KorAP: Find »[drukola/base=murmura & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...121 122 123 ...188 >

4,695 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203

și o poreclă: 626. — Ce-i de-ajuns e de-ajuns, a spus mătușa Banu acoperind din nou bolul de argint cu vălul ei și uitându-se la djinn cu o privire lungă și pătrunzătoare. — Da, stăpână, cum dorești, a murmurat domnul Bitter. Totuși ai pierdut cea mai importantă parte a poveștii. Dacă vrei să asculți și partea a doua, dă-mi doar de știre fiindcă noi, gulyabani, știm totul. Am fost acolo. Ți-am povestit despre trecutul lui Shushan, odată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
că mătușa Zeliha Îl va săruta pe Aram. Însă aceasta a strâns În schimb ușor mâna Asyei, ca și când ar fi recunoscut că dragostea ei pentru un bărbat Îi permisese să Înțeleagă mai bine dragostea pentru propria-i fiică. — Iubito, a murmurat, iar În glasul ei s-a strecurat o undă de neliniște. Dacă mătușa Zeliha intenționa să-i spună ceva fiicei ei, și-a Înfrânt repede pornirea. În schimb, a scos alt pachet de țigări și i-a oferit una. Faptul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
putea fi, dacă nu cumva, desigur, era chiar existența ei. Ce i-am mai făcut de data asta? a Întrebat Asya ridicând disperată mâinile după ce mătușa Zeliha și Armanoush au plecat. — Nimic, draga mea; te iubește atât de mult, a murmurat mătușa Banu. Rămâi cu mine și cu djinnii. O să terminăm Înpreună de ornat bolurile cu ashure și apoi o să mergem la cumpărături. Însă Asya n-avea chef să meargă la cumpărături. Cu un oftat a Înhățat un pumn plin de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
care-l Înfățișau pe prim-ministru În chip de pinguin nu au fost bine primite. Sunt condamnat la opt luni de Închisoare. Asya l-a privit cu o uimire care s-a preschimbat curând În panică. — Șșt, draga mea, a murmurat Caricaturistul Alcoolic pe un ton blând, punându-i un deget pe buze. Nu vrei să auzi vestea bună? Și atunci a Început să strălucească de mândrie. — Am hotărât că trebuie să rămân credincios inimii mele și să divorțez. După ce vălul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
Și În mijlocul grupului de femei care boceau și plângeau fără-ncetare, Asya stătea tăcută, iar sângele i se scurgea din obraji. Nu te cred, a spus Asya fără să se uite direct la maică-sa. — Nici nu e nevoie, a murmurat mătușa Zeliha. Însă În sfârșit mi-am dat seama că Îți datoram o explicație. Și dacă nu ți-o dau acum, nu voi mai găsi niciodată timpul potrivit. E mort. Asya s-a ridicat Încet În picioare și s-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
Împletindu-se cu cele ale altora, chiar dacă proprietarii lor recunoșteau sau nu lucrul ăsta. La fiecare jelanie exista un moment de acalmie sau poate că la fiecare jelanie În grup exista cineva care nu putea jeli Împreună cu ceilalți. — Tată... a murmurat Asya. La Început a fost cuvântul, spune Islamul, Înainte de orice altă existență. Oricum o fi fost, cu tatăl ei s-a Întâmplat exact invers. La Început a fost absența cuvântului, Înainte de existență. A fost odată ca niciodată. Demult, tare demult

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302

trăsătură tipică pentru un obsedat! Aveam așadar nevoie, În fața unei femei necunoscute, să o transform Într-o prezență familiară, Încercînd să descopăr cu ce semăna din vastul domeniu - niciodată Îndeajuns de vast a ceea ce cunoșteam pînă atunci. „Libidoul dumitale narcisist...“, murmurase psihanalistul, „tot ce reușești să asimilezi Îți Întărește libidoul narcisist“. Îmi dăduse exemplul destinațiilor de vacanță, unde oamenilor le place să se Întoarcă spre a se proteja Împotriva impresiilor noi și adesea penibile pe care le provoacă un loc necunoscut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
despre Provența care avusese loc În casa părinților Tinei, o casă comandată În 1911 de un magnat al finanțelor belgiene lui Henry Van de Velde pentru a-l consola că ratase comanda construirii la Paris a teatrului de pe Champs-Élysées. („Idioții!“ murmura Zscharnack, nescăpînd prilejul de a-mi aminti că poseda niște mobile desenate de Van de Velde, precum și niște ediții originale din Nietzsche Într-o legătură făcută tot de el.) Casa, pe care familia Tinei o revînduse, tocmai fusese distrusă. „Păcat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553

Nu, Zoia. ă Mamă, dragă. Spune-mi mamă. Nu sunt eu mama ta? Mai mult decât o mamă? Nu am eu grijă de voi mai bine decât ar face-o o mamă? Nu merit eu asta? Lilia scutură din cap, murmurând: ă Fie-ți milă! ă Nu-ți fie teamă, Lilia. Nu te teme! Este adevărat, vezi! Viața aceea s-a terminat! ă Numai ne vom înrăutăți viața! Zoia o mustră tandru și zâmbi arcuindu-și sprâncenele. Însă Lilia nu părea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
față! S-ar putea mărita cu un prinț, pe puțin. și tu, proastă și nebună, vrei să renunțăm la ei? Lilia se trase înapoi, într-un simplu reflex de auto-apărare, trăgându-și brațul din strânsoarea Zoiei și căzu pe pat, murmurând: ă Ea m-a mințit. În aceea clipă și adormi, visând la genele transparente ale polițistului. Capitolul patru Biletul anonim Plicul, adresat simplu lui Porfiri Petrovici, ajunsese pe biroul său de dimineață cu primă tură de corespondență. Conținutul lui îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
Păi, tocmai asta e, excelența voastră, spuse Porfiri. Nu-i așa? adăugă el, uitându-se la Pervoiedov pentru confirmare. ă Exact, exact, fu de acord doctorul. ă Vă rog să nu mai vorbiți în ghicitori, ceru Liputin. ă Nicio leziune, murmură Salitov, brusc iluminat. Doctorul Pervoiedov îl aprobă cu energie. ă Foarte bine, Ilia Petrovici, spuse Porfiri. Contrar așteptărilor sale, lauda aceasta îi provocă locotentului Salitov puțină plăcere. Însă imediat după, bineînțeles, fu supărat pe sine și îl urî pe Porfiri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
Prima încercare de a păși îl făcu să alunece, însă Porfiri îl prinse imediat. Aflat aproape de Virginski, Porfiri mirosi din nou esența pe care o observase prima dată când intrase în cameră. ă De cât timp o știi pe Lilia? murmură Porfiri cu blândețe. ă Pe Lilia? ă Tocmai a fost aici. Acum. Este o prietenă de-a ta? ă Da. O cunoașteți și dumneavoastră? întrebă Virginski cu amăreală în glas. ă Nu. Nu în felul acela. A fost adusă la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
așteptare ostilă care înlocuise speranța pierdută cu mult înainte de ajunge la spitalul de caritate Obikhovski. Virginski era foarte slăbit și tușea din toți rărunchii. ă E ca un magnet sau ca o piatră magnetică mare care îi trage spre ea, murmură el, într-unul din momentele sale lucide. Porfiri îi întâmpină observația cu o expresie de curiozitate temperată. ă Clădirea aceasta. Este ca un magnet pentru mizeria lor. și numai Dumnezeu știe că este destulă pe lume. ă Vorbești ca și cum nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
falsificat cu bună știință rezultatele pentru a avansa în carieră. Cu greu am reușit să îl conving că nu a fost vorba de așa ceva. Porfiri se prăbuși în scaunul său și rămase tăcut pentru o vreme. În cele din urmă, murmură: ă și acuma eu ce fac? ă Las-o moartă. ă și morții? Ce mă fac cu morții? Îi și vedea pe Goriancikov și pe Boria transformați în figuri de zidărie ținând în spate etajele superioare ale unei clădiri imaginare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
pe Lilia pentru confirmare. Ea își înclină capul cu fața rușinată. Putea să îl privească în față când vorbeau de prostituție, dar acest exces de sentiment religios părea că o stânjenea. ă Nu am mai văzut atât de multe icoane, murmură Porfiri. Nici chiar într-o biserică. ă Oh, dar puteți vedea încă pe atâtea la standurile vânzătorilor de icoane. Porfiri o privi în așteptarea unei explicații. ă Nu sunt ale mele! Nu eu le-am cumpărat! protestă ea. Vera alerga

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
sunt atât de subtil pe cât îmi place să cred. Salitov privi zâmbetul reconciliant al lui Porfiri cu răceală și se aplecă asupra lui Porfiri, astfel încât acum trupurile lor erau lipite unul de altul. ă Nu mi-ai iertat-o niciodată, murmură el, cu toate că era destul de aproape pentru a se face auzit. ă Nu ți-am iertat-o? Dar ce este de iertat? Porfiri vorbi și el mai așezat acum. ă Că el a mărturisit în fața mea, hâșâi Slitov cu un antagonism

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
este locotenent de poliție. ă Ce a făcut, țigănușul? ă Spunei că vrem să îi dăm premiul. Din partea Țarului. Portarul se încruntă și apoi strigă răcni 'Dim' fără să-și ia ochii de la Porfiri. Într-un aparte lui Salitov, Porfiri murmură: ă Te rog, Ilia Petrovici. Ține minte că este doar un copil. Salitov slobozi o privire de insultă uimită. Nu avem ce cîștiga dacă îl speriem, adăugă el. Salitov scutură din cap a nerăbdător. ă Ați pomenit de un premiu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
biciuit. Era greu să te gândești la altceva mai insignifiant. Porfiri își aminti întâlnirea de la casa de amanet când Govorov îl acostase și își întoarse privirea, roșind. Îi auzi întorcând corpul pe partea cealaltă. ă Nu se vede niciun traumatism, murmură doctorul Pervoeidov. După câteva minute de tăcere, corpul fu din nou întors pe spate. ă Suntem foarte interesați să știm dacă există urme de otrăvire. De exemplu, cu acid cianhidric, remarcă Porfiri către tavan. ă Toate la timpul lor, Porfiri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
se uită fix în ochii lui Ulitin. Privirea sa era la fel de blândă și consolatoare ca a unui iubit. ă și ce vedeți? întrebă Ulitin, abia înfrăznind să răsufle. ă Teamă, spuse Părintele Ambrozie. Apoi își închise ochii. După o clipă murmură ceva care sună a: Eu nu mă tem. Ulitin se simți ridicat și scos din încăpere. ă Dar eu sunt credincios! strigă el protestând brusc, însă izbugnirea nu mai părea să impresioneze pe nimeni. § Întors în încăperea cu credincioșii înstăriți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
puternic ornamentată. O adăpostea protectiv în ambele mâini, ca și cum era vorba de o pasăre rănită pe care a salvat-o. Vederea asistentului editorului în fața casei de amanet puse în mișcare o serie de conexiuni în mintea lui Porfiri. ă Cărțile! murmură el. Da, desigur! Totul e acolo în cărți! Cu ochii plini de emoție îl urma pe Salitov prin piața de vechituri spre ieșirea înspre Nevski Prospect. § Era o zi plăcută, rece, dar senină. Orașul strălucea în gheața însorită, asemeni unei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-se, apucând strâns căciula din blană. Porfiri începu să tușească și își căută automat țigările. Funcționarul șef Zamiotov își făcea de lucru în fundal. Porfiri îi simți privirea plină de reproș și nu-și mai scoase tabachera. ă Prințe Bikov, murmură Porfiri înclinându-se. ă Alexander Grigorevici m-a informat că acest caz este închis. Porfiri se aplecă mai adânc și apoi se îndreptă încet. ă Dar nu l-ați găsit pe Rataziaiev? Porfiri primi neliniștea prințului cu un zâmbet atent

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613

ta crimă. O să Întârzii și la Înmormântarea ta. N-o să ucizi pe nimeni. O să Întârzii mereu... Ken schimbă tonul. — Kitty, serios acum, nu ești făcută pentru asta. De ce nu te lași? Kitty tăcea. — Kitty, mai ești acolo? — Mi-e frică, murmură Într-un târziu. Nu mai auzi decât tonul. Ken Închisese deja. Kitty se uită pe fereastră la conturul Înghețat al Manhattanului, simțindu-se sufocată și dorindu-și să-și poată lua zborul. East River strălucea ca o autostradă de sticlă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
Toți suntem, Într-un fel sau altul. Kitty se așeză lângă el pe canapea, Își puse mâinile pe genunchi și șopti abia perceptibil: — Astăzi mi-am dat demisia. — Ți-ai părăsit postul tău minunat? — Da, În cele din urmă da, murmură ea. — Ți-ai găsit altceva? — Nu. — Nu-mi vine să cred că ai făcut așa o tâmpenie. De ce? M-am gândit că pot face și altceva cu viața mea. Kitty se uită la Sam, apoi la rafturile ticsite cu cărți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
Exact. David se uită la Desert Rose, complet confuz. — David, nu sunt disponibilă, dar Kitty e! Îl anunță ea cu gesturi largi, de parcă Kitty ar fi fost o piesă frumoasă de mobilier, scoasă la licitație. Te place! Te vrea! — Hmm... murmură David uitându-se la Kitty, Încurajat de cuvintele lui Desert Rose. Kitty era uluită de minciuna sfruntată pe care o auzise. Nu era deloc plăcut. Desert Rose i-o flutura pe sub nas lui David, era momeala cu care voia să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
contrariul: „M-am ars!“. — Da, foarte distractiv! În sălbăticie, nu În mijlocul orașului, Își zise Kitty. Apoi se Întoarse către Charlie. Cine are cheile de la rulotă? Spre surprinderea ei, Îi evită privirea. — Pedro și Patrick, veniți cu mine să aranjăm standul, murmură. Plecară, lăsându-le pe Kitty și pe Desert Rose singure, lângă cele trei case imense pe roți, fără chei cu care să poată intra. — Ce se petrece aici? De ce nu mi-a răspuns când l-am Întrebat de chei? La

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]