3,052 matches
-
caracteristic al sacrului și al regalității sacre ulterioare constă În apărarea acelei valori fundamentale pe care indienii o numeau •ta(iar iranienii afq³), care se traduce prin „adevăr”, dar care are, de fapt, o semnificație mult mai amplă: „ordine cosmică, rituală, morală, bazată pe dispunerea corectă a fiecărui element component” (cf. Dumézil, 1997, p. 61). Zeul Varuñaxe "Varun{a" Îndeplinește această funcție de bază Într-un mod Întunecat și amenințător, care Îl Înspăimântă pe credincios și Îl determină să implore Îndurare (cf.
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
nu mai puteau fi considerate admisibile. Însă finalul fericit nu apare și În Iliada (XVIII, 336 sqq.), unde Ahilexe "Ahile" sacrifică doisprezece prizonieri troieni lângă rugul lui Patrocluxe "Patroclu"; aici, absența finalului fericit se explică prin faptul că această ucidere rituală ar putea fi Încadrată În cruzimile „obișnuite” ale războiului. Alături de jertfele umane din care rămâne doar amintirea, În Grecia se Întâlnesc jertfe umane chiar În plină epocă istorică: În zonele periferice ale lumii grecești se practica un sacrificiu cu caracter
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
faptul că același tip de jertfă - doi gali și doi greci - este din nou Împlinită În 216, după bătălia de la Cannae, ne dovedește natura magico-religioasă și sugerează totodată că alegerea victimelor nu a fost Întâmplătoare, ci era codificată de tradiții rituale. În aceste condiții, ne uimește faptul că autorii greci și latini uită ceea ce se Întâmplase chiar la ei acasă și văd În jertfele umane practicate de celți și germani un semn al barbariei. De fapt, aceste popoare continuă, Într-o
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
1991). Am afirmat inițial că jertfa sângeroasă originară trebuie să fi fost cea umană și că jertfa animală reprezenta un substitut. Această substituire trebuie să fi Început Încă din epoca indo-europeană; concluzia ne este sugerată de faptul că o regulă rituală clară cerea atât În India cât și la Roma ca victimele să fie doar animale domestice: cai, boi, oi, capre, iar la Roma chiar și porci. Sunt totuși excluse animalele sălbatice, concordanță care se poate explica ușor prin continuarea unei
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
dezvoltat și că, astfel, multe activități de competență sacerdotală capii familiilor sau de către căpeteniile politice. Avem totuși informații despre jertfe fie publice, fie private, În care erau oferite atât din animale cât și roade ale pământului, despre libații sacre, sărbători rituale, formule magice. Exista Însă și obiceiul jertfelor umane: „captivos immolant diis suis”, acuza o bulă a lui Onorius al III-lea, iar această practică este atestată În mai multe rânduri de istorici care povestesc despre aventurile și cruciadele declanșate pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
plăcută sacrificarea de oameni care au fost prinși cu vreun furt, vreo tâlhărie sau alt delict; În cazul În care lipsesc asemenea victime, recurg la sacrificarea unor nevinovați (De bello galico, VI, 16.). După cum am observat deja, referitor la tăierea rituală a capetelor este bine să punem Încă de la Început În evidență două aspecte legate de sacrificiile umane: În primul rând, acest obicei, care contraria atât de mult conștiința autorilor greci și romani, nu este, În realitate, deloc necunoscut civilizației lor
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Însângerat dinainte de jertfe omenești, datină foarte puțin practicată la romani (Titus Livius, De la fundarea Romei, XXII, LVII). După cum se vede, Livius, neagă faptul că acesta ar fi un obicei roman, dar această afirmație se bazează doar pe faptul că uciderile rituale s-au făcut după prescrierile unui text etrusc; de fapt, conform mărturiei sale, la Roma se aduseseră jertfe umane În Împrejurarea respectivă, dar și În trecut. Se poate și mai rău: știm de la Plutarh că, În 228 Î.Hr., În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
jertfi-voi, Fii de troieni luminați, cu mânie și chin pentru moartea-ți1. Faptul că uciderea tinerilor troieni are legătură cu un rit funerar demonstrează că nu ne aflăm aici În fața unui act „normal” de cruzime războinică, ci În fața unui sacrificiu ritual care folosește ca materie primă prizonieri de război: este exact ceea ce făceau germanii În codrul Teutoburg, după cum vom vedea În capitolul despre religia germanică. Vom mai vorbi, Într-un paragraf următor, despre un alt tip de sacrificiu uman practicat la
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
diferite, ca, de exemplu, preoți, poeți și profeți. Realitatea era Însă mult mai diferită. Într-adevăr, cultura indo-europeană cunoștea un singur tip de intelectual, cel care se Îngrijea de toate activitățile legate de cuvânt: era preot (cunoscând rugăciunile și formulele rituale), era istoric (știind să povestească tradițiile și istoria străveche a tribului său), era jurist (cunoscând pe de rost formulele dreptului cutumiar), era poet (stăpânind tehnica dificilă a compunerii), era povestitor (știind să recite pentru delectarea auditoriului o cantitate Însemnată de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
barbare, pe care Îi jertfiseră pe tribuni și pe centurionii primipili 1. Trebuie să se țină cont și de faptul că, tot conform lui Tacitus (Historiae, IV, 14), Civilis i-a incitat pe batavi la revoltă cu ocazia unui prânz ritual Într-o crâng sacru („Civilis, sub pretextul unui banchet sacru, i-a invitat pe plebeii cei mai Îndrăzneți ș...ț, a Înșiruit nedreptățile, persecuțiile și celelalte rele ale oprimării”). Informațiile istorice confirmă vechimea și răspândirea lucus-ului În funcție de templu. Termenii de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
animale diferite și un om; a fost pusă În evidența analogia cu alte rituri solemne care, de asemenea, aveau loc la nouă ani, cum ar fi sărbătoarea de la Delfi. Nu cunoaștem modul În care aceste jertfe erau Împlinite sub aspect ritual; existau, desigur, ritualuri foarte precise, lucru dovedit de două versuri din strofa 144 din Hávamál: Știi cum se face rugăciunea? Știi cum se aduce jertfă? Știi cum se aduc ofrande? Știi cum se sacrifică? (trad după Mastrelli, 1951). Dacă nu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și-a desfășurat activitatea în fiecare vară, cu excepția anului 1913 și a perioadei de după 1914. Pe la 1922, ea a devenit "Universitatea Populară Nicolae Iorga". Editura lui Iorga, Datina românească funcționa neîntrerupt. Oamenii de știință străini care vizitau România făceau pelerinaje rituale acolo. Prestigiul lui Iorga constituia o garanție a faptului că profesorii erau de calitate, iar materialele includeau istoria, istoria culturii, literatura, geografia, economia națională și chiar și stenografia. Studenții și profesorii dezbăteau subiectele predate. Se organizau excursii prin împrejurimile pitorești
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
politice ale lui Iorga se diminuaseră. Nu-și asumase conducerea generației tranșeelor și nu-și făcuse nici un aliat important. În următoarele două decenii, oamenii (mai ales intelectualii) îl ascultau cu respect pe Iorga. Orice intelectual străin îl vizita în mod ritual cînd vizita România, ca și aproape orice ambasador străin. Familia regală îl invita permanent la Palat, deși, cu puțini deputați în Cameră și fără bani (în "Parisul Balcanilor" aveai nevoie de bani ca să faci politică) Iorga nu avea nici o pondere
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
notabilitate a orașului Carei din Transilvania, căruia Iorga îi trimitea materiale relativ la poziția sa față de problema antisemitismului"95. Nu este deloc surprinzător faptul că Iorga a stabilit contacte strînse cu sefarzii, evreii latini, care l-au invitat la slujbele lor rituale de la sinagogă prilejuite de fondarea României Mari96. Avea contacte și cu Rabinul Șef, evreu așkenaz al României, Chaim Schor, corespondînd cu el în probleme privind Biblia, Talmudul, Shulkan-Aruchul și alte lucrări de literatură religioasă evreiască. Iar Rabinul Schor îi trimitea
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
nimic mai bun să afirme decît următoarele: "și, motivat de lăcomia sa el nu le-a aplicat mai multor evrei pedeapsa pe care o meritau din plin (care comiseseră în ziua de Paști a anului 1726, la Onițcani, o crimă rituală, ucigînd un băiețel de cinci ani). În loc să-i spînzure așa cum ar fi meritat -, aceștia au fost întemnițați în schimb, după aceea, și i-au plătit [lui Mihai Racoviță] mai multe pungi de bani. Între timp, boierii din Istanbul s-au
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
poruncea eliberarea (evreilor), iar vinovații au scăpat teferi". Giurescu continua descrierea incidentului, afirmînd că: "... evreii s-au plîns, considerîndu-se înșelați și jefuiți" etc.168 S-ar părea că, în această privință, Noua școală de istorie recunoscînd o acuzație de crimă rituală s-a întors în plin Ev Mediu. Iorga a susținut întotdeauna că "o națiune nu înseamnă doar o bucată de pămînt, un stat sau o necesitate economică; ea nu este nici produsul unor tratate (care au creat-o), ci un
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
această perioadă se află și o carte poștală insipidă trimisă de studenți "fostului Apostol", zugrăvind România sub forma trupului gol al unei femei frumoase torturat de o mînă de evreu tatuată cu Steaua lui David. Mîna este înfășurată în șaluri rituale evreiești. Printre altele, textul conține acuzații privind faptul că există două milioane și jumătate de evrei în România. "Poporul român nu este conștient de cît de mare este pericolul evreiesc. BARSR, Corespondența lui N. Iorga, vol. 304 (1923), doc. 101 110
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
de eșecurile politice și cine s-a remarcat prin loialitate și obediență; ele furnizau chiar și replicile, un vocabular anume care trebuia folosit În discuțiile publice. După arest, Rudolf Slánský nu s-a mai numit altfel decât „spionul Slánský”, denumire rituală ce funcționa ca exorcism politic 14. Procesele-spectacol - sau tribunalele, potrivit Manualului sovietic de investigație criminală al lui VÎșinski - au fost realizate cu scopul explicit de a „mobiliza opinia publică proletară”. Cum spunea pe scurt Legea cehoslovacă a Organizării Judecătorești din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Fl. Marian și Tudor Pamfile. H. tratează chestiunea de pe poziția etnologului interesat de reprezentările mitologice ale strigoilor vii și ale celor morți (acestei dihotomii îi alătură o alta, propusă de Marianne Mesnil: „strigoiul predestinat” și „strigoiul din întâmplare”), de sistemele rituale tradiționale, de riturile prefunerare, de complexul mitologic al strigoiului ca „parte integrantă a epicii fantastice tradiționale”, dând o clasificare a principalelor subiecte narative (cele mai multe găsite în Mitologie românească de Tudor Pamfile). În Pentru o mitologie difuză (2000), autoarea afirmă că
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287423_a_288752]
-
Ce voi face cu tine/ Când lut voi fi?” În așternerea văilor, volum retrospectiv în mare măsură, aduce o accentuare a singularizării insului din ce în ce mai delimitat de ceilalți („privească-mă cine e altul/ și va rămâne altul”), în ciuda captivității în generalitatea rituală a vieții, erosului, regresiei spre stingere. Dominantă e acum o lirică intimistă, cu tot mai frecvente, în vădită descendență bacoviană, ricanări sardonice pentru degradarea în alcoolism sordid: „Și iar paharul dus, îngropat/ în peștera cu dinții mei la gură/ și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288500_a_289829]
-
sa are legătură cu o căutare a originilor, a surselor unei vitalități misterioase, a unei frumuseți arhaice care rezidă în mudrele sau hieroglifele propriei lor gesticulații 521. Țigăncile Ceciliei Cuțescu-Storck sunt purtătoarele unui limbaj magic, al semnelor surprinse în atitudini rituale de idoli păgâni, care suscită întrebări fundamentele, precum cele care dau titlul enigmatic capodoperei lui Gauguin,: De unde venim? Cine suntem? Unde mergem?, tablou expus la Paris, în 1898. De asemenea, pictura Ceciliei Cuțescu-Storck este lipsită de dulcegăria sau pitorescul convențional
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
anistoric, ca în povestirea lui Barbey D'Aurevilly, Cea mai frumoasă iubire a lui Don Juan. Paradoxul decadent al acestui "monstru delicios", nimfeta, lipsită de conținut afectiv, constă într-o inocență a viciului, care face să transpară calitatea sa sacră, rituală. Privirea litificată și cosmetica flamboiantă transformă chipul Salomeei într-o mască a seducției, tematizarea privirii apare ca un reflex al unei alte revalorificări mitologice decadente, a măștii Meduzei 533. Schimarea de registru este numaidecât sesizabilă la un poet precum Jules
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
ceremonialul complet al iubirii (al parcurgerii drumului). Ca figură de stil se remarcă abundența anaforei. Îndrăgostitul dirijează prin cuvânt parcursul, enumerând parcă spații obligatorii: „O bună bucată de pământ, O bună bucată de cer, O bună bucată de lună”,acțiuni rituale ce nu pot fi evitate: „Vom fi fericiți pentru iarbă... Vom râde pentru copac, Vom slăvi drumul drept cu câte o gură Și vom ține un moment de reculegere”. Căutarea drumului este sugerată, descrisă de asemenea ritualic, impresia fiind cea
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
luate În răspăr, peste picior. Istoria este demitizată, redusă la banal prin vorbe de duh, prin paradoxuri, anacronisme și dialoguri comice. - Tabăra lui Vlad Țepeș, absent ca personaj, dar prezent În spirit, reprezintă un tablou al țării În manifestările ei rituale de viață și luptă, dintr-o perspectivă tragică. Gluma este gravă, ironia are ton liturgic, simbolul nu mai este anecdotic, ceremonialul izgonește pălăvrăgeala. În tabăra lui Mahomed domină hazardul, arbitrariul, oamenii sunt mutilați, decapitați În chip absurd la capriciul tiranului
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
acestui tratament, dăm alăturat în fotocopie 3 documente, edificatoare în ce privește libertățile de care se bucură Evreii din Ungaria și anume: două cărți poștale ilustrate, cu felicitări de Anul Nou evreesc, una reprezentând simbolic învierea lui Israel, iar cealaltă o masă rituală evreească. o carte poștală neilustrată, de asemenea cu urări de Anul Nou evreesc 501. Aceste exemplare reprezintă o mostră din variantele cărții poștale în acest gen, tipărite și puse în circulație oficial în Ungaria "aderentă la noua ordine europeană". Ceva
"Chestiunea evreiască" în documente militare române. 1941-1944 by Ottmar Traşcă [Corola-publishinghouse/Science/913_a_2421]