KorAP: Find »[drukola/base=obraz & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...121 122 123 ...548 >

13,698 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567

pentru a striga după ajutor. Fără îndoială, nu îndrăznise să coboare scările de teama că va cădea și va pierde copilul. Până la urmă, se întinsese pe pat, pe acest pat de luptă și suferință. Respira cu o încetineală îngrozitoare, iar obrajii îi erau aproape reci. Culoarea ei era culoarea celor pe care viața îi părăsește. Mi-am lipit buzele de ale ei, i-am rostit numele, l-am strigat, i-am prins fața în mâini, i-am lovit obrajii și i-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
îngrozitoare, iar obrajii îi erau aproape reci. Culoarea ei era culoarea celor pe care viața îi părăsește. Mi-am lipit buzele de ale ei, i-am rostit numele, l-am strigat, i-am prins fața în mâini, i-am lovit obrajii și i-am suflat aer în gură. Nici nu mă mai gândeam la copil. Nu mă gândeam decât la ea. Am încercat și să deschid fereastra, dar mânerul mi-a rămas în mână, așa că am lovit cu pumnul gemulețul, care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
ca să-i vadă. Doi copii, doi jandarmi. Doi zdrențăroși, hirsuți, cu uniforma în paragină, fețele nerase și ochi ce se învârt în toate părțile, cu stomacul gol și pasul nesigur, ținuți de către doi jandarmi adevărați, înalți, puternici și roșii în obraji, cu cizmele ceruite, pantalonul la dungă, cu un aer de învingători. Mulțimea se adună, nu se știe de ce, poate pentru că o mulțime e întotdeauna proastă, devine amenințătoare, îi strânge din ce în ce mai mult pe prizonieri. Se ridică pumni, sunt aruncate insulte și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
un semn din cap, pe care îl înțelese ca un ordin de a merge să-i caute pe cei doi soldați și pe paznicii lor. Ceea ce și făcu. Bieții băieți intrară în cameră, unde focul primitor le coloră din nou obrajii. Colonelul le spuse jandarmilor să-l caute pe-afară, ceea ce-l făcu să râdă pe Mierck. Cei doi complici îi priviră multă vreme pe bieții puști. Le spun puști, pentru că asta și erau, cu aproximație. Unul din ei, Maurice Rifolon

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
zi pe Bourrache, dar după multă, multă vreme. Avea privirea pierdută. Ai fi crezut că privea o scenă îndepărtată, sau o imagine neclară. Ochii i-au devenit strălucitori. — Despre copila mea, a răspuns și lacrimi mari i-au curs pe obrajii nerași. Vorbea mai ales procurorul, eu îl ascultam. Ai fi spus că o cunoștea mai bine decât mine, cu toate că, pe vremea când era încă printre noi, nu am văzut-o vorbindu-i, nici măcar un cuvânt când îi aducea pâinea sau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-l creșteți. Apoi mi-a pus în brațe pachetul alb și a plecat. Copilul dormea. Era cald și mirosea a lapte. Părea dulce. Fața îi ieșea din păturica ce îl învelea ca pe micuțul Iisus în staul. Avea pleoapele închise, obrajii rotunzi, atât de rotunzi încât buzele de abia se vedeau. Am căutat să aflu în trăsăturile sale chipul tău, ca pe o amintire de la tine pe care mi-ai fi dăruit-o de dincolo de moarte. Dar nu semăna cu nimic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300

vorbească dumnealor de rău cât ești în viață. POLONIUS: Alteță, îi voi cinsti după merit. HAMLET: Păcatele mele, omule, cu mult mai bine; dacă l-ai cinsti pe orice ins după meritul său, cine ar scăpa nebiciuit? Cinstește-i după obrazul și rangul dumitale: cu cât merită mai puțin, cu atât mai de preț îți este dărnicia. W. Shakespeare Să te întorci fără a o ucide pe Euridice. Jean-Luc Godard 1. ÎNTR-O ZI DE OCTOMBRIE Când cei doi actori și-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
cu un demachiant, apoi își dă cu cremă, întinde fondul de ten, pudra, machiază excesiv ochii, a învățat-o fata care o machia la teatru un nou desen al ochilor, pleoapa de sus e grea de creion negru, fondul de obraz, rujul, scutură părul într-o parte și în alta, ca să pară neglijent-controlat. O ultimă privire, gâtul, sânii stau drepți, e o rochie cu decolteul adânc și i se văd bine țâțele splendide, de fecioară. Iese spre Neli, Tara este iarăși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
O să stau și o să te aștept. Și soldatul s-a așezat pe o stâncă, sub fereastra prințesei. Ploua, era vânt, soare, el era acolo. Au trecut primele zece zile. Soldatul era acolo. După 30 de zile, buzele lui erau uscate, obrajii arși de vânt și trași, ochii îngustați. Dar el era acolo. Timpul trecea și tânărul era acolo, sub fereastra prințesei, obosit, tras la față, cu ochii arși. Și, în a nouăzeci și noua zi, soldatul s-a mai uitat o dată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
fata asta?... i se pare că tipa face fițe și nu-i place, de ce să nu mă mai uit la ea?, e nebună!, merge spre ușă, dar nu poate să rămână singur și se întoarce spre ea, e roșie în obraji, parcă o bătuse cineva, i-ar răsfira pletele, i le-ar înfășura pe gât și pe țâțe, îi zice apăsat: te omor dacă pleci de aici!, vedem și cu teatrul, rămâi la mine, aici, apoi mai calm, venind spre pat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
care atârnă iedera ca o femeie îndrăgostită, pătlagina cu inflorescențe falice, tot pământul și tot cerul -, are în față atâta frumusețe și în minte atâta durere și atâta moarte, că nu știe nici el ce să facă. E roșu în obraji, ca atunci când ai tensiunea mare și stă să-ți plesnească ceva... Dacă mă chemați la cules, sigur că vin. Tina e în picioare, lângă el, măsoară curtea casei cu un interes ciudat, evident și adevărat, se vede pe ea. Nimic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
dă pe mâna lumii... Timpul trece greu, ca și cum s-ar filma cu încetinitorul, se apropie prânzul și ei sunt tot acolo, între straturi. El, cu nasul lui mare în pământ, în mirosurile care se amestecă aspru și crud, el, cu obrajii roșii ca atunci când ai o criză de tensiune și stă să-ți plesnească ceva. Ea, în blugii subțiri, înghețată toată, strângând o vestă de fâș la piept. Așa arăta el în mai 2005. Singur și speriat. Disperat, dar spunând la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
la masa celor doi. Ani nu zice nimic, se uită numai lung la bărbat, cu privirea aia care lui îi plăcea atât de mult, tăcerea se lasă, inima i se strânge, cine o fi fata asta?, se întreabă Rita. Pe obrajii fetei blonde, cu gâtul lung, ca de balerină, curg lacrimi nesfârșite, râu, blonda nu zice nimic, doar plânge tăcut, în liniște. Sufletul ei se învârtește în sensul invers acelor de ceasornic. Apoi, se uită lung numai în ochii bărbatului. — Ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
în camera lui de la capătul parterului. Bibliotecile din scândură, lemnul miroase, îl simte de fiecare dată când intră aici, biroul, fotografiile de pe pereți, pe un raft, deasupra laptopului, o poză mărită a mamei și a lui, unul lângă altul, cu obrajii alături, o poză din tinerețe. Semănau, avea fața ei ascuțită, nasul prelung, sprâncenele stufoase, o femeie puternică dăduse naștere unui bărbat cald. Deschide cu grijă laptopul, nici un mesaj de la Tina... * — Și am început, Frumoasă Neli, repetițiile la Shakespeare, Titus ne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
ma... Oprește muzica aia divină, nu mai vrea, e destul. Intră pe podețul de peste șanțul din fața porții mari. Bătrâna e lângă el. — Sărut-mâna! — Să te pupe mama. Îl ia de gât, se ridică pe vârfuri și-l sărută pe un obraz, apoi pe celălalt, îi mângâie fața, ți-ai lăsat barbă?, pentru piesă îmi trebuie, că altfel n-o lăsam eu, mă îmbătrânește!, da, te îmbătrânește, se văd firele albe, ai un cap de bătrân, n-ai mai vopsit nici pletele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
ea așteptat acolo nu 30 de zile, ci 36. Grele zile, una mai grea ca alta. La sfârșitul fiecăreia dintre cele 24 de ore, Tina, cu ochii pierduți, intrați în fundul capului, cu buzele arse ca de o febră puternică, cu obrajii uscați și transpirată între sâni, se duce în dormitor, merge ca și cum ar dormi în ea, se așază la computer, deschide și scrie... După zgomotele de la fereastra parterului... meu, s-ar părea că nu merit nimic. Câinii vagabonzi își urlă prelung

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262

o voce sugrumată, iar Froggy Parker e al douăzeci și șaselea. Într-o oră, Froggy retrogradase cu douăzeci și cinci de poziții. Deocamdată habar n-avea. Dar Amory, aflat pe fază, s-a aplecat repede și a sărutat-o pe Myra pe obraz. Nu mai sărutase niciodată o fată și și-a gustat curios buzele, ca și cum ar fi ronțăit un fruct nou. Pe urmă, buzele li s-au atins, ca două flori de câmp În bătaia vântului. — Suntem groaznici, s-a bucurat blând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
În siguranță. — Mai sărută-mă o dată. Vocea ei a răzbit până la el din marele vid. — Nu vreau, s-a auzit spunând. A urmat un nou moment tăcere. Nu vreau! a repetat el cu Înverșunare. Myra a sărit În sus, cu obrajii Îmbujorați de vanitatea rănită, cu funda ei mare de la ceafă tresăltând compătimitoare. — Te urăsc! a țipat ea. Să nu Îndrăznești să mai vorbești cu mine! — Ce? a bolborosit Amory. — Te spun la mama că m-ai sărutat! Să știi că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
mâncat șapca roșie, așa că unchiu-său i-a dăruit una gri, care putea fi trasă peste față. Necazul cu șapca asta era că respirai În ea și-ți Îngheța răsuflarea. Într-o zi, afurisitul de obiect a făcut să-i degere obrazul. Și-a frecat fața cu zăpadă, dar s-a ales oricum cu o pată vineție. Conte Del Monte a mâncat o dată o cutie de albăstreală, dar n-a pățit nimic. Totuși, după câtva timp a sărit de pe fix și s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
că și tu ții măcar puțin la mine. — Da. — Cât de mult? Există vreun băiat de care-ți place mai mult? — Nu. El de-abia o auzea, deși se apleca spre ea atât de tare, că-i simțea răsuflarea pe obraz. — Isabelle, mă Întorc la colegiu pentru șase luni nesfârșite și de ce să nu... Dac-aș putea primi ceva care să-mi amintească de tine... — Închide ușa. Vocea ei abia pâlpâia, așa că Amory nu era sigur că vorbise cu adevărat. Când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
Of, Amory, ce putem face? E chiar la Înălțimea umărului tău. — Maseaz-o, a sfătuit-o el, Încercând să-și Înăbușe râsul. Isabel a frecat delicat pata cu vârful degetelor. O lacrimă Îi apăruse În ochi și i se prelingea pe obraz. — O, Amory, a zis ea disperată, dac-o frec, parcă-mi ia foc gâtul. Ce să fac? Lui Amory i s-a ivit În minte un citat și n-a rezistat tentației de a-l rosti cu voce tare: „All

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
o onestitate teribilă, În sensul că nici un fel de sofism n-o poate distruge, și o simplitate de copil, care ne Împiedică că devenim vreodată malițioși. Ți-am scris un bocet pe care-l găsești alături. Îmi pare rău că obrajii tăi nu se ridică la Înălțimea descrierii mele, dar vei fuma și vei citi poezia toată noaptea... Oricum, iat-o: Lamentație pentru fiul vitreg; el pleacă la război Împotriva Regelui Străin Ochone Pleacă de lângă mine fiul sufletului meu Și e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
Pleacă de lângă mine fiul sufletului meu Și e În floarea tinereții ca Angus Oge Angus al păsărilor strălucitoare Cu mintea tare și subtilă ca a lui Cuchulin la Muirtheme. Awirra sthrue Fruntea-i e albă ca laptele vacilor din Maeve Obrajii ca cireșele din pomul Ce se pleca spre Maria când Îl alăpta pe Fiul Domnului. Aveelia Vrone Părul lui e ca gulerele de aur ale regilor din Tara Ochii aidoma celor patru mări de oțel din Erin Cufundate În negura

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
brațele, așa Încât ea să se cuibărească În ele. Știam că vei veni În seara asta, a spus ea Încet. Ca primăvara, exact când aveam mai mare nevoie de tine... dragul meu... dragul meu... Buzele lui s-au mișcat Încet pe obrazul ei. — Ai un gust atât de plăcut, a suspinat Amory. — Cum adică, scumpule? — Oh, dulce, dulce... A strâns-o și mai tare la piept. — Amory, a șoptit Rosalind, mă mărit cu tine când ești gata s-o faci. — La Început

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
trebuie să sfârșim. Nesiguranța doare prea tare. Nu se poate să mai trăim scene ca asta. (Își scoate de pe deget inelul primit de la el și i-l Întinde. Ochii amândurora se umplu iar de lacrimi.) AMORY (cu buzele lipite de obrazul ei umed): Nu mi-l da! Păstrează-l, te rog! Nu-mi rupe inima! (Ea Îi apasă Încet inelul În palmă.) ROSALIND (cu vocea Întretăiată): Te rog, pleacă. AMORY: Adio... (Ea Îl mai privește o dată, cu dor infinit, cu infinită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]