37,949 matches
-
cu nesăbuință gheața de pe tălpi, săltând câte două trepte o dată. Când ajunse la următorul geam, bătu ușor. Nu veni nici un răspuns. Murmură o Înjurătură printre dinți, ținând capul Întors spre acel colț al triajului În care urma să apară curând polițistul. Bătu iar și de data aceasta auzi un târșâit lejer de papuci. Închizătoarea geamului se ridică și o voce de femeie Întrebă: — Anton? Tu ești? — Da, spuse Josef, Anton sunt. Dă-mi drumul repede Înăuntru. Draperia se dădu la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
le ignoră, cum ignoră și pâlpâitul semafoarelor, și clinchetele ce veneau din cafeneaua aflată chiar dedesubt, cercetând cu privirile trotuarul. Treceau puțini oameni, căci era ora când aceștia luau cina, erau la teatru sau la cinema. Nu se zărea nici un polițist. — Anton. — Taci! se oțărî el și trase jaluzelele, pentru a nu fi zărit din una din clădirile de vizavi. Știa exact unde se afla seiful zidit În perete. O masă, un film și câteva pahare fuseseră suficiente pentru a scoate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
bag și pe tine sub pământ, Înțelegi? Văzu că leșinase și o aruncă Într-un fotoliu. Apoi Închise fereastra și ușa de la dormitor, pentru că Îi era teamă că, dacă se Întoarce În dormitor, țipetele ei ar putea fi auzite de polițist când ajungea cu rondul la triaj. Cheia o Împinse În closet cu mânerul periei de la scoică. Scotoci pe fugă prin studio, dar se decisese deja oricum să lase geanta pe birou. Purta Întotdeauna mănuși și pe geantă vor fi doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
am spus „Dă-mi ceva respectabil. Subțire!“ N-ai văzut niciodată așa ceva... Josef Grünlich Își răsuci mustața groasă și sură și păși Îndrăzneț afară, În stradă, privind Încoace, privind Încolo, de parcă ar fi așteptat un prieten. Nu se vedea nici un polițist și, cum trotuarele fuseseră curățate de zăpadă, nu lăsă nici un fel de urme. Se Întoarse pe călcâie spre stânga, În direcția gării, cu urechile ciulite să prindă un țipăt, dar nu auzi decât claxoanele taximetrelor și foșnetul zăpezii. La capătul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
ce venise de la gară sau țipătul unei femei? Aruncă o privire la mesele din jur - nimeni nu auzise nimic neobișnuit. Vorbeau, beau, râdeau, iar un bărbat scuipa. Dar setea lui Josef Grünlich fu puțin atenuată În timp ce stătea și asculta. Un polițist se apropia, venind În lungul străzii. Probabil ieșise din serviciul lui de la circulație și era În drum spre casă, dar Josef ridică paharul, Își ascunse fața și Îl urmări cu privirile peste buza acestuia. Apoi auzi destul de limpede un țipăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
se apropia, venind În lungul străzii. Probabil ieșise din serviciul lui de la circulație și era În drum spre casă, dar Josef ridică paharul, Își ascunse fața și Îl urmări cu privirile peste buza acestuia. Apoi auzi destul de limpede un țipăt. Polițistul se opri, iar Josef, privind neliniștit În jur după un chelner, se ridică și lăsă câteva monede pe masă. Revolverul atârnat Între picioare Îi provocase o rosătură dureroasă. — Guten Abend. Polițistul cumpără un ziar de seară și se porni mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
peste buza acestuia. Apoi auzi destul de limpede un țipăt. Polițistul se opri, iar Josef, privind neliniștit În jur după un chelner, se ridică și lăsă câteva monede pe masă. Revolverul atârnat Între picioare Îi provocase o rosătură dureroasă. — Guten Abend. Polițistul cumpără un ziar de seară și se porni mai departe, pe stradă. Josef Își puse degetele Înmănușate pe frunte și le coborî umede de transpirație. Așa nu merge, se gândi el. Nu trebuie să devin nervos. Probabil că mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
zăpada care cădea, dar abia acum se văzu confruntat cu adevărata liniște, când taximetrul se opri și fiecare om din cafenea Încetă să mai vorbească, iar femeia continua să țipe „Zu Hülfe! Zu Hülfe!“ Cineva spuse „Die Polizei“ și doi polițiști veniră În goana mare din susul străzii, cu tocurile revolverelor zăngănind. Și apoi totul deveni iarăși ca de obicei, cu excepția faptului că un mic pâlc de oameni fără treabă se adună la intrarea În clădire. Cei doi jucători de șah
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
fată, dar nevastă-mea a considerat că n-ar strica s-o vedem, așa că am invitat-o aici. Ne-am gândit că, poate, i-am găsi o slujbă mai bună pe lângă noi. Se Înscriseră Într-un sens giratoriu, pe după un polițist miniatural ce sta pe o cutie și dirija circulația, după care urcară o colină. Sub ei, Între un bloc bizar și gol și un stâlp de telegraf, domurile Moscheii Albastre se ridicau ca un ciorchine de bule de săpun azurii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
se poate vedea că și-a ras părul dintre picioare. Din acest loc îmi scriu astăzi povestea. De aici, dintr-un bufet de pe șosea, în timp ce discut cu martorii oculari din Welburn, New Mexico. Îl am alături pe dom’ sergent, un polițist irlandez bătrân și plin de riduri. Pe masa noastră e și ziarul local, în care se poate vedea un anunț care zice așa: În atenția clienților magazinelor de mobilă All Plush Interiors „Dacă ați găsit păienjeni veninoși în piese de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
pete de sânge și gel de bărbierit verde. Cineva a uitat să tragă apa la toaletă. Așternuturile sunt bleumarin și miros a fum de țigară. Nu văd nicăieri nici o carte. Întreb dacă familia a luat ceva de la fața locului, iar polițistul zice că nu. Dar a venit cineva de la serviciile sociale, care a luat niște haine. — A, da, zice, și niște cărți de la bibliotecă, le expirase termenul de restituire. Capitolul 5 Ușa din față se deschide; înăuntru este o femeie care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
sânge și de creier. Brațele zac întinse pe lângă corp. Vârfurile pantofilor negri atârnă un pic peste bordură, deasupra rigolei. Pășesc peste el, numărând: 277, 278, 279... La ultima intersecție înainte de redacție, trotuarul este blocat de o baricadă de garduri. Un polițist în uniformă albastră stă de partea cealaltă și dă din cap. — Trebuie să vă întoarceți și să traversați. Trotuarul este închis. Se filmează, zice. Iute ca un junghi, cele opt versuri ale cântecului mi se derulează în minte, în timp ce mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
partea cealaltă și dă din cap. — Trebuie să vă întoarceți și să traversați. Trotuarul este închis. Se filmează, zice. Iute ca un junghi, cele opt versuri ale cântecului mi se derulează în minte, în timp ce mă zgâiesc la insigna lui. Ochii polițistului se dau peste cap până ce nu li se mai vede decât albul. Mănușa i se ridică spre piept, dar încremenește la jumătatea distanței; genunchii i se taie. Bărbia i se lovește așa de tare de marginea de sus a gardului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
strecoară în geanta de culoare albastru-stins. Iau paharul de vin din mâna ei și-l dau pe gât. În ziarul de azi zice că omul de la lift, omul căruia i-am sortit moartea, avea trei copii, toți sub șase ani. Polițistul pe care l-am omorât își întreținea părinții bătrâni, ca să nu ajungă la azil. Adoptase un copil, împreună cu soția lui. Era antrenor de fotbal, la juniori. Femeia cu walkie-talkie era însărcinată în două săptămâni. Mai beau din vin. Are gust
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
unui orășel de provincie; Helen e înăuntru, cu Stridie, și vandalizează cartea. La telefon, o voce de bărbat zice: — Brigada Omucideri. Întreb cine este la telefon. Și vocea zice: — Detectiv Ben Danton, Brigada Omucideri, zice. Cine e la telefon? Un polițist. Mona ar spune că este mântuitorul meu, trimis ca să mă mâne înapoi pe făgașul umanității. Ăsta e numărul care mi-a tot apărut pe pager în ultimele zile. Mona întoarce broșura și zice: — Uită-te un pic! În păr i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
cosmic, la frigul și liniștea de neînchipuit. Paradisul în care tăcerea este o răsplată suficientă. Îi spun lui Helen că trebuie să mă întorc acasă ca să rezolv ceva. Și asta repede, înainte ca situația să se deterioreze. Manechinele moarte. Nash. Polițiștii. Toate astea. Nu-mi dau seama cum a pus mâna pe descântec. Ne înălțăm mai sus, și mai departe de mirosuri, departe de zgomotul motorului diesel. Ne ridicăm către liniște și frig. Mona, care citește din agendă, se face tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
la Dumnezeu și la umanitate, sirena se tânguie asurzitor. Și eu sunt bucuros. Capitolul 41 Acum suntem după ce poliția îmi citește drepturile. După ce-mi încătușează mâinile la spate și mă duc cu mașina la secție. Acum suntem după ce primul polițist a ajuns la fața locului, s-a uitat la cadavre și a zis „Iisuse Hristoase și Măiculița Domnului“. După ce medicii de pe ambulanță l-au rostogolit de pe grătar pe bucătarul mort, s-au uitat o clipă la fața lui friptă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
și pedeapsa mea începe în felul ăsta. Dovada liberului meu arbitru. Aceasta e calea spre mântuirea mea. Și vocea polițaiului, răgușită și mirosind a țigară, zice: — Procedura standard în cazul tuturor deținuților considerați periculoși. Și număr: 7, 8, 9... Și polițistul mârâie: — O să simțiți o ușoară apăsare, așa că vă rog să vă relaxați. Și număr: 10, 11... Și futu-i. Futu-i! — Relaxați-vă, zice polițaiul. Futu-i. Futu-i. Futu-i. Futu-i. Futu-i. Futu-i! Durerea e mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
deja cât să-nceapă să sângereze. În momentul acela s-a auzit zgomot de pași la ușa camerei 131. Ușa s-a deschis. Eu stau încă pe jos, cu Helen și Patrick în brațe, morți, ușa se deschide; e bătrânul polițist irlandez cu părul sur. Dom’ sergent. Și eu zic vă rog. Vă rog, băgați-mă la pușcărie. O să pledez vinovat pentru toate. Mi-am omorât soția. Mi-am omorât copilașul. Eu sunt Waltraud Wagner, Îngerul Morții. Omorâți-mă, ca să pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
al milei, urmat de cel al vinovăției că ar putea face, totuși, ceva. Rămîne o clipă lîngă masa bătrînei și, profitînd că aceasta doarme cu bărbia în piept, atinge capul cățelului cu vîrful degetelor: Măcar de-ai fi fost cîine polițist, să iasă din tine o zamă bună... Doar n-ai de gînd...?!... murmură stupefiată bătrîna. Să vedem cum vor mînca asta arată Mircea Emil spre biberoanele în care țăranca a adus ceaiul de ghindă. Bucuroși, copiii prind biberoanele cu amîndouă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
plătite la cursul zilei. Înțelese totul. Mai târziu, după încă niște păhărele golite, se luă la harță cu Beverley; întâi o numi comunistă, apoi jidancă și abia la urmă lesbiană. Carol se gândea cu groază că va trebui să cheme polițistul de proximitate și începu să se teamă să nu fie arestați. Dan dormise în tot timpul ăsta - iar un bărbat care doarme cu capul pe măsuța telefonului nu putea avea o conștiință prea curată. 3 Revolta În dimineața de după noaptea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
casetă. Judecătorii sunt primii care trebuie să știe că e obligatoriu să te supui Justiției, care va stabili dacă ești sau nu vinovat. Că dreptatea nu se face prin presiuni ale străzii. Altfel, dacă mâine e arestat pentru corupție un polițist, e normal să iasă toți colegii lui de serviciu în stradă și să strige că e băiat bun? Sau dacă e luat un funcționar public, ceilalți închid ghișeele în semn de protest? Gestul judecătorilor mureșeni înseamnă discreditarea totală a actului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
le are poate să bage rapid procesul în bălării. Ce-i roade pe cumetrii cu robă e starea de arest. Faptul că o judecătoare „grea”, cu relații sus-puse, poate să fie băgată în celulă, poate fi luată de umăr de polițist, poate să poarte brățările statului și poate fi fotografiată cu ele ca orice infractor. Bunul cel mai de preț al juzilor corupți, pe care-l folosesc în traficul de influență și cu care adună șpaga, este inamovibilitatea. Tradusă de ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
treacă prin cap? O maimuță turbată, cu cască de camuflaj, rânjind tridimensional, cu botul plin de sânge, în culori de mare rezoluție și contrast, de pe ecranul aceluiași calculator? Filmele americane ne-au învățat decenii de-a rândul că soldatul sau polițistul sau pompierul, omul în uniformă USA, este viteaz și drept, dur cu dușmanul, dar amic al văduvei și orfanului, al celor lipsiți de apărare - aproape ca dispărutul soldat sovietic. N-am crezut niciodată în genul acesta de propagandă. Nicăieri în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
cei ce ne aflam dincolo de poarta mănăstirii eram un fel de dop străin pus să astupe calea de comunicare a pelerinilor adevărați cu strămoșul lor. Așa, dacă o bombă, care parcă se cerea, având în vedere cohortele de sepepiști și polițiști călcându-se degeaba pe picioare, exploda în curtea Putnei, cei de pe dealuri și din spatele grilajelor s-ar fi simțit eliberați. E o glumă crudă, dar nu cunosc alt leac pentru penibil. Nu vă privește!tc "Nu v\ prive[te!" Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]