3,857 matches
-
și el o simetrie. Este nevoie ca acest amic să scoată ușa din țâțâni pentru a-l scoate pe Mișu din ascunzătoarea lui, așa cum se dovedește forța loviturii mortale pe care Mișu o administrează pre- tinsului soț încornorat venit să răzbune onoarea sa de familist. Cele două ipostaze îl situează pe acest Mișu la antipozii pe care-i reprezintă lașitatea și curajul. Însă cei doi termeni nu sunt operaționali în această farsă care relevă grotescul și ludicul și nu consacrarea unor
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Istorie. Clădirea muzeului avea o vechime de peste două secole și între pereții ei se consumaseră multe drame. Printre acestea, una petrecută în iarna anului 1821, când două sclave negre, ajutate de un tânăr mulatru de numai 15 ani, s-au răzbunat pe stăpâna lor care le maltrata, aruncând-o de la balconul curții interioare pe dalele de piatră. Stăpâna a decedat, cei trei au fost arestați și, după un proces celebru, la 2 aprilie 1822, negresele au fost spânzurate în Plaza Matriz
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
am ajuns la Opera din Paris! Acolo am cunoscut un alt cor: plin de amărăciune și cu o atitudine negativă față de teatru În operă. E cazul trist al celor care au devenit frustrați că nu au ajuns soliști și se răzbună cum pot, ținta numărul unu fiind regia. Se știu protejați de sindicate, care, cu o forță de rinocer surd la orice argument, sunt gata, la cel mai mic inconvenient real sau inventat, să declare grevă. Am dintotdeauna o suspiciune contra
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
să distrugă vechile ritmuri, dar Începătorul conservator tot la acestea recurgea când căuta un instrument neutru - poate pentru că nu voia să se abată de la exprimarea simplă a unor emoții simple, aventurându-se În forme riscante. Cu toate acestea, forma se răzbuna. Modelele destul de monotone pe care poeții ruși din secolul al nouăsprezecelea le-au impus suplei elegii au avut ca rezultat asocierea repetată a anumitor cuvinte sau tipuri de cuvinte (cum ar fi echivalentele rusești pentru fol amour sau langoureaux et
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
unui pergament fosforescent. Dintr-odată, sfârâitul se transforma În vuiet, În mijlocul foii apărea o pată portocalie și porțiunea de text tipărit care din Întâmplare era acolo (de pildă, „Liga nu deține nici un ban și nici o armă...“ sau „...Nemesis s-a răzbunat pe ezitările și indecizia Aliaților În Europa Centrală și de Est...“), ieșea În relief cu o claritate de rău augur - până ce pata portocalie exploda brusc. Apoi foaia arzândă zbura pe coș, zumzăind ca o pasăre phoenix eliberată, pentru a se
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
ianuarie 1475 "Auzind și văzând noi aiasta, i-am călcat în picioare, i-am biruit și i-am trecut sub ascuțișul săbiei noastre, la locul de-i zice Podul Înalt. Păgânul împărat al turcilor își puse în gând să-și răzbune, să vină în luna lui mai cu toată puterea sa și să supuie țara noastră care este "Poarta Creștinătății". Dacă aiastă "Poartă", care e țara noastră -, va fi pierdută, atunci toată Creștinătatea va fi în primejdie... De aceea, ne rugăm
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Ștefan, deschidem harem în Cetatea Sucevei?! Numai obiceiuri sănătoase am luat de la turci! Deschidem! Deschidem! strigă boierii înferbântați. Dăm de belea cu ale noastre, mormăie cu spaimă o voce din adunare. Ferice de turci! Halal să le fie! oftează Mihail răzbunându-se pe Cotnarul din ulcică. Mângâie-te, îi alină Ștefan, durerea. Avem cadânele noastre moldovence, har Domnului cu mult și mult mai frumoase. Să lăsăm gluma. Vorba e: ce alegem? Aurul?... Capul? Aurul! se repede Juga cu disperare. Visteria-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
el: Așteaptă! Nu scrie! Să mă gândesc!... Tăutu lasă peana. Ștefan se adâncește în el, caută cuvinte potrivite, caută mormăind: "Mahomed ... Împărăția ... I-am călcat în picioare ... Le-am tăiat mâna cea dreaptă... Sub ascuțișul sabiei noastre... Vor să-și răzbune... Suntem "Poarta Creștinătății"... Jurăm să luptăm, până la moarte să luptăm... Veniți ca nu singuri să luptăm! Veniți! Vin turcii! Vin turcii!... Răsuflă adânc, ca după o luptă cu sine însuși. Își drege glasul: Scrie! poruncește și începe să dicteze rar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
acolo, odată cu el. Atunci, mi s-a arătat taica, l-am văzut cu ochii minții. Ochii lui albaștri-albaștri mă priveau triști, mirați... Mi-am șters lacrimile, am ridicat ochii spre cer, și-am strigat de-a răsunat pădurea: "Te voi răzbuna, tăicuță!! Jur!!" Am întors spatele soarelui ce răsărea și am pornit spre Apus, mereu spre Apus... Am trecut munții. Și, două săptămâni mai apoi, odată cu prima zăpadă timpurie -, un mic cerșetor, bolnav, clănțănind de friguri, bătea la poarta Castelului Hunedoara
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
vezi bine, duhul chinuit al lui taica nu-și afla odihna în mormânt. Plângeam înăbușit în pernă. S-au scurs anii... și... și n-am mai plâns. Gândul răzbunării mi-a hrănit ura și m-a împietrit... Și te-ai răzbunat pe ucigaș?! Te-ai răzbunat?! strigă Alexandru cu patimă. Cu ajutorul vărului Vlad Țepeș Drăculea, ajuns domn în Țara Românească, l-am spulberat cu oaste pe ucigaș. Dar șobolanul a apucat să fugă în Polonia lui Cazimir și apoi s-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
lui taica nu-și afla odihna în mormânt. Plângeam înăbușit în pernă. S-au scurs anii... și... și n-am mai plâns. Gândul răzbunării mi-a hrănit ura și m-a împietrit... Și te-ai răzbunat pe ucigaș?! Te-ai răzbunat?! strigă Alexandru cu patimă. Cu ajutorul vărului Vlad Țepeș Drăculea, ajuns domn în Țara Românească, l-am spulberat cu oaste pe ucigaș. Dar șobolanul a apucat să fugă în Polonia lui Cazimir și apoi s-a oploșit în Ungaria lui Mateiaș
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
tot aurul din lume!!" Îi clănțăneau dinții, guița ca un porc dus la tăiere. Puțea: se cufurise pe el de groază... Îmi venea să vărs de scârbă. Taie-l!! am poruncit gâdelui. Alexandru bate din palme, cu bucurie: L-ai răzbunat pe bunicu'! Capul descăpățânat s-a rostogolit într-o mocirlă. Își găsise tronul. L-am ridicat de chică: picura cu noroi și sânge... Am văzut multe trunchiuri descăpățânate, cu ciotul gâtului gâlgâind de sânge înspumat, dar niciodată nu m-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
și sânge... Am văzut multe trunchiuri descăpățânate, cu ciotul gâtului gâlgâind de sânge înspumat, dar niciodată nu m-a cuprins o scârbă mai mare privind stârvul acela ce se zbătea în spasmele morții. Am ridicat ochii spre cer: "Te-am răzbunat tăicuță!! am strigat eu. Dormi în pace". Și, din ziua aceea, duhul lui taica și-a aflat odihna. Și nopțile mele somnul. A fost cumplit, șoptește Alexandru. Biet de tine, tăicuță, prin câte ai trecut... E frig aicea? îl întreabă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
-l otrăvească pe Iliaș, ca să-și vadă feciorul încoronat. Iliaș-Vodă a înșfăcat-o de păr și a înecat-o în hârdăul cu apă de ploaie din curtea Cetății... Ștefan, fiul Stancăi, cu ajutor leșesc îl înfrânge pe Iliaș și-și răzbună mama, arzându-i lumina ochilor cu fierul înroșit tortură de la bizantini învățată. Iliaș, cu ochii scurși, a orbecăit ani și ani pipăind zidurile Sucevei, blestemând de ură neputincioasă, până și-a făcut sama aruncându-se din turnul cel mai înalt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Ștefan, ajuns Vodă, dădea acatiste peste acatiste "pentru iertarea păcatelor", doar-doar o potoli mânia Cerească și ardoarea stafiei "iubitului frate Iliaș" ce-i bântuia nemilos, nopțile... Nu s-a liniștit decât atunci când Roman, fiul lui Iliaș cel Orb, l-a răzbunat tot cu ajutor leșesc și trădare boierească. L-a măcelărit pe Ștefan Vodă despicându-l în două ca pe porci de i-a rămas porecla "Voievodul răzbunării". Dar va veni și pentru Roman Vodă, răsplata... Petru, fiul lui Ștefan-Spintecatul, vine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
în care topise o teribilă otravă venețiană ce pe dată i-a înghețat sângele în vine... Șirul crimelor fratricide, continuă. Alexăndrel, alt frate al lui Roman Răzbunătorul, măcar că era necopt -, vine cu oaste leșească și, cu ajutorul acelorași boieri trădători, își răzbună fratele otrăvit, înjunghiindu-l pe Vodă-Petru, aici, chiar în ăst paraclis în timp ce se ruga. Se ruga, poate, să-l ierte Domnul pentru păcatul de moarte: "uciderea de frate"... Cu pumnalul împlântat în spate, Petru s-a prăvălit peste ucigaș, să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
a făcut negru: "Ce?!?! Suntem tatari?!?!" S-a aruncat pe cal și a făcut cruntă judecată în Târgul Ieșilor... Apoi, a întins sabia mirelui: Taie capul nemernicului!! Taie-l!!" Mirele se îngălbenise, tremura din toate mădularele: "Ți-a necinstit mireasa! Răzbună-te năvlegule!!!" ... Și l-a tăiat! Bine-bine, mai greșește omul, bălmăjește Isaia închiondorat. Dar... dar să nu ții sama de rang, de stare... Boier, țăran să-i bagi în aceeași oală? Și-apoi, un cap de boier pentru fâșneața unei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Doamne, se îngălbenește Negrilă. Isaia, cu fălcile încleștate, șuieră cu patimă, crișcă din măsele să le facă fărâme: Cu ce pohtă am să mușc din el! Lup o să fiu! O să-l sfâșii bucată cu bucată! Să simtă toată durerea! Voi răzbuna toate umilințele! Toate! Să fim cu ochii-n patru, mormăie Alexa. Un pas greșit, un cuvânt scăpat... Să vă feriți de ochii lui, îi sfătuiește Isaia. Te pironește cu o căutătură, te pătrunde, te scormone, îți tălmăcește gândurile ascunse, te
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
de mii... Numai?! hohotește Ștefan nervos. Dumnezeule! Ne termină! strigă Juga înspăimântat. Se zice chiar aproape două sute... Așa potop de turcime nu s-a pomenit de la bătălia Constantinopolului, spune Țamblac. Aiasta vorbește de cât de mânios e Sultanul să se răzbune. Cu cât mai mulți, cu atât mai bine! spune Ștefan râzând sarcastic. Și... și corăbii? Aproape trei sute corăbii, galioane au ridicat ancora din Galipoli spre Gurile Dunării. Pușcile?! Mari și mici, o sută cincizeci, pe puțin... Bine. Nu e bine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
la picioarele lui! Imploră-l! Blesteamă-l! Fă ceva! Vrei să rămâi vădană?! Vorbește-i! În numele tău! Al pruncilor! Al lui Dumnezeu! Al Satanei! Amintește-i că-n vinele nepoților curge tot sângele blestemat al Mușatinilor! Spune-i că voi fi răzbunat! Spune-i că vreau să trăiesc! Să mă arunce în temniță! Pe viață! Vreau să trăiesc! Oricum! Nu vreau să mor!!!... Nu vreau să mor!!! Sora plânge în hohote, dar tace, tace... Isaia varsă fiere. Se îneacă... Scuipă fiere...Sarcastic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
1475) * "...Auzind și văzând noi aiasta, i-am călcat în picioare, i-am biruit și i-am trecut sub ascuțișul săbiei noastre, la locul de-i zice Podul Înalt Vaslui. Păgânul Împărat al turcilor își puse în gând să-și răzbune... și să supuie țara noastră care este "Poarta Creștinătății". Dacă aiastă "Poartă" care e țara noastră , va fi pierdută, atunci toată creștinătatea va fi în primejdie ... De aceea, ne rugăm, să ne trimiteți într-ajutor oștile voastre până nu va
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
care nu știu ce le făcuse, au găsit o modalitate foarte originală de a-și bate joc de el. Cine a avut ideea, s-a născut ea dintr-o inspirație colectivă de moment, nu mai rețin. Pentru a înțelege cum s-au răzbunat acei ștrengari, în ce chip ingenios, demn de un roman picaresc, au făcut-o, trebuie știut că omul acela, victima, avea pivnița la stradă: așa era tipicul atunci, într-o vreme în care pivnița, beciul, juca un rol atât de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
bătea și, firește, nu i-am răspuns. O dimineață rea, mohorâtă, amestecându-se cu starea mea de boală, cu necazurile din acea perioadă și cu neșansa de a fi întâlnit un om nedelicat, un medic înăcrit de propria lui mediocritate, răzbunându-se și el pe cine putea. * Femeiușca aceea sprințară, veselă, simpatică de la nunta Marianei, părând perfect mulțumită de ea însăși și de viață, sigură de farmecele ei - cu care reușea să-și țină „legat” soțul de mai bine de șase
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
abia întors acasă, băut dar nu beat, cu chef, cum se spune. De obicei, când întrece măsura, mă irită teribil, evit, ostentativ, să vorbesc cu el sau, dimpotrivă, mă năpustesc, cu vorbe pe care le regret apoi, asupra-i (mă răzbun - deși consider că nu am dreptul - pentru nopțile nedormite în copilărie din cauza lui). Acum - îmi place însă; e în vervă, într-o molipsitoare dispoziție excelentă (aceasta l-a împiedicat probabil să se îmbete), i-a reușit ceva, a avut o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
joc nu puteam înțelege. Doar asemenea sarcini nu puteau intra în atribuțiile lui. Iar pentru a fi el însuși o victimă a dezinformării nu era destul de naiv. Trecea timpul și Mandela nu era eliberat. Un an, doi, trei... Ca să mă „răzbun” pe amic, când venea vorba despre el, la noi în casă, îl numeam adăugându-i la prenumele și numele lui și pe acela al lui Mandela. În fine, la 11 februarie 1990, acest este eliberat. Prea târziu pentru ca „explicația” lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]