, poetul de curând reintrodus în circuitul public. Cu acest prilej, ca student în
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
continuare. Într-o zi, Nichita a făcut să sporească populația animalieră a coloniei cu o broască țestoasă, procurată el știa cum. Așezând-o grijuliu în iarbă, poetul ne-a avertizat: e o ființă biseculară, dragii mei, s-o respectăm! Predispoziția ludică, de care s-a vorbit atât de mult în legătură cu poezia de tinerețe a lui Nichita Stănescu, se manifesta și la propriu, poetul impunându-se, printre cei din Naipu 20, drept cel mai bun organizator de jocuri, mai ales din cele
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
care, oarecum în aceeași formă, cineva, la începutul secolului al XIX-lea, cum aflaserăm la un curs, o folosise pentru „metafizic“); altui coleg îi spunea „Terică“ (de la terra), aluzie la „țărănismul“ împătimit al aceluia. Și câte altele! Dar această dimensiune ludică a firii lui Velea, din plin manifestată în acei ani, nu-i slăbea seriozitatea pusă în alte preocupări și în primul rând nu-i slăbea tenacitatea studioasă. Puțini dintre cei care l-au cunoscut pe Velea târziu și-l pot
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
ia martori de cum era tratat ș.a.m.d. Pentru că întotdeauna era cineva de față, o asistență, un public, aveau ei grijă, oniricii, de asta. Petrecute în cerc închis, confruntările de acest gen nu ar fi avut, pentru ei, nici un haz. Ludicul, histrionismul inteligent le însoțeau totdeauna manifestările în acea perioadă care încă era pentru ei, sufletește, aceea a adolescenței romantice. Arta seducătorului Într-un articol publicat demult, cred că pe la începutul anilor ’60, evocam situația ideală a unui critic al actualității
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
de opinie culturală în emisiuni de radio și TV. Având ca punct de pornire cronicile sale scrise pe marginea acelui volum de corespondență, el reia lectura, din perspectiva studiului literaturii epistolare ("corespondența mijloc terapeutic, loc de liniștire, zonă de stilistică ludică, ifose introspective, tandrețuri în oglindă și alinturi capricioase /.../ scrisoarea face bună medie/re/ între oglindirea necruțătoare, crudă și nudă, a jurnalului și travestiul oficial al operei publicistice. Este un interstițiu, un limb, spațiu filtrant al extremelor, care estompează, dar nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
la caz, în funcție de starea relațiilor dintre ei:"... șirul declarațiilor adânci, definitive, trece prin entuziame copilărești [...] alternând cu pasaje "pedagogice" patern-mustrătoare, în fine, formulele situate la un pas de versetul biblic ori tonalități de rugăciune" etc., totul în ceea ce eseistul numește "ludicul exacerbat al poetului", dublat însă de "destule contexte de severă observație socială, relatări artistice ș.a." În întreaga sa desfășurare eseistică, Dan C. Mihăilescu este preocupat de "citirea cuplului", interesat fiind nu de "eludarea cazului", cât de "deschiderea evantaiului" problematic al
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
o natură de adaos", arta poetică transformându-se "într-o fabulă a tejghelei dintr-un bazar oriental". Pentru Eminescu, zice Călin Teutișan, "ideea de discurs poetic" este văzută ca "obiect de negoț" și "vine, firesc, din propensiunea către ironie și ludic". Un amplu capitol este consacrat universurilor descentrate, "Lumea pierdută". Aici se vorbește despre "fascinația oglinzii negre" în care "spații ale imaginarului sunt echivalente, ca funcționare, fenomenului astronomic al găurii negre", dând "expresie tulburătoare" magiei negre a absorției. De aici se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]