3,075 matches
-
se bazează pe practicile de subzistență. Oamenii vor să schimbe doar atât cât să mențină ceea ce au. Motivațiile oamenilor care participă la un proiect de dezvoltare nu sunt învățarea unei modalități mai bune de a trăi, creșterea „capitalului social”, „dezvoltarea participativă”, generarea unor bunuri globale, creșterea eficienței ș.a.m.d. Mai degrabă, ei sunt motivați de scopuri imediate: să își mențină producțiile agricole, să își construiască un drum mai bun pe ruta deja existentă, să asigure servicii de educație și sănătate
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
1982; Clifford, Marcus, 1986), ea devine interesantă pentru alte discipline. În acest context, înțelegerea relațiilor de putere din interiorul și dintre comunități, a practicilor de subzistență, a relațiilor sociale care formează țesutul social al comunităților-țintă sunt esențiale pentru practica dezvoltării participative. Antropologii se află prinși într-o dublă dilemă. Pe de o parte, una dintre axiomele cercetării antropologice - neintervenția în comunitățile studiate - este în contradicție directă cu practica proiectelor de dezvoltare, și anume integrarea comunităților locale în structuri politice (statul-națiune) și
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
lui (inclusiv prin contractarea unor firme specializate), managementul financiar și asigurarea sustenabilității proiectului după finalizarea lui, fondurile sociale doar sprijinind și stimulând populația locală să devină activă în dezvoltarea propriei comunități. Cu alte cuvinte, dezvoltarea prin proiecte este o dezvoltare participativă, specifică dezvoltării comunitare, și poate fi definită ca un tip de dezvoltare „«în», «prin» și «pentru» comunitate” (Sandu, 2005). Dacă dezvoltarea socială poate fi atât un proces coordonat-direcționat (dezvoltarea unor programe sociale la nivel macro), cât și unul difuz (dezvoltare
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
slăbiciunile fondurilor sociale Experiențele înregistrate de fondurile sociale de la lansarea lor în 1987 au arătat că nu întotdeauna se înregistrează succese, mai ales la începutul derulării acestor programe (Alton, 1999). Alți autori (Owen, Van Domelen, 1998), pe baza unor evaluări participative ale anumitor proiecte comunitare, arată că aprecierea generală a beneficiarilor privind calitatea, sustenabilitatea și impactul proiectelor finanțate prin fonduri sociale au fost foarte mari, chiar și în stadiile de început ale acestor fonduri. Aceeași autori arată însă că au fost
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
fapt, participarea (cât mai largă) a membrilor comunității este de natură să susțină dezvoltarea capitalului social și participarea la nivel individual și comunitar, dar și sustenabilitatea proiectelor. Alcázar și Wachtenheim (f.a.) arată că, în general, se consideră că o abordare participativă a dezvoltării proiectului comunitar creează premisele formării și consolidării unei tradiții participative, mai ales în condițiile unui proiect finalizat cu succes, ceea ce va duce nu doar la sporirea capitalului social, empowerment și îmbunătățirea condițiilor de viață în comunitate, ci și
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
susțină dezvoltarea capitalului social și participarea la nivel individual și comunitar, dar și sustenabilitatea proiectelor. Alcázar și Wachtenheim (f.a.) arată că, în general, se consideră că o abordare participativă a dezvoltării proiectului comunitar creează premisele formării și consolidării unei tradiții participative, mai ales în condițiile unui proiect finalizat cu succes, ceea ce va duce nu doar la sporirea capitalului social, empowerment și îmbunătățirea condițiilor de viață în comunitate, ci și la o mai mare propensiune spre replicabilitate (succesul stimulează succesul). Ce fel
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
empowerment și îmbunătățirea condițiilor de viață în comunitate, ci și la o mai mare propensiune spre replicabilitate (succesul stimulează succesul). Ce fel de participare, cât de largă să fie aceasta? Sandu (2005, p. 9) arată că: Esențială (Ă) este dimensiunea participativă legată de mobilizarea membrilor comunității. O participare voluntară, lipsită de constrângeri implică, în bună măsură, și dimensiunea de finalitate, de implicare în acțiune sau în schimbare pentru satisfacerea unor nevoi interne ale majorității membrilor grupului ori ale unora dintre aceștia
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
care pot determina și stimularea participării comunitare: utilizarea potențialului autorităților locale; creșterea încrederii populației în autoritățile locale și dezvoltarea capacității acesteia de a se adresa lor în vederea rezolvării problemelor cu care se confruntă; încurajare și suport în vederea soluționării problemelor - abordare participativă. De asemenea, în studiile lor, Alcázar și Wachtenheim (f.a.), dar și Sandu (2005, p. 33) identifică următorii factori care favorizează participarea: - capacitatea comunității de a se autoorganiza are la bază stocul de capital social. Un stoc mare de capital social
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
obținut finanțare FRDS pentru implementarea unor proiecte (în general, de refacere/îmbunătățire/creare a infrastructurii - proiecte MIR) au fost „contaminate” aplicând (cu succes) în runda imediat următoare de finanțare FRDS (așa-numitul „efect de contagiune”). Promovarea unor politici și programe participative în dezvoltarea comunitară presupune nu doar implicarea beneficiarilor, ci și atragerea organismelor publice locale/regionale și naționale. Pornind de la aceste recomandări, putem adăuga că fondurile sociale trebuie să încurajeze descentralizarea și să contribuie la construirea și cimentarea parteneriatului comunitar (autorități
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
prin participarea beneficiarilor la evaluarea nevoilor și la planificarea, gestiunea și implementarea acțiunilor de acoperire a necesităților colective. Chiar dacă este un rezultat indirect al retragerii statului bunăstării și poate fi, astfel, suspectată ca purtătoare a unui program neoliberal ascuns, dezvoltarea participativă are, dincolo de soluționarea crizelor, efecte benefice care o fac extrem de interesantă pentru problematica dezvoltării sociale: capacitarea indivizilor și a familiilor beneficiare, sporirea caracterului democratic al guvernării prin participarea cetățenilor la aceasta și o evidentă economie de resurse publice. Literatura internațională
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
cetățenilor la aceasta și o evidentă economie de resurse publice. Literatura internațională dedicată participării în diversele ei fațete a stabilit ca un fapt evident handicapul fostelor țări comuniste în ceea ce privește resursele de activism. Din acest punct de vedere, perspectivele dezvoltării comunitare participative în România sunt considerate a fi slabe, ceea ce poate justifica apelul preponderent la programe administrate central sau la un apel excesiv la experți din afara comunităților pentru planificarea acțiunilor de dezvoltare. Îmi propun, în primul rând, să arăt că, beneficiind de
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
concept dezvoltat de Bandura (1995), care este într-o relație de cauzare reciprocă cu implicarea actuală și reușită. Perspectiva culturală În ultimele câteva decenii câteva lucrări importante au încercat să identifice specificitățile culturale care conduc la un stil de viață participativ sau îl împiedică. O astfel de lucrare este bine cunoscuta „Cultură civică” a lui Almond și Verba (1993), care distinge între culturi civice participative, dependente și parohiale. Au fost câteva încercări de conceptualizare a sistemelor de credințe, norme, valori și
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
câteva lucrări importante au încercat să identifice specificitățile culturale care conduc la un stil de viață participativ sau îl împiedică. O astfel de lucrare este bine cunoscuta „Cultură civică” a lui Almond și Verba (1993), care distinge între culturi civice participative, dependente și parohiale. Au fost câteva încercări de conceptualizare a sistemelor de credințe, norme, valori și atitudini care determină participarea, mai ales cu referire la domeniile politicii sau ale societății civile. Alexander și Smith (1993) vorbesc despre religie civilă, care
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
2003) arată că persoanele care s-au abținut să participe în uniuni de comuniști sau de tineri comuniști au rate de participare scăzute și în perioada postcomunistă. Aceasta poate fi urmarea înzestrării diferențiate cu competențe civice sau a unor identități participative neomogen distribuite. În fine, momentul din ciclul vieții poate determina participarea prin faptul că prioritățile și resursele pentru participare sunt diferite între tineri și vârstnici, între necăsătoriți și căsătoriți. Datele și metoda cercetării Modelele la care am făcut referire în
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
urls></urls></record></Cite></EndNote>(2004), numele acestor indicatori poate fi înșelător, putând adesea ascunde orientarea către dezvoltarea durabilă, calitatea vieții sau dezvoltarea socială. Într-o evaluare globală, Richard Estes subliniază că ei sunt inovatori și au un puternic caracter participativ, implicând un mare număr de oameni. „Acest tip de abordare promovează sentimentul comunității că evaluarea nevoilor, planificarea, desfășurarea și monitorizarea cercetării îi aparțin.” ADDIN EN.CITE <EndNote><Cite><Author>Estes</Author><Year>2005</Year><RecNum>19</RecNum><record><rec-number>19
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
de cercetare folosite. În general, studiile care au la bază metoda experimentului, aplicarea unor teste docimologice sau psihologice, aplicarea unor chestionare standardizate sau interviuri structurate sînt studii cantitative, iar cele care au la bază metoda interviului liber sau semistructurat, observația participativă, focus-grupul și studiul de caz sînt considerate studii calitative. Rezultatele studiilor cantitative au un grad mai ridicat de obiectivitate comparativ cu cele obținute în urma studiilor calitative, al căror grad de obiectivitate este mai redus. 1.4.4. Cercetarea constatativă versus
GHID PENTRU CERCETAREA EDUCAŢIEI by NICOLETA LAURA POPA, LIVIU ANTONESEI, ADRIAN VICENTIU LABAR () [Corola-publishinghouse/Science/797_a_1744]
-
demersului de cercetare determină utilizarea unei metode sau a alteia. Astfel, în timp ce cercetarea cantitativă utilizează ca metode și tehnici experimentul, cvasiexperimentul, observația structurată, testul, interviul structurat și ancheta pe bază de chestionar, cercetarea calitativă implică folosirea observației (în forma sa participativă), a interviului nestructurat și a analizei documentelor (McMillan, 1992). Este lesne de observat că varietăți ale aceleiași metode sînt incluse fie în categoria metodelor calitative, fie în cea a metodelor cantitative, în funcție de natura demersului de cercetare. Acest tip de abordare
GHID PENTRU CERCETAREA EDUCAŢIEI by NICOLETA LAURA POPA, LIVIU ANTONESEI, ADRIAN VICENTIU LABAR () [Corola-publishinghouse/Science/797_a_1744]
-
plan dinainte stabilit (observația spontană) sau poate fi bine structurată (observația sistematică); c)cercetătorul poate fi complet detașat de subiecți, dar există și situații în care acesta este implicat în activitatea pe care o observă, devenind el însuși subiect (observația participativă). Deși enumerarea a trei criterii distincte de clasificare ar impune existența a cel puțin șase tipuri de observație, în literatură sînt descrise, de regulă, patru: observația naturalistă, de laborator, sistematică și participativă. Există autori care menționează doar observația sistematică și
GHID PENTRU CERCETAREA EDUCAŢIEI by NICOLETA LAURA POPA, LIVIU ANTONESEI, ADRIAN VICENTIU LABAR () [Corola-publishinghouse/Science/797_a_1744]
-
care o observă, devenind el însuși subiect (observația participativă). Deși enumerarea a trei criterii distincte de clasificare ar impune existența a cel puțin șase tipuri de observație, în literatură sînt descrise, de regulă, patru: observația naturalistă, de laborator, sistematică și participativă. Există autori care menționează doar observația sistematică și participativă, deoarece consideră că observația naturalistă nu are nevoie de descrieri detaliate, observația de laborator este oricum sistematică, iar observația în care cercetătorul nu este implicat în activitatea studiată este naturală. Pe
GHID PENTRU CERCETAREA EDUCAŢIEI by NICOLETA LAURA POPA, LIVIU ANTONESEI, ADRIAN VICENTIU LABAR () [Corola-publishinghouse/Science/797_a_1744]
-
Deși enumerarea a trei criterii distincte de clasificare ar impune existența a cel puțin șase tipuri de observație, în literatură sînt descrise, de regulă, patru: observația naturalistă, de laborator, sistematică și participativă. Există autori care menționează doar observația sistematică și participativă, deoarece consideră că observația naturalistă nu are nevoie de descrieri detaliate, observația de laborator este oricum sistematică, iar observația în care cercetătorul nu este implicat în activitatea studiată este naturală. Pe de altă parte, chiar cele patru tipuri de observație
GHID PENTRU CERCETAREA EDUCAŢIEI by NICOLETA LAURA POPA, LIVIU ANTONESEI, ADRIAN VICENTIU LABAR () [Corola-publishinghouse/Science/797_a_1744]
-
colectarea unui volum imens de date cu caracter în general narativ, greu de cuantificat și de prelucrat. Datele obținute în urma unor asemenea observații nu pot oferi informații credibile despre cauze ale comportamentului, iar subiectivitatea observatorilor intervine în realizarea cercetării. Observația participativă este o variantă a observației naturale, în care observatorul își asumă un rol în cadrul social pe care îl cercetează. Într-o lucrare recentă, Mucchielli și colaboratorii săi (2002) afirmă că în științele socioumane observația participativă este astăzi echivalentă cu metoda
GHID PENTRU CERCETAREA EDUCAŢIEI by NICOLETA LAURA POPA, LIVIU ANTONESEI, ADRIAN VICENTIU LABAR () [Corola-publishinghouse/Science/797_a_1744]
-
intervine în realizarea cercetării. Observația participativă este o variantă a observației naturale, în care observatorul își asumă un rol în cadrul social pe care îl cercetează. Într-o lucrare recentă, Mucchielli și colaboratorii săi (2002) afirmă că în științele socioumane observația participativă este astăzi echivalentă cu metoda etnografiei. Pe întreaga perioadă a desfășurării observației, observatorul trebuie să-și păstreze obiectivitatea științifică. Acest tip de observație este util mai ales în studierea mecanismelor interpersonale care operează într un cadru social (Evans, 1985). Observația
GHID PENTRU CERCETAREA EDUCAŢIEI by NICOLETA LAURA POPA, LIVIU ANTONESEI, ADRIAN VICENTIU LABAR () [Corola-publishinghouse/Science/797_a_1744]
-
este astăzi echivalentă cu metoda etnografiei. Pe întreaga perioadă a desfășurării observației, observatorul trebuie să-și păstreze obiectivitatea științifică. Acest tip de observație este util mai ales în studierea mecanismelor interpersonale care operează într un cadru social (Evans, 1985). Observația participativă se poate desfășura în condiții gradate de transparență: în unele situații, toți subiecții pot fi informați că observatorul își asumă un rol pentru a studia o problemă, în altele doar o parte dintre cei implicați cunosc identitatea acestuia; există și
GHID PENTRU CERCETAREA EDUCAŢIEI by NICOLETA LAURA POPA, LIVIU ANTONESEI, ADRIAN VICENTIU LABAR () [Corola-publishinghouse/Science/797_a_1744]
-
ancorate însă în materialul empiric pe care îl procesează. Revenind la ideea de start, anume la preceptul lui R.E. Park de a te mânji pe mâini cu cercetare, analiza documentelor tocmai asta face. Doar că în locul interviurilor sau a observației participative, analiza documentelor manipulează documente sociale pe care le tratează ca depozitare ale semnificațiilor grevate material ale realității sociale, ca urme ce au supraviețuit acțiunilor actorilor sociali, a căror studiere facilitează înțelegerea realității sociale sau a feliilor de realitate aflate sub
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
sistemului de valori și crezuri despre lume, viață și existență (i.e., mentalitatea colectivă) pe fundamentul unei culturi civice democratice. Cultura civică este înțeleasă aici ca fiind sistemul axiologico-atitudinal față de politică și viața socială care susține funcționarea unui regim de democrație participativă (Almond și Verba, 1996, pp. 43-44) [1963]. În miezul acestei conștiințe civice, care se sprijinea pe axiologia politică a democrației liberale participative, a fost așezată o înțelegere revizuită a patriotismului și identității naționale, în care etnicul și-a pierdut primordialitatea
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]