5,132 matches
-
s-a izbit de podea, atunci ar trebui în mod normal să răspundă. Celulele memoriale componentele vedere-vorbire sunt solid prinse în aceste modele sofisticate. Mă așteptam să vorbească. Ea mai încearcă o dată. ― Ash, mă auzi? O voce familiară, deloc distantă, răsună în popotă. ― Da, te aud. Îi era foarte greu să se adreseze unui corp dezarticulat care, până la proba contrarie, nu era decât o mașină, ca detectorul sau arma electrică. Pe de altă parte, petrecuse atâtea ore la bordul lui Nostromo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
Căută atunci o unealtă sau o armă oarecare, dar nu descoperi decât un combinezon presurizat. Deși îi tremurau mâinile, îl îmbrăcă în viteză. În exterior, bestia scutura cutia lui Jones care vedea că-i sunase ceasul. Cutia se prăbuși. Șocul răsună lugubru, dar cușca nu se sparse. Apendicele o ridică și o lovi de perete. Jones era în culmea disperării. Ripley își puse în sfârșit casca și o închise. Nu era nimeni care să-i verifice ținuta. Oricum, dacă nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
și nu știam să citesc și nici să scriu câtuși de puțin. Un coleg din clasă a strigat tare: „Lăsați-l în pace pe Tălângă, că știe să numere doar oile, să le pască și să le mulgă!”. Clasa a răsunat de un clocot de râs. Eu am rămas țeapăn în picioare în ultima bancă, unde era mereu locul meu. Atunci, dumneavoastră ați potolit clasa, ați venit la mine, v-ați uitat cu o blândețe pe care nu o pot uita
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
mine, lăsați-mă să plâng cu amar; nu stăruiți să mă mângâiați pentru nenorocirea fiicei poporului meu!" 5Căci este o zi de necaz, de zdrobire și de învălmășeală, trimisă de Domnul Dumnezeul oștirilor în valea viziunilor. Se dărâmă zidurile și răsună țipete de durere spre munte. 6Elamul poartă tolba cu săgeți; care de luptători, de călăreți înaintează; Chirul dezvelește scutul. 7Cele mai frumoase văi ale tale sunt pline de care, și călăreții se înșiruie de bătaie la porțile tale. 8A fost
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
dincolo de toate versiunile, într-o confruntare ce aduce o neîncetată corectare a părerilor parțiale. Biblia nu este, pentru a continua pe aceeași linie, un ziar intitulat „Glasul lui Dumnezeu”. Glasul lui Dumnezeu se face auzit prin toate vocile omenești care răsună în Biblie, într-un concert când armonios, când disonant, deoarece calea care conduce la adevărul simfonic final este lungă și poate trece prin momente de cvasi-cacofonie. Dumnezeu, pentru a folosi o altă imagine asemănătoare, nu vorbește pe un singur „canal
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
o parte și de alta ca gărzi de corp. Apoi, alții se apropiau de el, unii făcându-se că-l salută, alții că-i imploră dreptatea, alții că-i cer sfaturi cu privire la probleme de stat. În sfârșit, din mulțime a răsunat un strigăt teribil, salutându-l ca Mari [în aramaică, „Domnul meu”], care, se spune, era numele pentru „Domn” la sirieni. Luarea în râs a lui Agripa I este destul de semnificativă, ilustrând bine tratamentul la care a fost supus și Isus
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
găsit-o nicăieri, dar al cărei titlu îmi trezește o nostalgie pătrunzătoare. Mergeam pe stradelele întunecate, eu la mijloc, ținut de mânuțe de mama și tata. Țin minte o stradă cu case mici, negustorești, cu balcoane minuscule, al cărei caldarâm răsuna puternic sub pașii noștri, în fața noastră, mai mare decât am văzut-o vreodată, mergea luna, plină, galbenă și pe alocuri portocaliu-cafenie, dar strălucitoare. Spun mergea, pentru că părea într-adevăr că înaintează în ritmul pașilor mei, oscilând când în sus, când
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
la fereastră și-mi lipeam fruntea de geamul rece. Știam că locuiește pe Barbu Văcărescu, de aceea mă întorceam într-acolo și vorbeam cu ea ,la un moment dat am auzit clar cum îmi răspunde, îmi pronunța numele, vocea ei răsuna acolo, lângă urechea mea dreaptă, nu era nici un fel de halucinație. Sânt și acum absolut convins că, mai multe seri la rând, am comunicat. Important era să fie lună și să privesc înspre locuința ei. Atunci auzeam lămurit: Andrei, tu
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
se văd firimituri de pâine, fiecare aruncând o mică umbră colorată. Stingi iar lumina. Pe fereastră, cerul nu mai e cu totul negru. Toate lucrurile din cameră au devenit întunecat-albăstrii, iar pereții sânt destul de deschiși la culoare, în urechi îmi răsună vocea ta, pe care de la o vreme nici nu am mai perceput-o ca sunet, ci ca pură înșiruire de imagini. Sânt secat, după noaptea asta nedormită, mă simt de parcă toate organele mele ar fi o combinație de cauciuc și
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
stadioane asaltate de tineri muncitori cu șepci și cu fețe emaciate, urlând și ridicîndu-se în picioare când un fotbalist, tot cu părul pe spate și cu chiloți până la genunchi, gen Dinamo Moscova, aruncă în plasa ruptă mingea de piele. Bucureștiul răsunând de cântece mobilizatoare: "Marinică drăgălașul / Marinică zis codașul" sau celebrele "Macarale / Râd în soare argintii / Macarale / în zori de zi", dar și nostalgicul "Și-apoi de mână tu și eu / De la Ateneu / înspre Miorița s-o pornim", Bucureștiul lui Trio
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
de panică, mâinile cu care își acoperea fața) de câte ori îi vorbisem până acum de o unire a noastră. Nu înțelegeam; căci mi se părea că și ea, Și părinții favorizează necontenit aceasta. Îi spusei atunci că o iubesc. Nu știu cum au răsunat cuvintele mele, căci ea își acoperi ochii și nu răspunse. Mă apropiai și repetai mai cald, mai sincer, acele câteva cuvinte de iubire pe care le puteam spune în bengali. Voi să se ridice. ― Lasă-mă, îmi spuse cu un
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
de sine ca actor ambulant social ce a urcat pe scena anonimatului cotidian, scenă pe care cu toții trebuie să uite de realitatea lor individuală înlocuind reala identitate cu virtualitatea unui rol. Negându-și viciile, răutățile și neputințele ce încă mai răsună la început dinspre interioritate, un astfel de actor uită gradual de autenticul său nume pentru a adopta pseudonimul impus prin ancorarea în banalitatea mundaneității. Ce această banalitate îi solicită în comportament și acțiune, el va împlini neîntârziat. Cel mai adesea
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
putea chiar să fie târziu, m-am ridicat și mi-am inspectat ținuta, eternă în nemișcarea ei atârna iedera în fereastră. — Nemaiacceptând prejudecata, mințile moderne recunosc că femeia dorește - într-o măsură similară sau comparabilă - bărbatul... Fraza mi-a mai răsunat în minte o dată, cât am coborât în vârful picioarelor scara de lemn, cât am luat de la locul lor panerul, mănușile, foarfeca de grădină ; exact intonația cu care o auzisem, iar de văzut, vedeam cu totul alte lucruri. Și încă precise
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
sarea, și lemnoase, de parcă timpul ar fi cu o lună mai târziu. Nu voiam să mă gândesc deloc la ce va fi peste o lună, eu ce voi face, cu toți ce-o să se întâmple... Nu voiam să-mi mai răsune acea frază nerușinată în cap și nici să mai văd, chiar de câteva ori pe zi, lucruri care de obicei se trec sub tăcere. Cel mai tare însă nu mai voiam să văd ochii lui Ștefan, ieșind din cearcănele învinețite
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
privește visător tavanul. Am senzația că nu stomacul e problema lui, ci capul. Stăm și fumăm și ne jucăm cu cîinii, pe scările infirmeriei, un pavilion cenușiu ceva mai retras față de restul clădirilor. E dimineață, de dincolo de pîlcul de mesteceni răsună ropotele bocancilor, infirmierul vine și ne aduce micul dejun, deja obișnuitul ceai de zahăr ars, macaroane fierte pînă În pragul descompunerii și pîine unsă cu o marmeladă acră, și se așază pe scări lîngă noi. Într-un sfert de oră
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
zi la alta, e o toamnă blîndă, octombrie, plopii și castanii, salcîmii și mestecenii și ce pomi mai sînt pe aici s-au Îngălbenit și aruncă cu frunze În noi cînd trecem glorioși pe sub ei. Dimineața facem pregătire pentru jurămînt, răsună aleile de ropotul bocancilor și de cîntece despre un eroism care nu prea se regăsește În realitatea noastră de zi cu zi. După- amiezile sîntem adunați pentru diverse munci. O parte a unității se extinde sau se renovează și camioanele
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
puterea comunistă le-a Împodobit. De partea cealaltă, Securitatea mobilizează În oraș trupe operaționale, În timp ce conducerea armatei declanșează starea de necesitate. Luptele sînt mult mai dure ca În ziua precedentă, e atacat și devastat Sediul Județean de Partid. În jurul prînzului, răsună primele focuri de armă În centru și În cartierele alăturate și foarte curînd apar primii răniți și morți. Ministrul Apărării Încuviințează folosirea armamentului Împotriva manifestanților - instaurează oficial indicativul Radu cel Frumos, care este un indicativ de război -, permite distribuirea de
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Revelionul. Tudor exersează cîteva figuri de dans cu ochii pe afișul enorm cu Limahl lipit pe ușa camerei prietenii lui. Adidașii Lotto nu mai apucă să ajungă subiect de discuție, pentru că de afară se aud țipete și sunete ciudate, strada răsună de parcă e o scenă de luptă. Se aud focuri de armă. Tudor sună acasă și maică-sa Îl roagă să vină repede. Prietena lui Îl roagă să mai stea cu ea, pentru că e speriată. Tudor e speriat și el, dar
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
de tot lumina chiar și În cel mai tare de cap om din țară. E clar că ceva se Întîmplă. Transmisiunea nu se mai reia, iar cei din studio par să-și fi dat demisa, pentru că pînă seara din difuzor răsună cîntece de pahar, șlagăre folclorice sau alte muzici Îngrozitor de enervante. Pe la 6 după-amiază ieșim să fumăm În capătul culoarului. Înserarea păstrează urmele unui crepuscul liniștit și rece - se vede prin fereastra mare, care ne arată În același timp și reflexia
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
lupte, asta e tot ce putem ști În acest moment. Nu știm dacă Ceaușescu a fost răsturnat. Nici dacă armata și forțele de represiune au comis acte abominabile... poate chiar un genocid. Genocid - un cuvînt care Îmi umple mintea și răsună, nici nu-l mai aud pe țăran, care Întreabă ce-i aia genocid. Poate că acum În București se Întîmplă ceva Îngrozitor, iar noi habar nu avem. Așa cum nu știm ce s-a Întîmplat de fapt la Timișoara. Nu trebuia
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
și parașutism. Cobor cu Moise la poarta spitalului prin mulțimea de oameni care mișună. S-a Întunecat, e un frig umed, se aud camioane, se aud tancuri, se aud sunete grele și o rumoare În care putem să jurăm că răsună un pistol-mitralieră, dar nu se aude nici un tun - n- am avea cum să nu le auzim, sînt enorme. Apoi se aude iar televizorul, de pretudindeni, din zidurile spitalului, din bolta vineție care s-a adunat sub forma unei nopți reci
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
prizonieri ai directorului, sînt Înghițiți și despărțiți de mulțimea care Încă se mai scurge spre piața prefecturii, scandînd Însuflețit. Actorul-rapsod e recunoscut destul de repede În mulțime, pentru că nu e casă a acestui oraș În care cîntecele lui să nu fi răsunat, cu diverse prilejuri de sărbătoare, nunți, botezuri, ba chiar și meciuri de fotbal. Lumea Îi strigă numele și Începe să-i cînte melodiile, Îl Îmbrățișează și Îl poartă pe brațe. Maestrul-rapsod e aclamat ca un erou, se scurge către figura
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
ar putea să miroase la fel, dar se pare că nu mai e același. Există o flacără nouă În miezul lui și chestia asta nu se mai stinge la fel de ușor. Din toată Învălmășeala de crîmpeie de imagini și de gînduri, răsună aceste cuvinte, de parcă cineva mi le zbiară În țeastă, din străfundul umbrei mele: Future is Freedom. Zbiară așa o vreme, pînă cînd Îmi dau seama că e o prostie care nici măcar nu sună bine. Future/ freedom? Sau freedom/future? Aflîndu-se
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
lume, talciocul e la locul lui, plin cu acea marfă după care ni s-a lungit gîtul atîta amar de vreme (casetofoane din ale căror boxe lucesc leduri colorate, haine contrafăcute, aspirine Bayer, plus sectorul vicii), de pe terasele din centru răsună muzică și veselie... iar peste o săptămînă sînt alegeri. Libere. Primele alegeri libere pe care le vor cunoaște cei mai mulți oameni ai acestui oraș. Sau poate chiar toți. Unde să mai pleci de aici? În cele din urmă, ne oprim pe
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
impactul acestei subite intuiții, Diane se întreba: „Oare știe cine sunt?“. (De fapt, Rozanov nu știa). John Robert o salută din cap. Diane murmură că trebuie să plece și se îndepărtă, alergând spre ușă cu pași ușori, care abia de răsunau pe dalele din piatră. Părintele Bernard îi făcu un vag semn cu mâna. Se simțea și el deconcertat. Surprins, fâstâcit, îngrijorat, timid și, pe undeva, speriat. — Aș dori să-ți cer ceva, spuse Rozanov, vorbind de astă-dată cu o voce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]