3,270 matches
-
din șifonier, unde toate stăteau drept și ordonat ca soldații, lenjeria cea mai bună. Luă apoi hainele de duminică, și-l ajută să se-mbrace. Portarul plecă ținându-se de burtă și gemând. E rău, doctore? Mă trimiți la cuțit? Nea Cercel era întins pe patul acoperit cu mușama din cabinetul doctorului Margulis. Acesta îl primise imediat, peste rând, când îl văzuse cum se ține de pântece. Mai întâi i-a pus nenumărate întrebări, despre bolile din copilărie, despre cum mănâncă
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
o veste bună, s-au pornit chiar atunci să cânte. Așa că mai departe Nicu mai mult a plutit, decât a mers și, de cum a intrat, ca întotdeauna, pe ușa din stânga, unde scria Redacția și administrația, s-a uitat bine la nea Cercel, să citească pe fața lui dacă-i bine sau nu cu ei. Dar portarul nu se lăsa citit, parcă râdea și plângea în același timp, nu se înțelegea nimic de pe figura lui. — Matale ai... am câștigat? întrebă Nicu și
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
M-am gândit la oamenii din jurul meu, în această ultimă dimineață a anului, la toți cei pe care-i cunosc și de care, în majoritatea timpului, entre nous, nici nu-mi prea aduc aminte. M-am gândit, de pildă, la nea Cercel, portarul de la Universul, care crește porumbei și care, ne-a spus papa, are niște probleme de sănătate și se teme „să n-ajungă la cuțit“. Ce-o fi și-n sufletul lui acum! M-am gândit la domnul Peppin
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
ăsta e riscul când inviți gazetari, spuse: Numărul 3, cine are numărul 3? Pătruns de importanța momentului, se anunță Nicu. Stătea în picioare lângă scaunul Iuliei. Își dăduse jos haina și-și ținea degetele mari în bretele, cum văzuse la nea Cercel, modelul lui. Vorbi repede, cum făcea la școală când trebuia să răspundă, cu privirea țintă spre Dan: — Pe fereastra viitorului e domnu’ Dan și ceva mai încolo e Jacques, care merge la plimbare, fără cârjă... Cu matale, adăugă, emoționat
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
și care, în acel anotimp, se dezlănțuiau foarte rar. Bidaru își petrecea această pauză, mai întotdeauna, la umbra unei combine "C3", timp de aproximativ o jumătate de oră. Ca și cu un an în urmă, a lucrat cu același tractorist Nea Frăsin, pe aceeași combină și cu aceeași parteneră Croitoru Bela, prietena lui încă din anul întâi. Pentru a se prezenta vertical în fața conducerii și a colegilor de breaslă, Nea Frăsin avea o anumită ambiție strict profesională. Dacă seara la ieșirea
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
ei că trebuie să-l sprijine fără nici un fel de condiții. De altfel, amândoi considerau că o treabă începută trebuie făcută ca lumea și dusă la bun sfârșit, chiar dacă nu o făceau pentru ei. Sâmbăta și duminica seara, soția lui Nea Frăsin, o gospodină în fața căreia merita să te închini, îi invita pe cei doi studenți, cu care lucra soțul ei, la o frigăruie de iepure, stropită cu nohan îmbuteliat în propria gospodărie din care serveau rar, numai la ocazii speciale
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
spre România, Bela a suferit un accident. Era împreună cu părinții ei. Au murit cu toții". * * * Nu peste mult timp, tot de la prietenul lui a aflat că Bela i-a trimis pe adresa de acasă, pe adresa Universității și pe adresa de la Nea Laie, o sumedenie de scrisori, la care, biata fată, nu a primit nici un răspuns, deoarece nici o scrisorică nu a ajuns în mâinile destinatarului, iar ea se topea văzând cu ochii și, colac peste pupăză, s-a întâmplat, ceea ce s-a
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
acestei frământate dimineți. Deși s-a trezit în cea mai perfectă liniște, aproape pe neobservate, când să iasă pe ușa pensiunii unde și-a petrecut cinci ani de studenție, constată cu uimire că toți cei unsprezece colocatari, în frunte cu Nea Laie și "fetele lui", erau treji și doreau să-și ia rămas bun de la el încă odată; un gest semnificativ, care i s-a imprimat plăcut în suflet. De fapt pensiunea nu avea firmă. Era una din puținele tolerate de
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
provincie și funcționarii necăsătoriți. Capacitatea maximă: unsprezece chiriași, din care o parte luau masa de prânz și de seară, contra cost, chiar în bucătăria pensiunii în care erau și două mese cu câte patru scaune fiecare. Deși în bucătăria lui Nea Laie se gătea excelent, Bidaru era nevoit, de cele mai multe ori, să ia prânzul la restaurantul cu autoservire de pe Lipscani poreclit de studenți "La Mila Domnului", la cantina subterană "Victoria" din pasajul cu același nume sau la colț de stradă, în funcție de
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
și nu prezenta nici un fel de semn a vreo unei boli fizice sau psihice. O femeie absolut normală din toate punctele de vedere, care trăia și se mișca într-o lume simplă a ei, făurită cu migală și pricepere de Nea Laie în persoană. La umbra și sub protecția acestuia, a ocolit și școala și cursurile de alfabetizare. Nu cunoștea și nu întrebuința mai mult de două-trei sute de cuvinte. Nu știa să citească. Nu știa să scrie. Nu rezolva nici
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
pentru a-și satisface anumite plăceri personale, imediat îi dădea stăpânului. Așa că, cine se frigea odată, a doua oară o lăsa baltă. În anumite momente, Bidaru o invidia pentru naivitatea și pentru felul ei simplu de a exista, iar pe Nea Laie îl admira pentru ingeniozitatea cu care a reușit să-i canalizeze potențele în folosul său și al chiriașilor. În concluzie, Mura avea o singură plăcere, să-și servească stăpânul douăzeci și patru de ore din douăzeci și patru, atât vara cât și iarna
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
al chiriașilor. În concluzie, Mura avea o singură plăcere, să-și servească stăpânul douăzeci și patru de ore din douăzeci și patru, atât vara cât și iarna, atât ziua cât și noaptea... Despre noapte nu se poate discuta, pentru că cele două camere ale lui Nea Laie comunicau între ele printr-o ușă interioară, ceva mai discretă, prin care se strecurau numai trei persoane și la care ceilalți "pensionari" nu aveau acces. În una din camere își avea sediul patronul, în cealaltă cameră: cele două "fete
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
cupru adus din Turcia prin spuza încinsă încă din timpul nopții, trei porții mari de cafea și le servea în cești chinezești de porțelan străveziu, pe o tipsie din alamă lustruită cu cenușă din vatră și celor doi colocatari: lui Nea Laie și Patriciei. Patricia constituia cea de a treia proprietate și cea mai de preț, fără de care Nea Laie, cu tot optimismul de care dădea dovadă, nu și-ar mai fi găsit rost în viață. Când ziua se afla în
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
servea în cești chinezești de porțelan străveziu, pe o tipsie din alamă lustruită cu cenușă din vatră și celor doi colocatari: lui Nea Laie și Patriciei. Patricia constituia cea de a treia proprietate și cea mai de preț, fără de care Nea Laie, cu tot optimismul de care dădea dovadă, nu și-ar mai fi găsit rost în viață. Când ziua se afla în apropierea ei, precum un sugar își ia cu lăcomie porția mult așteptată de lapte de la sânul mamei, tot
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
necesar, precum și ochii negri, decupați din abanos de un conștiincios ucenic al lui Brâncuși, îi dădea o alură de creolă sau mai precis, putea fi ușor confundată cu Domnișoara Pogany, scăpată din atelierul marelui maestru și rătăcită prin pensiunea lui Nea Laie. Datorită felului ei de a fi, putea oricând ispiti pe cineva neavizat. De aceea, se încetățenise obiceiul, amintit mai sus, de a-i avertiza pe noii veniți să se comporte ca atare față de Patricia, pentru a nu stârni gelozia
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
dăruire și pasiune o slujea, și aruncată în unul din coșurile de gunoi din spatele grandioaselor teatre, adică transformată în deșeu scenic, iar acum se înfrupta cu amintiri și imagini din trecut pe care le trăia și le retrăia intens împreună cu Nea Laie și cu alți martori ocazionali. De la un vechi fan al ei, Bidaru aflase că, într-adevăr, a fost răpită "oficial" de pe scenă în toamna anului 1950 sau 1951, nu se știe din ce motiv, trimisă în Deltă într-un
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
adică în primul an de școală medie. Pe măsură ce timpul trecea, prietenia dintre ei se consolida. Gicu, fostul lui confident, cu care schimbase primele impresii despre noii colegi, despre profesorii din liceu și pentru puțin timp coleg și de cameră la Nea Laie, cu toate că era un camarad de nădejde, cu care puteai pleca la luptă fără teama că vei fi lovit din spate, era greu de înțeles, uneori controversat, nu datorită defectelor sale, ci datorită faptului nu puteai ghici niciodată ce ghinion
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
pluton sau de companie și că despre război, nu vrea să-și amintească. Preferă un pahar de vin ravac, chiar și îndoit cu sifon. Bidaru își aminti un caz binecunoscut ce nu poate fi pus la îndoială, cel al lui Nea Ticu Rusu, vecinul de care erau despărțiți în timpul războiului printr-un simplu gard și uniți printr-o fântână cu cumpănă și ciutură, așezată chiar pe hotarul dintre cele două gospodării. În realitate, numele lui adevărat, scris în certificatul de naștere
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
determinativul "rus" care, cu timpul, s-a transformat în nume propriu. Ticu Rusu este socotit unul din cei mai buni mecanici din oraș, iar tinerii de seama lui Bidaru, din respect pentru vârsta și experiența sa, îi pun și un Nea în față. Pe atunci vecinul avea cât are și el acum: douăzeci și șapte de ani împliniți. După atâta suferință bucuria mult așteptată a regăsirii cu familia și cu cei dragi s-a evaporat precum eterul. Logodnica, de care se
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
și mie, răspunse căscând. Discutăm mâine dimineață, cu mintea limpede! Acum dormi și... vise plăcute! Ai dreptate! Mai sunt peste două săptămâni până atunci... Până atunci, vise plăcute! * * * Vise... Ce vise la început de decembrie, într-un oraș acoperit de nea, în care cad întruna roiuri de fulgi din ce în ce mai mari, cu scopul fățiș de a ne pregăti pentru iernat, acoperind orizontul cu o plapumă imaculată, gingașă și firavă ca o rochiță de mireasă? In noaptea aceasta se spune că va sosi
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
al altcuiva. Pentru Bidaru, o veste mai tristă nici că se putea. Într-o situație asemănătoare, aproape identică, a fost pus și cu vreo 23 de ani în urmă, când fostul său coleg de liceu și chiar de cameră la Nea Laie, Gicu Batin împreună cu soția sa Marcela și cu copilul Vasilică, au obținut pașaport pentru stabilire definitivă tot în Canada. Ținând cont de cazul precedent, Bidaru a înțeles că la început va rămâne cu un sentiment amar și că în
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
Bidaru. Cu Bela la braț și cu capul în nori, se plimbau prin Herăstrău. Au pus la cale o potlogărie. Vor să se căsătorească de Anul Nou. Îi cunună Batin Gheorghe cu soția (au fost și colegi de cameră la Nea Laie). Locul unde se vor cununa îl vor stabili mai târziu. M-a invitat și pe mine. Drept să spun, îl invidiez. Îmi vine să-l iau la palme...". Era isteț pezevenghiul, gândi Bidaru, după ce l-am băgat în pâine
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
putea fi văzut până a doua zi. Dracu' să vă ia, nu v-am zis că n-aveți voie să spuneți nici în mormânt "gherlă"? zicea supărat Nae Stanciu. Nu credeți că-i sătul de gherla cealaltă?... În apartamentul lui nea Onuț intra foarte puțină lume. Nu te-ai săturat, omule, să tot stai singur-cuc? Nevasta ți-a murit, copiii ți-au plecat. Prea te ferești de oameni, prea stai singur, ca un schimnic. Vezi să n-o iei razna! îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
nu este niciodată singur..." O singură dată m-a luat nea Onuț în apartamentul său, când aveam vreo cinci ani. Clevetitorii de pe scara blocului ziceau că m-a luat de prost, pentru că oricum nu pricepeam ce este în apartamentul lui nea Onuț. Dar mie, așa mic și prost cum eram, tot mi s-a părut atunci că am intrat într-un loc ciudat, într-o cameră unde erau îngrămădite niște mașinării, un fel de fiare aiurite, scaune de care erau legate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
pe cinste, la mititica din fața blocului, cum îi spuneau ei locului aceluia împrejmuit pe care era scris No 11. Au cumpărat bere, în vreme ce doamnele au trimis niște sărățele și alte nimicuri de pierdut vremea bărbătește. Ca mare confident al lui nea Onuț, nu se putea să nu particip la acest eveniment. Mi-am adus aminte că-l întrebasem pe nea Onuț unde fusese. Sincer, ca de obicei, mi-a mărturisit că poposise un pic la mititica. Am aruncat orgoliul meu de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]