3,117 matches
-
sună prea bine În limba română, demers liric. Să Înțelegem Însă prin el un mod propriu de apropiere de obiecte, de asumare a universului material, o atitudine inconfundabilă În procesul de creație. Prima Întrebare pe care mi-am pus-o, recitind Îngălbenitele stihuri ale lui Ienăchiță Văcărescu sau Conachi, este dacă acești poeți de ocazie aveau sau nu o conștiință a scrisului. Întrebarea se repetă și În celelalte cazuri. Conștiința scrisului antrenează, de regulă, o experiență a scriiturii, termen, iarăși, imposibil
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Întrebarea dacă un spirit care vede lumea prin sticla unei asemenea retorici are preferință sau nu pentru o realitate determinabilă, specifică. În orice poezie autentică există o fizică, o biologie, o geografie, o filozofie de existență care particularizează universul liric. Recitind din acest unghi poemele, observăm că Heliade n-are preferință pentru un domeniu al universului material și nici obsesii atît de puternice și statornice care să-i fixeze sentimentul liric Într-un spațiu anumit. El crede În recomandarea lui Boileau
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
nuanța de confesiune pasională dispare. Amor, erou Înarmat săgetînd „pe loc / drept În inimi prin mijloc” - iată o imagine subtil ironică. Oftări „tăiate” prin cîntări - sună a bătaie de joc subțire. Pann dezvăluie, totuși, ceva din strategia lui poetică. Să recitim versurile: „El e numai povestit Ș-În idei Închipuit, .................................................... Povestind cumplitul dor”... A povesti amorul e chiar stilul lui de a scrie. A povesti, adică a trece gîndul printr-o istorie moralizatoare din care, adesea, n-a rămas decît un
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
învățare să identifice modul în care scriu, regulile tehnice și grafice (întărite prin asigurarea controlului vizual și motor mișcările și capacitatea de prehensiune la nivelul mâinii). De asemenea, sunt necesare mai multe exerciții de citire după textele scrise de mână. Recitind cele scrise, elevul sesizează propriile greșeli, eventual rescrie corect textul, în întregime sau parțial, iar aceste procedee reduc frecvență apariției greșelilor pe viitor. În perioada postabecedară, exercițiul de scriere cu un nivel de dificultate mai complex este scrierea după dictare
Copilul cu dificultăţi de învăţare - Comportamentul lexic şi grafic by Raus Gabriela () [Corola-publishinghouse/Science/742_a_1231]
-
fundamentale ale acestei metode sunt: se va cere elevilor să citească în gând și apoi să povestească folosind cât mai multe detali; elevii citesc în gând; elevii vor reproduce textul cât mai fidel posibi, fără a mai urmări textul; elevii recitesc textul pentru a se verifică; elevii fac un rezumat al textului; profesorul pune întrebări, pentru a fixa cunoașterea textului; se pun înterbări de verificare a cunoașterii detaliilor. b) Metodele de dezvoltare a vocabularului se axează pe: scrierea de cuvinte pe
Copilul cu dificultăţi de învăţare - Comportamentul lexic şi grafic by Raus Gabriela () [Corola-publishinghouse/Science/742_a_1231]
-
privi lucrurile. Chiar dacă destule rezerve sunt, sau pot fi, adesea și din nefericire, îndreptățite, în legătură cu realitățile românești, multe negative. 3. O documentată și utilă teză italiană reactualizează în mod fericit conceptul de literatură europeană. Este un bun prilej de a reciti unele izvoare, de a le privi într-o nouă lumină și de a regândi întreaga problemă din perspectiva actuală. Ea nu mai este, nu mai poate fi aceeași, ca în epoca Goethe-Mazzini, spiritele care au lansat în mod explicit, manifest
Pentru Europa: integrarea României: aspecte ideologice şi culturale by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/872_a_1583]
-
departe deci de «tonul elegiac» pe care-l constata un recenzent al poeziei păcii, ori acolo unde acesta se Întâlnește avem de a face cu un accident). Lirismul lor a câștigat În adâncime. (Ă). Spre convingere, n-avem decât a reciti pe Maria Banuș, Eugen Jebeleanu (Scutul păcii), ori pe Radu Boureanu ( Aripile albe ale păcii) sau pe iubitul poet al clasei muncitoare, A. Toma (Către pace) (Ă). Într-o oarecare măsură acești poeți au trecut prin școli azi mult depășite
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
profunde spirite filosofice din istoria omenirii, pun�ndu? l al? turi de Voltaire ? i sus? în�nd c? umorul acestuia a contribuit poate �n aceea? i m? sur? la �nf? ptuirea Reformei că ? i Luther �nsu? i. Din literatura rom�n? l?a recitit pe Eminescu mai atent ? i mai profund că �nainte, admira? ia să pentru marele om ? i pentru ?? r? nimea rom�n? cresc�nd ? i mai mult68. Dar Parisul sf�r? ițului de veac a reu? it s? p? trund? �n lumea izolat? �n care
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/959_a_2467]
-
foarte concret ca impact, ca duritate. Senzația că Jupînul știe și are totul sub control era augmentată și prin faptul că, într-un fel, el pune în scenă teribila noapte ca pe un spectacol cu pildă. Aviz celor culpabili. Am recitit piesa de cîteva ori. Am revăzut montarea de alte cîteva ori. Toate șabloanele școlare, și nu doar, cădeau, rînd pe rînd. Alexa mi l-a decodat pe Caragiale și anvergura lui fenomenală. Și ce înseamnă să-ți joci cartea pe
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
ideilor... calitatea lucrului cu actorii cu care ar trebui să sfârșească analiza oricărui spectacol semnat de Alexa Visarion, fie în teatru, fie în film. Că Înghițitorul de săbii este un veritabil film de autor mi se pare în afara oricărei discuții; recitind cu ochii cineastului modern textele lui Al. Sahia, Alexa Visarion și-a apropiat simbolistica lor intrinsecă, concepându-și filmul ca pe o parabolă a condiției artistului într-o alcătuire socială indiferentă dacă nu ostilă față de adevăratele valori... Cu obstinație, ideea
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
o cultiva. Dar... Temele unui text nu pot fi epuizate într-o singură înscenare și de aceea solicită și obligă la reveniri. De multe ori nu în expresivitate, ci în semnificație. Probabil din nevoie de a merge în profunzime ai recitit scenic, în timp, anumite texte: Năpasta, Vinovatul, Richard al III-lea, Unchiul Vanea? Spectacolul e un drum în care încerci să-ți deslușești mersul. Încolțit de obsesii, accentuez întotdeauna acele momente care răspund frământărilor momentului. Ambiția mea a fost și
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
iunie Candorile începutului. Delectabilul filozof Alain (1868-1951) povestește cum a început să scrie despre artă. Nu e, neapărat, de tras o concluzie din povestirea sa, dar ceva în care să se întrevadă conturarea unei concluzii tot există. Și asta pentru că, recitind acum pasajul, ceva m-a șocat, așa cum nu se întîmplase cu mulți în urmă, la prima lectură, fiind atunci, probabil, frapat doar de fraza ghiduș-sclipitoare a gînditorului. Cineva care-l conjurase să "stoarcă" tot din el, și care reușise deplin
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
politice (căci vecinii - ungurii și polonii - erau catolici), românii au căutat legăturile cu Bizanțul, simțind acea civilizație a Imperiului, cu toate produsele ei, ca aparținând unei "antichități zonale", continuatoare a celei vechi, romane, din care și ei se revendicau. (Mazilu, Recitind literatura română veche I 25). Sistemul puterii autocrate locale își așează destul de repede programul politic în continuarea celui bizantin, cu atât mai mult după 1453, moment din care comunitățile balcanice și de la nord de Balcani își pun problema menținerii lor
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
Constantinopolului.22 În timp, și din cauza confruntărilor cu Imperiul Otoman, ocupantul vechiului Bizanț, Țările Române și-au consolidat obiectivele politice raportându-se în special la moștenirea lui Constantin I, devenit în imaginarul puterii referința istorică absolută pentru creștinismul militant (Mazilu, Recitind literatura română veche I 136-52). Învățăturile lui Neagoe Basarab, de altfel exemplul ortodox (major) de "oglindă a principelui" (Mazilu, Recitind literatura română veche II 228-331), au păstrat și cel mai înalt (ambițios) program politic local. Chiar și mai târziu, autocratul
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
raportându-se în special la moștenirea lui Constantin I, devenit în imaginarul puterii referința istorică absolută pentru creștinismul militant (Mazilu, Recitind literatura română veche I 136-52). Învățăturile lui Neagoe Basarab, de altfel exemplul ortodox (major) de "oglindă a principelui" (Mazilu, Recitind literatura română veche II 228-331), au păstrat și cel mai înalt (ambițios) program politic local. Chiar și mai târziu, autocratul, tot după modelul lui Constantin I, adresează adevărate omilii curtenilor săi - discursuri care se rostesc uneori și în situații nefericite
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
musulmană. Demers sancționat curând de către țările ortodoxe sau în mod particular de importante centre urbane și ecclesiastice din imperiul bizantin, prin neparticiparea la tratativele duse cu papalitatea, prin susținerea contra-partidei monastice și preluarea isihasmului palamit, replică dată patriarhiei bizantine (Mazilu, Recitind literatura română veche 42-59), și, în fine, prin lipsa unui răspuns efectiv în apărarea Constantinopolului. Țările Române, la puțin timp după ce decid afilierea bisericii lor "naționale" la patriarhia de la Constantinopol − fără să li se fi cerut acest lucru de către capitala
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
Preluarea − cum spuneam, doar parțială, deși importantă cantitativ − de titulaturi, componente de ceremonial bizantin, instituții sau aspecte juridice, oglindește concepția autocrată a domniei, reflectată de scrierile cu caracter mai mult sau mai puțin politic − istoriografie, parenetică sau cărți populare (Mazilu, Recitind literatura română veche I 131-39, 130-209). Ceremonialul în sine și funcțiile sacerdotale ale domnitorului, tindeau în anumite contexte către o "performare" imitativă, de tip basileic, pe teritoriu românesc. Neducând însă la o substituire (poate dată fiind și conștiința că nici
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
și funcțiile sacerdotale ale domnitorului, tindeau în anumite contexte către o "performare" imitativă, de tip basileic, pe teritoriu românesc. Neducând însă la o substituire (poate dată fiind și conștiința că nici nu era posibil), programele politice ale domnitorilor români (Mazilu, Recitind literatura română veche I 143-237) au reflectat destul de exact măsura în care Constantinopolul mai era actual sau mai putea fi un punct de reper în imaginarul colectiv. De altfel, istoriografia demonstrează și o incompatibilitate de fond între un "vis basileic
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
Nedevenind însă provincie amenințată să-și piardă autoritatea instituțională, în descendență bizantină, și nici identitatea religioasă ortodoxă, au putut desfășura în perioade de oarecare acalmie programe de susținere culturală a ortodoxiei, chiar și a celei aflate sub dominație otomană (Mazilu, Recitind literatura română veche I 237-324). Accentuez atribuirea statutului politic de satelit pe care l-au avut Țările Române în spațiul post-bizantin, și nu cel de provincie, dat fiind faptul că preluarea instituțiilor, a legilor (așa cum s-a făcut, prea puțin
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
regionale. Șansa istorică a românilor a fost însă rămânerea în afara granițelor efective ale imperiului otoman, dincolo de Dunăre, într-un contact totuși permisiv cu civilizația de tip occidental, cunoscută mai bine, paradoxal, tocmai prin filieră polonă și maghiară (Papacostea 139-277; Mazilu, Recitind literatura română veche I 237-439). Păstrând legătura, pe de altă parte, cu structurile rezistenței cultural-religioase sârbești, athonite și bulgare, apoi cu nordul ucrainean, susținând, adesea cu mefiență, programul rusesc de translatio imperii, Țările Române au fost fie un corp politic
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
în firul expunerii surse diverse, au transcris - pentru primele "momente" de care românitatea "își aducea aminte" - niște splendide povestiri (tradiții ale descălecatului li s-a spus, fie ale "celui dintâi", cel din Italia, fie ale "celui de-al doilea")... (Mazilu, Recitind literatura română veche I 131-32) Întemeietorul de țară Gândirea medievală redată în "literatura" vremii, precum, printre altele, istoriografia și cărțile populare, în linia credinței ortodoxe, subordonează întreaga creștinătate unei instanțe superioare incontestabile, situate în descendența imediată a divinității. Ei, delegate
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
tradiție în a îngloba nuclee de legendă, scrierile românești omit până spre 1650 povestirile orale, nedepășind "stilul inscripțional". O excepție ar putea fi considerată legenda fraților eponimi, păstrată în Cronica moldo-rusă (Cronicile slavo-române 158-59). Această "descoperire a propriei Antichități" (Mazilu, Recitind literatura română veche I 131) va fi abandonată chiar prin exercițiul istoriografic al lui Ureche, care utilizează critic mai multe izvoare și formulează, destul de sigur pe afirmațiile sale, prima teză a "descălecatului" roman (deși nenumindu-l pe Traian). De fapt
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
potrivnic - drept cea mai importantă coordonată a imaginarului românesc. Corelarea descălecatului Moldovei cu cel al Munteniei conduce către semnalarea celuilalt mit, al lui Negru-vodă, identificat, în urma unor vaste discuții științifice, cu Radu-Basarab, domn al Țării Românești în secolul XIV (Mazilu, Recitind literatura română veche I 136-39). Legenda, în care figura personajului istoric a fost suprapusă peste cea a întemeietorului, a circulat mult în narațiunile moldovenești și în scrierile de tip compilativ din secolul XVII. Oficializarea în epocă a glisărilor de semnificație
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
de drept, așa cum erau ele definite și exercitate în practica multor state europene). Pe fundalul exemplelor din Geneză sau din Apocalipsă, anti-modelele regalității sunt comentate cu tonul mustrător și expresiv paremiologic din Gesta romanorum și Albinușa, din textele parenetice (Mazilu, Recitind literatura română veche II 228-331) și din Istoria ieroglifică. Pentru această lume medievală aflată în căutarea (naturală a) dreptei-măsuri, scrierile de genul celei a egumenului Eftimie sau al letopisețului lui Neculce aplică în ierarhizarea lumilor imaginare o etică ortodoxă de
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
mijloc de a aduce și știință în sufletele omenești, lucru iubit de Dumnezeu și folos de obște, mai vârtos rodului nostru românesc... Deși majoritatea cărturarilor s-a folosit în construcția textelor de filosofii greci (sporadic), de lucrări parenetice bizantine (Mazilu, Recitind literatura română veche II 307) sau de "noutăți" occidentale, scriitorii nu au reușit să traseze teoretic modele funcționale de conducători, corespunzătoare liniilor concrete de acțiune. Chiar atunci când programul de domnie al lui Ștefan și scrierea lui Neagoe, mai clare ideologic
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]