KorAP: Find »[drukola/base=os & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...121 122 123 ...845 >

21,114 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305

albă plină cu crom, cu sticlă și fier. Fără plante, fără tablouri, fără fotografii. Cândva îmi dădea senzația unei oaze de calm, echivalentul unui duș răcoritor într-o zi cu zăpușeală. Acum, în mod ciudat, îl găseam tulburător; albit, ca oasele în soare. Canapelele erau îmbrăcate în pânză albă apretată, mocheta era cu un ton mai închisă, o nuanță neutră. Chiar și lumina care pătrundea prin fereastră era albă, sclipind pe balamalele de metal ale dulapurilor de parcă ar fi fost sute

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
era la fel de tăios ca un bisturiu. — Ești foarte norocos că am venit până la urmă acasă, am spus înțepător de parcă aș fi vrut să-l disec cu vorbele mele. A zâmbit flegmatic. Avea dinții galbeni și crăpați ca niște bucăți de os învechit. —Ai de gând să mă inviți înăuntru? — Ești al naibii de autoritar, nu-i așa? — Stăm aici toată noaptea să punem întrebări? M-am predat. Aș putea spune că fără să vreau, dar aș minți. Stătea în spatele meu, atât de aproape

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
fix la mine, cu ochii arzând. M-am întins pe spate în pat, privindu-l cum își trăgea blugii în jos, înjurând vertiginos că nu îi poate scoate mai repede. Era o minune să îl privesc, atât de slab încât oasele și mușchii i se vedeau prin piele, încărcat până la refuz cu energie violentă ca o pisică sălbatică și grațios pe măsură. Blugii au alunecat ca o piele de șarpe jupuită, cureaua scoțând un clinchet când a atins podeaua. Am simțit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
A tot plouat în seara aia, nu rău, dar stătuse în ploaie. Părul îi era dat pe spate și umerii pelerinei de ploaie căzuți. Fără șuvița de păr care îi venea peste față, avea o figură de-a dreptul urâtă. Oasele erau prea proeminente, prea ascuțite pentru pielea lui subțire; pomeții păreau că o să-i taie obrazul când zâmbește. în lumina aceea, ochii lui sclipeau verde aprins. I-am atins fața. Era de asemenea udă, dar pielea îi ardea. — Ești fleașcă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
intrare era închisă și mi-ar fi luat mult să o descui. Am fugit pe scară până pe platformă. Până și-a revenit eu eram deja sus. S-a ridicat, luându-și mâinile de pe față. Avea o tăietură adâncă pe obraz. Osul probabil se rupsese. Am simțit ceva cum se strivește sub lama cuțitului. Fața lui era sălbatică, cu pielea întinsă la maxim peste oasele ascuțite. Limba i s-a retras după dinți, lăsându-i să strălucească de parcă era un lup. Ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
eram deja sus. S-a ridicat, luându-și mâinile de pe față. Avea o tăietură adâncă pe obraz. Osul probabil se rupsese. Am simțit ceva cum se strivește sub lama cuțitului. Fața lui era sălbatică, cu pielea întinsă la maxim peste oasele ascuțite. Limba i s-a retras după dinți, lăsându-i să strălucească de parcă era un lup. Ce dinți mari ai, domnule lup. Arăta de parcă urma să mi-i înfigă în gât și să mă sfâșie fără să se mai gândească

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
mâinile întinse spre mine, iar eu am scos cuiele care țineau scara și am împins-o cu toată forța. S-a ținut cu o mâna de marginea platformei. Degetele lui lungi s-au apucat bine de ea, i se vedeau oasele prin piele. Scara era grea, iar lovitura mea a trimis-o prea departe ca el să o mai poată ajunge. Pentru un moment extrem de lung a stat agățat doar cu o mână de balustradă. Strânsoarea se slăbea, gravitația trăgându-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
a spus gâfâind din cauza efortului de a se ține. Doar ți-am salvat viața, nu? —Nat! inima îmi bătea cu putere. L-am apucat cu amândouă mâinile de încheietură, cu degetele puternic strânse în jurul ei. Nici un pic de carne, doar oase, greu de apucat... Prea târziu. Scara parcă își dăduse seama că peretele de care se sprijină nu există de fapt. Nat a alunecat din mâinile mele, care erau și ele albe de la efort. S-a auzit un zgomot puternic de-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318

Nu mă miram de starea mea, eram mulțumită că scăpasem de valurile mării, de propriul trup și mirosul insuportabil de sânge. Apoi am fost parcă îmbrâncită în pat, silită să intru în mormanul de carne mirositoare care se ținea de oase și piele. Patul era roșu și umed de sânge. Nu-mi păsa, doream numai să dorm pentru totdeauna. Telefonul a sunat pe mica etajeră cu cărți, am ridicat receptorul. Era profesorul Amorel. Vroia să știe cum mă simt. Am spus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
viață decât a putut el să ajungă. În timp ce Beppo se lasă legănat între somn și trezie, se aud pe scară tocurile înalte ale lui Edith. Imediat parcă toată tipografia se umple de parfumul ei. Beppo se ridică îngreunat în capul oaselor, luând în mâini corecturile abandonate și prefăcându-se că lucrează. Dar Edith e prost dispusă. Se apropie vacanța de vară și, ca în fiecare an, o apucă neliniștea. Cuvintele „Oceanul Indian“ au devenit pentru ea sinonime cu o mare primejdie. E

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
să uite greutățile limbii și supraviețui zile și nopți fără să vorbească cu nimeni. Într-un fel neașteptat, deveni conștient de micile plăceri ale vieții. De exemplu, a se plimba cu bicicleta era nu numai un exercițiu bun pentru sănătatea oaselor, mușchilor și circulației sangvine, dar și un „nimic“ prin care plasa albastră a nervilor de care depindea bunăstarea organelor corpului său se destindea, legănându-se ca algele pe valurile mării de cobalt. Începuse să descopere frumusețea orașului când se plimba

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
cineva oprise puțin timpul, până la viitoarea suflare de vânt cald. O lume fantastică povestea în imagini despre frumusețea clipei în repaus. Deasupra gheții se băteau tobele, chimvalele de alamă. Trompete strălucitoare cu gâturi subțiri, flaute de argint ca fluiere de oase își amestecau sunetele subtile cu cele ale cratițelor vechi. Un bruhaha fără sfârșit, încercând să imite melodia vieții. Tonurile carnavalului vorbeau și limba oamenilor: „Trebuie să ne înveselim, să ne înmulțim iubindu-ne, să ajungem cu bine în țara verii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
în trupuri păreau forțe opunându-se vieții, nuclee a căror menire era să șlefuiască trupul, pregătindu-l pentru un nou spațiu în care corpul trebuie să fie mai ușor, mai subtil. Poate precum corpul lui signor Fumo - numai piele și os, ascunzând în altă parte vigoarea care-l făcea să sară pe spatele unei femei tinere și să cânte ca păsările fără timp. Dar nu numai fața soțului meu se schimbase, ci chiar și fața lumii. O schimbare continuă, rapidă și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370

poate datorită diferenței de vârstă dintre cei doi, Luca era cu mult mai ager și folosi instantaneu această calitate pe care-o avea pentru a se arunca în lac. Acolo pluti aproape imediat și, asemeni unui cățel ce-și apără osul, Luca începu să ronțăie pula lui Cioran chiar sub privirile stupefiate ale acestuia. - Bă!!! urlă geniul. Dă-mi pula-napoi, dobitocule! Și nu mai mușca din ea!! Ai zis c-o sugi doar!! Luca îl privi parșiv. - Vrei să nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
șansa de a înțelege că viața merita într-adevăr trăită. PAGINĂ NOUĂ IONESCU Hei, voi, meandre întortocheate ale vieții pe care o formăm de bunăvoie, cărări și căi criptice neștiute ale unor construcții abisale formate pe cale naturală, noi ne plimbăm oasele de colo-colo, albii necontrolate ale voinței unei instanțe al cărei nume ne scapă, suflu dement al unor clipe de slăbiciune când ni se topesc hotarele inimii de dragoste pentru o ființă albă ca laptele, clipe de singurătate fremătânde de nedorința

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
dinți de cel puțin treizeci de centimetri lungime (fără nici o exagerare), tocmai își înfipsese dantura în brațul meu, rupând din el o bucată îngrijorător de mare și încă se mai zbătea, mârâind nervos, în încercarea de a-mi sfărâma și osul. Vă rog să credeți că nu am înțeles flacăra ce m-a aprins apoi. Nu, nu am înțeles-o. Nu puteam fi eu acel personaj luminat de o extraordinară și riguroasă claritate a gândurilor, de o cât se poate de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488

obiectul, mi-am dat seama că e un săculeț din hârtie albastră și că, alături de cutia de tablă golită, se află un cântar de farmacie pe care eu îl luasem drept compas. Hirghe scoase din buzunarul jiletcii o lopățică de os și câteva pachețele de hârtie pentru prafuri. Desfăcând unul dintre aceste pachețele - acesta era gol -, Hirghe puse foița într-una din tereziile foarte mici și, aruncând pe cealaltă o greutate metalică minusculă din cutie (din cutia pentru greutăți), ridică balanța

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
cu o singură mână, Hirghe deschise cu mâna în care avea lopățica gura pachetului în care introduse lopățica. Hârtia începu să foșnească și am observat că în pachetul albastru e un alt pachet din hârtie albă, cerată. Pe lopățica de os, scoasă cu maximă grijă din săculețul care foșnea, se afla o grămăjoară de praf alb. Era foarte alb și strălucea cum strălucesc cristalele de naftalină. Foarte atent, Hirghe lăsă să cadă din acest praf în pachetul de pe cântar și, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
Foarte atent, Hirghe lăsă să cadă din acest praf în pachetul de pe cântar și, cu cealaltă mână, ridică sus balanța. Terezia cu greutatea era mai grea. Atunci, fără să coboare balanța ridicată deasupra mesei, Hirghe băgă din nou lopățica de os în pachet, dar se vedea că îi vine foarte greu și că este incomod să facă totul cu o mână. - Ține tu pachetul, îi spuse el lui Mik care stătea mai aproape de el. În momentul când pronunță aceste cuvinte mi-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
Nu mai pot suporta. Mă smulg din această scenă cu toate puterile, ceva parcă se rupe în mine și mă trezesc. E miezul nopții. Stau culcat îmbrăcat pe divan. Pe masă arde lampa sub abajurul verde. Mă ridic în capul oaselor, îmi las picioarele în jos și simt cum mă cuprinde o spaimă neașteptată. Mă sperii, așa cum se sperie doar oamenii maturi, nefericiți, care, trezindu-se în plină noapte, când e liniște împrejur și nu au pe nimeni alături, încep să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798

coastele îi pulsau. Gemu și își duse mâinile la locul dureros. Hainele nu erau sfâșiate și nici nu simțea sânge. Era murdar de noroi și plin de frunze veștede și ude, dar nu-și rupsese nimic. Se ridică în capul oaselor gâfâind. Privi în jur, căutând să zărească raza de lumină a lanternei pierdute. Întunericul era de nepă truns, nu vedea nimic, era înconjurat de o beznă neagră ca smoala. Se auzea doar zgomotul picăturilor rare ce se scurgeau de pe copaci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
căzând pe covorul de frunze uscate de pe jos. În rest, liniște de mormânt, până și vântul încetase să mai bată. Peste țiuitul care înce puse să-i sune în urechi, se suprapunea numai zgomotul respirației sale. Se ridică în capul oaselor, căutând să se orienteze. Habar nu avea unde se află. Încercă să își pună ceva ordine în gânduri. Oare când părăsise drumul forestier, cât de mult alergase fără noimă prin pădure? Se îndepărtase mult de acesta? Nici nu mai știa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
Se lăsă pe o parte, ghemuindu-se strâns la pământ, străduindu-se să respire cât mai rar ca să nu se dea de gol. Auzea acum deslușit zgomotul făcut de animalul ce se apro pia. Simțea panica pătrunzându-l până în măduva oaselor. Toată ființa lui îl îndemna să o rupă la fugă dar frica îl paralizase de tot. O amorțeală rece îi cuprinsese membrele, țintuindu-l pe loc. Își cuprinse capul în mâini și închise ochii strâns. De acum, ursul era lângă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
față și în gură simțea gustul sărat al sângelui. Îl durea tare și sub genunchi, acolo unde se izbise în cădere de un bolovan ascuns între frunzele uscate de pe jos. Șchiopăta destul de rău de piciorul stâng și simțea că deja osul începe să se umfle. Rândunel! strigă el, mirându-se cât de slab i se aude vocea. Își înghiți nodul din gât și încercă să strige mai tare. Cu palmele adunate în jurul gurii îl chemă pe Rândunel din nou. Își dădu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
un ton foarte autoritar, scoală-te imediat pentru că avem treabă! Mi-am amintit! îi explică Cristian. Pe drum am reușit să-mi dau seama ce trebuie să facem ca să scăpăm de vâlvă. No, bine! spuse Calistrat, ridicându-se în capul oaselor. Dacă sunteți atât de siguri de ce v-ați mai întors la mine? Mergeți și faceți treaba! Iar începi? Lasă mofturile, îl certă Ileana, știi bine că nu putem rezolva problema fără tine. Ia, să auzim! îl îndemnă Calistrat pe inspector

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]