3,345 matches
-
acasă și citind, pînă tîrziu, Magazinul de rarități al lui Dickens. La Început, Rowe fusese indignat și uluit la gîndul că cineva Încercase să-l asasineze: crima era o specialitate a lui, o caracteristică personală, incompatibilă cu locuitorii acestei lumi patriarhale și pașnice din care fusese exilat și ai cărei reprezentanți tipici păreau să fie doamna Bellairs, cucoana cu pălăria pleoștită și pastorul Sinclair. Un criminal ar trebui să se simtă la adăpost de crime - mai ales de crimele unor astfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
căruia, prin gestul realizării acestui poem dramatic i-a împlinit, postmortem, un vis, plimbându-i prin lume cu tramvaiul opera și stirpea. Peregrin printre amintiri, în 101 poeme - Florentin Popescu Nehotărât între visul de a zbura și rămânerea în spațiul patriarhal (să vrei o zare să ajungi mereu / și-o viațăntreagă să-ți cioplești la vis / și-nvins să te întorci cu greu / când vântu-n pânze ți-e deplin închis), de unde i-au pornit pașii în lume, Florentin Popescu aduce, în
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
va însoți pe Katherine Mansfield până la sfârșitul scurtei sale vieți. În proza de început a Hortensiei Papadat-Bengescu, personajele feminine sunt măcinate de nostalgii sfâșietoare după vieți netrăite, de un bovarism convertit în cultivarea obsesivă a evenimentului mărunt, exterior, de drama patriarhală trăită. Ele duc în general o existență de autoanaliză, într-un univers al faptelor și întâmplărilor microscopice, supradimensionate de spiritul inchizitiv și latura analitică a personajelor. PROZA ENIGMELOR MĂRUNTE În jurnalul său, Katherine Mansfield ipostaziază emblematic diversele dimensiuni ale universului
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
și ceea ce erai înainte ? Ca „mamă-și altceva“ trebuie să învingi o dihotomie puternică, să te strecori, laxă, dar și rezistentă, printr-un set de opoziții ca niște furci caudine. Aceste furci sunt făcute din metalul tare al multor epoci patriarhale, călite în discursuri academice, în curente filosofice și de gândire succesive, pe deasupra având girul și înrădăcinarea vieții practice. Chiar dacă nu mai trăim, cel puțin la nivel discursiv, într-o societate patriarhală, chiar dacă feminismul a izbândit în chip strălucit, nu numai
Poveşti cu scriitoare şi copii by Ștefania Mihalache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1774]
-
furci sunt făcute din metalul tare al multor epoci patriarhale, călite în discursuri academice, în curente filosofice și de gândire succesive, pe deasupra având girul și înrădăcinarea vieții practice. Chiar dacă nu mai trăim, cel puțin la nivel discursiv, într-o societate patriarhală, chiar dacă feminismul a izbândit în chip strălucit, nu numai social și politic, ci și ca modelator de numeroase conștiințe feminine, tensiunea condiției de mamă-și altceva persistă. E trans-socie tală și trans-temporală. E acolo, în noi și pentru noi, ca
Poveşti cu scriitoare şi copii by Ștefania Mihalache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1774]
-
anului I, sfârșit cu eseuri și lucrări care trebuie scrise. Coordonatorul meu este un intelectual sobru, rasat, celebru, care și-a dat opera și obolul culturii române. Din partea asta simt pentru prima dată discursul cizelat de secole de exercițiu social (patriarhală, conform căruia o femeie nu poate fi și mamă, și altceva. Dar nu orice fel de altceva, ci ceva înalt. Cum ar fi scriitoare de cultură înaltă. Cercetătoare de cultură înaltă. Pentru că, nu-i așa, Opera cere să i te
Poveşti cu scriitoare şi copii by Ștefania Mihalache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1774]
-
ducă și el la casa lui, că mai are de cărat până la etajul cinci vreo douăzeci de găleți dacă vrea să facă și baie, și trebuie, că diseară e mare dineu nu mai știe nici el unde, ori la palatul patriarhal ori la palatul parlamentului, în orice caz uite că e patru și trebuie să stea și după năsosul ăsta, agent împuțit! Nu degeaba i se spune Omida - Plainjones auzise porecla de la un fost coleg al lui Harry Kerch de când studia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
Președintele țării, prim-ministrul, ministrul de externe și alte persoane oficiale au înmânat șefului delegației Marilor State la București, în semn de omagiu și prietenie, un prețios dar. E vorba de o piesă de mare valoare istorică, din colecțiile Muzeului Patriarhal. Sabia din imagine a aparținut lui Mihai Viteazul și ea va fi expusă la Centrul multicultural din Lyon, laolaltă cu alte obiecte de mare valoare cultural-istorică din zona balcano-pontică. Iată ce ne-a declarat în exclusivitate ministrul de externe al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
s-a oprit din vorbit, nu m-am putut împotrivi curiozității și l-am întrebat: Și care era pățania popii de la Neamț? Păi... „Era în noaptea Sfântului Toma. Popa de la Neamț cetea la o lumânărică din biserică, din viața sfinților patriarhali, având pe dascăl lângă el. Când popa, în glasul lui nazal dar creștinesc, ajunse la pasagiul <Avraaam care a născut pe Iaaacooov, carele a născut pe Isaaac...> deodată lumânărica se stinsese și sfinția sa nu mai putea continua cu cetania din
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
pe Ulița Vizetiiască,... lui Păun ce-au fost clucer, carele acum iaste vameș mare”. Iar despre mănăstirea lui aflăm la 9 februarie 1671, când Methodie, arhiepiscopul Țarigradului, a hotărât ca mănăstirea Clatia a lui Păun mare vameș să devină stavropighie patriarhală. Și asta fiindcă vameșul Păun a închinat mănăstirea, zidită de el, Mănăstirii Patruzeci de Sfinți de la Athos. Acuma realizez de ce s-a „risipit” mă năstirea vameșului Păun. Să auzim care e părerea ta. Păi din câte am băgat eu de
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
Mare, sau Strada Mare, cum erau numite mai toate arterele importante din târgurile moldovenești. De- acolo li se recomandă să se prezinte a doua zi, cât mai devreme. Din cauza necazului a cărui soluționare se prelungea, nu avură ochi pentru orașul patriarhal, cu iz de istorie veche, impregnată în străzi și-n turlelele multelor biserici. Dormiră la un hotel, vizavi de Poștă. Dimineață, un colonel magistrat, citi raportul trimis de comandantul regimentului. Ioan îl ascultă mâhnit, și efectiv îngrozit de neadevărurile pe
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
fi plăcut să duc o viață simplă, cu "munci și zile" care liniștesc, odihnesc mintea; o viață unde boala-i nimica toată și, prin extensie, moartea e și ea nimica toată. Să fiu o femeie din lumea cumsecade a satului patriarhal, ca bunica Leonora. Cu bucurii timide și zîmbete timide, cu gesturi timide și cuvinte timide. Pantofii de duminică, feriți cît se poate de... glodul strămoșesc, icoana Sfîntului Gheorghe, înnegrită de flăcările lumînărilor, respirația paradisiacă, atunci cînd răcoarea dimineții de Florii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
scutit”. Și din nou constatăm că omul „trecut prin vâltoare” trăiește din plin evenimentele majore din viața sa - venirea Marianei acasă, întâlnirile cu prietenii, lansarea cărților sale și ecoul lor asupra cititorilor. Uneori trăiește cu o plăcere aproape copilărească tihna patriarhală a unui taifas prelungit sub bolta de viță din fața casei, într-un „superb și fantastic concert al greierilor”, protejat, parcă, de prezența ocrotitoare a fiicei, detașat de încordarea de până atunci. întâlnirile de suflet ale celor doi, tată și fiică
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
franchețea - nu veți mai fi, dar cărțile Dumneavoastră vor rămâne”- Vasile Șuvoială; „Alăturându-ne celor ce vă sărbătoresc la aniversarea a 80 de ani de viață, nu putem exprima mai mult decât ceea ce Sfânta Scriptură ne învață, că această vârstă patriarhală reprezintă binecuvântarea biblică de care Dumnezeu v-a făcut părtaș, ca răsplată a lucrării după Voia Sa”. - prof. Gheorghe Clapa; „domnul ION N. Oprea este un adevărat Negruzzi contemporan care, răsfoind și cercetând atent sute de ziare și reviste a
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93061]
-
distribuire a loturilor familiale în teren, de dispunerea locuințelor în vatra satului și a celor morți în cimitire, existau două tipuri de structuri sociale, în general: 1.familia-pereche, baza obștii sătești (teritoriale), specifică populației autohtone (românești) și 2.marea familie patriarhală, baza obștii gentilice, întâlnită la popoarele nomade (migratoare). Caracterul proprietății în sânul obștii sătești teritoriale varia în funcție de evoluția comunității rurale într-o epocă istorică dată. Astfel, întregul pământ arabil se afla în proprietatea obștei, la început, fiind periodic împărțit, prin
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
voievodul) era ajutat de un sfat al bătrânilor. Deplasările lor nu se făceau de întregul trib, ci fărâmițat, în grupuri separate, mari sau mici, conduse de un șef militar (Ardagast). Temelia structurii sociale a obștilor sătești slave o reprezenta familia patriarhală slavii trăiau încă în faza relațiilor gentilice. Ca urmare a contactelor (legăturilor) cu populația romanică din regiunea carpato-dunăreană și cu civilizația bizantină, slavii au primit numeroase influențe. Slavii, atât cei din nordul Dunării cât și cei din sud, după 602
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
istoriografia românească, într-o anumită perioadă, s-a crezut că la noi n-ar fi existat o stratificare socială, în momentul întemeierii statelor medievale toți locuitorii ar fi fost atunci oameni liberi, am fi avut un regim țărănesc, o stare patriarhală, idilică, fără stăpâni și supuși. Este o concepție romantică, în afara realității istorice. Astfel, documentul Diploma cavalerilor ioaniți (1247) vorbește despre acei "majores terrae" (mai marii pământului), adică aristocrația boierii, care beneficiau de o serie de privilegii. Funcțiile (dregătoriile) au apărut
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Gherman II (1222-1240). În 1285, la Vicina, păstorea Teodor, participant la sinodul din Constantinopol, care semna: "...mitropolit al de Dumnezeu păzitei cetăți Vicina". În 1302, este amintit mitropolitul Luca, menționat pe vremea împăratului Andronic II (1285-1328). În 1317-.1318, sinodul patriarhal făcea referire la mitropolitul Vicinei, fără să-i dea numele. În prima parte a secolului al XIV-lea, însemnătatea Vicinei începe să se diminueze, în urma numeroaselor incursiuni de pradă ale tătarilor instalați în nordul Mării Negre. Rezultatul expedițiilor lor a fost
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și nici reședința decât în caz de "mare trebuință". Referirea are în vedere faptul că Vicina era stăpânită pe atunci "de o mână de păgâni nelegiuiți". Ulterior, în mai 1341 și în aprilie 1343, Macarie lua parte la dezbaterile sinodului patriarhal din Constantinopol. Nu știm când a încetat păstorirea sa, dar, în februarie 1347, este amintit un nou mitropolit la Vicina, Chiril. Se pare că, între timp, stăpânirea mongolă încetase, iar Vicina intrase în componența Țării Românești. Ultimul mitropolit pomenit la
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
dominatorii turanici în aceste secole ? Închegați ca neam creștin încă din secolul al X-lea, ei și-au continuat existența istorică, sub conducerea cnejilor lor româno-slavi, în vechile vetre de dăinuire ale obștilor. Ei duceau o viață simplă, mai curând patriarhală, de păstori și plugari, încadrați în uniuni de obști, cnezate și voievodate, așa cum apucaseră din vechime, de la începuturile neamului românesc. Aflați sub dominația neamurilor turanice de nomazi asiatici, ei plăteau dijmele cerute de stăpânitorii pământurilor (ținuturilor) lor, fără a mai
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
bisericii muntene nu avea, în primii ani, recunoașterea canonică a Patriarhiei de Constantinopol, suprema autoritate în partea de răsărit a Europei. Această recunoaștere este menționată în două acte însemnate pentru istoria noastră bisericească. Primul act este "înscrisul" sau hotărârea sinodului patriarhal, prin care mitropolitul Iachint, anterior titular la Vicina, era recunoscut ca primat al noului stat, Ungrovlahia. Al doilea este scrisoarea patriarhului Calist I (1350-1363) către domnul țării, Nicolae Alexandru, prin care-i aducea la cunoștință hotărârea sinodală. În scrisoarea patriarhală
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
patriarhal, prin care mitropolitul Iachint, anterior titular la Vicina, era recunoscut ca primat al noului stat, Ungrovlahia. Al doilea este scrisoarea patriarhului Calist I (1350-1363) către domnul țării, Nicolae Alexandru, prin care-i aducea la cunoștință hotărârea sinodală. În scrisoarea patriarhală se arăta că domnitorul "a cerut nu o dată, ci de mai multe ori, prin scrisorile sale" ca biserica din țara lui să fie sub oblăduirea canonică a scaunului patriarhal de Constantinopol. În acest scop, Nicolae Alexandru "a și chemat cu
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Alexandru, prin care-i aducea la cunoștință hotărârea sinodală. În scrisoarea patriarhală se arăta că domnitorul "a cerut nu o dată, ci de mai multe ori, prin scrisorile sale" ca biserica din țara lui să fie sub oblăduirea canonică a scaunului patriarhal de Constantinopol. În acest scop, Nicolae Alexandru "a și chemat cu câtva timp înainte" pe mitropolitul Vicinei, "aflat în apropierea sa", Iachint. Pe temeiul hotărârii amintite, noul mitropolit urma "să hirotonească preoți", iar "toți clericii din acea țară și ceilalți
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
domnul Țării Românești avea nevoie de recunoașterea statului său de către împăratul de la Constantinopol, chiar dacă o făcea indirect. Reședința mitropoliei Ungrovlahiei a fost la Argeș, unde se afla și scaunul domnesc. Jurisdicția noii Mitropolii se întindea asupra întregii țări, în scrisoarea patriarhală Iachint este menționat ca "mitropolit a toată Ungrovlahia".22 Actul însemnat, care marchează marea sa operă: pentru consolidarea neatârnării țării, el întemeiază, în 1359, scaunul mitropolitan la Argeș, capitala sa-prima mitropolie românească. Dar Nicolae Alexandru s-a înscris în istoria
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
slavilor din sudul Dunării, a căror influență o respinse, neadresându-se lor, o întreagă linie politică. Pentru ca legăturile cu patriarhia de Constantinopol să fie cât mai strânse, el admise să fie adus la Argeș, noul mitropolit, Iachint de Vicina. Actul patriarhal din mai 1359 vorbește despre "marele voievod și domn de sine-stătător a toată Ungrovlahia". Iachint este mutat de la Vicina la Argeș, pentru a conduce "biserica a toată Țara Românească". Se adăuga la aceasta și "învoirea împărătească", noul stat Țara Românească
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]