8,531 matches
-
se dădu câțiva pași înapoi ca să-l vadă mai bine. I se tăie respirația. Înfățișa o femeie întinsă pe o canapea, cu un braț sub cap și cu celălalt lăsat moale pe lângă trup. Un picior era ridicat și celălalt întins. Poza era clasică. Lui Stroeve i se învârtea capul. Era Blanche. Îl cuprinse durerea, și gelozia, și furia și scoase un strigăt răgușit, dar nu putea vorbi. Își agita pumnul și-l ridica amenințător către un dușman invizibil. Țipă cât îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
știu să-mi dea o replică dură. Am început să simt că scârba mea față de Strickland nu poate fi susținută decât cu un efort vizibil. Mi-am recunoscut slăbiciunea morală, dar vedeam că dezgustul meu cuprinde totuși o latură de poză și știam că dacă eu o simt, cu siguranță că și instinctul lui ascuțit a descoperit-o. Nu încăpea îndoială că râdea de mine pe sub mustăți. I-am lăsat ultimul cuvânt și mi-am căutat refugiul într-o atitudine nepăsătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
dans. Salonul de la Hôtel de la Fleur era o încăpere nu prea mare, cu o pianină și mobilă de mahon acoperită cu huse de catifea cu imprimeuri, aranjate frumos în jurul pereților. Pe masa rotundă erau albume cu fotografii și pe pereți poze mărite ale lui Tiaré cu primul ei soț, căpitanul Johnson. Și totuși, cu toate că ea era bătrână și grasă, uneori rulam covorul de Bruxelles, aduceam servitoarele și vreo două prietene de-ale lui Tiaré și dansam, deși acum foloseam muzica unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
și vreunul dintre ei Îl recunoscuse. Dar acele fețe pe care citi o curiozitate nătângă, Îl liniștiră. Era chipul lui Brandan. Probabil unul din numeroasele chipuri și, cu siguranță, de data aceasta, ultimul. Călugărul nu avusese vreme să adopte o poză studiată, iar acum, pe trăsăturile sale livide se citea doar spaima unei morți violente. Priorul, ridicând ușor trupul, Îi deschise vesta la piept, pentru a examina sumar În ce condiții se afla. Cadavrul era acoperit de vânătăi. Probabil că se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
des. Aveam trei, dintre care într-una erau cele trei fete ale mele. Nașa lui Belle a vrut-o și ea a plătit-o. Le dusese pe fete la Isidore Kopieck, știți, rusul din strada Statelor. El le-a făcut poza, cele două mari așezate pe jos, într-un decor cu ierburi și flori, iar Belle la mijloc, în picioare, surâzând, plină de grație, o adevărată Sfântă Fecioară. Aveam trei exemplare ale acelei fotografii, câte una pentru fiecare fată. I-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
mirată și, în același timp, binevoitoare. Cred că i-am vorbit, nu mai știu bine ce i-am spus, asta nu are prea mare importanță. Era o moartă din altă epocă. Felul în care era îmbrăcată, pieptănătura ei, aerul și poza făceau din ea o lucrare somptuoasă și fragilă dintr-un muzeu pierdut. Chipul ei îmi amintea de alte chipuri, dar acestea se învârteau în cerc, mobile, fugitive, imprecise în trăsăturile lor care se modificau fără încetare, ba întinerind, ba îmbătrânind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
marginea pălăriei ridicate de vânt, toate acestea îi dădeau acelui chip o grație fermecătoare. Era o adevărată regină a câmpurilor. Cea de-a doua fotografie fusese decupată, după cum o demonstrau marginile netede în stânga și-n dreapta, precum și forma ciudată a pozei în care o fetiță fericită privea drept în față. Foarfecele lui Destinat o izolase astfel pe Belle de jour din fotografia pe care i-o dăduse Bourrache. „O adevărată Sfântă Fecioară“, îmi spusese tatăl ei. Și avea dreptate. Chipul micuței
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
despre cum am intrat eu în profesie ca tânără avocată cinstită și cum am ajuns să primesc câte o găină ciubuc, așa de cinstită am ajuns, cinstită!!! Când eram la grădiniță și doamna educatoare ne arăta, la grupa mare, niște poze cu animale, uite, ursul, lupul, vulpea, câinele, porcul, dacă ar fi să alegeți de aici animalul care o reprezintă pe mama și apoi pe tata, ce ați alege? Eu, cu mâna sus. Loredana! Mama e vulpea, că ne aduce acasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
bine, nu?... Am auzit despre el că trăiește cu o ziaristă tânără, că-i plac tinerele, o aia numai picioare. Blondă, înaltă, dezghețată foc, 25 de ani, locuia într-o mansardă închiriată, pe undeva prin centru. I-am văzut și poze printr-o revistă, ea, în fața patului din fier forjat, îmbrăcată divin: furou negru, sutien și chiloți albi, declarând că ascultă Wagner... (Pauză, va vorbi mai departe cu un umor cinic.) Ea și Wagner... Nu râde, că era de plâns, ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
în weekenduri. Ce rost avea fata aia aici, la mine în casă? A filmat-o de nenumărate ori, aproape de câte ori a venit pe-aici, lua camera, se plimba rotund prin living, o filma din toate unghiurile, tipa mai și poza, e drept că fata-i extrem de fotogenică. O înțeleg că vroia să facă teatru. Acuma, ține casetele alea cu ea închise în casa cu bani, ca pe o comoară. Asta a rămas din ei. Filmele alea făcute de el. Povești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
uitat lung la ea, păi, de ce nu vă mutați?, ce-i inerția asta?, ați terminat facultatea? — Anul trecut. — Îmbrăcați-vă, îmi trebuie radiografia șoldurilor și a genunchilor. Lili, i-a spus asistentei, du-o la radiologie, să-mi facă o poză la bazin și la genunchi, apoi analizele. Și i-a dictat fetei în alb. A.S.L.O, Fibrinogenul, param-pam-pam... Cred că ajunge pentru astăzi. Iar noi doi, ca bărbații, mai stăm la o cafea. A luat-o asistenta, eu am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
ușa deschisă, se bagă în scutece. Jos, în living, Maestrul intră în camera lui de la capătul parterului. Bibliotecile din scândură, lemnul miroase, îl simte de fiecare dată când intră aici, biroul, fotografiile de pe pereți, pe un raft, deasupra laptopului, o poză mărită a mamei și a lui, unul lângă altul, cu obrajii alături, o poză din tinerețe. Semănau, avea fața ei ascuțită, nasul prelung, sprâncenele stufoase, o femeie puternică dăduse naștere unui bărbat cald. Deschide cu grijă laptopul, nici un mesaj de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
de la capătul parterului. Bibliotecile din scândură, lemnul miroase, îl simte de fiecare dată când intră aici, biroul, fotografiile de pe pereți, pe un raft, deasupra laptopului, o poză mărită a mamei și a lui, unul lângă altul, cu obrajii alături, o poză din tinerețe. Semănau, avea fața ei ascuțită, nasul prelung, sprâncenele stufoase, o femeie puternică dăduse naștere unui bărbat cald. Deschide cu grijă laptopul, nici un mesaj de la Tina... * — Și am început, Frumoasă Neli, repetițiile la Shakespeare, Titus ne omora cu regia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
12, și-a lăsat acolo melonul și a ieșit din nou, de data asta cu capul gol, ca să se plimbe pe strada Nassau, oprindu-se ca să examineze un grupaj de fotografii sportive expuse Într-o vitrină de magazin, inclusiv o poză mare a lui Allenby, căpitanul echipei de fotbal american, și fiind atras apoi de firma „Jigger Shop“ de pe vitrina unei cofetării. Cum numele Îi părea cunoscut, a intrat și s-a așezat pe un taburet Înalt. — O sundae de ciocolată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
-i conteste lui Isabelle dreptul de a o purta. Cât despre ea, nu se lăsa impresionată de aerul lui studiat de blazare sofisticată. Trăise Într-un oraș mare și, din acest punct de vedere, avea un ușor avantaj. Dar Înțelegea poza lui - era doar una din zecile de convenții caracteristice unei asemenea situații. Amory Își dădea seama că se bucura acum de această favoare deosebită fiindcă fata fusese pregătită să atace: știa că ea Își alesese cea mai valoroasă pradă accesibilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
bande dure din East Side, cu vestoanele Întoarse cu căptușeala În afară și el Însuși șezând În centru, pe o lună de carton presat. Probabil că fotograful le mai deține și acum - În orice caz, ei n-au ridicat niciodată pozele. Vremea era perfectă, așa că au dormit din nou sub cerul liber și, din nou, Amory a adormit În ciuda voinței lui. A sosit apatica și respectabila duminică și până și marea parcă bombănea și se plângea, așa că s-au Întors la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
suntem. Este vorba de pasiunea de a clasifica și de a identifica un tip. — Este dorința de a obține ceva definit. — Este nucleul filosofiei scolastice. Până n-am venit aici, Începusem să cred că devin excentric. Bănuiesc că era o poză. — Nu te Îngrijora, fiindcă a nu poza În nimic poate fi cea mai mare poză. Pozează... — Da? — Dar ocupă-te de lucrul imediat următor. Reîntors la colegiu, Amory a primit câteva scrisori de la Monsignor, care i-au dat prilejul să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
dorința de a obține ceva definit. — Este nucleul filosofiei scolastice. Până n-am venit aici, Începusem să cred că devin excentric. Bănuiesc că era o poză. — Nu te Îngrijora, fiindcă a nu poza În nimic poate fi cea mai mare poză. Pozează... — Da? — Dar ocupă-te de lucrul imediat următor. Reîntors la colegiu, Amory a primit câteva scrisori de la Monsignor, care i-au dat prilejul să consume o hrană mai egoistă: Mă tem că ți-am dat prea multe asigurări privind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
concepție clară. Iată Însă ce știu bine: Înfățișarea personală are mare legătură. — Tenul și culoarea? a Întrebat curios Amory. — Da. — Așa ziceam și noi, Tom și cu mine. Am luat anuarele din ultimii zece ani și ne-am uitat la pozele celor din consiliul studenților. Știu că nu dai două parale pe acel for august, dar, În linii generale, el reprezintă aici succesul. Ei bine, presupun că numai treizeci și cinci la sută din fiecare promoție de absolvenți au fost blonzi, cu tenul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
el reprezintă aici succesul. Ei bine, presupun că numai treizeci și cinci la sută din fiecare promoție de absolvenți au fost blonzi, cu tenul cu adevărat alb. Totuși În consiliu două treimi au părul deschis la culoare! Repet, ne-am uitat la pozele a zece promoții; asta Înseamnă că din cincisprezece studenți cu părul deschis la culoare din ultimul an, unul este membru al consiliului, iar pentru cei cu părul negru raportul este de unu la cincizeci! — Așa e, a Încuviințat Burne. Bărbatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
sărută-mă. ROSALIND: Nu. AMORY: Nu vrei să mă săruți? ROSALIND: În seara asta vreau să mă iubești calm și detașat. AMORY: Începutul sfârșitului. ROSALIND (are o revelație bruscă): Amory, tu ești tânăr, eu sunt tânără. Lumea ne iartă Încă pozele și vanitățile; Îi tratăm pe oameni ca pe Sancho Panza și nu pățim nimic. Acum ni se iartă. Dar te așteaptă o puzderie de lovituri În viitor. AMORY: Iar ție ți-e frică să le Împarți cu mine. ROSALIND: Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
mare, din care ieșeau câteva pungi de plastic, se uită cu respect la el. Cu yo-yo-ul în mână, de un roșu frumos în mănușile galbene, domnul Popa fu purtat pe la toate birourile. Cel puțin îi înveselise pe polițiști. Doamna de la poză l-a rugat chiar s-o lase să-i facă mai multe clișee, cu număr fictiv și autograf, în care domnul Popa ținea, din față și profil, yo-yo-ul în dreptul nasului. Abnegația lui a a avut un rezultat pozitiv: înduioșați, polițiștii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
mirosi încântat garoafele. Și apoi, poate că puțină publicitate n-ar face rău nici pentru bar. Se gândea el de mult să născocească ceva, să apară măcar la „Teo”. Mai de mult, domnul Popa se gândise chiar să trimită o poză de-a lui la Libertatea, la fata de la pagina 5 - ar fi fost o palmă la adresa societății românești de consum, care discrimina homosexualii, chiar și pe cei de ocazie, cum era el. Și-ar fi făcut publicitate la bar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
a făcut dor de căldurică și ciorbiță, recunoaște! - Ți-am adus algocalmin, parcă te durea măseaua. Nu te mai doare? - Ba mă doare rău. - Păi atunci ține gura-nchisă. Doamna Popa îl aștepta. Pusese fața de masă bună, îndreptase și poza lor de la nuntă, care-a stat strâmbă de când aveau papagal, înainte de Contesa. Parcă s-a dat și cu puțin ruj. Atâta că n-apucase să-și dea jos moațele. - Ce-ai făcut cu pantofii buni?! - N-am făcut nimic, m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
acum înlocuit de portretul lui Mișu. Până la urmă, nea Ovidiu îl scăpase pe Mișu de problema cu banii. Și tot el îl trimisese pe american aici. Merita portretul de care se atașase atât de mult. Mariana se uită îngrijorată la poza înrămată special pentru ea. Mișu era chiar frumușel așa, puternic în orice caz, și la celebritatea lui, nu era exclus să atragă atenția femeilor, poate chiar a unei actrițe sau fotomodele. Chiar acum era la o ședință foto pentru o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]