4,361 matches
-
politeismului. Este sabia lui Allah și protectorul credincioșilor. Martirajul - cei care mor pe calea lui Allah devin martiri. Existau 2 tipuri de martir: civil său militar. Tot potențialul militar trebuia îndreptat împotriva infidelilor, astfel că era interzis orice lupta împotriva musulmanilor, iar doctrina nu putea percepe că un grup de credincioși să verse sângele unor musulmani. Unitatea musulmană s-a rupt la mijlocul sec. VIII, apogeul fiind atins de proclamarea califatelor independente de Bagdad în sec. X Pentru șiiți: legitimarea luptelor dintre
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
Allah devin martiri. Existau 2 tipuri de martir: civil său militar. Tot potențialul militar trebuia îndreptat împotriva infidelilor, astfel că era interzis orice lupta împotriva musulmanilor, iar doctrina nu putea percepe că un grup de credincioși să verse sângele unor musulmani. Unitatea musulmană s-a rupt la mijlocul sec. VIII, apogeul fiind atins de proclamarea califatelor independente de Bagdad în sec. X Pentru șiiți: legitimarea luptelor dintre musulmani a fost o operațiunei simplă, astfel că cei care respingeau învățătură șiită erau calificați
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
iar doctrina nu putea percepe că un grup de credincioși să verse sângele unor musulmani. Unitatea musulmană s-a rupt la mijlocul sec. VIII, apogeul fiind atins de proclamarea califatelor independente de Bagdad în sec. X Pentru șiiți: legitimarea luptelor dintre musulmani a fost o operațiunei simplă, astfel că cei care respingeau învățătură șiită erau calificați drept „infideli”. Pe langă dar-al-Islam și dar-al-harb, măi apre și dar-al-imam, adică zona în care domină adevărată credință, șiismul. Lumea sunnita era resposanbilă pentru represiunile îndreptățea
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
în categoria dizidenților interni. Pentru sunniți: pentru ei , problema era reprezentată de definirea jihadu-ului, care trebuia îndreptat doar împotriva infidelilor. Va apărea ideea de jihad coercitiv, care avea drept scop justificarea acțiunilor represive ale autrității de drept, insă luptele împotriva musulmanilor nu erau numite djihad, ci doar lupta( în lumea musulmană era 4 școli teologice: safită, hanefită). Shafi' ițul al-Mawardî consideră că există 3 tipuri de războaie: împotriva apostaților, rebelilor și răufăcătorilor. Apostații: - musulmanul care și-a renegat redința, dar și
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
ale autrității de drept, insă luptele împotriva musulmanilor nu erau numite djihad, ci doar lupta( în lumea musulmană era 4 școli teologice: safită, hanefită). Shafi' ițul al-Mawardî consideră că există 3 tipuri de războaie: împotriva apostaților, rebelilor și răufăcătorilor. Apostații: - musulmanul care și-a renegat redința, dar și cel care își zice musulman și admite anumite dogme deviate de la credință propovăduita de Muhammad. Totodată, apostații erau cei care l-au insultat pe Profet, pe însoțitorii săi sau pe cei patru califi
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
ci doar lupta( în lumea musulmană era 4 școli teologice: safită, hanefită). Shafi' ițul al-Mawardî consideră că există 3 tipuri de războaie: împotriva apostaților, rebelilor și răufăcătorilor. Apostații: - musulmanul care și-a renegat redința, dar și cel care își zice musulman și admite anumite dogme deviate de la credință propovăduita de Muhammad. Totodată, apostații erau cei care l-au insultat pe Profet, pe însoțitorii săi sau pe cei patru califi ortodocși, dar și schismaticii și sufiștii, alături de extremiști. În Șery at, apostazia
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
deviate de la credință propovăduita de Muhammad. Totodată, apostații erau cei care l-au insultat pe Profet, pe însoțitorii săi sau pe cei patru califi ortodocși, dar și schismaticii și sufiștii, alături de extremiști. În Șery at, apostazia se pedepsea cu moartea. Musulmanii putea își putea renega religia prin negarea publică, refuzul de a achita impozite sau de a se supune agenților puterii centrale. Atitudinea comunității musulmanilor față de apostați era: să încerce să îi convingă să revină la Islam, și îi omoare, iar
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
ortodocși, dar și schismaticii și sufiștii, alături de extremiști. În Șery at, apostazia se pedepsea cu moartea. Musulmanii putea își putea renega religia prin negarea publică, refuzul de a achita impozite sau de a se supune agenților puterii centrale. Atitudinea comunității musulmanilor față de apostați era: să încerce să îi convingă să revină la Islam, și îi omoare, iar delcararea djihad-ului împotriva infidelilor putea fi amânat până era rezolvate problemele interne cauzate de apostați. Războiul împotriva apostaților nu începea imdeidat, mai întâi fiind
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
și îi omoare, iar delcararea djihad-ului împotriva infidelilor putea fi amânat până era rezolvate problemele interne cauzate de apostați. Războiul împotriva apostaților nu începea imdeidat, mai întâi fiind nevoie că aceștia să fie avertizați. Pedeapsă cu moartea era aplicată pentru musulmanii majori care se aflau în depline facultăți mintale și totodată apostatului i se oferea un răgaz de 3 zile în care putea reveni la Islam. Rebelii: - aceștia erau definiți care fiind „cei care se răscoală contra autoritățții suveranului, care rezistă
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
otomană, aceste războaie erau purtate împotriva principilor anatolieni din sec. XIV-XV, mamelucilor și șahilor persani. În ceea ce îi privește pe principii anatolieni se atacau reciproc pentru încălcau prevedereile sfinte. Principalele argumente utilizate de otomani pentru a legitimă războiul sfânt împotriva musulmanilor: acuzarea de trădare a „războiului sfânt”, adirmarea primordialității în lumea islamică și a calității de moștenitori ai selgiucizilor, calificarea safavizilor drept „necredincioși” ( kafirler) și „eretici ( mulhidler). Nu se referea la faptul ca principii respectivi nu participaseră la războiul sfânt, ci
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
până la Oguz Han, fiind adevărații moștenitori ai oguzilor. Războaiele împotriva safavizilor. La începutul sec. XVI, șahul Ismail proclama șiismul că religie oficială a statului sau și încerca să îl extindă. Problemă otomanilor era acea că în Anatolia tot mai mulți musulmani se coverteau la șiism. Începând cu Selim I, sultanii vor cere șeyh ul-Islam ca să legitimieze declanșarea ostilităților împotriva unui grup de musulmani, respectiv a Iranului șahilor safavizi. Somația este primul pas către pace, fiind considerată djihad-ul cel mai merituos, deoarece
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
a statului sau și încerca să îl extindă. Problemă otomanilor era acea că în Anatolia tot mai mulți musulmani se coverteau la șiism. Începând cu Selim I, sultanii vor cere șeyh ul-Islam ca să legitimieze declanșarea ostilităților împotriva unui grup de musulmani, respectiv a Iranului șahilor safavizi. Somația este primul pas către pace, fiind considerată djihad-ul cel mai merituos, deoarece războiul era dus cu cuvintele. Existau două elemente: notificarea pretențiilor și declarația de război. Sunt 2 tipuri de somații: religioasă ( inamicii erau
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
zoroastrienii intrau în acestă categorie). Odată cu islamizarea, si turcii au preluat acest model referitor la împărțiea oamenilor în aceste categorii. Termenul de kâfir era utilizat pentru a-i desemna pe cei care aveau o altă credință decât cea musulmană. Chiar dacă musulmanii considerau că necredincioșii formau o comunitate, în realitate aceștia erau împărțiți în două categorii: necredincioșii din Dar al-Islam și cei din Dar al-Harb. Harbî era termenul atribuit tuturor locuitorilor Casei Războiului, dar și rebelilor sau musulmanilor apostați, ale căror teritorii
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
decât cea musulmană. Chiar dacă musulmanii considerau că necredincioșii formau o comunitate, în realitate aceștia erau împărțiți în două categorii: necredincioșii din Dar al-Islam și cei din Dar al-Harb. Harbî era termenul atribuit tuturor locuitorilor Casei Războiului, dar și rebelilor sau musulmanilor apostați, ale căror teritorii deveneau dar al-harb în urmă rebeliunii. Casă Războiului trebuia să se diminueze progresiv, în favoarea Casei Islamului, astfel că termenul de harbî era asociat cu inamicul potențial al musulmanilor. În concepția hanefiților, harbî erau atât supușii statelor
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
tuturor locuitorilor Casei Războiului, dar și rebelilor sau musulmanilor apostați, ale căror teritorii deveneau dar al-harb în urmă rebeliunii. Casă Războiului trebuia să se diminueze progresiv, în favoarea Casei Islamului, astfel că termenul de harbî era asociat cu inamicul potențial al musulmanilor. În concepția hanefiților, harbî erau atât supușii statelor creștine care nu încheiaseră tratate de pace și comerț cu otomanii, cât și supușii unui principe ce aveal legământ cu sultanul. Acest atribut nu era atribuit doar persoanelor, ci și bunurilor ( mărfuri
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
comerț cu otomanii, cât și supușii unui principe ce aveal legământ cu sultanul. Acest atribut nu era atribuit doar persoanelor, ci și bunurilor ( mărfuri, corăbii) și teritoriilor. ( juriștii unor alte școli juridice îi desemneau harbî doar pe necredincioșii cu care musulmanii nu încheiaseră legământ sau care nu aveau aman). Fundamentul războiului sfânt și a dreptului islamic al popoarelor a fost reprezenta de distincția dintre cele două părți care formau lumea: dar al-Islam și dar al-harb. Această separare este realizată pe principiul
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
o realitate istorică: transformarea suvernită în urmă expasiuni arabe. Cele două noțiuni sunt complementare și nu se poate vorbi despre una prin excluderea celeilalte. În textele juridice clasice, Casa Islamului era asociată cu zona în care era liberă practicarea cultului musulman, adepții Islamului fiind și protejați ( al-Shaybânî consideră că aceasta reprezenta zona în care guverna legea musulmană și în care musulmanii se simțeau în siguranță ). Conform unei definiții recente, Casa Islamului reprezenta zona în care religia islamică era practicată și protejată
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
una prin excluderea celeilalte. În textele juridice clasice, Casa Islamului era asociată cu zona în care era liberă practicarea cultului musulman, adepții Islamului fiind și protejați ( al-Shaybânî consideră că aceasta reprezenta zona în care guverna legea musulmană și în care musulmanii se simțeau în siguranță ). Conform unei definiții recente, Casa Islamului reprezenta zona în care religia islamică era practicată și protejată de un conducător musulman. Locuitorii acestei Case erau formați din musulmani și supușii nemusulmani ( dhimmî). Mai exista o sintagma care
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
zona în care guverna legea musulmană și în care musulmanii se simțeau în siguranță ). Conform unei definiții recente, Casa Islamului reprezenta zona în care religia islamică era practicată și protejată de un conducător musulman. Locuitorii acestei Case erau formați din musulmani și supușii nemusulmani ( dhimmî). Mai exista o sintagma care desemna teritoriile aflate sub suzeranitatea sultanului, atât statele tributare cât și cele ce erau administrate direct de acesta, si anume: Memalik-i mahrusa - „Țările bine păzite”. Casă războiului îngloba teritoriile în care
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
unele ahdname-le apare formulă harbî vilâyet, ce desemna țări cu care nu se încheiaseră tratate de pace. Există o anumită problemă în ceea ce privește definirea zonei dintre dar al-Islam și dar al-harb, adică munții, apele etc. Din punctul de vedere al siguranței musulmanilor, era recomandat că acest teritoriu să fie privit ca făcând parte din dar al-harb, iar zonele marcate puternic de conflicte permanente dintre musulmani și nemusulmani primeau atributul de dar al-djihad ( Casă războiului sfânt) - după cum a fost în cazul Belgradului, având
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
zonei dintre dar al-Islam și dar al-harb, adică munții, apele etc. Din punctul de vedere al siguranței musulmanilor, era recomandat că acest teritoriu să fie privit ca făcând parte din dar al-harb, iar zonele marcate puternic de conflicte permanente dintre musulmani și nemusulmani primeau atributul de dar al-djihad ( Casă războiului sfânt) - după cum a fost în cazul Belgradului, având în vedere că acolo aveau loc conflicte repetate. În ceea ce privește marile, textele juridice musulmane operau cu disticția dintre „marile exterioare”, adică cele care sunt
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
atributul de dar al-djihad ( Casă războiului sfânt) - după cum a fost în cazul Belgradului, având în vedere că acolo aveau loc conflicte repetate. În ceea ce privește marile, textele juridice musulmane operau cu disticția dintre „marile exterioare”, adică cele care sunt controlate atât de musulmani, cât și de harbî, și „marile interioare”, ce erau înconjurate doar de teritorii musulmane. În consecință, „marile exterioare” nu făceau parte nici din dar al-Islam și nici din dar al-harb. Dacă Marea Mediterana nu făcea parte nici din Casă Islamului și
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
al-harb. Dacă Marea Mediterana nu făcea parte nici din Casă Islamului și nici din Casă Războiului, atunci Marea Neagră face parte din dar al-Islam după ce sunt cucerite Chilia și Cetatea Albă în 1484. Dacă pentru occidentali, problema bellum justum era destul de acută, musulmanii nu se confruntau cu astfel de piedici în ceea ce privește proclamarea unui război, deoarece în teoria juridică, singurul război justificabil era djihad-ul , adică războiul dus în folosul religiei și a comunității musulmane ( aici intra și reprimarea rebelilor). Prin urmare, nu putea fi
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
scăzut, a fost trebuit să se facă apel la seyh ul-Islam, care legitimă declanșarea războaielor și mobilizarea trupelor otomane). Astfel că orice victorie sau înfrângere era pusă pe seama voinței lui Allah ( doar un război drept putea aduce victoria). Luptele între musulmani erau interzise, deoarece tot efortul militar trebuia concentrat asupra djihad-ului. Însă în contextul în care unitatea musulmană se destramă în sec. VIII, iar în sec. X sunt proclamate califate rivale față de cel din Bagdad, motivul acestor războaie fiind legitimitatea. Atât
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
concept, dar al-imam, adică zona în care era practicată adevărată credință ( Shi ismul), iar dar al-Islam era format din teritoriile în care era practicat Islamul, însă în forma unor alte doctrine decât cea shi ita. Pentru sunniți, definirea conflictelor dintre musulmani ca fiind djihad a constituit o adevarată problemă. Ideea era că inamicilor religioși să le fie aplicat calificativul de „infideli”. Cu toate că aceștia nu era împotriva războiului coercitiv, răboaiele împotriva musulmanilor erau definite drept kitâl, adică lupte. Al-Maverdî a declarat că
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]