4,723 matches
-
și sferturi de timp. În lumina farurilor, orașul acesta pare un imens schior înghețat. Un uriaș țărănoi blocat într-o cabină telefonică conectată la Univers." Ceea ce era remarcabil spus. Însă, dacă ai fi studiat alternanța diftongilor, triftongilor și-a sunetelor mute, ai fi observat și că nu era nimic magic ascuns sub asta. 36 DANIEL BĂNULESCU Negriciosul scuipă într-o parte și, opintindu-se pe beton, îi răspunse de parcă ar turuit dintr-un pliant.... - ...Nu, că șobolani nu primește decît: Unu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
sala nărăvașă se oprește amețită și își ține respirația. Simțim cu toții cum noului poem i se ondulează marginile din pricina energiei pe care o degajă. Terchea-berchea, pornind să-l citească, alunecă într-o combinație vrăjită de diftongi, vocale, accente, sunete mute ce se dovedesc, de la primele silabe, formula salvatoare ce oprește expulzarea noastră în stratosferă. Terchea-berchea rostește prima parte a formulei, cu o voce răspicată, concentrată și stăpînită: "Fac parte din cei douăzeci-treizeci de inși care conduc lumea Timizi neștiuți disperați
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
trimestrul doi, profesorul a fost și mai încântat de ei, le oferea în teze probleme dificile de geometrie care îi încurcă pe ceilalți dar nu și pe el. Discuta acum în clasă numai cu cei doi, restul clasei era martorul mut care asista la dialogul dintre ei, înțelegeau sau nu, era treaba lor! El nu se băga la limba română, matematica era pasiunea lui! Dacă ar fi fost după profesor n-ar mai fi trebuit să se obosească, ar fi pus
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
el parcă ascuns un trecut bizar, învăluit în beznă. Avea o mapă de piele tip sectorist. Se întreba ce văzuse la el însă mesajul ei a fost clar și fără echivoc<viitorul soț! Au rămas unul în fața celuilalt, cu martorul mut la un pas, care auzea tot ce se discută și nu îi elibera mâna. Erau banalități, la ce facultate este dar sectoristul se grăbea, a mai făcut jumătate de pas, forțând-o să spună: - La revedere! pe un ton neutru
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
Până la urmă îi îmblînzise. Adunase vreo trei pe lângă el, le ajutase să-și sape câte un bordei și le botezase copiii. Cât șezuse singur u fusese mai greu. Ținea și o nevastă slută, de vorbea și nu mai isprăvea. El, mut. Când ieșea o vorbă din gura lui, răsărea soarele. Înmormântase mulți, era singur, sărac și silnic. Între sprâncenele negre i se săpase semnul posomorârii. Avea ochii duși în fundul capului. În ei mocnea mereu un foc neostenit. Iute și mânios, nu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
dacă i s-a urii cu binele, dacă auzise de poliție și de om mort, dacă se pricepea să taie un buzunar fără să-l simtă nici Dumnezeu cu îngerii lui din cer, dacă a văzut sânge și dacă e mut ca mormîntul? Vorbea mai mult Sandu, că ceilalți cucăiau de somn. La urmă, șutul a început să se laude că o să-l învețe meserie, să țină minte, că el, Mînă-mică, i-a dibăcit ce-i aia furat și câte altele
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pierde prețul. Se făcu supărat: - Nu-l lua dacă nu-ți place! Negustorul scoase teancul, dintr-o pungă lunguiață de piele doldora de hârtii de o sută, și îl flutură pe la nasul cirezarului. - Mă duc? mai întrebă Sandu. Bozoncea tăcea mut și încruntat. - Cât iei? - Cinci sute... - Cît? - Nu-l dau! - Nu-l iau! Cumpărătorul se făcu că pleacă, privind la alte vite. - Patru, lăsă celălalt turtindu-și pălăria pe urechi. - Tu n-auzi că geme, ăsta-i bou? se întoarse
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
merge bine. Cristos nu s.e mai văzuse, și pe Marin Pisică îl înconjurase o gloată de vitișoare care suflau cu boturile lor pe mâinile sale. O mie de ochi, negri și buni, îl priveau, și parlagiul înțelegea graiul lor mut. Le mângâia grumazurile și le simțea nădușeala cu miros plăcut. Bine mai era așa... La capătul Griviței s-a trezit din visări. Vântul umfla firmele negustorilor și s-auzea un muget de tablă zgâlțâită. A grăbit pașii, scuipând. - Ptiu, uite
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
tutunul între fălci sau aprinzând țigările unul de la altul. Din când în când se auzea un ropot mărunt de picioare degerate, dar atât, nu spunea nimeni nimic, înțeleși, ca și când ar fi vrut să nu tulbure somnul mortului, ascuns dincolo de zidurile mute ale casei cu două caturi. Rudele pândeau neliniștite din casă ulița aglomerată. Speria mai ales această tăcere apăsătoare, stăpânirea cruntă din ochii oamenilor. Pe o masă aștepta coșciugul, acoperit cu un giulgiu alb. Era un sicriu de brad, ieftin și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
calea lui ca să trăiești, să "trăiești" lângă un muritor? Ce îngrozitor să nu observi că fugi după cei ce mor ca să scapi de moarte! Nu eu sufăr în lume, ci lumea suferă în mine. Individul există doar în măsura în care concentrează durerile mute ale lucrurilor, de la zdreanță până la catedrală. Și tot așa, el nu-i viață decât din clipa în care, de la vierme la Dumnezeu, vietățile se bucură și gem în el. Nici un pictor n-a reușit să redea singurătatea resemnată din privirea
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
El ca eu? Dac-aș putea lipsi în mijlocul Lui! Norii albi și nemișcați ce împînzesc cerul nebuniei... Privind adesea lipsa de nuanțe sumbre, cenușiul deschis al înălțimilor, îți pare că ai proiectat pe bolte umbrele stătute ale creierului și decolorările mute ale minții. Prăpăstiile omului n-au fund, fiindcă răzbat în Dumnezeu. Prin orice lacrimă ne privește Dumnezeu. Doamne! prin ce-am meritat fericirea supranaturală a acestei clipe de topire în ceruri? Aruncă pe capul meu dureri și mai mari, dacă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
între teologie și cinism este singura soluție la-ndemîna sufletelor rănite. Acele nopți crude, lungi, de o vitregie surdă, cu furtuni înecate în apele moarte ale gândurilor - pe care le înduri din setea curioasă de a ști cum vei răspunde întrebării mute: "oare mă voi omorî până în zori?" Materia s-a îmbibat de durere. Când cugetul ți-a crescut peste crestele lumii, strâmtoarea vieții îți dă fioruri de elefant în seră. Ce valuri nebune de mări necunoscute îmi izbesc pleoapele și-mi
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
însuși. Nu înțeleg cum există oameni care dorm liniștiți după ce se gândesc la existența subterană a unui popor persecutat, la secolele de întuneric, de groază și de iobăgie. Când văd Ardealul, mi se desfășoară o configurație plastică a unor dureri mute, a unei drame închise și înăbușite, a unui timp fără istorie. O mie de ani într-o monotonie subistorică, o mie de ani ca o multiplicare monstruoasă a unui moment, a unui singur moment! Spectacolul invariabil al persecuției îmi dă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
primi o scrisoare cu sigil negru - o deschise - o ceti? o rupse bucăți și cu ea mintea sa... o copie de pe un testament părea a fi după cât se putea pricepe din bucățile rupte. El muri în spitalul de alienați... palid, mut până-n ultimul moment, preocupat pare că de a ascunde un secret mare Fructul amorului acestor oameni fu Dionis. Văduvita sa mumă îl crescu pe el cum putu din lucrul mînilor ei - mâni delicate de doamnă - fața ei palidă ca ceara
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Era doma lui Dumnezeu. Proverbul, o enigmă chiar pentru îngeri. Însă oare de ce omul nu gustă vreo fericire! Vecinic semnul arab de pe doma Domnului îi preocupa mintea lui Dan, vană-i era căutarea lui prin cartea lui Zoroastru - ea rămânea mută la întrebările lui. Și cu toate acestea în fiece noapte se repeta acest vis, în fiece noapte el îmbla cu Maria în lumea solară a cerurilor. Și de câte ori îmblau, el își lua cu el în visul său cartea lui Zoroastru
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
acelaș moment, fără să se fi schimbat vro vorbă măcar, săbiile începură a se crucișa, apoi s-auzi un gemet... o cădere grea pe pavagiul dur al stradei; una din cele două umbre dispăru într-o casă apropiată... cealaltă rămase mută. VII Ieronim se-ntinsese pe patu-i și dedese-ntr-o parte perdeaua de la fereastă spre a se uita cum luna apunea în râu, făcând parecă din suprafața lui un drum moale și luminos, când auzi bătând încet în ușă. El
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Dacă e vo plăcere pe acest pământ pentru care ai sacrifica toate celelalte, apoi e prima sărutare, inocentă, copilăroasă, pedantă * chiar, dar, o! câtă dulceață e tocmai în această copilărie, în această falsă închipuire asupra valorii ei, în această abandonare mută a gurei de copilă. Timidă - pare cu toate astea o cutezanță, dulce - pare un act de violință, dăruită - pare răpită, și ah, cel ce răpește și cel păgubaș sunt în aceeași măsură fericiți, adică peste măsură. Câte lucruri în lume
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
se recunoscură ambii rivali. În acelaș moment, fără să fi schimbat vro vorbă, săbiile începură a se crucișa, apoi s-auzi un gemet... O cădere grea pe pavagiul stradei; una din cele două umbre dispăru într-o casă... cealaltă rămase mută. {EminescuOpVII 164} VII Ieronim se-ntinse pe patu-i și dăduse-ntr-o parte perdeaua de la fereastă spre a se uita cum luna apunea în râu, făcând parcă din suprafața lui un drum moale si luminos... Auzi bătând încet în ușă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
acelaș moment, fără să se fi schimbat vro vorbă măcar, săbile începură a se crucișa, apoi s-auzi un gemet... o cădere grea pe pavagiul dur al stradei; una din cele două umbre dispăru într-o casă apropiată ... cealaltă, rămase mută. VII Ieronim se-ntinsese pe patu-i și dăduse-ntr-o parte perdeaua de la fereastă spre a se uita cum luna apunea în râu, făcând pare-că, din suprafața lui un drum moale și luminos, când auzi bătând încet în ușă. EL
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
te-ai înfiora - nu știi, nu-ți poți imagina cât e de pustiu, cât e de deșert în el, e întocmai ca gândirea idioată și stearpă a unui om a cărui urechi sunt surde ca lutul, a cărui gură e mută ca pământul, a cărui ochi sunt orbi ca piatra. Nu mai simt nimic, și când mai pot stoarce o lacrimă din ochii miei mă simt ferice. Ai văzut acel înger închinîndu-se Dumnezeului său - ei bine, acel înger iubește c-un
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și unde mă duceam cu această fantasmă palidă, sceptică, lungă. Aspectul fantastic a figurei sale, pașii săi ce abia atingeau pământul, ochii săi fixi, mantaua sa lungă și ruptă ce ajungea mai până la picioare - și încă ăst fel cum mergea mut alături cu mine, mă-nfioram eu singur gândind că am a face c-o ființă ce nu este, gândeam că visez și că nu e decât o înfricoșată fantasmă din visul unei nopți de iarnă. Ieșirăm din oraș. Câmpia lungă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
păcat. Astlaltă poate asemenea să facă un fericit, Ioane! E tot așa de frumoasă și pare-se tot așa de bună... Dar, în fine, aidem. Ajunși la casa bătrânului, intrarăm în odaia încălzită și familiară. Bătrânul sta, în durerea lui, mut, în fotoliul cel vechi, cu capul plecat asupra pieptului. Fata ședea visătoare lângă fereastră și se uita în fruntea înflorită a unei roze ce lucea ca o stea înfocată alături cu-ale ferestrei flori de gheață. O bătrînă-și făcea de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
vise. - O voi urma, zise el încet și mișcat, și ochii săi se împlură de lacrimi, o voi urma în curând. - Taci, zise ea, să nu ne - audă! Arătă cu ochii la tată-său, ce stătea pierdut în durerea lui mută și adâncă. Mai stăturăm câtva... foarte puțin... ș-apoi ne-am întors înspre casă... Inima mea era înecată-n raze, sufletul meu - îmbătat de-o dulceață nemărginită și plin numai de-un chip, de - unul singur... Poesis! Ioan se despărțise
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de-a stânga lui. - Angela! murmură el uimit. Oricât de-ncet ar fi spus-o, ea auzi, își plecă ochii cuvioși și surâse. {EminescuOpVII 244} Servitorii intrară spre a servi la masă - o muzică fermecătoare le mângâia auzul. El era mut de mirare și răspundea prin înclinări * și mine politicoase. După ce se ridicară toți de la masă, toate fetele se-mprăștiară, afară de Angela, care-l duse iar la sofa, i se puse în brațe, i-nconjură gâtul cu brațul ei gol, fin
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
un sărman visător sfărâmat de durere, doritor de moarte... El deschise repede ușa de la o treaptă ce ducea sub piramidă, luă făclia... și adânc departe sub piramidă se vedea sticlind un plan negru și strălucit... Parcă un ocean se mișcă mut sub piramidă... El privi în jos... - O, lac! în curând vei cânta la capul meu cântările... El coborî scările jos, mai jos, ca și când s-ar fi coborât în fundul unei mine... și-n adânca depărtare îl vedeai lângă un lac. Razele
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]