KorAP: Find »[drukola/base=ortodoxie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...121 122 123 ...215 >

5,351 matches

Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206

vom rezista, in corpore, până la jumătatea unui secol frenetic. Să faci teologie, de oricât de ilustră speță, dar fără să numești metehnele ogrăzii noastre, înseamnă să nu-ți pese câtuși de puțin de pastorație. Nu poți lăuda virtuțile veșnice ale ortodoxiei uitând să vorbești despre degringolada prezentului. E ca și cum ți-ai invita prietenii la un festin copios, fără să-i avertizezi că pe masă nu sunt nici tacâmuri, nici pahare. În credința creștină totul stă sau cade împreună cu misterul întrupării. Cum

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
lacome, care cauți să-ți mângâi pântecele, mai bine să arunci în el cărbuni aprinși decât prăjiturile celor ce conduc și stăpânesc.” În pofida acestui cri du cœur al Sfântului Isaac Sirul, printre oficialități domină complicitatea. La tristele manifestări câmpenești ale ortodoxiei locale mai lipsește doar ca pe veșmintele de gală să scrie: „sponsor oficial: Guvernul României”. Spre cinstea lor, unii păstori ai Bisericii au protestat cu voce tare în fața mentalității de mercenar încurajate de puterea politică. Dar cu o floare nu

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
au venit Cațavencu, Tănase Scatiu, craii de Curte Veche, iar apoi eroii „muncii socialiste”. Astăzi, după un veac și jumătate, s-a schimbat măcar neînduplecata lege a presei, de care se temea pe nedrept uitatul Nicolae Filimon... Trei secole de ortodoxie otomanizată și cincizeci de ani sub comuniști au generat în Biserica noastră criza profetismului și mirajul stagnării sub umbrela „mistică” a atemporalității 1. La rădăcina acestei maladii se află dezangajarea civică a credinței în Evanghelie și raportul de indiferență stabilit

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
1. Cu câteva abateri de la regulă, relațiile între episcopi și uriașele eparhii ale Bisericii Ortodoxe sunt articulate imperativ, iar nu deliberativ. Adeseori nu ascultarea filială, ci și comanda la supunere în stil islamic par să reprezinte adevăratul modus vivendi al ortodoxiei postcomuniste. Cândva, libertatea comuniunii în har, curajul profetic al mărturisirii și ospățul Cuvântului euharistic erau razele de aur ale dreptei credințe; astăzi, supușenia oarbă și frica de adevăr se revarsă din trista semilună a răsăritului... Sunt rari, dar nu încă

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
oameni, bărbați înzestrați cu charisma paternității duhovnicești, cu rigoare teologică și discernământ vizionar. Ei au meritul de a fi încurajat germenii de entuziasm printre „cei mai mici” ai Domnului. Să ne gândim că sămânța martiriului a fost plantată în solul ortodoxiei, iar Duhul își va strânge la timpul cuvenit fructele rodirii. Să ne gândim la viața plină de sens și adevăr a doi cărturari ortodocși cu conștiință universală. În vremuri de relativă libertate politică, părintele și marele savant rus Pavel Florensky

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
cu o simplă organizație care n-are, în localitate, decât o duzină de membri activi? Este destul să descoperi această întrebare, tipărită cu litere de-o șchioapă, pentru a te menține în rezervă, cât mai departe de pionierii sau cutezătorii ortodoxiei contemporane. A devenit oare ASCOR-ul un sacrament care să poată fi interiorizat ca Sfânta Împărtășanie? Există oare vreo „sfântă taină” care să marcheze apartenența la această asociație? A încetat oare ASCOR-ul să mai fie o simplă poartă de

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
menținută prin contract ori asociere de interese. Când subiectivismul individualist ne ancorează conștiința religioasă în prezent, atunci nu este deloc greu să emani pretutindeni un sufocant didacticism. Este foarte ușor să-ți imaginezi că ceea ce suflețelul tău a descoperit în ortodoxie reprezintă întreg potențialul ortodoxiei și singurul lucru de care cel de lângă tine are, la rândul său, nevoie. Spre marea noastră fericire, ortodoxia bimilenară a Bisericii are câteva muniții grele, ascunse privirii grăbite și superficiale a debutanților. Când credem că noi

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
asociere de interese. Când subiectivismul individualist ne ancorează conștiința religioasă în prezent, atunci nu este deloc greu să emani pretutindeni un sufocant didacticism. Este foarte ușor să-ți imaginezi că ceea ce suflețelul tău a descoperit în ortodoxie reprezintă întreg potențialul ortodoxiei și singurul lucru de care cel de lângă tine are, la rândul său, nevoie. Spre marea noastră fericire, ortodoxia bimilenară a Bisericii are câteva muniții grele, ascunse privirii grăbite și superficiale a debutanților. Când credem că noi (iar nu totus Christus

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
emani pretutindeni un sufocant didacticism. Este foarte ușor să-ți imaginezi că ceea ce suflețelul tău a descoperit în ortodoxie reprezintă întreg potențialul ortodoxiei și singurul lucru de care cel de lângă tine are, la rândul său, nevoie. Spre marea noastră fericire, ortodoxia bimilenară a Bisericii are câteva muniții grele, ascunse privirii grăbite și superficiale a debutanților. Când credem că noi (iar nu totus Christus) suntem măsura alegerii făcute, este foarte ușor să cădem în dădăceală. Mulți ajung să creadă că drumul spre

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
stradă. La fel, ereziile care înfundă mințile multor ortodocși cu certificate de bună purtare rămân neatinse. Temele, desigur „clasice”, ale teologiei ortodoxe românești din „epoca de aur” - „Biserica Ortodoxă în lupta pentru pace și dezarmare”, „Credința strămoșească pe calea progresului,” „Ortodoxia și propășirea patriei” - și-au pierdut subit popularitatea. Asta nu înseamnă că veți pomeni vreodată o discuție serioasă despre originea și terapia acestui coșmar est-european numit colaboraționism. N-o fac rușii, n-o facem nici noi. Procesul comunismului a rămas

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
a crede că, după completarea acatistelor, Dumnezeu se va ocupa de tot restul... Dacă presa centrală va sufla o vorbă despre alte „abuzuri în serviciu” ale preoțimii române, fiți siguri că este vorba despre o înscenare sau un complot masonic. Ortodoxia națională nu poate cădea. Dacă la Vatican trăiește un papă firav, dar infailibil, la București și mai jos de Dunăre nu există oare sinoade de ierarhi pe care ne place să-i credem nesupuși greșelii? Iată o convingere care abate

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
nu viața comunitar-agapică, organizată cu sobrietate, bucurie și seninătate în jurul Sfintei Liturghii? Mărturisirea în „vremuri sărace”tc "Mărturisirea în „vremuri sărace”" „Stăruiți în rugăciune, priveghind în ea cu mulțumire” (Coloseni 4, 2). Desigur, pentru a redescoperi deopotrivă echilibrul și radicalitatea ortodoxiei Părinților, ar fi fost nevoie de implicarea deschisă și părintească a ierarhilor în activitățile germinale ale ASCOR-ului. Cu rare și meritorii excepții, inspirația și prezența mult sperată s-a lăsat așteptată. ASCOR ar fi putut pleda mult mai convingător

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
glasul regelui David: „Cântați psalmi și bateți din timpane; cântați dulce din psaltire și din alăută!” (Psalmi 80, 2). Oamenii care, printr-un simplu accident providențial sau în urma unor persistente căutări, au descoperit frumusețea slujbelor atonite și geniul iconografic al ortodoxiei medievale sunt astăzi condamnați la decepție și frustrare în aproape oricare parohie pe care ar vizita-o. În România, kitsch-ul eretic tinde să devină a doua natură a cultului ortodox. Este dificil să găsești, în zeci de orașe din

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
am obișnuit să fim mințiți și am renunțat să mai luptăm împotriva măsluitorilor și demagogilor de serviciu. Pietiștii au decretat divorțul între „adevărul istoric” și „adevărul spiritual”, abolind obligația dezgropării, în duh de smerenie, a mușuroiului de isprăvi prin care ortodoxia oficială s-a făcut de rușine. Pentru că adevărul istoric ne-ar putea incomoda prea des, folclorul mitologic stă mereu ca soluție la îndemână. Nevoia de spiritualitate e compensată prin câteva reverii sămănătoriste, rezumată într-un rând de colinde, prapuri și

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
mai ales, aspirația neștirbită la desăvârșirea filocalică reprezintă sarcina Bisericii, în ansamblul ei, față de tineretul ortodox. Trăim într-un ceas în care opțiunile majorității tinerilor români sunt niște simple tangente la cercul valorilor nihiliste. Ne place sau nu ne place, ortodoxia pierde teren, iar responsabili pentru această stare de lucruri nu sunt creștinii greco-catolici sau baptiști, ci îndelung băltita noastră nepăsare și nevrednicie. Cum vor înfrunta oare cei încântați de statistici profeția Mântuitorului: „Vai vouă când toți oamenii vă vor vorbi

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
eu plac tuturor în toate, necăutând folosul meu, ci pe al celor mulți, ca să se mântuiască. I Corinteni 10, 33 Recensământultc "Recensământul" Recenta dezbatere legată de „doctrina socială a Bisericii” a fixat deja câteva repere teoretice pentru dialogul între vocile ortodoxiei românești și reprezentanții societății civile. Puțini se mai îndoiesc de faptul că secularizarea statului modern și globalizarea economică pun instituția Bisericii Ortodoxe într-o situație fără precedent. Cauzele eficiente și consecințele iminente ale acestui proces trebuie gândite temeinic, discutând comportamente

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
polarizată între negaționiștii predestinaționiști cu certe înclinații rasiste (cei care identifică în faptul de a fi țigan o culpă ontologică) și optimiștii utopici, care neagă orice carență de raportare a comunităților rroma față de instituțiile clasice ale culturii și civilizației europene. Ortodoxia și datoria răscumpărăriitc "Ortodoxia și datoria răscumpărării" Situația Bisericii Ortodoxe - și a celorlalte confesiuni creștine - nu este foarte promițătoare. După știința mea, sinodul pravoslavnic de la București nu are nici un episcop de etnie țigănească și nici un departament misionar care să se

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
cu certe înclinații rasiste (cei care identifică în faptul de a fi țigan o culpă ontologică) și optimiștii utopici, care neagă orice carență de raportare a comunităților rroma față de instituțiile clasice ale culturii și civilizației europene. Ortodoxia și datoria răscumpărăriitc "Ortodoxia și datoria răscumpărării" Situația Bisericii Ortodoxe - și a celorlalte confesiuni creștine - nu este foarte promițătoare. După știința mea, sinodul pravoslavnic de la București nu are nici un episcop de etnie țigănească și nici un departament misionar care să se ocupe serios de problemele

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
la Biserică este o funcție a unei identități etnice. Ne putem imagina că doar fascinația pentru ritual și superstiție mai determină membrii comunităților țigănești să ia parte, aleatoriu, la slujbele Bisericii, percepute de cele mai multe ori ca rituri magice. Totuși, universalitatea ortodoxiei ar trebui să aibă ceva de spus nu doar românilor, ci și maghiarilor, germanilor, țiganilor și altor neamuri conlocuitoare. Mulți tineri români află astăzi în școli că identitatea țigănească nu este atât de nebuloasă pe cât ar crede părinții lor, adulți

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
se petrece astăzi în Africa de Sud sub inspirata acțiune a arhiepiscopului anglican Desmond Tutu (laureat al premiului Nobel). Creștinii vestesc „cele ale păcii și cele ale zidirii unuia de către altul” (Romani 14, 9). Fără să uite de înălțimile chemării la desăvârșire, ortodoxia își poate reaminti de condiția concretă a omului lipsit de lumina Cărții, dar aflat sub dictatura constrângerilor sociale și economice. Biserica sârbă a luat inițiativa traducerii Sfintei Liturghii în limba rroma. Chiar dacă majoritatea țiganilor cunosc limba sârbească, traducerea celei mai

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
istoriei misionarismului rusesc în Siberia, China și Alaska (secolele XVIII-XIX) ne arată că miracolul transformării omului este mereu posibil. Pilde impresionante se găsesc, de asemenea, și în jurnalul misionarilor greci din Africa ultimului veac. În general, convertirea populațiilor băștinașe la ortodoxie a fost lipsită de agresivitatea „imperialistă” cu care catolicismul sau anglicanismul s-au impus în Extremul Orient sau America de Sud, printr-o extensie violentă a proiectului colonialist. Păstorii ortodocși - mulți dintre ei monahi, precum Sf. Herman din Alaska (1756-1837) - au știut

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
și pe virtuțile iubirii și iertării. Ei au arătat cum cultura vernaculară nu poate fi disprețuită din considerații dogmatice zeloase, care pun „acribia” înaintea „dragostei”. Confruntați cu problema primirii altor neamuri la credința pravoslavnică, nenumărați preoți misionari au înțeles că ortodoxia nu poate fi redusă la sinteza liturgică bizantină din secolul al XIV-lea. Sunt, probabil, alte priorități înaintea traducerii complete a mineielor sau a literaturii patristice în limba localnicilor. O broșură care ar prezenta cele mai importante charisme ale credinței

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
complete a mineielor sau a literaturii patristice în limba localnicilor. O broșură care ar prezenta cele mai importante charisme ale credinței creștine, alături de un cod prescurtat de conduită evanghelică în lume, ar fi pentru început suficiente. Aplicând bunul-simț și măsura, ortodoxia n-are de ce să refuze retorica decentă a publicității, purtând toate simbolurile reconcilierii. Încercând să nu fie piatră de poticneală, apostolul Pavel voia să placă „tuturor în toate”, necăutând folosul său, „ci pe al celor mulți, ca să se mântuiască” (I

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
necăutând folosul său, „ci pe al celor mulți, ca să se mântuiască” (I Corinteni 10, 33). Ar fi greșit ca persoanele cu putere de decizie în ierarhia Bisericii să se lase convinse de apartenența formală a majorității țiganilor din România la ortodoxie. Nimeni n-ar mai putea să mizeze, în zilele noastre, pe conservarea cutumei, adică pe litera legii. Nu asistența pasivă și nedumerită la slujbele Bisericii articulează trupul mistic al lui Hristos, nici o mărturisire toantă a Crezului nicean. Dacă ortodoxia este

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
la ortodoxie. Nimeni n-ar mai putea să mizeze, în zilele noastre, pe conservarea cutumei, adică pe litera legii. Nu asistența pasivă și nedumerită la slujbele Bisericii articulează trupul mistic al lui Hristos, nici o mărturisire toantă a Crezului nicean. Dacă ortodoxia este radicală și paradoxală, atunci slujitorii Bisericii ar trebui să se preocupe de cultivarea rădăcinilor și contrarierea prejudecăților. Fără să fie aduși la izvoarele sfințeniei, nici românii, nici țiganii nu vor putea recunoaște validitatea certificatelor de botez ortodox. Pentru țigani

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]