5,828 matches
-
deveni noua lingua franca a Orientului Apropiat, în timp ce aramaica oficială va cunoaște un proces de fragmentare în dialecte locale, proces care coincide de fapt cu a doua perioadă din istoria acestei limbi semitice (300 î.Hr.-200 d.Hr.). Originalitatea cărții profetului Daniel stă în schimbarea limbii în care a fost redactată: după ce începe în ebraică, odată cu versetul 4 din capitolul 2 trece la aramaică, pentru ca în cele din urmă să se întoarcă la ebraică, motivul acestui bilingvism rămânând un subiect deschis
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
mult posibil, pronunția ebraică de atunci. În acest sens, au făcut mult mai mult decât a adăuga vocale la consoane: au introdus semne care reprezintă accente ale cuvintelor și propozițiilor. Cel mai vechi manuscris biblic cu vocalizare tiberiană este codexul Profeților din genizah sinagogii din Cairo, text ce a fost copiat, vocalizat și înzestrat cu toate celelalte semne masoretice în anul 896, de către Moșe ben Așer, al cărui fiu, Aaron, a vocalizat celebrul „manuscris Alep” ce conținea toată Biblia. Desigur, nu
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
wba (rădăcina Wb?<). În zilele noastre, fiecare comunitate iudaică (așkenazi, sefaradică, babiloniană, yemenită etc.) folosește diferite intonații în lectura publică a textului biblic. Mai mult chiar, există diferențe chiar și între formele de intonare a textului Torei, a lecturilor din Profeți, a cărții Plângerilor. Prin urmare, este destul de complicat să precizăm în ce măsură aceste intonații folosite în zilele noastre reflectă sistemul de accentuare folosit în Israel, atunci când masoreții tiberieni le-au fixat pentru prima dată1. Trebuie precizat, în același timp, că frecvența
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
fiul lui Hilchia, căpetenia curții domnești, Șebna, scriitorul, și Ioah, cronicarul, fiul lui Asaf, la Iezechia, cu hainele sfâșiate și i-au spus vorbele lui Rabșache”. Asemenea regilor, persoane particulare puteau avea propriii secretari: Baruh, de exemplu, a fost scribul profetului Ieremia (Ier. 36,4). Secretarii oficiali purtau diferite titluri, în funcție de locul în care își desfășurau activitatea; în general erau desemnați prin numele de „scribi”: <yr!p!s); mai apar și sub denumirea de „cronicari” (2Rg. 8,16): <yr!yb!z
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
dată, posesorii a două sigilii care au imprimat două dintre bulele ansamblului de față au putut fi identificați cu personaje menționate în Vechiul Testament. Studiind imprimările sigiliilor personale ale lui Berekhyahu/Baruh, fiul lui Neria, scribul (secretarul și tovarășul credincios al Profetului Ieremia) și Yerahmeel, fiul împăratului (despre care se spune că a fost trimis să-i aresteze pe Ieremia și pe Baruh din porunca împăratului), nu putem să nu-i asociem pe cei doi cu personajele care au jucat un rol
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
Dar numai în puține cazuri astfel de documente s-au păstrat împreună cu bulele care le sigilau. Cea mai reprezentativă descriere a redactării unui document de vânzare în timpul monarhiei iudaice apare în Biblie; ea se referă la cumpărarea unui teren de către profetul Ieremia pe vremea când era închis din ordinul regelui. Relevanța pasajului biblic justifică citarea cuvintelor lui Ieremia: „Atunci am cunoscut că acesta fusese cuvântul Domnului și am cumpărat de la Hanameel, fiul unchiului meu, țarina cea din Anatot și i-am
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
se întrebuințau alte suluri, până când lucrarea era scrisă în întregime 1. În general, manuscrisele de la Marea Moartă prezintă textul fiecărei cărți scris pe un sul diferit; sulurile puteau avea și lungimi foarte mari, cum este cel care conține textul cărții profetului Isaia. În același timp, alte cărți erau atât de mici încât puteau fi scrise mai multe într-un singur sul, așa cum este cazul celor cinci cărți care compun colecția Megillot. În schimb, Pentateuhul era prea lung pentru a fi copiat
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
este scris ceea ce s-a descoperit în prada luată din Ierusalim (fie reparat și reconstruit); nu este menționată nici o dată, dar par să fie vechi. Tot acolo se află și o peșteră în care se spune că s-a arătat profetul Ilie; există obiceiul ca în vremuri de încercări să se aprindă aici candele”2. Primele etape ale încercărilor masoreților tiberieni de a fixa în scris tradiția orală rămân necunoscute; putem spune doar că masoreții, despre care nu știm mai nimic
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
plus, tipul de scris întâlnit în colofonul Moșe b. Așer nu are cum să antedateze secolul al XI-lea, iar modalitatea de accentuare a textului contravine regulilor stabilite de Ben Așer. Codex Cairensis conține, pe lângă cele două colofoane și textul profeților, un fragment din Seder Olam Raba și un fragment din lucrarea Diqduqe ha Te’amim atribuită lui Aaron b. Moses. b. Așer. 5.1.4. Manuscrisul MS. Or. 4445 de la British Museum, care conține numai textele de la Fac. 39,20
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
5.4. Alte manuscrisetc "5.4. Alte manuscrise" 5.4.1. Manuscrisul de la New Yorktc "5.4.1. Manuscrisul de la New York" Catalogul bibliotecii lui Elkan Nathan Adler 1 menționează, în 1921, un manuscris provenind din Yezd (Iran), care conține cărțile profeților postexilici, scris cel mai probabil în secolul al IX-lea. Acest manuscris, care nu a fost încă publicat, aparține în prezent bibliotecii de la Seminarul Teologic Ebraic din New York și poate fi găsit la cota „Lutzki 232”. Începând cu Is. 17
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
și multiplicate în mai multe ediții succesive. Prima carte tipărită este Biblia Latină de la Gutenburg. În 1477, apare la Bologna prima ediție (editio princeps) a Psalmilor în ebraică, iar în 1482, apare, în același oraș, prima ediție a Pentateuhului; cărțile Profeților văd lumina tiparului pentru prima dată în 1485-1486, la Soncino, celelalte cărți, Ketubim, apar în 1486-1487 la Napoli, iar textul complet al Vechiului Testament, cu vocale și accente, este tipărit pentru prima dată la Soncino, în 1488. Cele mai importante
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
receptus al Bibliei ebraice. A primit numele de Biblia rabinică întrucât pe lângă textul ebraic conținea: Targumul Onqelos și comentarii ale lui Rași și Ibn Ezra la Pentateuh (vol 1); Targumul Jonathan și comentarii ale lui Kimchi și Ralbag la primii profeți (vol 2); targum și comentarii ale lui Kimchi la Ieremia și Iezechiel și Ibn Ezra la celelalte cărți (vol 3). Într-un apendice al ultimului volum, pe 65 de pagini în 4 coloane, sunt reproduse părți din masora magna, care
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
anumite privilegii în absența claselor conducătoare și respingeau categoric ideea restaurării oricărui gen de stat, în așteptarea venirii Împărăției lui Dumnezeu 1. Conflictul se reflectă indirect și în cărțile lui Iezechiel și Zaharia; Iez. 44,15 conține parte din viziunea profetului legată de noul Templu care se va ridica după întoarcerea din exil: „Iar preoții din seminția lui Levi, fiii lui Sadoc, care în vremea abaterii de la Mine a fiilor lui Israel au îndeplinit slujirea Mea în locașul Meu cel sfânt
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
Odată cu inventarea punctuației (pentru desemnarea vocalelor), vechile matres lectiones au devenit superflue și au fost eliminate, în mare parte, din textul masoretic. Însă această teză, puțin cam pripită, pare să neglijeze existența scrierilor paralele de la Qumran, cum ar fi cartea profetului Isaia, care, într-un manuscris, tinde spre scriptio plena, iar în altul spre scriptio defectiva. Trebuie precizat foarte clar că tradiția samariteană nu a elaborat un sistem normativ de vocalizare, comparabil cu cel masoretic. Înțelepții evrei medievali au fixat valorile
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
netăiați împrejur”, adică „cei ce nu aparțin adevăratului Israel”1. În plus, samaritenii respectau cu strictețe tot ceea ce era scris în legea lui Moise, care reprezenta pentru ei singura Scriptură. Păstrau totuși, în tradiția lor, scrieri cu pasaje din Primii Profeți (deși într-o formă care se îndepărta ușor de la ceea ce era scris în textul masoretic), fără a avea însă nimic din Profeții târzii. Motivul îl constituie interpretarea literală a versetului „Prooroc din mijlocul tău și din frații tăi, ca și
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
lui Moise, care reprezenta pentru ei singura Scriptură. Păstrau totuși, în tradiția lor, scrieri cu pasaje din Primii Profeți (deși într-o formă care se îndepărta ușor de la ceea ce era scris în textul masoretic), fără a avea însă nimic din Profeții târzii. Motivul îl constituie interpretarea literală a versetului „Prooroc din mijlocul tău și din frații tăi, ca și mine, îți va ridica Domnul Dumnezeul tău: pe Acela să-L ascultați” (Deut. 18,15), în sensul că Domnul le va trimite
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
Motivul îl constituie interpretarea literală a versetului „Prooroc din mijlocul tău și din frații tăi, ca și mine, îți va ridica Domnul Dumnezeul tău: pe Acela să-L ascultați” (Deut. 18,15), în sensul că Domnul le va trimite un profet asemenea lui Moise. Samaritenii înțelegeau din aceasta că, după Moise, va mai fi un singur profet, Mesia, care va instaura Împărăția lui Dumnezeu pe pământ. Prin urmare, orice persoană își spunea profet era respinsă. În acest fel l-au respins
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
și mine, îți va ridica Domnul Dumnezeul tău: pe Acela să-L ascultați” (Deut. 18,15), în sensul că Domnul le va trimite un profet asemenea lui Moise. Samaritenii înțelegeau din aceasta că, după Moise, va mai fi un singur profet, Mesia, care va instaura Împărăția lui Dumnezeu pe pământ. Prin urmare, orice persoană își spunea profet era respinsă. În acest fel l-au respins pe Ilie, care se numea el însuși profet, iar pe Amos, Osea și Isaia îi socoteau
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
în sensul că Domnul le va trimite un profet asemenea lui Moise. Samaritenii înțelegeau din aceasta că, după Moise, va mai fi un singur profet, Mesia, care va instaura Împărăția lui Dumnezeu pe pământ. Prin urmare, orice persoană își spunea profet era respinsă. În acest fel l-au respins pe Ilie, care se numea el însuși profet, iar pe Amos, Osea și Isaia îi socoteau „vrăjitori”2. Samaritenii au avut discuții aprinse referitoare la autoritatea celor care interpretau Tora: preoții sau
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
că, după Moise, va mai fi un singur profet, Mesia, care va instaura Împărăția lui Dumnezeu pe pământ. Prin urmare, orice persoană își spunea profet era respinsă. În acest fel l-au respins pe Ilie, care se numea el însuși profet, iar pe Amos, Osea și Isaia îi socoteau „vrăjitori”2. Samaritenii au avut discuții aprinse referitoare la autoritatea celor care interpretau Tora: preoții sau înțelepții. Preoții aveau ultimul cuvânt în problemele legate de transmiterea doctrinelor secrete, a calendarului și a
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
o versiune în sensul Septuagintei sau al altor lucrări bazate pe traduceri. Pentateuhul samaritean a fost Biblia comunității samaritene înainte și după schismă și a rămas singura Scriptură inspirată și mai târziu, când evreii au adăugat la canonul scripturistic cărțile profeților și aghiografele. Pe lângă câteva modificări importante, rezultate din concepții teologice, textul s-a păstrat ca la început și, din moment ce comunitatea samariteană nu a fost niciodată foarte numeroasă și foarte răspândită, alterarea textuală și dezvoltările recenzionale nu constituiau un prea mare
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
început cu... Ecce Homo. Căci Pe culmile disperării asta e: o provocare aruncată lumii. Acum orice provocare mi se pare infantilă și sunt prea sceptic ca să mai comit vreuna” (III, 125). Anterior, precizase: „La douăzeci și trei de ani eram profet; pe urmă credința a slăbit, și an de an am asistat la declinul convingerii că am o misiune de îndeplinit, o influență de exercitat. ș...ț Când mă gândesc că în 1936 (?), la München, am ajuns să cred că o
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
poți admite totodată, fără urmă de deprimare, că, la urma urmei, era mai bine să nu fi fost nicicând” (III, 376). Or, în secvența imediat următoare, consecință, în fapt, a acestei sinteze între tot și nimic, Cioran se ipostaziază drept „profet al sfârșitului”. Dar un profet disprețuit și uitat, de care să nu-și amintească decât ultimul om. „În clipele mele de megalomanie, spune Cioran, îmi spun că e cu neputință ca avertismentele mele, prezicerile mele să fie disprețuite la nesfârșit
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
de deprimare, că, la urma urmei, era mai bine să nu fi fost nicicând” (III, 376). Or, în secvența imediat următoare, consecință, în fapt, a acestei sinteze între tot și nimic, Cioran se ipostaziază drept „profet al sfârșitului”. Dar un profet disprețuit și uitat, de care să nu-și amintească decât ultimul om. „În clipele mele de megalomanie, spune Cioran, îmi spun că e cu neputință ca avertismentele mele, prezicerile mele să fie disprețuite la nesfârșit, că ceasul meu va veni
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
găsi” (II, 203). Pare să fie, oricum, o situație inversă, deocamdată, celei pe care o trăiește Cioran. Când nu-și reprimă gloria, chiar dacă știe că e deșartă, el duce chiar orgoliul până la limitele nihilismului. E orgoliul celui care, asemenea ultimului profet, nu mai este un subiect, ci o entitate aflată deasupra umanității. Este ceea ce vede el însuși în destinul lui Buddha. Tânăr fiind, îi iubea, mărturisește, pe marii orgolioși. Printre ei, Nietzsche, Spengler, anarhiștii ruși, Lenin. Acum, s-a refugiat în
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]